Apollonios din Rodhos- Dorina Sisu Adăugat în 27 mai 2010, la 15:58 | 344 afișări / 278 vizitatori |
1 |
Poetul care avea să-şi lege pentru totdeauna numele de ciclul Argonauţilor sintetizându-l într-o epopee de 5835 de hexametrii, cea mai cuprinzătoare operă poetică a vremii sale, s-a născut în primele decenii ale secolului al III-lea, la Alexandria, capitala Egiptului cârmuit de dinastia Lagizilor şi totodată metropolă a literaturii şi ştiintei din perioada elenistică.
Argonauticele sunt rodul unei temeinice documentaţii multilaterale, având un caracter enciclopedic. Fie la Alexandria, fie la Rodhos, Apollonios a consultat toţi scriitorii notorii sau obscuri, care au consacrat expediţiei Argonautilor lucrări de sine stătătoare, ca de pildă poetul sau prozatorul cipriot Cleon din Kourion (sec.IV i.e.n.) sau numai câteva capitole: logografi, tragediografi, geografi, istorici ai diverselor colonii apărute pe ţărmurile unde se presupunea că ar fi poposit Argonauţii la plecarea sau la întoarcerea lor din Colchida etc.
Deşi modelul său este Homer, şi nici nu se putea altfel, Apollonios nu este un aed ci un poet savant, preocupat să reconstituie cu migală mozaicul unei legende străvechi. Ca atare evită anacronismele, preferând vechile denumiri ale localităţilor menţionate. Drumul lui Odiseu se interferează cu cel al Argonauţilor şi atunci Apollonios apelează la fondul de aur al folclorului marinăresc elin, aşa cum făcuse şi Homer, beneficiind nu numai de geniu, ci şi de un avans de mai multe secole.
Strabon însuşi în Geografia sa, referindu-se la Colchida, face următoarea remarcă: “Se povesteşte mereu şi despre vrajitoarea Medeea iar bogăţia în aur, argint şi fier a acelui ţinut mărturiseşte adevărata pricină a expediţiei Argonautilor” .
Dupa tradiţionala invocare a Muzei, în loc să intre direct în acţiune, cum face Homer, poetul înşiră în circa 200 de versuri pe toţi cei 53 de Argonauţi
Atât în Cartea întâi cât şi în Cartea a doua întâlnim digresiuni mitologice, geografice sau etnografice dar şi episoade literare atent redate: prezenţa maiestuoasă a lui Heracle, lansarea corabiei Argo, răpirea lui Hylas de către o nimfă, trecerea corabiei Argo printre stâncile Cyanee, care se izbesc una de alta, disperarea Argonauţilor pricinuită de moartea cârmaciului lor Tiphys etc.
In celebra Carte a treia, Apollonios dă întreaga măsură a marelui său talent prin excelenţă descriptiv, realizând un magistral tablou al fetei care iubeşte pentru prima oară – Medeea îşi invinge scrupulele şi trece de partea tesalianului Iason.
In Cartea a patra, tema urmăririi apare împreună cu presentimentul aventurii prezent în principalele episoade: uciderea premeditată a lui Apsyrtos prin atragerea lui în cursă de către Medeea, care face această tristă concesie spre a-şi salva viaţa şi iubirea; căsătoria lor romantică din insula Feacienilor; în sfârşit peripeţiile africane ale argonauţilor, şi strania întâlnire cu Talos, omul de aramă din Creta. Apollonius nu excelează în zugrăvirea personajelor masculine, bine conturate, dar lipsite de complexitate. Există însă şi scurte apariţii remarcabile de bâtrâni, precum Fineus şi Polyxo, care contrastează cu argonauţii, îndeobşte nişte tineri inimoşi, lesne cuprinşi de o disperare adolescentină, când au de întâmpinat greutăţi deosebite.
Medeea personifică nu numai iubirea vulcanică, ci şi vrăjitoarea, aşa cum o vom întâlni în literatura medievală. În versurile lui Apollonios sunt prezente nu numai tinereţea, iubirea, aventura şi romatismul călătoriei ci şi marea, cu capriciile şi monotonia ei, atât de familiare corăbierilor.
Scriind argonauticele, Apollonios a infirmat o dogmă demonstrând vigoarea şi vitalitatea eposului elin, coexistenţa poemului fluviu şi a poemului scurt.
Anticii, nu s-au îndoit niciodată de istoricitatea legendei expediţiei argonauţilor, văzând în Iason pe cel mai vechi dintre corăbierii lor, şi l-au cinstit ca un ocrotitor al navigaţiei. Corabia Argo, pe care el a expus-o în templul lui Poseidon din Istm, a dispărut în 146 î.e.n., când Lucius Mummius a jefuit Corintul. Potrivit spuselor lui Plutarh (despre Isis şi Osiris, 22 XXII), vechii egipteni, convinşi că ea avea forma corabieie lui Osiris, au aşezat-o pe bolta cerească, în vecinătatea constelaţieie Orion. Acolo aşteapă ziua când alţi Argonauţi, veniţi de pe Terra, se vor îmbarca pe puntea ei, spre a-şi începe prelipul lor zodiacal.
Fără a pune la îndoială valoarea intrinsecă a operei lui Apollonios, Erwin Rohde aprecia faptul că încercările întreprinse în epoca elenistică de a trata în mod epic mituri autentice, nu se puteau feri de rigiditatea datorată lipsei darului compunerii (artă ce constă în “totul ponere”), pe lângă aceea că artiştii pierduseră spiritului străvechiului poem eroic dar şi factorul ce lega întâmplările mitice într-un tot unitar.
Orice autor va remarca această rigiditate în Argonautica lui Apollonius din Rhodos, povestire aparent lipsită de viaţă; legende fantastice, doar amintite de poet fără a fi însufleţite de spiritual său, se prefac cu totul în basme însă, acestea din urmă părăsite de adevăratul geniu al basmelor.
Poetul nu reuşete să îndeplinească adevărata misiune a epicului, adică să ofere acţiunii trăsături cât mai plastice, până şi în scenele cele mai emoţionante; dar în zugrăvirea conflictelor lăuntrice ale Medeei se aude pe alocuri un sunet nou, ecoul unei pătimaşe frământări a simţământului. Fără voia sa, scriitorul ne arată în ce direcţie erau conduşi de talentul lor poeţii din acele vremuri.
Distribuie pe facebook
