DanSamnezia de buzunar IIII - Barceanu Adriana Adăugat în 30 martie 2009, la 00:37 | 228 afișări / 218 vizitatori |
grija e o altă natură
se naşte brusc între două cuvinte
se omoară cu lipsa şi vine o tandreţe care te ţine în loc te ţine strâns
aşa cum te-ar ţine copilul tău înainte să pleci
în fiecare seară te duci la teatru pe o scenă din care ziua nu mai rămâne nimic
în timpan numai râsul devine un monstru şi sapă până ajunge în creierul mic
în ceafă şi acolo începe să doară
tot ziua apare nevoia să scoţi la aer cărţile şi hainele şi masa
lucrurile astea care nu respiră care nu se hrănesc care nu forţează
începi să le spui gânduri pe care nu le-ai spus niciodată
e o tăcere frumoasă în care răbdarea intră uşor prin vene
palmele se răcesc iar locul acela din care ţâşneşte durerea e gol
emanaţii cuminţi încep să apară
simţi cum te pierzi în fiecare secundă
o porţie de nebunie înfricoşată şi închizi ochii
spre final îţi aduci aminte
erau doar gratii la fereastra prin care ai ieşit
Distribuie pe facebook





