Aproapelui cu ură VI - Mihai Traista Adăugat în 03 noiembrie 2009, la 07:30 | 175 afișări / 166 vizitatori

În dimineața acelei multașteptate zile de sâmbătă, când urmau să sosească musafirii din Cluj, trenulețul care aparținea Căilor Ferate Forestiere, mai bine spus mocănița nu circula pe ruta Ocna Șugătag – Sighetu Marmației – Coștiui, astfel că Maxim împreună cu fratele său Andrei înhămară iapa și porniră spre Sighet cu căruța.
Când se apropiau de oraș, pe lângă ei trecură în goană două trăsuri.

Prima era condusă de însuși Petru Klontz, lângă care stătea fiul său Iacob, iar pe a doua, împrumutată pentru aceast eveniment de la notarul Cicea, o conducea Dumitru Iufurko, care de ani buni îl slujea credincios pe Klontz.
– Uite cu ce mărțoagă se duce mămăligarul să-și întâmpine musafirii! Ha-ha-ha!... râse cu furie Petru Clontz, în loc de ”bună dimineața!”.

Maxim nu-i răspunse, doar oftă din greu, iar Andrei plezni nervos cu biciul deasupra spinării iepei sale, îndemnând-o să o ia la trap, dar Maxim îl liniști:
– Nu e nici o grabă, trenul sosește abia după ora opt, avem timp berechet.
– Atunci nu e nici o grabă, slăbi hățurile Andrei.
Tot restul drumului frații nu schimbară o vorbă între ei, doar când au intrat pe strada gării Andrei îl întrebă pe Maxim:
– Crezi că se va urca cineva în căruța noastră dacă Klontz a venit cu două trăsuri?
– Asta vom afla la întoarcere, zâmbi trist Maxim.
Când Andrei opri căruța lângă trăsurile cu care venise Klontz, trenul care venea din Cluj tocmai intra în gară.
– Așteaptă-mă aici! spuse Maxim sărind peste loitra căruței și dispăru în mulțimea forfotândă ce aștepta venirea trenului.

Din vagonul de clasa întâia au coborât profesorii Zamfir Lupu și Andrei Stănescu împreună cu studenții Sorin Bota și Filimon Rusu, colegii lui Maxim și Iacob. Maxim privea cu răsuflarea tăiată, așteptând să apară în ușa vagonului Beatrice, fiica profesorului Stănescu. ”Oare nu a venit?” îi trecu dureros prin minte. Nu, nu se poate! Fusese chiar ideia ei. Ea l-a rugat ca să-l invite pe tatăl ei împreună cu ”suita sa de vânătoare” din care făceau parte profesorul Lupu și cei doi studenți. Știindu-și tatăl vânător înrăit, Beatrice era sigură că nu va putea rezista ispitei de a vâna mistreți prin Munții Maramureșului.
Deodată, în ușă apăru Beatrice cu pălăria ei de cawboy, pe care o purta când mergea în excursii cu Maxim.
– Beatrice! strigă fericit Maxim și alergă spre ușa vagonului, dar îndată se opri rușinat de privirea veselă a profesorului Stănescu.
– Bine ați venit! îi salută timid.
– Hai, hai îmbrățișează-o pe Beatrice, se vede de la o poștă că ești mai bucuros de venirea ei decât de a noastră, râse profesorul.
Beatrice sări bucuroasă de gâtul lui Maxim și-l pupă pe amândoi obraji.
– Așa, acum poți să dai mâna și cu noi, continua să glumescă profesorul Stănescu.

Până Maxim dădu mâna cu profesorii și colegii săi, bătrânul Klontz împreună cu fiul său duseră toate bagajele la trăsurile lor și pe urmă se întoarseră după musafiri, mai bine spus după profesorul Stănescu care-i interesa mai mult.
– Vă rog stimate domn profesor... noi am venit cu două trăsuri, se înclină adânc Petru Klontz în fața profesorului Stănescu.
– Și tu Maxime cu ce ai venit? întrebă profesorul.
– Eu am venit cu căruța fratelui meu, e și el aici lângă căruță, știți astăzi nu circulă trenul se repară calea ferată...
– Nici o problemă, vom merge cu voi, cu căruța.
– Păi se poate domnule profesor să mergeți cu căruța?... Eu am două trăsuri... eu v-am așteptat!... spuse aproape plângând bătrânul Clontz.
– Și Maxim ne-a așteptat, a venit cu fratele său înaintea noastră, răspunse scurt profesorul.
– Cu mârțoaga lor, vă ia trei ore să ajungeți în Rona, pe când cu mine nici o oră și...
– Cu atât mai bine! îl întrerupse profesorul. Vom avea timp să ne bucurăm de aceste minunate priveliști.
– Sigur, sigur! Vom merge la pas, o să vă arăt totul, poftiți la trăsură domnule profesor!... Poftiți vă rog!... Eu v-am așteptat, cu două trăsuri v-am așteptat! nu se lăsa Klontz.
– Haideți să nu ne certăm! Dacă tot ați venit cu două trăsuri o să mergă cu dumneavostră domnul profesor Lupu împreună cu Sorin și Filimon, colegii lui Iacob, iar eu cu fiica mea o să mergem cu Maxim! hotărî profesorul și porni spre căruța lui Andrei.
– Dar domnule profesor... încercă să mai spună ceva Petru Klontz, însă profesorul se prefăcu că nu-l aude.
– Dânsul e fratele tău? îl întrebă pe Maxim, când ajunseră la căruță.
– Da e fratele meu, răspunse Maxim.
– Bună ziua! Eu sunt Andrei, se prezentă acesta.
– Încântat de cunoștință și eu sunt tot Andrei, iar domnișoara e fiica mea Beatrice, colega fratelui tău și al lui Iacob Klontz.

Până Maxim împreună cu profesorul Stănescu așezară bagajele în căruță, Beatrice s-a cocoțat lângă Andrei pe scândura așezată între loitrele căruței.
– Vă rog să mă învățați și pe mine cum se conduce căruța! îl rugă pe Andrei.
– Nu e mare lucru, țineți hățurile în mâini și din când în când scuturați-le să nu uite iapa că-i înhămată la căruță, râse Andrei.

Andrei strânse fânul din căruță și-l acoperi cu o pătură, astfel să stea comod împreună cu profesorul.

* * *

Bătrânul Petre Klontz turba de furie. Se plimba ca un lup prins în cușcă negăsindu-și locul, scuipa printre dinți și înjura încontinuu:
– Paștele mamii lui de mămăligar zdrențăros!... O să plătească el pentru asta!... Cu vârf și îndesat... cu viața o să plătească!... Toți cei din familia Surduc o să plătescă pentru tot ce mi-au făcut!... Cu mine se pun ei?... Cu mine, cel mai înstărit gospodar din sat?... Le arăt eu lor!...
– Ce-i cu tine bărbate?... De ce nu intri în casă?... Nu e frumos să lași musafirii în casă și tu să ieși afară, îl mustră nevastă-sa.
– Acolo-i boul de fiu-tău, sunt musafirii lui!
– Apoi măi bărbate tu ești gazda casei! Hai că musafirii întreabă de tine.
– Dă-i în mă-sa de musafiri! Aștia-s musafiri?... Anafura mamii lor de bețivi, s-au îmbătat deja ca porcii și urlă, iar profesorul Stănescu s-a dus la calici în loc să vină la mine, crucea cui i-a închinat de mămăligari împuțiți, lovi cu putere în găleata goală din care Dumitru adăpa caii.
– Ce-i cu tine Petre? Șezi blând că ne faci de rușine față de...
– Leagă cățeaua muiere și intră în casă până ți-e bine!
Femeia tăcu și intră în casă, unde studenții înveseliți de pălincă au început să cânte, iar profesorul Lupu le ținea isonul, iar Iacob răgea din când în când ca un măgar «I-i-i... măi Ghio!...», nici că-i păsa că profesorul Stănescu, de care depindea viitorul său se dusese la Maxim Surduc în loc să vină la ei.
– Uite pentru cine m-am pregătit eu! scuipă nervos bătrânul Klontz. Am făcut din căcat bici!
«Pe-e-e uli-i-i-ța-a-a mâ-â-ândri-i-ii-n su-u-us», se auzi din casă vocea lui Iacob.
– Bine îți mai e fiule! Ce-ți pasă? Behăi ca un berbec și lași totul în seama mea... șopti de data asta Petru și intră-n casă.
– Domnilor, haideți să bem și să ne veselim, spuse luând un pahar de pălincă și închinând cu profesorul Lupu, îl dădu peste cap.
– Vă place la noi domnule profesor? îl întrebă pe Lupu așezânduse lîngă el, cu toate că știa foarte bine de la fiul să că acesta nu-l poate ajuta cu nimic și că totul depinde de profesorul Stănescu, care s-a dus la dracu’n praznic, dar încă nu-i pierdut nimic! După masă se va duce la ei, se va umili și va intra în casa sărăntocilor, va face pe dracu-n patru și tot va vorbi cu profesorul Stănescu.
«Petru Klontz nu se dă bătut cu una cu două!», șopti și turnă pălincă în pahare.

Va urma.

---

Distribuie pe facebook