Dicţionar de filozofie convenţionalneconvenţională

Domnule profesor, haideţi să nu mai folosim cuvinte mari, retorică, persuasiune, etc. credeţi că filozofia aparţine doar intelectualităţii?. Credeţi că omul simplu nu este un bun filozof,(ca să nu mă refer la toate entităţile)că spiritul său nu este la fel de complex?.Dacă noi nu sesizăm complexitatea lor spirituală nu este vina lor şi nici nu înseamnă că nu există.Retorică este un cuvînt greu de inţeles pentru oamenii obişnuiţi, dar dacă vei discuta cu ei despre gîndire, memorie,simţ, sentimente,intuiţii sau instincte cu siguranţă vom descoperi idei la care nici nu ne-am gindit.Chiar dacă nu înţelege simultaneitatea acestor elemente acest om simte legaturile dintre ele traieşte aceste legături.Ei ne conving de multe ori fară ajutorul retoricii,oare cum reuşesc?.Eu nu doresc să vă conving de justeţea convenţiilor mele prin retorică, ci prin profunzime, prin simultaneitatea indestructibilă a gîndirii, memoriei, simţului, sentimentelor şi instinctului meu al al dumneavoastră şi al altor entităţi.În acest caz înţelegerea este pe toate planurile şi nu doar gîndire.Este ca şi cînd ai spune infinit fara a simţi,intui,etc., acest infinit.Am început să separăm sensurile unui cuvînt în atît de multe sensuri (convenţii)încît cuvîntul îşi pierde propriul sens.Singurul mod de a ieşi dintru-n paradox este convenţia, care şi ea este paradox.Sînteţi un bun analist dar şi foarte interiorizat, uneori aşa cum aţi spus trebuie să ne eliberăm uneori de tensiuni, eliberînd neconvenţionalul din noi, ca memorie, gindire, intuiţie, simţ, sentiment şi instinct.Greşelile, indiferent de mărime sau de tipul lor, ne fac umani şi nu lipsa lor(ca un paradox)care ne face roboţi, maşini, inumani.Domnul Pleşu nu scrie pentru "rudele noastre de la ţară", pentru omul simplu plin de prejudecăţi şi cu frica lui dumnezeu. Domnul Pleşu este dezorientat la fel cum este şi filozofia actuală, nu-şi găseşte coloana vertebrală. Foloseşte o înşiruire de cuvinte intelectuale şi amalgamate:"existenţă obiectivă sau subiectivă,sau efectivă, sau volitivă, sau existenţa de fapt, necesară, posibilă,apriorică,aposteriorică",etc., ce se înţelege din această înşiruire?.Dacă doriţi eu pot analiza exitenţa din mult mai multe variante. Să luam simultaneitatea formăexistenţăspirit, deci existenţă a formei şi elementelor acesteia, convenţionale şi neconvenţionale sau existenţă a spiritului şi a elementelor acestuia (gîndire,memorie,simţ, sentimente, intuiţie,instinct şi elementelor acestora) convenţionale şi neconvenţionale de la pozitiv la negativ, pe variante finitinfinite, ş.a.m.d. Nu vi se pare mai multă ordine?.Dacă m-aţi urmărit cu atenţie puteţi sesiza că orice entitate adică dumneavoastră, eu sau domnul Pleşu sîntem finiţi şi infiniţi în acelaşi timp, finiţi ca entitate convenţională (om, pom, animal,atom,univers etc.) şi infiniţi ca entitate neconvenţională (particule şi clipe elementare infinit de infinit de mici).

Scuze pentru unele greseli de exprimare din com-ul precedent.

Domnule Tudor,

Recitind textul dumitale, revin. Si imi cer scuze pentru modul relativ acid din com-urile mele anterioare. Bref, multi dintre noi astazi, influentati sau nu de lecturi sau de clipele care le traim, avem senzatii de genul celor care incerci sa le redai. Traim intr-o plina farsa daca n-ar fi tragica. Problema este ca atunci cand vrem sa exprimam ceea ce ne framanta trebuie sa le argumentam. Intr-un mod cat de cat logic, inclusiv punand accentul, cand este cazul, pe retorica (pentru ca si retorica are "logica" ei care vizeaza persuasiunea). Altfel riscam, in cel mai bun caz, sa nu fim intelesi. In acest sens, daca as fi considerat ca spusele dumitale sunt pur si simplu doar simple afirmatii in spatele carora nu exist nimic mi-as fi permis sa trec textul la "atelier". Desi nu-mi place sa dau sfaturi (nici macar mie insumi)parerea mea este ca ceea ce ai postat constituie, deocamdata, doar niste simple insemnari care, dupa un timp, ar trebui reluate adancite si explicitate.

Cu ganduri bune,

G. Manolescu

Voi reda mai jos, în mod aproximativ, un fragment din „Despre îngeri” al lui Pleşu.

Există „existenţe intensive”: Giordano Bruno crede că fiecare existent se mişcă între un minim şi un maxim. Despre unele lucruri se spune că au o existenţă „obiectivă”, sau, dimpotrivă, „subiectivă”, sau „afectivă”, sau „volitivă”. La Kant sunt folosiţi curent termeni ca „existenţă de fapt”, „existenţă necesară”, „posibilă”, „apriorică”, „aposteriorică”, ca să nu mai vorbim de „existenţă fenomenală” şi „numenală”.
Hegel aduce în scenă celebrele für sich, an sich, bei sich, iar Heidegger nu mai puţin celebrele Dasein, Zhandensein, Vorhandensein. Vorbim de „existenţe onirice” (Freud, Jung), „existenţe formale”, „explicite”, „implicite”, „universale” sau „singulare”, „interioare” sau „exterioare”, „fizice”, „sufleteşti”, „spirituale”, „trecute”, „prezente” şi „viitoare”, „contingente” sau „transcendente”, „problematice”, „probabile”, etc.. N-am pomenit încă despre marea reţea teoretică „real-imaginar-posibil-virtual”. Există, în sfârşit, de la Dionisie Areopagitul până la Meister Eckhart, „supra-existenţa”. Şi, mai departe, în ce fel există sufletul? Cât de reală este o presimţire? Sau e reală doar atunci când se îndeplineşte? Există triunghiul echilateral? Dar rădăcinile pătrate ale numerelor negative? Există, deci numerele imaginare şi cele complexe? Şi există numerele iraţionale şi cele transfinite şi, în general, există matematicile? Există în blocul de marmură, cum pretindea Michelangelo, în mod „virtual”, corpul statuii pe care urma să o facă? Tânărul de 12 ani există sau e doar expresia virtuală a adultului? Şi, pentru că tot a venit vorba, există „realitatea virtuală” pe Internet? Cât de real este „posibilul”? Cât de reală este o latenţă. Fenomenologii au aerul de a fi găsit un criteriu „cinstit” de evaluare a „realului” propriu-zis, singurul acceptat de „subiectul universal” sau, mai nou, de cel „trans-personal” ca obiect de cunoaştere: fenomenul, ceea ce este dat, ceea ce apare şi se livrează pe sine. Dar îşi ajunge fenomenul sieşi? Poate fi el cu adevărat izolat? Şi nu există o realitate de cu totul alt tip - realitatea „evenimentului” şi a „singularităţilor”, de care vorbeşte Deleuze (cu al său Aion) care dublează şi complică realitatea „fenomenelor”? ….Se pare că trebuie să ne gândim de o mie de ori (şi să re-descriem tot de atâtea ori) înainte de a afirma despre ceva că există (sau nu), că e real (sau nu), că e adevărat (sau nu). Metafizicienii dar şi teologii, complică la nesfârşit lucrurile. Şi se prind în propria plasă ….

Fă şi dumneata comparaţie între ceea ce ai postat şi ce se spune în fragmentul de mai sus. Problema nu este ce ai în cap; ci „cum” spui şi „ce” spui.

domnule Gorun speram să se înţeleagă noutatea în sine şi nu micile împerfecţiuni, să nu vă suparaţi că va întreb, ce credeţi: dumneavoastră ca existenţă, ca formă sau ca spirit, sinteţi finit sau infinit?.Nu este o glumă, aveţi dreptate am bătut Ş în loc de ţ, dar realitatea este că nu veţi putea niciodată să separaţi iluzia de realitate, de ce vi se pare corect să le scriem separat, nu cumva este o pură convenţie?.Sînt începător în folosirea calculatorului, nu şi în altele sper.Nici poezia nu este cum am scris-o eu, nu ştiu de ce.Cu stimă!

În primul rând, atenţie la typos. Ca de exemplu: „convenţionalneconvenşional” în loc de „convenţionalneconvenţional”. Altfel nu se mai înţelege om cu persoană.

În al doilea rând, dacă doriţi să scrieţi o lucrare gen Wittgenstein („Tractatus Logico-Philosophicus” sau „Cercetări filosofice”) introducând sensuri noi pentru cuvinte uzuale sau inventând termeni noi, compuşi (a se vedea Heidegger), atunci e altceva. Până una alta, ceea ce aţi postat, este doar un fel de parodie care, probabil, nu se vrea aşa ceva.

Toate cele bune