***- Barceanu Adriana Adăugat în 09 aprilie 2009, la 17:25 | 160 afișări / 157 vizitatori |
e devreme, atât de devreme că şi cucii au stat în coliviile lor din lemn şlefuit
au ros în mine şanţuri toate orele astea care s-au oprit
uitasem să-ţi spun eşuasem într-o oază fără cer palmele tale miroseau de atunci a migdale şi-a rost
s-a rătăcit timpul sau doar s-a pitit într-o altă copilărie
în care e vară mai mult şi mult mai cald
o fugă de mine se târăşte
o groapă în care vom pune ce-a mai rămas
o să facem creştineşte coliva şi nişte lumânări să ardem
altă gaură în care am să cresc crocodili va rămâne
să-ţi faci stocul de prieteni din ea
o să le smulgi colţii cu mâinile tale
miroseau a migdale şi-a rost
vei purta la gât amintiri de moarte tânără
de durere care sfărâmă care macină
şi poate spre seară
târziu o dulceaţă de cireşe amare o să-ţi vină pe tavă
alături paharul cu apă şi vei
spune alte poveşti despre cum se iubea în tăcere
duminica până târziu
e prea mult, prea devreme
pentru o poezie despre noi doi
Distribuie pe facebook
