Cum a fost la Bookfest 2010 „După ironie şi ironism”- Manolescu Gorun Adăugat în 18 iunie 2010, la 16:09 | 211 afișări / 194 vizitatori |
Geo Săvulescu (fragment)
„Autorul vizează ţinte, uneori mişcătoare,mergând de la Kierkegaard, Nietzsche, Rorty,Baudrillard, Derrida etc. şi chiar o anumită interpretare deformată a lui Wittgenstein de către aşa numita filozofie analitică. Dar cred că adevărata cheie a acestei lupte, pe care Gorun Manolescu o dă, este cea cu adversarul cel mai redutabil şi anume Deleuze de care nu se sperie. Nu te poţi speria de nimic când ai argumente. Deleuze este, poate, cel mai bine pregătit dintre filosofii postmodernismului. Are nu numai o pregătire filosofică de excepţie dar şi una matematică foarte solidă pe care mulţi alţii n-o avem, şi are argumente bine construite.
Numai un gânditor ca Gorun Manolescu, chiar dacă este autodidact în domeniul filosofiei, este, în schimb de talie să poată intra in dialog în virtual cu matematicienii, cu cei ce ştiu multă fizică, cu cei ce au atuul ştiinţelor exacte. Aici sunt şi cele mai frumoase, cele mai atractive părţi ale cărţii, printr-un ping pong al replicilor inteligente .”
Victor Potra (fragment)
Această carte este, pot s-o spun cu certitudine, rezultatul unei lungi lupte a autorului cu daimonul său. E vorba de acel daimon lăuntric care transformă dreptul la gândire într-o obligație aproape morală.
Pot spune deci fără teama de a greși că autorul este un încăpățânat. Lucru care transpare și din carte. Pentru că Gorun Manolescu reușește să vâneze cu succes, printr-o junglă de idei filosofice, ceea ce este pentru el inamicul public numărul unu al gândirii contemporane: postmodernismul, deghizat în economia acestei lucrări în așa-numita ironie PoMo.
………..
Închei cu ceea ce poate ar fi trebuit să încep, dar am preferat să scap mai întâi de „partea grea” a acestei prezentări.
Gorun Manolescu, deși poate nu pare la prima vedere, este un jucăuș. Dispune de un umor fin și ascuțit, călit adesea în miștourile discuțiilor cu te miri ce înțelepți online. De asemenea este un hâtru care se pricepe de minune să te ia pe de departe și să te-aducă cu binișorul exact acolo unde dorește. Și nu se teme să folosească toate aceste atuuri. Rezultatul este o lectură plăcută, cu certe valențe literare, suculentă, extrem de deosebită de uscăciunea altor scrieri pline de morgă dedicate interogațiilor filosofice. Jonglând cu abilitate cu incursiuni în filosofie, istorie, matematică sau fizică, autorul te seduce permanent. Avem clar de-a face cu o carte care se citește pe nerăsuflate. E drept că după ce o termini, după acea primă lectură năvalnică, te simți cam prost. Cam tâmpit adică. Eu unul așa m-am simțit și a trebuit s-o recitesc. Pentru a-i patrunde miezul, care, veți vedea, este așezat pe mai multe straturi de posibile înțelesuri. În timp ce reciteam, evident cu mult mai multă atenție de această dată, mi-l închipuiam pe Gorun râzând în barbă: „Te-am prins musiu, te-am prins de-acum nu mai scapi…”
Într-adevăr, este o carte care m-a prins, și îmi pare bine că s-a întâmplat așa. Îndemn viitorii cititori să parcurgă neapărat şi textele din Addenda cărţii. Pentru că sunt savuroase şi cred că ar fi putut face parte, fără nici o problemă, din corpul lucrării.
Încă o dată felicitări Gorun!
Distribuie pe facebook
