Centenar naştere : 1909 - 2009 Comemorare NOICA /UPB - George G. Constandache Adăugat în 30 martie 2009, la 08:43 | 658 afișări / 625 vizitatori

1

APTITUDINEA FILOSOFICA LA C. NOICA

Cei preocupaţi de Filosofie au atât interese , cât şi înzestrări aparte. Cu alte cuvinte , filosofia presupune tandemul interese – înzestrări , astfel că aceste părţi în relaţie se condiţionează şi se potenţează reciproc. Într-adevăr , orice aptitudine reprezintă o dispoziție naturală sau dobândită ( pot fi şi simultane în proporţii diferite) pentru efectuarea anumitor sarcini.
De altfel , aptitudinea este factorul ce permite distingerea indivizilor umani între ei, când în condiţii de educaţie asemănătoare vor fi consideraţi din perspectiva randamentului , a eficacităţii îndeplinirii sarcinilor specifice.
În privinţa domeniului căruia îi aparţine o aptitudine , se clasifică aceste dispoziţii în intelectuale (inclusiv filosofice) , senzoriale , motrice etc. Exista funcţii generale, precum atenţia sau judecata considerate aptitudini, dar şi unele dispoziţii particulare, ca urechea muzicală , abilitatea de a desena ( sau ochiul pictorului) , respectiv aptitudinea matematică, filosofică (numita “organul filosofiei “ de Noica ). Se mai poate vorbi de nasul detectivului (fler ) , de gustul viticultorului (aroma oenologică ) şi chiar tactul maseurului (pipăitul presopunctural) . Pe când aptitudinile muzicale sau pentru desen sunt mai precoce în manifestare , alte predispoziţii
( matematice , spre domeniul ştiinţific sau filosofic) nu apar de obicei decât mai târziu . Cât priveşte măsurarea aptitudinilor se cunosc diverse metode , îndeosebi teste , totuşi pentru a alege practica filosofiei este mai riscantă alegerea…
Putem compara ideea lui Noica despre “organul filosofiei “ cu alte concepţii despre aptitudini . Ca aptitudine generală se admite inteligenţa , cogniţia sau atenţia , dar şi voinţa. Alţi autori consideră factori de grup : înţelegerea , percepţia rapidă , gândirea inductivă şi cea deductivă , memoria , raţionamentul numeric , spaţialitatea şi fluiditatea verbală (numite de L.Thurstone – aptitudini intelectuale primare ). R.Mili într-o teorie multifactorială introduce ca factori de grup : complexitatea şi amplitudinea exerciţiului gândirii , dar şi modul de a efectua combinaţii (originalitatea ) . J. Guilford a discutat despre flexibilitate , fluiditate şi elaborare…
Cum îl considerăm aici pe C. Noica dat fiind aforismul sau preferat : are “organul filosofiei “ fiecare persoana care înţelege orice, care va reţine orice , iar în ultimă instanţă poate exprima orice doreşte …




Vom încerca o interpretare în sensul că exerciţiul filosofiei (lectura , discuţie, scriere) poate sprinteni înţelegerea , poate îmbogăți memoria şi nu în ultimul rând poate amplifica forţa exprimării.
Secretul originalităţii sale , care sfidează masca de exeget sau comentator , este atitudinea permanent pasionată, uneori explicit pregătită : “Totul e orientare, nimic nu e indiferenţă în viaţa spiritului . Trebuie sfârşit cu adevărurile de indiferenţă , cu neutralitatea “ (p.282;loc.cit.).
Noica a fost un “emul” în sensul cel mai deplin al termenului, un concurent într-o competiţie pentru depășirea de sine prin colaborarea cu înaintaşii admiraţi şi respectaţi.
• experienţa fondatoare (C.Noica, Jurnal de Idei , 1991, Humanitas,p.54) “
“Întâlnirea cu universalul, mai degrabă decât exerciţiul lui pur , face obiectul filosofării, de la mirarea ei dintâi şi până la deschiderea ultimă “.
• Diferenţierea posibililor (p.393) Care ?
“Posibilul de dinainte de cel de după realizare . Totul e să le deosebeşti , aici unul închide , pe când celalalt deschide. Ar trebui (deci) să poarte alt
nume “ (Cercul se reia).
Altfel , cum scria L.Blaga , pare ca “realitatea e ruina unui basm”
Un argument direct în favoarea precizării noastre despre preferinţa şi directiva cercetărilor filosofice ale lui Noica rezidă pur şi simplu în titlul lucrării sale de tineret : De caelo- Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (Ed.Vremea , 1937) . Reţinem sugestia autorului din Prefaţa la acest volum, unde subliniază[ “ o pornire moraliceşte mai adâncă , pornire ce te poate face să crezi încă în individ, fără să ai acel vinovat şi sterp orgoliu individualist “ (p.4).
Am încercat ceva mai sus să-l prezentăm pe Constantin Noica drept capabil să-şi “întoarcă” gândul nu numai asupra altor gânditori , între care şi filosofii germani , ci şi asupra gândului propriu, asupra cugetărilor sistematizate în mod original. Iată una dintre formulările cele mai concludente, în ceea ce priveşte menirea filosofiei în raport cu celelalte discipline ale spiritului şi respectiv în privinţa autoevaluării , adică a evidenţierii principalelor contribuţii realizate pe parcursul propriei vieţi .

• Care sunt criteriile filosofiei (p.231-232)
1. Să aibă concepte reflexive , cum sunt cele ale spiritului :
-cunoaşterea cunoaşterii,
-gândirea gândirii (Aristotel)
-frică a fricii (anxietate) ; dar cum sunt şi cele ale materiei mai subtile, ca unda : mişcare a mişcării.
Poate prelungind gândul lui Noica în Pedagogie , se poate vorbi de consilierea consilierilor , dar şi de o consiliere vocaţională sau de o vocaţie a consilierilor (Conferinţa Naţională , Constanţa , iunie 2009) … Vorba marxiştilor : şi educatorii trebuie să fie educaţi.
2. Să aibă disciplină care să poarte sau măcar să tindă a acoperi totul : aşa a fost logica , metafizica , teoria cunoaşterii , chiar sociologia , psihologia , estetica ori antropologia ‘ (inclusiv etica antichităţii) . Nu se poate face filosofie decât a unei ştiinţe ce aspiră să fie “tot” conchide Noica hotărât.
Amintesc de Mario Bunge care în vol. “Ştiinţa şi Filosofie “ (E.P. 1984) a schiţat o filosofie a tehnicii .
De la el m-am inspirat să scriu despre “Metafizica Ordinatoarelor “ (1996)
• Ce înseamnă Om ? (p.233)
“Dintre toate roadele pământului, omul e singurul care nu se coace niciodată. (Amintim că pentru Blaise Pascal “ istoria umanităţii ne arată un om care învaţă mereu “) . Noica insistă : Nu există maturitate , ci doar tinereţe…
(Aceasta) pentru societate este un dezastru , de aici conflicte , catastrofe şi inadecvări de tot soiul : ideologii şi ştiinţe adecvate pentru oamenii necopţi (hămesiți, ar spune Pârvan) . (Dar) pentru ins e o binecuvântare : rămâne ingenuu toată viaţă “. (Aşa cum scria Brâncuşi : “Când nu mai eşti copil , eşti ca şi mort “) Observaţie marginală (CN) : “Tehnica a pus la dispoziţia omului recreator nesfârşit de multe jucării – sau arme “ (Amintim pe Fr. Nietzsche : “Omul este un zeu proteza” ).
(Într-adevăr, credem cu Noica despre tehnica nesupravegheată că “infantilizează pe om “. Exemplificăm doar cu filmul , uzina de vise , care ne oferă tot mai multe coşmare…
Noica subliniază : “Ce aduce tehnica nouă ? Cea veche însemna reluarea sporitoare a puterilor exterioare ; cea nouă este oglindirea slabită a puterilor interioare ( ca în cazul creierului artificial ). (p. 393)
Deci “tehnica reface natura peste tot” …
• Ce înseamnă idee filosofică ? (p. 101)
“ O idee obişnuită , a vieţii sau chiar a cunoaşterii ştiinţifice, e despre ceva.
O idee filosofică e despre celelalte idei (e o idee care înghite celelalte idei ). Într-un sens, ea are mai mult caracter funcţional, pe când celelalte au un caracter substanţial “
Pentru Blaga , “ştiinţa e o ştiinţă a soluţiilor , dar filosofia e o filosofie a problemelor “…
Concluzia lui Noica :”O idee filosofică e una pe care o
pro-pui “ (Asemănător , poetul Blaga e sentenţios : “ Adevărat e ceea ce iubeşti “)…
După cum scria Noica , “Gânduri au toţi oamenii, poate au şi alte vieţuitoare , dar idei nu are decât cel care întoarce gândul asupra gândului “. Am putea prelungi formularea sa, adăugând : nu numai gândul propriu se poate reflecta în gândul celor consacraţi , dar şi gândul anterior consacrat se poate regăsi în gândul propriu al interpretului fidel. În cuvintele sale :”prin conştiinţa filosofică reflexivitatea îşi face intrarea singură în cultura omului “ (Jurnal de idei , p.16 si 17 ).
Aceste fragmente, ba chiar crâmpeie de gând , pot fi considerate o sugestie, nicidecum o susţinere a aprecierii că Noica are originalitate.
Într-adevăr el a fost îndreptăţit prin patima filosofiei . A trăit şi a scris cu elan : nu a fost imitator, nici măcar un mimetic, dar a fost în sensul bun al termenului un emul pentru marii gânditori din filosofia universală . Scrierile sale, pline de istorie esenţială a filosofiei, sunt un testament bogat ; a lăsat tot ce a avut mai de preţ : “Ai văzut cum m-am descurcat folosind clasicii , mei ? “
Schiţa de fenomenologie a subiectivităţii ( p.393) :
“Subiectivitatea ca arbitrar , ca perspectivă subiectivă inevitabilă ; ca intersubiectivitate necesară, deci obiectivitate “. (La Blaga , antropomorfism) . “Sufletele sunt în noi doar atunci când suntem doi”.
Ca exeget, Noica , deși capabil de interpretare specializată, adică inclusiv filologică şi lingvistică , estetică şi etică , pune accentul , în legătură cu textele filozofice analizate, pe descifrarea sensului cel mai larg în relaţie cu contextul istoric şi cultural dat. Vom ilustra această afirmaţie cu un comentariu care oferă o adevărată judecată de valoare , respectiv o preferinţă justificată. Subliniind aportul filosofiei germane la problema subiectivismului şi la reconsiderarea individului, Noica recunoaşte deschis şi întocmai direcţia în care s-a îndreptat el însuşi cu cercetările…
“Subiectivismul modern? Dar totul înseamnă trecerea mediului extern în mediul intern .
De la Kant , cu transcendentalul, începe această extraordinară conversiune, care face ca subiectul să fie lume. Aşa cum aprecia C.Noica , în Introducerea la Mihail Eminescu , “Lecturi kantiene”, noutatea kantiană poate fi prezentată prin “faptul , funcţia şi exerciţiul câmpului transcendental”(p.XI, 1975). Şi idealismul german , cu Eul şi cu Absolutul = subiect al lui Schelling sau Spiritul lui Hegel şi închircirea subiectivă a individualităţii , şi istorismul sau chiar economismul până la relaţiile de producţie , şi Husserl cu ego-ul transcendental , şi Heidegger cu das In-der-Welt-sein.
Sau chiar ştiinţa cu indeterminismul , realul ca spirit al lui Weizsacker, cibernetica şi teoria sistemelor, cu subiectivitatea lor. Redăm comentariul de pe marginea textului manuscris – De ce contează la moderni individul ? Pentru că nu mai e simplu individ “ (Jurnalul de idei , p. 269).
În aceste câteva aspecte preliminare am semnalat, în contrast cu atitudinea de modestie, cum Noica asumă în mod aparent doar condiţia de exeget şi comentator. O anumită depăşire, o extindere a rolului său , prin tendinţa de permanentă emulaţie în raport cu autorii invocaţi urmează pe cale de consecinţă . Atunci, dacă Noica realizează ceva mai mult decât prietenul său , Emil Cioran , adică nu numai simple “exerciţii de admiraţie”, care ar putea fi concluzia globală, aprecierea generală ?


• REMEMBER

Îmi aduc aminte , cu plăcere totdeauna , de prima întâlnire cu Constantin Noica (1968). Eram încă la Institutul Proiect - Bucureşti , unde lucram de la absolvirea Facultăţii de Construcţii , ca inginer de structuri . Am fost invitat, a-l vizita pe C.Noica , printr-o cunoştinţă comună : ing . Neluş Ciorănescu (acum la Paris) , fiul adoptiv al Prof. Costin Neniţescu. Pentru mine, personaj legendar , Noica locuia totuşi , într-un cartier cu blocuri monotone din Berceni, dar pe o stradă cu reminiscenţe retorice numită: ORNAMENTULUI?!
Era scund , slab , dar privirea de o vioiciune aparte, îl caracteriza suficient , cu pregnanţă , chiar. M-a primit cu amabilitatea sa cunoscută şi mi-a dăruit o carte, dintre primele tipărite : “Schiţă pentru o istorie a lui cum e cu putinţă ceva nou ?(1940) “Îngălbenită de timp , lucrarea era totuşi netăiată, ceea ce m-a încântat. Însemna că eram nu doar proprietar , dar şi prim cititor. M-a invitat apoi la Nestor, cofetăria căzută la cutremurul din ’77 , unde avea întâlniri periodice cu amici şi discipoli. Dar acolo nu am reuşit să-l caut niciodată…
Întâmplarea fericită a fost să-l pot cunoaşte îndeaproape , în mod efectiv, locuind cu el aproape o săptămână (1975) , la Braşov, într-o vilă primitoare, spaţioasă şi chiar elegantă , de “la poalele Tâmpei”. Gazda (RB) pe care am cunoscut-o la Cercul de Logică al Profesorului C.Popa în Politehnică, era juristă , dar şi licenţiată în Filosofie la Universitatea din Cluj.
Noica pe care mi-ar fi plăcut să-l pot numi “profesor” a refuzat apelativul, spunând că nu a fost niciodată aşa ceva oficial. Doar un prieten, care te obligă … să citeşti , să meditezi şi eventual să scrii ceva ce merită să fie citit . Oricum el dorea să-ţi aducă “nu linişte, ci o nelinişte creatoare”. Adică ar fi vrut să gândeşti , să te înalţi peste condiţia de robotitor sau cărăuş ( colportor). Avea în obicei să se plimbe dimineaţa şi după amiaza să scrie , seara înainte de culcare spunea : citim , poate mai luăm ceva, adică provizii mentale pentru cărţile viitoare. Îmi citea uneori din manuscrisele în lucru .
Am vizitat în acel timp , împreună , cafenele mici, magazine mari , am depănat amintiri despre însemnatele personaje pe care le-a întâlnit :
V.Pârvan, Nae Ionescu, Lucian Blaga, Mihai Ralea etc. etc.
Ulterior , nu ne-am mai întâlnit decât întâmplător şi nu mai mult de două ori . O dată la Cofetăria de la Blocul Turn (Sala Palatului) , altă dată la Cofetăria Universităţii , ambele deplasate în timp . Nu mă lăsa să achit consumaţia , de altfel modestă. Eu insistam să plătesc argumentând că am leafă de inginer, dar el replica tăios că “este autor “… Mi-a dăruit autografe pe cărţile pe care tocmai le editase… Micuţe dar ascuţite , eseuri pătrunzătoare , inspirate şi care mă incitau să am încredere în filosofie. Trecusem (1975) de la inginerie la filosofie şi m-a încurajat , scriind o dedicaţie astfel : “Domnului … cu credit nelimitat, prietenesc”.
Locuinţa sa era modestă , îmbrăcămintea sa aproape neglijentă, până şi pixul pe care îl folosea era minima unealtă de scris (costa pe atunci doi lei şi era cel mai mic - de unică întrebuinţare ). Dar conversaţia sa elegantă , strălucitoarea invenţie verbală şi ideatică , amabilitatea , cordialitatea şi pasiunea cuceritoare pentru domeniu, scrisul inedit şi opera variată, îl arată remarcabil mereu, deosebit totdeauna, poate întrucâtva genial. Îl interesa totul , dar prefera clasicii din filosofia universală, le acorda credit total, spunea : “ai văzut că m-am descurcat o viaţă întreagă numai cu ei “… Eram uimit de selecţia sa riguroasă. “Dacă vrei să citeşti filosofie cu folos , ajung trei mari gânditori : Platon, Aristotel, Kant”. Iar la o sumară trecere în revistă a problemelor filosofice , “îţi ajunge Platon”.

BIBLIOGRAFIE

- Noica, C “Jurnal de idei”, Bucureşti, Humanitas , 1991
-Constandache, G.G. Caietele “Viaţa Românească”, 3-2002; textul: C.Noica emul al gânditorilor germani
-Constandache, G.G. “Dilema lui Blaga”, Bucureşti, Ed. Univ.Dalsi , 2000; textul „O insulă a filosofiei – C.Noica”

---

Distribuie pe facebook