Detalii

Tip: Poezie
Topică: Fără topică
Afișări: 449
Vizitatori: 431
Puncte: 21
Stele: 0
Data publicației: 26 martie 2009

 

Autentificare

ID:
Parolă:
 

Fă-ţi un cont!
Mi-am uitat parola!

.

- Katya Kelaro

Adăugat în 26 martie 2009, la 18:56 | 449 afișări / 431 vizitatori
  

dacă aş mai avea mâini
aş picta dintr-o chitară şi o farfurie cu focaccia respiraţia lor fierbinte
îmi tai unghiile şi odată cu ele umbra suntem două păsări gigant
încet să nu spargem caldarâmurile de porţelan
păşim ca şi cum am muta o piesă pe tabla de şah
intrăm în scorburi privim prin telescop
asteroidul meu are scheletul de oţel
hârâie când intru în lift un râs de femeie rea degeaba am aripi
cutiile umblătoare sunt ca un scaun electric
uşile mele nu răspund cheilor
se desfac precum pergamentele învelite în piele de bivol
simt în mijlocul frunţii un punct de lumină
m-au găsit
de pe masă cănile pleacă încet spre podea
un şirag lung de cioburi penitente în jurul unei biserici
ultimele trei s-au aliniat într-un pluton de execuţie îmi fac semnul
crucii ca un romanov niciodată
nu suntem gata de moarte bravăm
în faţa cănilor oarbe cămile uitate-n nisip poate
m-ar salva dacă mi-aş aminti culoarea de ieri zâmbesc

Distribuie pe facebook

Comentarii

Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
... Dan Mihuț
28 martie 2009, 23:30
katya, e amuzant cum încerci să justifici un artificiu lingvistic care nu comunică nimc după ce ţi se spune că asta se întâmplă. adică ceilalţi sunt proşti că nu înţeleg nişte construcţii care forţează mult limitele semantice, pentru că aşa mi se pare şi mie că se întâmplă. pe lângă exemplele date mai jos, ar mai fi câteva: "asteroidul meu are scheletul de oţel/hârâie când intru în lift". plus cămilele alea apărute de nicăieri... aşa cum există o limită a interpretării, există şi o limită în a-ţi asuma faptul că actul scrierii nu e un narcisism orb, că până şi fundăturile semantice au o justificare, nu vin din banalitatea imaginaţiei celorlalţi. lipsa de receptivitate e ingrată.
desiş... Ioan Peia
28 martie 2009, 23:01
...aglomeraţie, cuvinte scoase cu forcepsul din pălăria dadaistului reformat!
nu am putut să remarc nici măcar o idee mai de doamne-ajută.
nici un vers mai credibil.
obositor.
a trecut acceleratul... Katya Kelaro
28 martie 2009, 22:22
e greu intr-adevar sa construiesti din cioburile unei cani o metanie ce inseamna si indeamna la rugaciune. si la penitenta. iti trebuie imaginatie pentru asa ceva... dar nu va cer sa intelegeti nici cum o chitara si o farfurie cu foccacia fierbinte pot avea in comun aburul si sunetul, atribute din care poti constitui respiratia.
va privesc si ma intreb..la care imposibil va referiti dvstra ca poet? imaginatia dvstra are niste limite banale si asta ma sperie si in acelasi timp ma bucura. din limitarile unor minti, altele zidesc poduri.
ca usile mele nu raspund cheilor nu stiu daca mai merita explicat.

cu toate astea, voi medita la ceea ce mi-ati spus...va multumesc pentru trecere, lectura si (h)analiza.
poemele se nasc precum si oamenii...cu un destin al lor. si dvstra stiti asta.

k
şirag de cioburi penitente? Claudiu Komartin
28 martie 2009, 14:51
sunt aici câteva versuri imposibile:
"aş picta dintr-o chitară şi o farfurie cu focaccia respiraţia lor fierbinte" (imagine confuză şi imposibilă, care amestecă lucruri din registre complet diferite)
"uşile mele nu se răspund cheilor" (aici văd deja gramatica înlăcrimată)
iar sintagma "şirag de cioburi penitente" e riscată rău de tot
finalul nu e rău, dar nu are cum să salveze poemul
şirag de cioburi penitente Laurenţiu Belizan
27 martie 2009, 14:34
Sunt aici câteva versuri memorabile :

" încet să nu spargem caldarâmurile de porţelan
păşim ca şi cum am muta o piesă pe tabla de şah
intrăm în scorburi privim prin telescop
asteroidul meu are scheletul de oţel
"
sau
" simt în mijlocul frunţii un punct de lumină
m-au găsit
de pe masă cănile pleacă încet spre podea
un şirag lung de cioburi penitente în jurul unei biserici
ultimele trei s-au aliniat într-un pluton de execuţie îmi fac semnul "

O observaţie : ar fi fost mai bine ca poemul să fi fost împărţit în cel puţin două strofe pentru evitarea senzaţiei de densitate a imaginilor.
adica Stoian G. Bogdan
27 martie 2009, 13:07
acum dau 6 puncte
mie Stoian G. Bogdan
27 martie 2009, 13:06
la prima lectura mi-a placut. daca il mai citesc odata sigur o sa am obiectii. asa ca dau 6 puncte
paşa venind spre el-zorab Katya Kelaro
26 martie 2009, 22:17
drăguţ din partea dumitale că ai trecut pe aici, Cornel Ghica.
e un text putin altfel...imi place desi l-am scris in 5 minute.


te mai aştept
romania stie si azi sa dezamageasca Katya Kelaro
26 martie 2009, 21:51
poemul l-am scris dupa ce am citit pe un alt site, din intamplare, ca alexandru vakulovski a fost expulzat din romania. m-a socat indiferenta autoritatilor. ma gandesc ce ar fi fost daca franta nu-i dadea azil lui paul goma...
mai mult decat atat, a primit si interdictie de a intra in romania 2 ani.
in fata legii, intre un scriitor si un infractor nu e nicio diferenta.
mai bine mai sarea vreo doua tari si ajungea in franta...
apoi mai stiu cate ceva despre tratamentul aplicat poetilor basarabeni in moldova...despre un matcovski strivit intre masini...



*Daniel, multumesc de trecere, lectura .
punctul ramane in titlu

Katya Cornel Ghica
26 martie 2009, 21:46
interesant, mai ales spre final.
nu-mi dau seama care a fost "miza", începutu'-muză al acestui text, dar nu pot trece nepăsător peste "m-au găsit / de pe masă cănile pleacă încet spre podea / un şirag lung de cioburi penitente în jurul unei biserici / ultimele trei s-au aliniat într-un pluton de execuţie îmi fac semnul / crucii ca un romanov niciodată / nu suntem gata de moarte".
iar despre punctu' din tilu' poate ai vrut să incepi cu sfârşitu'.
frumos.
Îmi place umbra de mister Daniel Lacatus
26 martie 2009, 19:04
Poezie interesantă prin modul de abordare.

ps: Merită un titlu. Se dă foarte greu click pe punct.

22