Doi ochi cusuţi cu aţă
Poem dedicat bunicii mele - Maria Tuţu
Adăugat în 03 mai 2009, la 14:19 | 1773 afișări / 1698 vizitatori |
6 |
Eram un copil dar îmi aduc bine aminte de acei oameni albi care purtau măşti cu găurele
Au venit spre tine au făcut un cerc în jurul tău astfel încât să nu mai pot vedea nimic
Aveau nişte aparate ciudate strălucitoare şi lumina aceea mare orbitoare
Nu înţelegeam de ce acei oameni albi
Au ieşit din camera ta cu două mormane de carne roşiatică pe o tavă argintie
Când în şfârşit te-au adus acasă purtai aceeaşi perucă blondă cu frizură bob
Aveai aceiaşi ochi scăldaţi în apă sărată
Dar în jurul bustului aveai înfăşurată o funie de tifon care miroasea a plastic încins
Am vrut să te scap de acel corset dar mi-ai spus că e mai bine pentru tine să-l porţi
... nu înţelegeam de ce în locul umflăturilor din piept ai 2 ochi cusuţi cu aţă
De ce ţâţisoarele tale nu mai sunt ca ale mele
De ce nu ai pietricelele acelea care la frig se întăresc
Unde sunt vinişoarele albastre
Unde ţi-au dispărut umflăturile
Tu mi-ai explicat că sânii tai au o bubă mare şi au fost luaţi ca să fie vindecaţi
***
Eram în pijamaua roşie cu Mickey Mouse şi telefonul a sunat
M-am întors cu faţa la perete şi am stat aşa până a venit tata să mă ia
Acasă toate oglinzile erau acoperite
Toţi oamenii erau îmbrăcaţi în negru
Numai eu purtam pijamaua mea roşie cu Mickey Mouse
Am intrat în camera şi tu stăteai lungită pe pat
Faţa îţi era umflată
Buzele aveau culoarea viermilor sugrumaţi
Erai o femeie cheală îmbrăcată cu rochiţa mea vişinie de epocă
Şi în picioare purtai ultimele săndăluţe pe care mi le cumparase mama
Zâmbeai şi clipeai
M-am dus la toţi acei oameni şi le-am spus că ochii ţi se mişcă
Eram un copil şi nu înţelegeam de ce toţi au lacrimi în ochi şi nu spun nimic când eu le strig cât pot de tare
Că ochii tăi clipesc
***
Şi totuşi nu înţeleg cum de te-au încăput pantofiorii mei
Pentru că tare-ţi erau umflate picioarele
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
doua strofe mai sunt cum mai sunt, restul zornaie ca orice maruntis.
Claudiu, eu am citit cartea.
Am vazut si filmul.
Nu am gasit poezia Mariei in carte. Poate nu am sesizat, poate am citit neglijent.
Spune-mi te rog pagina, vreau sa verific.
Merci.
Mi se pare trist si nedrept ca tocmai pe ceva scris pentru cineva drag, deci din sinceritateafectiuneiubireetc, e necesar sa se vina cu acuzatii din astea.
Puteati macat sa va interesati daca Maria a citit cartea cu pricina :/
Oricum, pe text, partea asta
Eram un copil şi nu înţelegeam de ce toţi au lacrimi în ochi şi nu spun nimic când eu le strig cât pot de tare
Că ochii tăi clipesc
a atins o coarda din aia care dupa ce suna, baga un vibrato de douaj de minute.
Nimic nou de zis, poema asta e foarte frumoasa adevarul e.
Eu propun ca domnul Pavel sa vina si cu argumente la ceea ce spune...Daca versurile sunt luate de acolo sa dea frumos un cp ceva sa vad si eu.In rest nu prea inteleg ce-i aici.Eu una n-am citit cartea nici macar nu stiu despre ce e vorba(sau hai sa zicem ca stiu avand in vedere un articol pe care l-am citit pe agonia de curand :) ).
Important e de stiut cam atat: Acest poem este al meu 100 la 100,e un poem bun un poem personal si este despre bunica mea.Mi-l asum pana la ultimul vers.Restul nu prea ma intereseaza.
Si pentru tine Bogdan; nu stiam ca te cheama Neil Galmal;).
"" Versurile "De ce ţâţisoarele tale nu mai sunt ca ale mele
De ce nu ai pietricelele acelea care la frig se întăresc" sunt preluate din "Coraline" ""
plus
"" La un moment dat teama lui Coraline se amplifica si ea incepe sa aiba parte (CURIOS!) de cam aceleasi intamplari""
plus
""pe fondul unei atmosfere in intregime copiate""
imi arata ca acuzatia nu a fost deloc cum o face sa para Alexandru Muja, adica nu e vorba despre ""cu cine aduce"", ci pe cine copiaza. sa "aduca" e ok, dar sa apara fragmente identice NU E. iar fondul, tocmai aici e problema, NU E ""personal"", cum a aratat acelasi Claudiu Pavel.
pe scurt: fie Pavel bate campii, fie textul acesta nu e absolut deloc ok.
imi place poemul asta, chiar daca o zic atat de tarziu. e genul de scriitura care ori iti iese, ori nu-ti iese, pentru ca mizezi pe voce infantila si poti cadea usor in patetism. dar la tine nu se intampla asta si iese un text puternic si bun. intr-un fel mi-a amintit de bunicul meu, care cum statea el rece acolo, intins, era tot el si l-am pupat, desi ai mei nu ma sfatuiau sa fac asta. vocea infantila reuseste din mai multe motive:
- amanunte de tipul pijamaluta cu mickey mouse, doar presarate putin, urmate de nedumerirea ta in fata mortii, sunt complementare unul altuia. plus ca nedumerirea e un pasaj mai intens decat purtarea pijamalutei, si e pus acolo unde trebuie;
- apoi ochii care se misca, spus direct si cu dezinvoltura, accentueaza foarte bine naivitatea si caldura ta ca si copilas spectator la moarte, dar care cumva readuce la viata ceva ce pentru ceilalti poate ca trece nevazut. asta este propriu numai copiilor care au de multe ori strafulgerari care lumineaza totul. pus acolo, amnuntul asta da credibilitate;
- apoi rochia de epoca e o chestie care imi place foarte mult, completata de pantofiorii tai care merg cumva cu bunica, ca o parte din tine care ramane acolo
e un poem nici prea lung, nici prea scurt, este exact cat trebuie. dau toate punctele
vad ca pe site-ul asta toti vad crucis, ba o influenta de ici, ba o influenta de dincolo. este atat de important cu cine aduce, daca fondul e personal? mie si tehnica imi pare tot personala. a, ca voce infantila s-a mai facut. si ce? maria isi face propria voce infantila, fara legatura cu ceilalti. nu e nicio influenta aici. un alt exemplu era catalina vieru, care a pornit de la aglaja veteranyi si facea voce asumat infantila pe un fond depresiv, dar era a ei, nu a aglajei. nu mi se pare nicio chestie ca cineva aduce cu altcineva, atata timp cat acel cineva isi pastreaza amprenta. si maria isi pastreaza amprenta, chiar foarte mult. iar acuzatia de plagiat este atat de grava, incat fara exemple solide, argumentate ca la carte, nici nu se poate discuta. si ceva imi spune ca nu ai asa ceva la indemana, ca doar ti-a adus aminte de ceva si ai si inceput sa tragi cu mitraliera rau intentionata. cam asta, claudiu pavel
| Cerere precizări Claudiu Pavel
|
Admin2 |
| 10 iulie 2009, 13:37 |
Domnule Claudiu Pavel, plagierea conceptului e un lucru nou pentru mine. Din acest punct de vedere Plotin este un plagiator neruşinat al lui Platon. Luaţi toate observaţiile dumneavoastră privind "conceptul", aplicaţi-le la exemplul meu şi veţi vedea că se potrivesc de minune... :)
Dacă aveţi referinţe exacte, respectiv anumite pagini din cartea "Coraline" unde există similitudini concrete (text preluat), vă rog să le indicaţi ca atare.
Vă mulţumesc,
Victor Potra
Conceptul in jurul caruia acest text a fost construit este plagiat si ma mir ca absolut nimeni nu si-a dat seama.
Incep cu cei 2 doi ochi cusuti cu ata, ca sunt in piept, ca sunt in locul ochilor umani, e neimportant. Ceea ce stiu foarte sigur este ca Neil Gaiman a scris cartea pentru copii "Coraline", in care mama dintr-o alta lume ii spune lui Coraline, o fetita destul de neastamparata, sa-i permita sa-i coase doi ochi in locul celor umani. Acest lucru ar fi tinuta pentru totdeauna captiva in acea lume. In fine si ar mai fi de explicat insa nu are rost. Apoi mai sunt si alte motive preluate din "Shining", Stephen King, dar si din "Into the fringe", Karla Turner. Stiu ca pe fondul actiunii existau genul acesta de explicatii stranii, aceasta atmosfera care submina normalul.
Versurile "De ce ţâţisoarele tale nu mai sunt ca ale mele
De ce nu ai pietricelele acelea care la frig se întăresc" sunt preluate din "Coraline", chiar recomand lecturarea cartii. La un moment dat teama lui Coraline se amplifica si ea incepe sa aiba parte (CURIOS!) de cam aceleasi intamplari. Pot sa vorbesc si de variatia poetica abrupt fabulata aici, adica este destul clar cum incearca sa miste lucrurile pe fondul unei atmosfere in intregime copiate.
Si as putea continua, insa cred ca ar trebui luate masuri, asta daca nu protejam plagiatul. Sa-mi spuneti, ca eu am sa plagiez din carti si mai bune, nu in felul asta jalnic. Asta daca facem concursuri si topuri de plagiat.
Orvoar!
Comentariul tau a venit la fix si ma atins cu unt dulce de castane!
Iti multumesc si atat pentru astazi!
Adios
ţi-am lecturat ultimul text postat.
Mi-a plăcut.
Am vrut să văd cine eşti/cum scrii/voi citi tot.
Semnul l-am lăsat aici, la "doi ochi cusuţi cu aţă albă" pentru că aici doare mai tare, iar eu am un temperament rezonant la suferinţă.
Nici culorile nu mai sunt ce par a fi! Aici albul este spaimă, roşul,amalgam, negrul,mirare.
Te voi citi în continuare.
4 p. tot ce am
de bine, Cristi
Aici chiar e un black Maria sa stii!Multam fain Cornel.Cum spuneam de 2 ori l-am luat la puricat si pun pariu ca ma urmeaza!!So multam fain !
M
| brut & black / în pijamaua roşie cu Mickey Mouse
|
Cornel Ghica |
| 31 mai 2009, 21:37 |
un text cu personalitate – un black sebastian
o poveste cutremurătoare. foarte multe subtilităţi în text care dau o notă aparte (cum altfel?) epicului, iar finalu’ e (puţin) contrastant (poate din cauză de "tare-ţi").un final „de memorie”, suficient de patetik încât să declanşeze fioru’.
ca orice lucru bun şi omenesc, textu’ de faţă are şi (câteva) minusuri, mai ales în partea de început, părerea mea - versu’ 3 din prima strofă (şi „strălucitoare” şi „lumină” şi „mare” şi „orbitoare”)
felicitări!
Separat de Medeea.
Ddman-ule nu-ti atrageam atentie asupra faptului ca nu m-ai punctat doamne fereste.Aprecierea nu sta neaparat in puncte!Apai multam fain si renunta la partile negative dintr-un comm(ia incearca sa faci unu frumos cap-coada)..
Medeea textul a fost modificat(adica au fost scoate niste repetitii care ingreunau textul si finalul a fost redus la mai putina vorbaraie)...
E la a 2 mana deci cu siguranta ca o sa mai fie periat.Oricum multam mult si pentru sfaturi si pt steluta!Pe viitor cu siguranta am sa tin cont de sfaturie Tale!
Acum va multumesc si tie si tie si eu ies din scena!
M
Andrei pe tine te iau separat! Simpatica parere si da e foarte interesant modul cum vede un copil!M
nu mai stiu daca asa era poezia, sau ai modificat inceputul, ddmul asta m-a ispitit aci.
Deci, ca o sa fie mult de zis:
Nu stiu ce zice ddm de inceput, dar eu zic: e cumva bine surprinsa scena de spital, dar eu as fi facut-o altfel, sau as fi punctat altfel. In primul rand imi place ca ai constietizat prezenta lor acolo altfel decat colocvaial, mastile alea pe mine pe duc cu gandul la mastile de radioterapie, de fapt toata descrierea ma duce cu gandul la o sedinta de radioterapie. Ceea ce e bizar in contextul poemului.
Eu dac-as fi scris asta, as fi punctat si starile interioare, nu numai exterioare.
Din cauza asezarii in pagina, mi se pare incarcat textul.
Aici as face ceva.
Apoi, strofa a doua, imi place personajul asta cu peruca, e putin sf. Iarasi tifonul si plasticul imi amintesc de altceva, dar se pare ca nu ma insel.
Urmatoarea strofa cu michi mi se pare ft ok, numai ultimul vers ma cam deranjeaza cum il spui.
Aici:
Eram un copil
şi nu înţelegeam de ce
toţi au lacrimi în ochi
şi nu spun nimic când eu le strig
cât pot de tare
Că ochii tăi clipesc
as as aseza versurile.
Finalul e ok. Dar mi se pare ca inca nu ai zis tot despre asta.
Oricum ai grija la vorbirea asta indirecta ca-ti scapa randurile de sub control.
a, tu imi atragi, cu alte cuvinte, atentia ca nu am punctat desi mi-a placut.
probabil ca n-ai citit totusi prima parte, de vreme ce-ai ramas pe a doua. in fine, reiau: spuneam ca esti pariul meu de viitor. but... what do I know. las acum stea, cine stie daca vei mai scrie/cum vei mai scrie :P
PS: si revezi acea prima parte ca sa stii de ce ti-am dat stea
Da Andreea merci sunt de acord cu tine!
Mi se pare foarte interesant modul in care un copil vede si intelege un fenomen atat de complicat cum este drumul spre moarte si, bineinteles, finalitatea acestuia.
Maria am observat faptul ca ai modificat textul si forma finala(daca aceasta este forma finala) este foarte buna.Un poem sensibil care trateaza un subiect foarte subtire. Un poem in care vocea de copil rasuna din toate partile, se amplifica pe moment ce intamplarile avanseaza.Un gest in toata splendoare lui presarat cu cele mai bune "condimente'.Felicitari
Pai mai Daniele haide ca scotocesc eu bine si scot jumatate de merci si pentru tine!..,(asta pentru ultima parte dn comm).
M&m
| pariul meu privind ce e nou pe acest site
|
Daniel D Marin |
| 28 mai 2009, 14:44 |
o scriitura "nebuna" pe alocuri, dar in sensul bun, al libertatii maxime de expresie pe care o adopta cu talent acest autor. "zburdalnicia" varstei nu apare insa haotic, in text, ci cursiv, uneori chiar elaborat. si ma refer nu doar la poemul de fata, ci la majoritatea textelor Mariei postate pe acest site.
daca ar fi fost dupa mine, premiul cel mare intr-una din ultimele luni ar fi trebuit sa revina Mariei. dar lucrurile nu le decid eu, si, prin urmare, Rolit a avut si va avea de fiecare data un top dupa chipul si asemanarea sa. si dupa niste jocuri "de culise". din care, aproape sigur, Maria va face mai devreme sau mai tarziu parte...
Uite ca nu mai e dimineata. Te rog frumos sa-mi spui si mie stangaciile(ca sa stiu ce nu-ti convine si sa ma vad daca nu-mi convin nici mie). De cand notatia oracol-jurnal si cu diminutive a devenit o problema intr-un text(mai ales cand e voit). Asa ca Adrian lamureste-ma si pe mine ce nu-ti place!
Maria si de dupa dimineata
Adi e bine si asa .As incepe sa-ti spun ceva dar e prea dimineata!
M
| nu de moarte ma tem, ci de singuratatea ei
|
Adrian Dinis |
| 28 mai 2009, 10:56 |
eu n-am să fiu în asentimentul celorlalţi despre poezia Mariei Tutu şi am să spun că ratează, de multe ori. e o poezie cu multe stângăcii, cu notaţii de jurnal-oracol, cu multe diminutive etc. şi vârsta nu e o scuză pt. scrisul slab, a resimţit de multe ori Olga Ştefan stigmatul ăsta, al vârstei, deşi scria ff. bine.
Aida am uitat de tine.Multumesc matinal!Laude-laude!!
Aia mica de se trezeste greu
un poem zguduitor, intr-adevar. scrii din ce in ce mai bine, marilue...
Nu cred ca-i "atata vorbaraie" sincera sa fiu.Poemul acesta nu poate fi luat pe bucatele(haide sa vedem ce-i bun aici sau daca gasim ceva aici), pentru ca el este o poveste/are o poveste.
El aduce a file de jurnal pentru ca asta se vrea(cel putin asa cred eu).
Este un poem de fapt este un gest care merita toate laudele(si nu doar pentru faptul ca este dedicat cuiva ci pentru constructia lui)
Felicitari
E pacat sa bagi atata vorbaraie zau!
Multumesc!!
O noapte faina cea mai faina!
Am citit cu răbdare până la "Am vrut să te scap de acel corset dar mi-ai spus că e mai bine pentru tine să-l porţi". De acolo aproape că m-am simţit vinovată că nu mă mişcă IMAGINILE. Repet, doar imaginile. E clar că subiectul este unul extrem de puternic, ar putea fi o zonă de inspiraţie. Versurile nu fac drepatte cauzei.
Delicateţea nu mi se pare credibilă: este un discurs torenţial, pe alocuri sâcâitor ("M-am dus la toţi acei oameni şi le-am spus că tu nu esti moartă pentru că ochii ţi se mişcă", apoi "Eram un copil şi nu înţelegeam de ce toţi au lacrimi în ochi şi nu spun nimic când eu le strig"). Vocea copilului este înecată în toate astea.
Iar finalul...prea aduce a jurnal. E păcat să bagi atâta vorbăraie, zău.
P.S. dacă prin "camera ta" de acolo încerci să substitui casa cu spitalul, e cu bătaie prea lungă. Nu iese.
| Domnule Victor Potra
|
Maria Tuţu |
| 25 mai 2009, 20:18 |
Elegant va multumesc!!!
Va mai astept....cu mare drag!!
M&m
Tanush!
Multumesc mult pentru cuvintele mai mult decat frumoase, care pentru mine inseamna mult.
Daca tio placut si ai plecat din gradina mea cu ceva simtire/sentimente/trairi intense atunci inseamna ca este ceva bine(si pentru mine si pentru tine).
O zi frumoasa cu multi bujori albi.
Maria si Seba
P.s: Bineinteles ca nu-i frumos sa plec si sa nu multumesc pentru steluta, asa ca Multumesc!!
Am citit de trei ori poemul și am remarcat acele detalii bine alese care fac imaginile foarte puternice. Îmi este clar că am în față o evocare ce conține puternice nuanțe afective, o legătură ce nici moartea nu o poate frânge.
Cu acest text, pe mine ai reușit să mă impresionezi și asta pentru că tematica lui este din păcate, prezentă. Bătrânețea este un tunel prin care mulți dintre noi vom trece în drumul nostru spre lumina izbăvitoare.
Observ că ai primit multe laude și s-au spus multe despre acest exercițiu reușit de memorie, vin și eu cu maxima mea apreciere.
Toate cele bune!
quasiote
revin asupra comentariului anterior pentru ca mi-am dat seama ca n-am fost destul de explicit facand referire la t.o.bobe si "bucla" lui. t.o.bobe (n.1969) a fost unul dintre "pilonii" de baza ai cenaclului facultatii de litere inca inainte de preluarea acetuia de catre mircea cartarescu. bobe avea colegi remarcabili. razvan radulescu, cezar paul badescu, mihai ignat, doina ioanid, svetlana carstean, sorin ghergut (pe vremea aceea era cel mai tanar component). a debutat foarte bine cu volumul de poezie intitulat "bucla" (univers, 1999) - volum recompensat cu premiul national mihai eminescu. in anul 2000 a fost bursier la akademie der kunste din berlin, iar în 2003 si 2004 bursier la akademie schloss solitude din stuttgart. a publicat si un roman considerat destul de reusit: cum mi-am petrecut vacanţa de vara, iasi, polirom, 2004. poeziile din "bucla" sunt incantatoare. el dezvaluie intr-o viziune aproape cinematografica senzationalele trairi ale lui nea gica, frizerul - un persanaj emblematic. sub masca personajului, a monologurilor aceluia, t.o. bobe experimenteaza mirajul reintoarcerii pe taramul copilariei, parafrazand, epatand uneori cu nonsalanta dar cu o tusa remarcabila de livresc. cam asa o descifrez si pe maria tutu in acesta incursiune poetica de inalta tinuta. si nu pot incheia altfel decat parafrazandu-l pe acelasi t.o.bobe: "„nu de moarte ma tem, ci de singuratatea ei"...
Domnule Jipa, Mariuta cea draga va multumeste pentru cuvintele frumoase si bineinteles la astfel de reactii nu poate sa fie decat extrem de fericita(pentru ca acesta a fost scopul iar el a fost atins).
Mariuta cea draga si o noapte buna!
Mariuta draga. Mi-au placut atmosfera si imaginile pe care le induci printre randurile poemului tau. Pentru ca trebuie sa recunosc imi place sa citesc printre randuri, dincolo de vorbe. Poate cuvantul placut nu e cel mai potrivit in acest context. Insa cu siguranta ai atins acea coarda sensibila din noi cititorii.
da, un comentariu teribil, păcat că nu e al tău
fantastic, n-ai adăugat nimic
părerea mea
zi şi de la tine ceva
Va multumesc domnilor.Buna dimineata!
| un comentariu teribil!
|
Atila Racz |
| 06 mai 2009, 03:50 |
si pentru ca povestea poemului este poemul povestii. si pentru ca am incredere in redescoperirea unor taramuri uitate. si mai ales pentru ca indiferenta nu ma caracterizeaza. deci, iata. sau. iata, deci.
fantastic ce mai pot adauga!
pentru ca poemul acesta imi aduce aminte de un foarte bun poet, fost coleg in cenaclul de la litere - t.o. bobe si "bucla" lui. si pentru ca povestea poemului este poemul povestii. si pentru ca am incredere in redescoperirea unor taramuri uitate. si mai ales pentru ca indiferenta nu ma caracterizeaza. deci, iata. sau. iata, deci.
Pentru putinele(si bine alesele) si puternicele cuvinte si eu ma'plec si'ti multumesc.
Maria cu o noapte buna si bujori in Mai
| sebastianule, drag
|
Gina Goia |
| 04 mai 2009, 23:50 |
dau 8 puncte si ma 'plec.
orice/oricum/oriunde/ familia este si o sa razbata/ ca o determinanta dependenta.
regards & take care,
goia
| 2 ochi cusuti
|
Diana |
| 04 mai 2009, 15:18 |
Da este o poezie dureroasa in adevaratul sens al cuvantului.
Contine sensibilul din copii dar care poate atinge si un om matur.
Citind comentariile de mai jos spun ca si eu sunt de acord cu povestea replicilor dintr-un jurnal adolescentin, dar sunt replici pure, curate.
O poezia care induioseaza iar finalul mi se pare foarte potrivit, avand in vedere mentionarea faptului ca nu ti-au ramas decat acele intrebari banale(cum ar fi" cum te-au incaput pantofii?) pentru a masca durerea.
Felicitari
Diana
Si eu sunt de parere ca acesta este un poem pe care trebuie sa incerci sa-l simti. Eu asta fac, de fapt asta fac cu absolut toate poemele pe care le citesc.
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase care merg mana in mana cu somnul ce va urma instantaneu dupa.
Daca cine acolo sus ma iubeste atunci il/o iubesc si eu
poemul tau merge direct la suflet... Nu l-am analizat, dar l-am simtit ravasindu-mi amintirile. apreciez ca poemul nu e trecut prin filtrul formelor ci doar prin capabilitatea si potenta autorului de a sugera, trezi la viata amintirea.
Cineva acolo sus te iubeste
Ma bucura popasul facut in sufrageria textului meu. Cu atat mai mare este bucuria citindu-ti comentariul.
Daca tie tio placut eu sunt fericita inseamna ca exista ceva pe acolo!
Cu respect
M
impresionanta curgerea acestui poem profund elegiac despre mareata varsta a inocentei si descoperirea mortii.
| Domnisoara Rada+Dana
|
Maria Tuţu |
| 03 mai 2009, 21:05 |
Multumesc pentru citire si am sa vad eu ce fac cu exprimarea cu forma cu discursul.
Am sa revin pe text probabil dupa ceva timp!
Multam fain si o seara buna
M
cred că ai putea să mai lucrezi puţin la exprimare şi formă, pe alocuri textul e încărcat şi discursivitatea oarecum forţată
însă
impresionează prin mesaj, final, şi mai ales prin imaginile desprinse parcă dintr-un jurnal adolescentin, curat
mie mi se pare un text de impact, biografismul e bine susţinut şi acoperă cumva problemele de stil, asta pentru că e viu, născut nu făcut
salut, maria,
elian
mi se pare puţin cam lungă, aş fi văzut-o mai restrînsă, puţin lucrată, e cumva ca un dilog, asta nu-mi prea place, îmi dă impresia că nu deţii controlul.
ai însă cîteva strofe reuşite, deşi parcă te-ai ţine departe de eveniment, parcă nu ai vrea să te apropii.
Eram un copil şi nu înţelegeam de ce acei oameni albi
Au ieşit din camera ta cu două mormane de carne roşiatică pe o tavă argintie
Când în şfârşit te-au adus acasă purtai aceeaşi perucă blondă cu frizură bob
Aveai aceiaşi ochi scăldaţi în apă sărată
Dar în jurul bustului aveai înfăşurată o funie de tifon care miroasea a plastic încins
Am vrut să te scap de acel corset dar mi-ai spus că e mai bine pentru tine să-l porţi
Eram în pijamaua roşie cu Mickey Mouse şi telefonul a sunat
M-am întors cu faţa la perete şi am stat aşa până a venit tata să mă ia
Acasă toate oglinzile erau acoperite
Toţi oamenii erau îmbrăcaţi în negru
Numai eu purtam pijamaua mea roşie cu Mickey Mouse
Am intrat în camera şi tu stăteai lungită pe pat
Ce cald si bine se face in sufrageria mea cand dumneavoastra domnule Dume puneti piciorul in prag.
Nu pot decat si eu la randul meu sa va multumesc si sa ma bucur alaturi de dumneavoastra.
Cu sincera prietenie de inceput de Mai
M
| singurul lucru pe care nu-l înşeleg este cum te-au încăput pantofii mei...
|
Teodor Dume |
| 03 mai 2009, 18:23 |
maria, textele tale sunt de-o simplitate stranie. ştiu, probabil ţi-am mai spus acest lucru şi poate deverni supărător, dar nu într-atât de mult încât să nu accepţi că tu scrii cu firimituri din viaţa trăită, consumată de semenii tăi şi evident de tine până la un punct. ceea ce faci tu aici e o consiliere a vierţii rămase în noi.
atitudinea naturală a cuvintelor tale pune în mişcare fiorul uman localizat undeva în lăuntrul nostru.
tu, maria, nu ştii să minţi şi tocmai de aceea cuvântul tău trăieşte în şi prin noi.
nu pot decât să-ţi mulţumesc pentru că prin acest text m-ai făcut să mă uit în urmă.
las opt puncte
şi
felicitări
cu sinceritate,
teodor dume,
Multam mult.Ai spus cam tot ce este nevoie in comentariul tau.
In legatura cu referirea directa asupra cancerului, la varsta aceea nu cunosteam termenul de cancer si nu intelegeam ce este. De fapt acela este raspunusl intrebarilor anterioare pe care mi le puneam.(avand in vedere cele spuse se tine, am sa tin cont asupra acestui lucru si poate mai prelucrez).
Primesc felicitarile de la George si le pretuiesc bine pentru ca sunt importante.
M
Si mie imi vine greu sa raspund oricarui comentariu.
Dar este ceva daca poemul a transmis ceva aparte.
Nu pot decat sa va multumesc pentru aprecieri.
M
în sfîrşit parcă aici nu se mai simte tuşa doomiistă...:) e o tragedie transpusă simplu şi direct prin ochi de copil uşor jucăuşi încă dar confruntaţi cu marile spaime ale pierderii celor dragi, ale acestor bătrîni care se fac tot mai mici şi mai puţini pînă dispar de tot...:(
cu precizarea că referirea directă la cancer putea lipsi fiind de ajuns sugestiile şi aluziile din text, punctez acest text ca o încurajare la un exerciţiu de stil reuşit. keep up the good work Maria. felicitări. nu de la Domnul George ci George simplu. şi adevărat. orevoar şi tutalăr...:)
Draga mea duduita. Imi vine foarte greu sa comentez acest poem scris de tine. Din acest motiv ar fi poate mai potrivit sa recunosc ca dincolo de cuvinte si imaginea primei parti care e imbracata in alb si contrastul din negru partii a doua. am simtit o durerea aproape insuportabila. Da, m-ai facut sa retraiesc acele momente cand inca nu intelegem rostul trecerii in dincolo.
Avand in vedere acest poem personal, iti multumesc pentru sinceritatea descrierii ochilor copiilor care descopera pentru prima data ca viata nu se finalizeaza in Moarte
