Dragoste la distanţăScenetă într-un singur act (sexual) - Adrian Dumitru Adăugat în 20 august 2009, la 22:40 | 390 afișări / 378 vizitatori |
Dramatis personae:
EL – tip de intelectual formalist. Nu foarte inteligent (altfel devenea bancher), cu ochelari (altfel nu ar fi fost intelectual), alură atletică. Inspiră forţă şi încredere. Expiră doar dacă şi-a luat picăturile. Bursier. Absent de mult timp.
EA – intelectuală. Genul mignon. Bine înfiptă pe picioare care sunt înfipte în tocuri. Care sunt înfipte în pereţi (cu acest prilej i se vad pulpele, ceea ce îi place autorului foarte mult.). Cu ochelari, pe care nu îi poartă din cochetărie (ca să nu semene cu bunicuţa din cartoanele cu Silvester şi canarul). Absentă de mult timp din discuţie. În aşteptarea unui invitat care întârzie.
Decorul: la libera imaginaţie a regizorului (e mai ieftin şi pentru producător, cu atât mai mult daca pe regizor îl cheamă Silviu Purcărete sau Orson Welles. În acest caz afacerea e profitabilă şi pentru chinezi, specialişti în albirea pe bază de acid clorhidric a cearşafurilor. Prietenii ştiu de ce). Partea de maxim efect şi de rezistenţă rămâne totuşi un imens Turn Eiffel confecţionat din cearşafuri şi perne, pentru a sugera că in societatea capitalistă, proletarii nu mai au nici o clipă de odihnă. La picioarele turnului Eiffel, două telefoane. Fiecare se înarmează cu un receptor. Vine tonul (sau morunul – conform gustului regizorului…).
Actul I (şi ultimul)
El (foarte nervos, pentru că tel publice pariziene funcţionează ca dracu’, cu ochii pe ecran, care, nefiind luminat, nu arată nimic din ceea ce ar putea indica. Agenda telefonica lipseşte, pentru că El îşi iubeşte mult femeia) Ce faci, iubito??!
Ea (făcându-şi unghiile, încercând să pară interesată) Bine, dar tu, drăguţule? (observaţie personală: ar fi putut să îi spună „ratonul meu argintiu”, dar ar putea părea o formă de adresare lipsită de respect. E adevărat, cuplurile se alintă în multe feluri, dar să nu uitam că El a protestat atunci când Ea i-a spus „varză de Bruxelles cu ceteraşi din Cluj”, dar era pentru că el detestă varza. E drept, călită bine, şi cu un pic de cărniţă de porc… A mai fost un moment tensionat atunci când El i-a spus ei „maimuţică” vrând sa sugereze agilitatea respectivei la anumite probe de căţărare, dar Ea a înţeles altceva. Astfel încât Ea îi spune lui „Drăguţule” iar El „Iubito”. Chiar dacă poate părea lipsit de fantezie, e mai sigur…) ce ai făcut azi?
El (strigând ca să acopere zgomotul supersonicelor decolând de la Orly) Nu mare lucru… Am avut-o de două ori pe bucătăreasă, apoi am mâncat Chateaubriand… (mulţi masculi vor încerca să supraliciteze numărul de numere pentru a demonstra consoartei că sunt încă în formă. Conform unei logici dialectice, respectiv, bucătăresele vor scădea din număr în faţa soţilor lor, care oricum sunt ocupaţi cu ultima etapă din Cupa Intertotocutugno). Nu a fost o idee bună, draga mea, pentru că îţi imaginezi că devenise scorţos…
Ea: Cine? Ce? Cum? El (uşor nervos) Chateaubriandul, draga mea. De altfel, mereu îmi amintesc de tine când mănânc asta…
Ea (interesată) De ce? Credeam că îţi plac spaghetele…
El: Nu ştiu (evaziv. Nouă ne este clar că are ceva de ascuns, dar nimeni nu ştie ce - nu-l întrebaţi pe autor. El nu ştie chiar nimic) Apoi am mers la cursuri… profa lipsea, prin urmare am sunat-o…
Ea (derutată) Pe cine?
El (acelaşi joc) Pe bucătăreasă… Am văzut „Ultimul tangou la Paris” şi am cumpărat un stoc proaspăt de margarină…
Ea (neînţelegând) Pentru Chateaubriand?
El (neînţelegând) Da! …
Ea (terminând unghiile) Bine, iepuraş (conversaţia fiind agitată, apelativele de acest gen sunt mai mult decât permise, fiind de-a dreptul indicate), dar să nu o stresezi pe femeia aceea… nu uita că vin peste două săptămâni…
El (terminând cartela, roşu la faţă –drept pentru care este mai bine ca rolul sau să fie jucat de o sfeclă, sub regia lui Orson Welles) Bine, iubito. Dar deseară pot să mănânc… tartine cu margarină şi cu Nutella?
(cortina cade în timp ce Ea se repede cu anxietate la uşa, iar El se îndreaptă cu paşi egali, dar hotărâţi, spre cămin. Peste Paris, ca şi peste Bucureşti, a mai trecut o zi)
NOTĂ – sceneta a fost de altfel ecranizată şi a primit premiul de interpretare masculină „Pătrunjelul de bronz” în cadrul festivalului de creativitate post coitum „Anima” de la 3 mai. S-a mai acordat premiul „Tufa de veneţia de alamă” pentru muzică şi sunetele scoase de actori. Nu în ultimul rand, menţionăm premiul de popularitate „Elefănţelul fericit” de la Bombay. Last, but not least, menţiune specială pentru cea mai bună ecranizare-dramatizare de roman-pârâiaş de tip proustian în cadrul festivalului culinar de la Nampula (Mozambic). Vizionare plăcută, dragi telespectatori.
Paris,
14.08.2003
Distribuie pe facebook
