Chemare spre somnul zărilor reci înainte de majorat - Dragoş Vişan Adăugat în 07 iulie 2009, la 22:51 | 228 afișări / 194 vizitatori

Moto: “străin şi călător pe pământ” (citat paulin)



Păşesc la deal,
dedalian.

Nu mai decad.

Pavaj perfect,
unde mă chemi?
De ce-mi alungi,
gerule, foc
din piept încet?...

Motociclist
coboară făr’
de pedală
cu şuierul
roţii morii
ca s-atragă
trecătorii
din tot satul
într-o sfoară
ca pe ciuperci
uscate-n frig.

Asist uimit
urcând sus la
convertirea
picioarelor
spre un proces
nebiped-laş
şi-a datinii
în motoraş,
hoinar cu-ataş.

Noapte,-ţi lasă
în noi ceaţa
ca drojdia –
fund de clondir
scăpătat-spart
pe trotuare,
chiar pe bazalt,
prin mijlocul
satelor mari...

Sara-a plecat
într-a lumii
căutare.

Abia-l ştie
de milenii
pe Avraam
chemându-şi oi
ce s-au găsit,
la Isaac
sau la Iacov
sau la Iosif,
Beniamin
Fundoianu,
Barbu cel zis
şi Fondane
(viceversa)
ce-a evadat.

Sară, din ochi
până-n piept cu
mănunchiuri vii
de necazuri
în fiece zi...

Să nu-mi mai
sară noaptea
în uitări,
să nu-mi mai
doară umbra
ce-oi deveni...

Rictus pribeag,
miros de fân
al sorţii-n sat,
tu joci feste,
de orăşean...
prin fumul dens,
străbun blestem !

Plec molipsit
în căutarea
altor zări reci,
spre un Saon
orbit de mult
de jarul-val
săltând imens
spre alt Damasc.

Mi-a fost să-ndur
între Mineri
şi Somova
(lângă Tulcea)
la un gerar
nouăzeci
şi do(l)iul an
un trist calvar
când m-au bătut
ca pe hoţi mari
trei ţărănoi
căci le băteam
seara la uşă
vrând să aflu
timpul profan,
pierdut avan!

Timpul ascet
era dintr-acel
din care aflai
mai sus pe-un deal
izbind sârma
strânsă snop
ca să-mi tai mâini
între doi stâlpi
de vie ninsă
ce i-am strâmbat.

Nu coboram
după ce-am rupt
cocoloşul
de sârme-n pumni
dând cu cizme
stând de planton
chiar pe-un palton
cu geanta mea
de licean prea
debusolat,
că nu ştiam
ce voi face
după două
trimestre lungi
ca un infern
la bacul greu
ce m-aştepta…

Creştea dealul
regretelor –
tort etajat
cu oi, capre,
miei, iezi, câini, baci,
pe care deodat’,
când rupeam fier
fir după fir
din sârma rea
de şpalier,
le-am văzut cald
le-am auzit clar
cum scot stâlpul
din izbituri
şi-l răstoarnă
lângă mine,
cel prăvălit.

O gură de rai
sus pe min’ieri
peste Mineri,
adormind tun...

Până Sara
lăsă-n gerul
trecut sub zero
fără vr’un grai
cerul străvechi!

Dac’-animale
nu erau sus,
eu ajungeam
jos chiar de tot,
sinucigaş…

Dacă transa
de-adolescent
nu mă făcea
să ies din timp
câteva ore,
aş fi ateu -
mort în alt fel.

---

Distribuie pe facebook