Câtă speranţă- Admin 1 Adăugat în 04 martie 2010, la 08:34 | 151 afișări / 136 vizitatori |
Vineri, ora 19:00
Teatrul Odeon
Calea Victoriei nr. 40-42, sector 1, Bucuresti
Tel. 021 / 314 72 34
Spectacolul are aer de copilărie a omenirii. O omenire nebună şi sinceră, îngăduitoare până la urmă, răbdătoare şi fundamental veselă. Scenografia permite performanţa de a "adăposti" atâtea poveşti diferite. Pereţii scenei sunt îmbrăcaţi în uşi diverse, uşi ale fostelor case demolate, mărturii ale unor existenţe marcate de speranţă şi deşertăciune.
autor: Hanoch Levin
Prezentat de: TEATRUL ODEON
Actor:
Dorina Lazăr
Ionel Mihăilescu
Virginia Rogin
Antoaneta Zaharia
Gabriel Spahiu
Rodica Mandache
Pavel Bartoş
Liana Mărgineanu
Călin Stanciu
Istvan Teglas
Nicoleta Lefter
Scenografie: Iuliana Vâlsan
Muzica: Vlaicu Golcea
Coregrafie: Istvan Teglas
Regizor: Radu Afrim
Scurtă prezentare:
Lucrând la acest spectacol mi-au venit în cap câteva întrebări (e drept, fără să-mi provoace insomnii) de genul:
Câţi oameni se trezesc dimineaţa cu speranta că?
Şi câţi ştiu că atunci când speră o fac pe propria răspundere?
Şi mai ales câţi ştiu gestiona decepţia provocată de ceea ce patetic numim "năruirea speranţelor"?
Oamenii din cele 20 de texte scurte pe care le-am ales nu cer mult. Unul speră să-şi găsească un tovarăş care să-l însoţească în fabuloasa călătorie pe trecerea de pietoni, altul speră să-şi vadă nevasta în lada neagră plină de diamante înşelătoare a magicianului, o actriţă speră să înveţe un cântec până la capăt fără să falseze sau să danseze bossa nova "cu toate mişcările", altul speră cu toată fiinţa să primească o pălărie blue care provine din capătul Australiei, o profesoară de geografie speră să convingă lumea că pământul e plat şi chiar reuşeşte, un visător speră ca vânzătoarea de hot dog să se transforme în Caroline de Monaco, un exaltat speră să intre în pielea unui bărbat doar pentru a atinge sânii soţiei acestuia, o femeie "vrea o schimbare/ viaţa mea e o ratare", un bărbat speră să îşi recupereze portmoneul uitat la o fostă iubită în urmă cu câteva decenii.
Şi-apoi câtă speranţă a intrat (şi a ieşit) cândva pe uşile din decorul nostru? uşi luate de la case demolate. La asta v-aş ruga să vă gândiţi când nu se vorbeşte în scenă... (Radu Afrim)
Distribuie pe facebook
