Adormirea Maicii Domnului- Liviu-ioan Muresan Adăugat în 15 august 2009, la 18:13 | 204 afișări / 176 vizitatori |
O zi sfîntă, asemenea multor zile din cele ale vieţii. Eu o privesc prin ochii de copil ai fetiţei de numai trei ani. Numai? Poate deja. Iată, trecerea timpului o măsurăm în generaţii, în inocenţă şi lăpădarea acesteia ca pe o piele de şarpe. Şi totuşi, ochişorii aceia parcă vorbesc despre o lume a cărei atingere provoacă frisoane nostalgice.
Da, Lia-Maria, aşa o cheamă pe fetiţa aceasta, a înţeles ceva din sfinţenia zilei. Nu a înţeles exact de ce nu are patru ani, de ce e ziua ei şi nu a mai crescut puţin. S-a privit în oglindă, o face adesea uneori spre disperarea părinţilor. Şi atunci mi-am dat seama că trecerea timpului are valoare numai pentru cei ce se raportează la el. Pentru copii, valoarea trecerii e creşterea, independenţa la care tînjesc lipiţi de picioarele părinţilor, strîngîndu-i de mînă la cel mai mărunt fior al temerii. Pentru noi, timpul are conotaţii monstruoase, îmbătrînirea, moartea, ştergerea numelui din Cartea Vieţii. De aceea surîsul inocent se transformă în urlet, de aceea sfinţenia e doar etichetă alipită zilei, persoanei, locului.
În ziua aceasta s-a făcut semnul crucii de nenumărate ori, dacă acest semn ar emite pe varii frecvenţe s-ar pune în mişcare un sistem de supraveghere. În ziua aceasta s-au cîntat melodii pentru suflet, dacă sufletele s-ar desprinde cu un micron de trupuri, suma lungimilor ar înconjura Pămîntul. În ziua aceasta s-au rostit rugăciuni cît toate bibliotecile lumii.
Lia-Maria mă priveşte cu inocenţa sărutului, îmi dă un pusic pe obraz, eu pe frunte, prietenie ce nu poate fi măsurată în bătăi de inimă, mulţumită de bombonica ce-i întăreşte convingerea că ziua aceasta e cu adevărat sfîntă.
Distribuie pe facebook
