Detalii

Tip: Articol
Topică: Critică literară
Afișări: 301
Vizitatori: 284
Puncte: 0
Stele: 0
Data publicației: 29 noiembrie 2009

 

Autentificare

ID:
Parolă:
 

Fă-ţi un cont!
Mi-am uitat parola!

Barcute cu namol

- Ionel Bostan

Adăugat în 29 noiembrie 2009, la 16:51 | 301 afișări / 284 vizitatori
  

Nu mai demult decat in vara, Varujan Vosganian si-a lansat romanul Cartea soaptelor, aparut in colectia "Fiction Ltd." de la Polirom. Asa cum ne spune chiar autorul, aceasta "nu este o carte de memorii, caci aducerile aminte din paginile ei nu sunt amintirile mele. E, mai degraba, biografia secolului al douazecelea povestita de traitorii ei. Aici regasim mai toate maladiile secolului aceluia: razboaiele mondiale, genocidul, totalitarismul, exodul si cautarea zadarnica de sine. Secolul XX a inventat moartea nenumarabila si gropile comune..." Nicolae Manolescu o gaseste "iesita din comun, nici numai memorialistica, nici numai fictiune, ci cu cate ceva din amandoua si, deopotriva, extraordinara prin modul in care tese pe canavaua istoriei numeroase destine individuale." Eugen Negrici ne asigura ca "cititorii acestei carti – care se deschide cu o evocare cuminte si calda a comunitatii armenilor din Focsani vazuti prin ochii unui copil – vor constata cu uimire ca, de la o pagina la alta, ea isi largeste campul vizual si, populandu-se cu sute de personaje memorabile, se transforma intr-o extraordinara fresca bantuita de sentimentul tragic al istoriei" (Cf. Tamada.ro). Pana la Cartea soaptelor, V.V. a mai scris trei volume de poezie – Şamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brate (2005) – precum si volumul de nuvele Statuia comandorului (1994).
Trecand, chiar si fugitiv, prin "Dansul cu moartea", ca parte (ultima) a tripticului "Iisus cu o mie de brate", aparut la Editura Dacia - Cluj Napoca (2004), nu poti sa nu devii curios, din mai multe motive, asupra carora nu insistam. Oricum, ar fi fost mai nimerit sa nu citim nimic despre moarte iesit de sub pana fostului sef al Finantelor nationale, chiar daca va zice ca a "comis-o" din ipostaza de poet. Si, asta, cu atat mai mult cu cat se intetesc crizele de tot felul, dar mai abitir cea financiara.
Am fi vrut sa vedem la V.V. o mana puternica si precisa, de chirurg, care lucreaza intr-o echipa (de finantisti) tare. Si, cand colo, el ne spune ca "alteori raman singur si fiecare vers/ nu mai stiu a cui amintire este/ a cui roua este si leacul unde se afla."
Mai incolo, cand spune "e o padure de copaci mergatori", speram sa nu se refere, Doamne fereste, la multimea de contribuabili autohtoni ori intreprinzatori cu IMM-uri in paragina.
Desi principiile bugetului echilibrat si acquis-ul comunitar financiar ar fi trebuit sa le aiba in sange, autorul ne spune ca, de fapt, "ploaia e adevaratul meu sange/ venind dintr-o alta inima/ care bate in ceruri hai-hui". Apoi, "hai-hui" si "finante sanatoase" nu prea se leaga. Asta ar fi trebuit s-o stie de cand era mai tanar. Numai ca, iata ce ne spune, relativ la junetea sa (in Psalm): "Pe cand eram copil/ am indesat namolul cald ca aluatul/ in barcute de lemn/ le-am infipt drept catarge lumanari aprinse/ si le-am lasat pe apa Babilonului/ sa curga/ de la semnul nasterii mele/ pana la ultimul semn." S-ar fi potrivit mai bine cu o cariera prin marina comerciala (fluviala).
Desi intre timp a trecut prin doua facultati – economie si matematica – si un doctorat, ne spune ca "nimic nu s-a mai intamplat/ de cand eram copil/ am privit lumea cu ochii mari, negurosi/ si marturisitori/ acesta e harul meu cand sunt viu sau adorm/ cu acelasi vis singuratec tintuit pe frunte/ ca un inger cu corn."
Cred ca acum e important sa vada ce face cu "harul" si sa se aplece asupra economiei. Accize s-au pus cam pe tot ce se poate pune. La apa, insa, nu. Si iata de ce (Setea): "Apa era atat de subtire/ incat mi se scurgea printre degete/ oricit de mult le-as fi strans/ la picioarele mele nisipul o soarbe."
Din tot sufletul dorim, ca atunci cand zice (tot in Setea): "Simt gustul trupului tau/ dupa setea ramasa in palma,/ asa cum gramatici de demult/ scriau altminteri istoria/ dupa urmele cailor", sa nu se fi gandit la noi, platitorii de taxe si impozite. Dar, cine poate garanta ca nu are in vedere vreo modificare (a mia oara) de Cod fiscal cand glasuieste (Patimile dupa mama): "am auzit cercuri de sunet pe sub pielea intinsa a apei/ ca niste serpi crescand unul din altul/ din locul unde piatra cazatoare/ se intalneste cu apa statatoare/ am vazut sarpele care se imputineaza din sine/ cum carnea se amesteca si vertebrele se rup/ cand gura lacoma musca din propria coada/ pana ramane punctul – sarpele fara de trup."
Lecturand "Cantec dulce si amar" (Revista Agero) am avut impresia ca ex-ministrul Finantelor da lectii inspectorilor fiscali despre cum se strang impozitele de la contribuabilii rau-platnici: "Vei musca pana la os din marul cel copt/ in zadar,/ ii vei zdrobi intre dinti sira spinarii/ pana la maduva,/ dar nu vei mai simti/ gustul pe care il cauti/ dulce si amar./ (...)/ voi lupi, adulmecati in zadar,/ cu coltii uscati, cu boturile insetate/ de sange,/ nu veti avea, o!, nu veti avea/ ce-i dincolo de pacatul dulce si amar..."
Apoi, ar fi preferabil sa stim ca fostul sef al Finantelor nationale nu poate inchide un ochi de frica devastatoarei crize financiare, insa orice contribuabil – mic, mare, mijlociu, care va citi "Biruinta somnului", are sa descopere cu totul altceva: "Somnul e starea mea de veghe./ Ceea ce nu pot apara cu bratele,/ adapostesc in cetatea lui./ Visul e hrana tamplelor mele/ si lipsit de miros/ ca apa racoroasa./ Atat de libera esti in visul meu/ tocmai pentru ca nu il poti parasi;/ atat de frumoasa esti/ incat in jurul tau umbra nu se va face."
In fine, intelegem ca V.V. a chibzuit cu voce tare ca nu e deloc rau sa mai ia un mandat, cand a spus (in Sfanta casa aceasta): "am cutreierat lumea adulmecand cu creanga de alun/ glasul pamantului mi-a raspuns ca acesta e semnul cel bun/ culcusul in care mierea luminii se lasa/ unde gustul painii e cald si locul e sfant pentru casa."
Distribuie pe facebook

Comentarii

Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
toate aceste argumente Recheşan Gheorghe
07 decembrie 2009, 11:34
au tăria unei logici fruste:apa de ploaie este pură pentru că pică de sus în jos.
După acest raţionament Vosganian scrie mediocru pentru că e finanţist slab?Articolul e aplicat pe activitatea literară nu e o analiză economică!
Da' articolul e viu fiindcă refularea autorului pe un confrate de breaslă mai norocos este evidentă
Ihi. Chelaru Adrian
02 decembrie 2009, 11:11
Mi se par interesante paralelele. Nu pot garanta acuma ca nu ai exagerat sau ca nu ai privit cumva partinitorl, insa daca nu ai facut-o ai reusit sa scrii un articol viu. Asa este, conteaza. Viata interioara a unei persoane, experientele sale de viata, timpul acumulat in spate si care si-a lasat amprenta asupra sa, toate acestea trebuie sa se reflecte in literatura facuta de acea persoana. E putin incorect sa judeci opera cuiva din prisma vietii sale. Dar merita sa ne gandim ca, de fapt, noi nu stim exact ce sens sa dam actiunilor unei persoane din viata curenta; si de aceea, exista riscul de a judeca gresit. Insa, ar fi putin aberant sa vorbim despre Marin Preda fara a tine cont de faptul ca era fiu de taran, sau sa vorbim despre memoriile lui Winston Churchill fara a ne gandi ca de fapt omul ala a condus o tara prin al doilea razboi mondial.
De fapt, nu-i analizam opera prin prisma vietii, ci viata prin prisma operei. In aceste cazuri, zic eu, literatura intregeste imaginea unui om care ne intereseaza. Si din aceasta intregire iese ceva mai inalt, o intelegere mai profunda a realitatii. Nu vad de ce suntem mai buni citind strict pentru placerea personala decat un manelist care isi pocneste degetele. E tot placere, doar ca noi sa zicem ne chinuim mai mult. Sensul mai adanc asta mi se pare: capacitatea de a invata din experienta altora.
Din aceasta perspectiva mi se pare corect ce ii reprosezi lui V.V. Cam asa e. Omul conduce o tara sau ma rog, o parte din tara, si in loc sa fie afectat de greutatile muncii lui ii arde de pasarele pe campii. Nu valoarea literara a operei lui V.V se discuta aici ci calitatea sa ca profesionist in domeniul financiar.
ce are sula cu prefectura Recheşan Gheorghe
30 noiembrie 2009, 09:17
Acest articol(analiză, recenzie sau ce o fi)păcătuieşte, din capul locului în concepţia mea, prin disecarea unui autor(indiferent cine ar fi el)din prisma tuturor relaţiilor sale publice.Pot admite că VV a fost un ministru de finanţe catastrofal, sau un poet/prozator mediocru, dar nu văd ce relevanţă are activitatea unui finanţist asupra modului în care scrie. Am putea atunci reduce simplist "Les fleurs du mal" la elucubraţiile unui negustor de sclavi, ori conchide că opera lui Van Gogh e rodul unei minţi aburite de absint.
Concluzii de genul "Desi intre timp a trecut prin doua facultati – economie si matematica – si un doctorat, ne spune ca "nimic nu s-a mai intamplat/ de cand eram copil/ am privit lumea cu ochii mari, negurosi/ si marturisitori/ ..." au un iz periculos de proletcultism, iar punerea unei etichete atît de tranşante"Cred ca acum e important sa vada ce face cu "harul" si sa se aplece asupra economiei." mie nu-mi sugerează decît intenţia autorului acestei critici dubios de subiective de a da de pereţi cu opera lui VV, doar din pricină că mandatul său ministerial a produs accize suplimentare.
O critică obiectivă trebuie să opereze cu instrumente pur ştiinţifice, nu cu oţăreli pamfletistice, dacă îşi propune să fie riguroasă şi imparţială, ceea ce, evident nu este cazul textului de faţă, iar ca pamflet e plat şi lipsit de haz!

1