Bisturiul în brînzăopinii asupra patologiei unui jurnal - Recheşan Gheorghe Adăugat în 19 februarie 2010, la 12:20 | 370 afișări / 330 vizitatori |
De la început, trebuie să recunosc o evidenţă: nu m-am învîrtit prin cercurile literare, precum autoarea "Jurnalului patologic" vreme de un sfert de veac, nu cunosc prea mulţi literaţi ( cu excepţia cîtorva personalităţi "provinciale") şi scriu, publicînd exclusiv în mediul virtual, doar de 2-3 ani, prea scurt interval probabil, pentru a-mi formula o opinie competentă asupra peisajului literar autohton. Fac precizarea cu un scop bine definit, fiindcă vreau ca atitudinea mea să fie percepută clar,ca una neimplicată în sistemul analizat în paginile pe care le-am lecturat cu atenţie.
Să trec însă la subiect, fiindcă nu e vorba de confesiunile sau obsesiile mele literare, ci de cele ale Irinei Cătălin. Riscul meu de a nu-i percepe corect demersul introspectiv, e comparabil cu cel al autoarei care poate urca pe un traseu greşit muntele veneric al muzei sale.
În primul fragment al jurnalului, într-o criză de sinceritate mimată, autoarea ni se prezintă dezinhibată de prejudecăţi, drept o casnică banală, care scrie "prost". Sclifoseala e evidentă, pentru că I.C. nu scrie prost, ea scrie tranşant şi bine, în fraze scurte, pertinente, acide, săgeţi eficient zvîrlite asupra unui subiect întrezărit cu subtilă ironie pe sub poalele confesiunii sale: "cine eşti tu veleitarule şi cui folosesc aspiraţiile tale?" Bine ţintit şi sarcasmul din planul paralel, libidoul nesatisfăcut al unei ipotetice doamne, pretext pentru o posibilă proiectare în derizoriu a apetenţei veleitare pentru "orgasmul literar" .
Dacă pînă aici, demersul pare unul declarativ benefic, "îţi arăt cine eşti, ca să te adaptezi şi să te integrezi fericit în comunitate" (sic.literatură) în fragmentul următor al jurnalului,care este cel mai apreciat de comunitatea sitului pe care a fost publicat, se mizează excesiv pe banalizare şi grotesc. Pisica, simbolicul animalul, fetiş al poeţilor şi prozatorilor e împrumutat literar ca pretext pentru o analiză lucidă asupra personalităţii concrete a unei perechi ontologice poetul A şi prozatorul Z. ( aici aluzivul simplist ne edifică clar, că de la alfa poeticului la omega prozei, trecem inutil, fără măcar un cunnilingus reuşit ) Sarcasmul din concluzie e evident: amîndoi nişte rataţi, fără har. Chestie de karma, primul, chiar dacă scrie foarte prost, e un parvenit ajuns inexplicabil la ciolanul parnasian, celălalt pervers în imagistică, dar amator şi amant prost, eşuează-n alcool. Insatisfacţia autoarei este evidentă: nici pe plan ideatic, nici în prozaicul înveliş n-a cunoscut "orgasmul", iar libidoul ei nesatisfăcut, cu arabescul kundalini chircit de închistarea impusă, cu toate chakrele blocate, o direcţionează spre sarcasm: literatura, un lingam impotent! Ne-am amuzat, e bine, să vedem ce atitudine ne propune parcurgerea jurnalului în continuare!
La o cafea vag peripatetică, cu o amică "masticatoare" de celebrităţi, autoarea constată mediocritatea liricii actuale şi ne îndeamnă la o preumblare prin spaţiul literar virtual, cochetînd cu o marotă dragă intelectualităţii debusolate de explozia cenaclurilor de profil:"va dispărea cartea în folosul literaturii publicate într-o reţea globaliza(n)tă"? Din păcate pentru luciditatea propunerii, autoarea se mulţumeşte să lipească etichete, să dezvolte teoria unei conspiraţii imbecile a sistemului care ucide creativitatea. Elitele-s oricum varză, ni se sugerează, hai să sprijinim plenar amatorismul, să fluturăm anarhica flamură a celor neînregimentaţi în aulele senilismului îmburghezit, să edificăm din nou "masolit-ul"! *
În opinia mea se confundă raitingul cu valoarea şi creativitatea cu suportul, soluţia stopării "endemiei mortale" rămînînd în suspensie, iar fronda propusă, " a poeţilor anti-sistem" una pueril de nepractică şi lipsită de finalitatea impusă de un program coerent.
În ultimul fragment publicat, triumful cinic atinge apogeul. Autoarea se răfuieşte net cu atitudinea critică, cu valorile autohtone şi comunitatea. Tranşantă, constată că suntem o naţie talentată, dar proastă, ne zbatem gregar şi ineficient, n-am accedat şi nu va acceda în veci la universalitate, avînd un tipar etno-genetic nefericit, pe scurt predestinaţi mediocrităţii, n-avem posibilitatea de a ne direcţiona valorile şi de a ne comercializa geniul nativ, rămînînd de-a pururi "originari şi provinciali". Analizînd două atitudini contrarii combat-necombat , între "ciobanii" care-ncheagă "brînza" şi cei care găsesc "pureci" în ea, I.C. o alege pe a treia, cea a neimplicării totale, cinice, îşi ia calabalîcul argumentelor sentenţioase , se înfăşoară în şorţul sarcasmului şi pleacă să gătească o plăcintă românească....cu brînză, fireşte !
Este evident că I.C. are precauţia de a nu prescrie reţete, rămînînd la descrierea subiectivă a simptomelor trupului , la asumarea unei atitudini moralizatoare, fără propuneri concrete pentru asanarea relaţiilor autor-cititor, comunitate-creator. Pentru mine demersul autoarei este însă elocvent : bisturiul paginilor din Jurnal patologic taie doar în brînză: facil dar ineficient.Patologia jurnalului e incompletă:se descriu hibele, dar nu se prescrie tratamentul!
Am divagat suficient pe un text lucid dar steril? Cred că da şi fiindcă afară se zbate o primăvară firavă, mă grăbesc să ies la aer, în real.Poate găsesc o poveste demnă de a fi narată. Dacă nu spre folosul cititorilor mei, măcar pentru şlefuirea meşteşugului meu inutil!
În final, ca să rămînem în atmosfera uşor ludică şi optimistă, sugerată şi de memorialistă, vă voi reda o cugetare găsită, inevitabil tot în "jungla derizorie" a internetului:
" Pe-aici toate femeile-s bărbaţi, toţi bărbaţi-s virili, toţi virilii-s înregimentaţi...eu ce dracu' mai sunt?"
* masolit= literatura de masă , sintagma introdusă după ştirea mea în internautică de un coleg de site(o pomenesc fără acceptul lui expres, dar îi amintesc numele, Viktor Latunski)
Distribuie pe facebook
