Adăugat în 14 iulie 2009, la 14:24 | 385 afișări / 381 vizitatori
2
Rog să se apese play înainte de citire.Neapărat!!
te ascunzi
între paturi
crezi că mâine o să fie mai bine
că lumina
o să te ajute
fără să te mai zgârie
ca o limbă de motan
ascuţită
în tine se rupe patul
se rup oasele
hainele cad
rămâi o fantomă
care zâmbeşte
pentru că nu mai poate
să plângă
te gandeşti
că teama
nu te va ucide astăzi
nici mâine
dar durerea atinge
limitele
orice respiraţie
îţi loveşte trupul
ca un bici
nervos
aştepţi să sune telefonul
un tip din celălalt capăt
al bucureştiului
poate să-ţi aducă liniştea
în dar
un pachet
în schimbul
a 500.000
te poate
ţine în viaţă
pentru următoarele
câteva
ore
***
te ascunzi
să nu te vadă ai tăi
să nu te vadă prietenii
porţi doar bluze cu mâneci lungi
foloseşti visin
de doua ori
pe zi
mereu
ai la tine
o sticlă de apă
lumea te crede tăcută
de fapt
nu poţi să legi
două cuvinte
seara încerci să te linişteşti
cu un ceai fierbinte
totul pare să nu aibă efect
te doare
şi asta nu e tot
ţi-e frică
nu de moarte
ai putea să mori astăzi şi
poate ai fi mai
fericită
ţi-e frică de ziua de maine
că ar putea să nu-ţi mai ofere
ceea ce te ţine
în viaţă
mergi pe stradă
vezi oameni fără case
mirosind a căcat
îţi doreşti
poate chiar te rogi
să nu ajungi aşa
îţi moare bunica
îţi moare prietena
îţi moare pisica
toţi oamenii
îşi permit
să te părăsească
când nu trebuie
ai o ţeavă
în loc de nas
şi pe braţe îţi
cresc
cele mai
roşii
garoafe
la cat mai multe stele... n-am spus ba... insa textul este bun de reclama... ori sfat... chiar si titlul este atat de plat/comum/uzitat incat imi vine sa bag in mine un has! sa ma predispun, sa pot da cetire acestui discurs copilaros de superficial:
"de fapt
nu poţi să legi
două cuvinte
seara încerci să te linişteşti
cu un ceai fierbinte"
asta chiar ca este de stea, zau asa!
imi amintesc un vers celebru!
"s-au construit trotuare si locuri de parcare
aceasta este evident ca n-o sa fie accident!!!"
Verbiaj(unii i-ar spune grafomanie) sau cum să flecărim despre momente majore! Se scontează pe impact - la publicul cititor - mizând pe o "sinceritate" telenovelistică(autovictimizarea, dependenţa) ce este(clar) prefabricată. Tema este una la modă. Confesivitatea - care este miza textului - eşuează, lamentabil şi nesincer. - 8 puncte!
Cand am zis eu ca merita poemul o stea am gresit am vrut sa zic: merita stele.
Va multumesc si da se mai intampla marti si joi sa imbatranesc Atilla! a si maine!
Mda, un poem puternic, percutant, sincer, direct si concis, construit cu mijloace minimaliste (de asta poate ca-mi si place mai mult decat altele;), mai ales partea a doua "loveste in plex":D
Nu mi se pare necesar un com lung, ca sa argumentez acordarea unei stelute:)
E al dracului de adevarat:)), mai ales partea cu
"îţi moare bunica
îţi moare prietena
îţi moare pisica
toţi oamenii
îşi permit
să te părăsească
când nu trebuie"
si ar mai fi si alte pasaje de spicuit, ceva mai inainte, dar, cred ca nu mai e nevoie...
Poemul asta m-am convins fara doar si poate, merita stea*!
ce imi place in primul rand la textul asta este faptul ca nu-ti mai ascunzi anumite temeri care in celelalte texte apareau cand si cand, mascate sub o infantilitate asumata si foarte bine scrisa. aici totul razbate frust si convingator.
in primul text, imi place cum induci starea de disolutie, trecand de la cadrul extern ("în tine se rupe patul") la cel intern ("se rup oasele"), incheiat foarte bine ca tensionare cu "rămâi o fantomă/care zâmbeşte". apoi starea aia care nu stii de unde vine, nu stii ce sa-i faci si cum sa-i ajungi la cauza, e redata simplu si percutant aici: "te gandeşti/că teama/nu te va ucide astăzi/nici mâine/dar durerea atinge/limitele". modul in care tai versurile e potrivit tensiunii pe care o induci si starii pe care o descrii. apoi imi place rasturnarea de plan, cu tipul care poate aduce linistea. cumva un efect calmant, de autosugestie, cu versuri in ton oarecum grav si trist.
in al doilea text, imi place versul cu "porţi doar bluze cu mâneci lungi", care accentueaza ascunderea fata de ceilalti, retractilitatea. foarte frumoase si versurile: "lumea te crede tăcută/de fapt/nu poţi să legi/două cuvinte", denota o neputinta continua, parca gata gata sa te inghita si sa te dezmembreze, ca in primul text in care simti cum se rup oasele. si totul continua la fel de tensionat, cand teama de moarte e mai slaba decat teama de a te afla deodata singura, intr-un spatiu cumva autist, parasita de toti cei care conteaza. si se incheie cu imaginea care mi-a placut cel mai mult dintre toate: "ai o ţeavă/în loc de nas", care este percutanta tocmai prin alaturarea asta mecanica si impietrita, o chestie care sugereaza dezumanizarea, compensata in final de garoafele rosii crescute pe maini.
imi place si melodia, merge bine cu textele de mai sus. este un grupaj foarte frumos, maria. si este cu atat mai usor de simtit, cu cat angoasele nu sunt scrise scancit, gafait, ci sunt exprimate natural
Victor si eu cred ca merita o stea.Smi tare simpatic esti.Vero cu 500.000 de lei poti sa-ti cumperi un tricou juma sau o bila;)
Va multumesc
Cu portocale in maini!
curge ca dintr-o suflare si "comunica". Mi-a placut grozav.
Fiind plecata din tzara de mult (in Canada), mi-e greu sa intzeleg partea cu 500.000 si, de fapt, acolo mi se pare ca s-ar putea renuntza la amanuntele ultra-concrete ca acesta.
...seria asta de "no poetry" incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult...impartirea poemului tau in doua parti.. 1.raportul cu lumea obiectelor; 2.raportul cu lumea celorlalti...mi-a placut in mod deosebit...singurul punct de legatura intre aceste doua lumi fiind "un tip de la celalalt capat al bucurestiului" ce "poate sa-ti aduca linistea in dar"...daca il asociez cu "inspiratia" ce te poate ajuta pentru cateva clipe sa te desprinzi de lumea ce "miroase a cacat", o lume supusa efectelor degradante ale mortalitatii ("toti oamenii isi permit sa te paraseasca")...transfigurand aceasta lume, astfel ca pe brate "iti cresc cele mai rosii garoafe"...probabil imi vei spune ca am luat-o razna de tot...dar asta a fost efectul poemului tau asupra mea...asa ca las +8 puncte...
