Drumul spre Ithaca
Adăugat în 14 mai 2009, la 18:48 | 523 afișări / 505 vizitatori |
|
În aceasta piesă nu există dialog. Personajele nu interacționează, nu-și vorbesc unul altuia. Susțin doar două monologuri intercalate. Faptul că se află amandoua în același loc în același timp este pură coincidență…
Actorul: Ați venit? Ca în fiecare seară. Dar astăzi nu se joaca nimic, nu-i niciun spectacol în program. Ce căutați aici? Sunt doar eu…nu v-ați săturat de mine? Vă rog, vă rog, nu mi-o luați în nume de rău, nu vreau să vă jignesc. Doar că am obosit…Ia te uită, sala plină. Ca de fiecare dată. Dar astăzi nu prea aveți ce vedea, sunt doar eu, nu-i nimic în program…Am ieșit puțin din casă. N-aveam unde să mă duc, e pustiu peste tot. Am venit aici…Aici e lumea mea (mângâie scena). Lumea e o scenă…alte măști, aceeași piesă…(se uită în gol)
Intră Ulise. Cară un cufăr greu. Este foarte obosit.
Ulise: (se oprește) Unde sunt oare? Ah, cât de obosit mă simt…Ce întuneric e…Ce-o fi locul ăsta? Mă apropii sau mă îndepărtez? Parcă merg în cerc. Dar pe aici n-am mai călcat. Sunt atât de obosit…(pune cufărul jos) Am nădușit. Să poposesc un pic. Mă dor toate oasele. De când rătăcesc…(se așează pe cufăr) Am bătut toate colțurile lumii pe uscat și pe mare. Simt că îmbătrânesc. Mintea mi-e mai înceată, privirea mai ștearsă. (Își dă cu mâna prin păr). Am și albit… Am văzut atâtea în lumea asta…. Ah, de-aș putea închide ochii puțin…să mă odihnesc…(cade într-o amorțeală)
Actorul: Mâine avem premieră aici, pe scena asta. Atunci ar fi trebuit să veniți, nu acum. Acum chiar n-aveți ce vedea, e întuneric. Doar fâșia asta de lumină și eu…Pesemne o fi uitat cineva un bec aprins la cabine. Ce lumină oarbă…Dar e bine așa, nu vreau decât să mă odihnesc puțin aici, în întuneric. Nu-mi prea place acasă. Mă simt singur. Singurătatea mă înspăimântă îngrozitor. Aici sunt toți în jurul meu. Îi simt, îmi dau târcoale…îmi șoptesc la ureche…”A fi sau a nu fi…” (șoptește în continuare ca pentru el).
Ulise: (brusc) Mi-am pierdut drumul. Îl aveam, îl știam…Apoi am ațipit. Ah, o clipită am ațipit, o clipită. Eram așa de obosit…A fugit, a dispărut, mi-a scăpat pur și simplu din mâini. Acum îl caut cu disperare, îmi caut drumul spre casă. Am ajuns aici. Am întrebat pretutindeni, nimeni n-a știut să-mi spună. Dar unde-oi fi ajuns? Ce întuneric e…Parcă merg în cerc. Sigur pe aici n-am mai fost. Nu! Nu trebuie să mă cuprindă toropeala! Dacă mă pierd și pe mine? Atât mai am. Pe mine. Și cufărul ăsta greu. E așa de greu…Parcă ar fi gol. De parcă în el s-ar afla înghesuit tot golul din lume…(mângâie cufarul.) Telemac…era copil când l-am lăsat acasă….Acum o fi crescut? Cât de mare o fi? Poate a și murit de-un an. Poate chiar de-o sută. Poate e pulbere și cenușa de milenii întregi. Nici nu mai știu de când rătăcesc așa în neștire…
Actorul: (se ridică) Vreau să vă fac o mărturisire: azi nu vă mai mint. Gata, las deoparte măștile. Vedeți, nu am nici o picatură de machiaj pe față. O să vă spun adevarul. Totul a fost o minciună… M-am prefăcut în toți acești ani… Știu că v-am făcut să surâdeți, v-am strecurat emoție în suflet sau v-am înlăcrimat ochii. Dar îmi pare rău, a fost doar o păcăleala. N-am fost niciodată eu, cel adevarat. Dar acum nu joc nimic, sunt doar eu, nu-i niciun spectacol în program. Păreți puțin cam dezamăgiți. De ce-ați venit? Măine e premiera, atunci ar fi trebuit să veniți, nu acum. Acum au căzut măștile…sunt în fața voastră, gol-goluț, nu joc niciun rol…Un actor fără identitate, un actor îmbătrânit fără nume…(se plimbă pe scenă).
Ulise: Și Penelopa….am lăsat-o țesând. Mi-a promis că nu se oprește până nu mă întorc eu. Acum cred că poate acoperi tot pământul cu pânza ei. Să-l apere de soare. Am auzit pe cineva că se subțiază stratul de ozon. Pânza aia ar fi tocmai bună pentru așa ceva. Cu ozonul nu-i de glumit. Dacă ajunge subțire, subțire, ca o foiță de ceapă, soarele ne prăjește pe toți. Și eu nu mai ajung acasă. Dar pe unde s-o iau? Cine poate să-mi spună? L-am pierdut pe Telemac, am pierdut-o pe Penelopa…Nu mă am decât pe mine. Și cufărul ăsta gol… Dacă mă pierd și pe mine? Nu, nu trebuie să ațipesc, nu trebuie să închid ochii. Dar mă simt atât de greu… De parcă în cufărul ăsta s-ar afla toate poverile lumii…(cade în amorțeală).
Actorul: Ieri m-a chemat Hamlet, mâine o să mă cheme Lear…Azi n-am niciun nume, sunt gol, sunt în fața voastră… Dar nu mă recunoașteți. Nu vă învinuiesc, nu m-ați văzut niciodata pe mine, cel adevărat. N-ați văzut decât machiajul… și costumul… Sunt doar un biet costum care se schimbă de la seară la seară… (trist) În voi mi-am pus nădejdea. Speram totuși să-mi spuneți cine sunt…. S-a făcut frig, m-a apucat tremuratul. Și întunericul ăsta mă apasă… (își strânge picioarele la piept). Astăzi m-am uitat într-o oglindă și nu m-am recunoscut. Am văzut un străin, fără farduri, fără pudră, fără perucă… Un străin ridat zambindu-mi stângaci… Nu mă mai cunosc, nu mai știu cine sunt… M-am pierdut în spatele tuturor măștilor mele… M-au devorat personajele, sunt câte puțin din fiecare dar nu tot dintr-unul singur….Un străin fără nume… un actor.
Ulise: Credeați c-am adormit? Nici vorbă…Știu că vreți să mă duceți de nas, voi, zei netrebnici! Dar nu mă las…Mi-ați strecurat îndoiala o dată…Era gata-gata să mă pierd. Am vorbit în călătoria mea cu un filozof, lumea zicea că le știe pe toate. L-am întrebat și eu de drumul meu. Mi-a spus lucruri care mi-au strecurat frica în inimă. Cum că Ulise murise demult. Cum să moara dacă era în fața sa? Dacă murise, atunci cine eram eu? Mi-am zis “Gata, m-am pierdut și pe mine”. Dar mi-am dat seama că era un mincinos. Când mi-a spus că nu mai sunt zei, că au murit și ar fi rămas doar unul singur, Dumnezeu, care trona acum era creștinătății. Zei șireti…Credeți că mă puteți păcăli…Vreți să mă vedeți pierdut de tot. Sunt mai isteț ca voi, mintea nu mi-a amorțit înca de tot, așa că luați aminte! Îmi tremură mâinile…Ce brațe vânjoase aveam odată… Acum sunt un bătrânel prăpădit. Păi nu-i de mirare că nu mă recunoaște lumea. De când umblu fără țintă…(își ia capul în mâini)
Actorul: Mi-e capul greu, mă apasă gândurile…(își scutură capul) Ceva mă ține aici în ceafă, parcă aș căra pietre de moară… bolovani grei… Toate aplauzele voastre ipocrite mă lovesc acum… Sunteți falși, mai falși ca mine. De ce-oți fi venit în seara asta? Doar știați că nu-i nimic în program. E afișat la întrare, mâine e premiera, atunci ar fi trebuit să veniți, nu acum, acum sunt doar eu, gol-goluț în fața voastră… S-a făcut așa frig aici, cred că nu mai merge instalația de căldura… Și întunericul ăsta…Doar fâșia de lumina de la vreo cabină. Să stau în preajma ei, poate mă încălzesc puțin. Mă ustură ochii, abia mai văd. Mai sunteți acolo? Doar n-ați plecat…chiar dacă nu m-ați recunoscut, mai stați puțin…Puțin…(pune capul pe genunchi).
Ulise: Dar ce fac, plâng? M-am ramolit de tot. Hai, puțină bărbăție! Încă nu mi-am pierdut încrederea, pe Jupiter! Am zăbovit destul. La drum! (se ridică, apoi cade pe cufăr) Nu mă pot ridica, parcă ceva mă trage în jos. Cred că îmi trebuie un toiag. Parcă aveam unul aici, în cufăr. (încearcă să deschidă cufărul dar nu reușește). A înțepenit, i-au ruginit balamalele pesemne. Să mă ridic. (reușește să stea în picioare, cu greu) Îmi trebuie un punct de sprijin. (caută ceva de care să se sprijine) Nimic. Ce-o fi locul asta? Ce întuneric s-a făcut. Trebuie să plec, mă asteaptă drum lung până acasă (se chinuie să ridice cufărul) Ce greu s-a făcut…de parcă s-a adunat în el toată zădărnicia omeneasca.(se așează). Mai stau puțin. Să mă întremez, sunt slăbit. Toată calea asta pe care am bătut-o până aici m-a obosit. Parcă am plumb în picioare. Încă puțin. Apoi mă ridic și plec. Plec acasă. E drum lung până acolo. Mă așteptă cei dragi. Un pic... (intră în amorțeală).
Actorul: S-a făcut târziu, trebuie să mă duc acasă. Dar voi nu trebuie să plecați, doar n-ați venit pentru mine. Dac-aș ști cine sunt… Dacă mi-aș aminti măcar cum mă cheamă… măcar prima literă… Am îmbătrânit, mi-am pierdut memoria. Trebuie să scurm adânc în mine, să mă scot la iveală, să-i dau în lături pe toți de acolo, să-mi fac loc. Dar cred că-i prea târziu pentru asta. Sunt pierdut, am murit inainte să încetez din viață. Au ramas doar ei să ducă trupul mai departe pe străzi. Asta a fost ultima noapte a mea. Vă mulțumesc, chiar dacă n-ați venit pentru mine.
Ulise: (aproape adormit, din poziția ăn care rămăsese) De atâta timp plecat de acasă… Am îmbătrânit pe drum, între străini. Da, îl aveam, o clipă a fost îndeajuns să ațipesc… Eram foarte obosit, înțelegeți? Foarte obosit… Și dus a fost. Să mă întind nițel… Îmi cad pleoapele, le atrage pământul… Dar nu trebuie să ațipesc, dacă… (adoarme întins în fața cufărului)
Actorul: (vede cufărul) Ia te uită, un cufăr. Ce-o fi în el? (îcearcă să-l deschidă dar nu reușește) O să-l duc acasă… (îl ridică) Și nici nu e prea greu. Ce o fi cu el aici? Că eu sigur nu l-am adus. Nu am avut cum, nu am avut de unde. Oricum, e bine că l-am văzut. Și așa nu am în ce sa îmi așez costumele. Măștile… Înțelegeți? Aș putea să mă dezbrac până la piele. Aș putea să îmi așez fiecare strat în cufărul acesta. Și poate așa o să rămân afară doar eu, cel adevarat. Înțelegeți? (trist) În voi îmi pusesem nădejdea…(mai vesel, cu o urma de speranță în glas) Dar nu face nimic, nu vă condamn. Nu aveați cum să știți. Căci nu m-ați văzut niciodată pe mine, cel adevărat. Și acum poate am găsit soluția. (mângâie cufărul) Cufărul ăsta ciudat, ar putea să îmi redea identitatea. (încearcă să îl strângă la piept dar e prea mare. Îl mângâie absent) Eh… ar cam trebui să plec. Nu mă așteaptă nimeni, e adevarat. Dar s-a făcut târziu. S-a înserat afară. Și oricum nu era niciun spectacol în program. Mâine, nu acum. Nu mi-o luați în nume de rău. Mă duc să umplu cufărul, poate, cine știe… La revedere. (se uită în jur) Dar pe unde s-o iau? Ce sentiment ciudat. Stânga sau dreapta? Îmi amintesc, stânga, nu are cum sa fie altfel. De-o viață merg pe același drum.(merge spre stânga apoi se oprește). Și totuși parcă dreapta era. (se întoarce; se chinuie și reușește să strângă cufărul la piept). Da, dreapta, cu siguranța dreapta. (merge spre dreapta. Dupa câțiva pași se oprește). Nu, nu pe aici. Pe dincolo… Ce-o fi cu mine? M-am rătăcit. Ce-o fi locul asta? Ce întuneric e, nu mai văd nimic. Dar trebuie să ajung acasă. Mă îngrozește întunericul ăsta. Trebuie să ajung… dar pe unde să o iau? Ce ciudat, ce ciudat. Poate știe cineva, poate… (Iese prin public mișcând din cap a mirare).
Ulise: (se ridică) Unde mă aflu? (se uită în jur.vede publicul) Voi cine sunteți? (își de seama că se află pe o scena). Ia te uită! Ați venit să mă vedeți pe mine? (amintindu-și parcă brusc) Dar nu știu să fi fost vreun spectacol în program. Poate mâine, nu astazi.(se chinuie încă să își amintească) Cum am ajuns aici? Cât o fi ora? Cred că e târziu, s-a înserat afară. Ar trebui să merg acasă. E aici aproape, la două străzi, îmi amintesc perfect. (merge câțiva pași spre ieșire apoi se oprește). Ce ciudat… nu îmi amintesc cine sunt. (se întoarce spre public) Nu îmi amintesc cine sunt. Mă uit la voi acum, aici, pe scena asta și îmi dau seama că nu știu cum mă cheamă. Voi ar trebui să știți. Voi mă vedeți în fiecare seară, ar trebui să știți. (ca pentru el) Și totuși parcă nu era niciun spectacol în program… (revine la tonul de dinainte) În voi îmi pun nădejdea. Sunteți singurii care mă puteți ajuta. (se întoarce cu spatele la public) O clipită am ațipit, o clipită… și m-am pierdut (plânge)
SFARSIT
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
Interesant concept
Actorul devine mai real decat insasi mitul. Pierduti intr-o lume impalpabila, imateriala, si totusi lumea e o scena.
Un cufar in care un personaj spera sa-si regaseasca identitatea, printr-un simbol de recuzita teatrala. temele monologului sunt preluate de la personaj la personaj chiar daca aparent nu au o legatura, ea totusi exista in conceptul actiunii scenice. Prin cine traieste mitul? o lume a ideilor cu un dialor construit pe idei filosofice. Ambele personaje se cauta intr-o lume al amintirilor.
Poate la final as avea niste obiectii este mult pre declarativ tot ce ai construit pana atunci ca element misterios. Recunosc finalul da mai multe solutii ( la prima mana de Ulise e de fapt un nebun sau oricum cineva cu vre-o boala psihica) care brusc si-a amintit ca el este un individ oarecare si sta la 2 strazi de teatru. Nu stiu depinde de autor ce vrea sa transmita.
Finalul ma duce in alta zona dar,totusi dezvolta-l. Merita
eu am fost si mai nedumerit de presupusul tau comentariul tocmai pentru ca nu mi s- aparut sustinut si argumentat, mai ales venind de la tine( sau cel putin asa arata ecranul asta). Ce s-a intamplat merita investigat, din cel putin 2 motive - pentru mine si pentru tine. Si as vrea sa stiu daca cineva poate sa ne spuna cine le-a pus.
Ca un sfat - schimbat-ti parola, si tu si Maria, daca nu ai facut-o deja
| Draga George nu-s nici atat de prosta pe cat altii ar vrea sa para, nici atat de desteapta incat sa pot distruge
|
Luminiţa Anton |
| 03 august 2009, 00:12 |
George, cu tot respectul pe care ti-l port... daca imi aduc aminte ultima discutie purtata la Evenimentul lui Dany te-am incurajat sa postezi piesa de teatru. In limbajul meu nu intra aprecierile gen sitcom ( bip, sau masturbare) si asta ar fi trebuit intuita din prima. Nici eu nici Maria nu am emis declaratii asupra textului. Cine o fi facut asemenea ineptii si in ce scop nu ma intereseaza... As vrea sa-mi bat capul ceva timp sa aflu , insa nu prea imi permite timpul. Din Cate ne cunoastem nu cred ca as putea sa intru nici eu, nici Maria in caracterizarea persoanelor care folosesc acest limbaj inept...
Voi reveni cu un comentariu dupa o analiza asupra textului asa cum imi sta in fire. nu cu niste speclatii care sunt deranjante pornind de la lecturarea primelor pasaje al textului in cauza
Din prima atentionez ca avand in vedere folosirea a 2-ua simboluri: actorul personaj genaral si Ulise Personaj antropologic. Textul trebuie analizat din mai multe contexte.
Paralelismul dialogului enuntat ca o lipsa de dialog in primele pagini vizeaza onorat auditoriu sa descopere linia comuna. in care se naste un enunt al temei principale din opera respectiva. Ma nedumereste acel siretlic legat de cufar fara a-si pune intrebarea ce taine sunt ascunse acolo. Posibil esenta spectacuosului.
Cer iertare pentru incidentul pentru care nu ar trebui. Iti urez cele bune. Si un sfat
prietenii se imputineaza dusmaniii se inmultesc. Tu scrie , pentru ca asta ne e rostul si poate singura posibilitate de a ne apara
Dle Liivu, haideti sa vorbim pe forum, nu-i corect fata de George sa ne spunam pasul sub textul lui, chiar fara nicio referire la el.
Va rog sa aveti rabdare, Luminita va va rapunde la intrebari cand va aunge la un calculator, cert e ca nu ea a facut comentariile, am vorbit cu ea.
nu e vorba de asta. Nici nu mă interesează relaţiile unora. Pe mine doar discreditarea saitului mă interesează. Eu am fost de acord cu un regulament, îl respect, am intrat într-o comunitate. Nu doresc să mă facă această comunitate de cacao. Unii vor să se retragă dar nu li se poate şterge contul pentru au comentarii şi trebuie să le rămînă acolo, alţii comentează şi li se şterg cu uşurinţă. Unde e corectitudinea. Atît.
Pai, Dl Liviu, de ce va agitati?
Vi s-a intampalt ceva? N-am avut eu rabdare cu dvs?
V-am copiat parola?
De ce va ratoiti la mine, daca nu stiti despre ce e vorba?
Asta cred ca il priveste pe George.
Dar dupa cum stiu, dvs nu ati fost editor, dar Luminita, da.
Si uite-asa situatia se limpezeste.
multe, parcă am fi în lumea magiei. Adică nimeni nu-şi asumă nimic aici? Unii cred că nu au de lucru, sînt pensionari, şomeri, orice, dar au timp de făcut multe adrese şi multe clone. Poate şi ăsta se volatilizează. Nu e de rîs, e de credibilitate. Medeea, dacă faci ceva asumă-ţi. Nu vă mai tot ascundeţi unul după altul. Păi de ce nu are nimeni parola mea? Şi dacă o are de ce nu o foloseşte? Sau o fi de vină băiatul cu partea tehnică? Puneţi pe altul atunci.
Altcineva care avea parola, se pare ca a intrat si a facut comentariile in cauza, insa cert e ca nu Maria, nu Luminita.
Dragul meu, nu am facut-o de capul meu, degeaba va certati cu mine. Eu n-am nimic cu nimeni.
Ei bine, comentariile cele doua, al Mariei si al Luminitiei nu erau scrise de cele doua.
Cum bine ai sesizat ceva biazr.
nu vreau sa imi explice nimeni nimic in privat, vreau sa fie puse la loc sau va zic la revedere, mi se pare ca ati luat-o mult pe aratura in ultimul timp... cum diavolo stergi comm-uri care au fost publice, au reply-uri de la 2 useri si apoi de la mine. ce sa imi explice? a fost public, s-a sters public, ai spus public ca ai facut-o - donc - spuneti-mi public de ce.
George, stai linistit, o sa-ti explice Cornel. Eu le-am facut sa dispara.
Dar de ce, asta o sa-ti spuna Cornel.
fratilor, sau surorilor, daca ne jucam dea comentariile haideti sa o facem fair. unde sunt cele 2 comentarii ale mariei tutu si luminitei anton?
comm-ul meu este o replica la ale lor.
Cornel, poti verifica care e treaba?
| ma, care fasci galagie in pagina mea?
|
George Dumitru |
| 02 august 2009, 21:57 |
Luminita/Maria(sau tot Luminita) sincer, inca de cand am scris textul asta (acum mai bine de 10 ani) am vrut sa fie citit de o "autoritate" in domeniu. Am asteptat, am asteptat... si iata ca, abia acum, mi s-a indeplinit dorinta, prin tine, Luminita. (rima facila).
Dar comentariul m-a dezamagit. Nu pentru ca ai sustinut direct sau nu faptul ca textul meu muncit (scris in livada tatii, cu pixul, pe cand pazeam pomii de hoti ;) ) ti s-a parut slab, nici ca eu, ca autor-veleitar in ale dramaturgiei nu ar trebui sa mai arunc pixul sau tasta spre acest domeniu niciodata, ci din urmatoarele motive:
1. ca citind un text, ti se pare ca stii cat teatru a vazut si citit autorul pana acum. si nu stii.
2. ca argumentele tale pentru mine sunt nule, mai ales ca vii cu chestiuni de genul:
"asa ca pentru a scrie teatru primul exercitiu ar fi sa incercam sa redam un dialog cat mai verosilmil pe o anumita tema"
nestiind cate extercitii de dialog a facut autorul si cate texte a avut pana acum scrise si jucate. ca nu stii.
sau
"Nema dialog (bip forma tetarala) Chiar si in monolog exista un ascuns dialog" - cum adica teatru fara dialog = nexam? Parca asta a cam dat-o de pamant nea sorescu... sau ma insel? in plus - pai ori monologul are in el ascuns un dialog, si cum eu am in text 2 monologuri intercalate, am si dialog (pe care il negi) ori monologul exclude dialogul (adicatelea 2 persoane care interactioneza prin cuvant, eu cam asta cred ca e un dialog) si atunci nici eu nu am dialog in text, dar nici tu nu ai dreptate.
In plus (basca adica) toti cititorii acestui text nu si-au dat seama ca textul are o Idee. Sau daca si-au dat seama, nu au exprimat-o. Caci textul pleaca de la o Idee. Si atunci va intreb, ce incredere sa am eu, ca autor, ca voi, atunci cand declarati textul nul literar ati fost in stare sa vedeti ideea din el care vi s-a parut slaba, fumata, etc?
Haideti sa facem un exercitiu - sa ii zicem provocarea me pentru voi - ce dracului a vrut autorul sa spuna in textul asta? Cine reuseste sa se apropie, ii dau o bere.
PS - de ce oare nu sunt toti regizorii dramaturgi? ca, slava domnului, stiu istoria teatrului si au citit destul teatru in vata lor. Si totusi...
astept un comm si la Vacile mele. Acolo am dialoguri, deci trec o cerintza imperativa :)
ps1: nu cred ca george si-a propus sa faca o cariera din teatru, deci nu vad utilitatea descurajarii sale definitive de catre o autoritate in materie, care este.
ps2: daca obisnuiti sa schimbati personajele in comm'uri, cum vom sti pe cine avem interlocutor, pe mama sau pe fiica...din aceasta dilema nu o sa putem iesi, am zis.
valoarea textului este una, valoarea comentariului este alta, precum şi rolurile îndeplinite de fiecare.
Nici eu nu cred în valoatea literară a acestui text prea mult - şi am spus-o mai jos, deja, de două ori-, argumentele aduse de maria/luminiţa sunt parţial juste, dar...
1. asta nu înseamnă că George nu trebuie să mai scrie teatru vreodată (-adică dacă mie nu îmi place cum scrie cineva trebuie să îi dau un com în aşa fel încât să mă asigur că el nu va mai scrie niciodată? Asta e funcţia unui com?...)
2. asta nu înseamnă că Maria/Luminiţa nu îşi pot acorda argumentele într-o gamă care să demonstreze că autorul comului se adresează unei fiinţe umane şi nu unei maimuţe care bate la maşină un milion de ani în speranţa că va reuşi să dactilografieze un sonet de shakespeare. Ţine de self-respect, în primul rând.
În rest, numai de bine.
:)
pentru faptul ca si-a ales bine mentorii. in ziua de azi e cam greu sa te descurci fara agresivitate, vulgaritate, tupeu, indolenta etc. don'soara a capatat experienta in acest domeniu si, poftim, rezultatele incep sa se vada. e bine ca a ajuns deja la varsta si experienta necesara pentru a ne preda lectii de teatru, asta o salveaza.
... îmi amintesc că la primele texte pe care le scriai - şi care erau, mai mult sau mai puţin, proza aceea poetică atât de odioasă unora- ţi-am lăsat un com unde îţi spuneam într-o formă ironică câte ceva despre un text care îmi atrăsese atenţia. Ai considerat ironia mea drept ofensivă şi - îţi aminteşti- ţi-ai şters textul şi ai vrut să te retragi de pe site.
Comul tău de mai jos manifestă, fără îndoială, o lungă evoluţie cât şi faptul că ai învăţat ceea ce nu trebuia din prea multe dialoguri critice, drept pentru care - să nu te superi pe mine- nu te felicit.
PS Da, ai dreptate în multe din cele spuse de tine pe marginea textului acesta de tinereţe al lui George - iar eu sunt convins că el nu se va supăra pentru asta. Dar oare chiar ai găsit cel mai bun mod de a o spune?
ca pe a mea o am deja scrisa. Deci de tine depinde, ca eu nu mai scriu nimic, doar imi dau cu parerea. Insa o sa fim defazati, a mea e scrisa acum 10 ani cand eram mai "verde" iar tu esti mult mai experimentat (adicatelea deja miros deznodamantul provocarii). Dar sure, de ce nu?
Legat de cealalta piesa- da, e vorba de Trupa, scrisa tot pe atunci. O sa o postez si aici dar peste ceva timp, ca tre sa ii pui diacritice :)
ca să mai înviorăm aerul rolitului te provoc la un duel: voi scrie o piesă tot pe tema Odisseei şi să vedem cine adună mai multe comuri negative))Te prinzi?
cu doi studenţi, o fată şi-un băiat care vor să dea o audiţie la un cerc teatral şi dau peste trei vagabonzi
Gheorghe, era autoironie si nu orgoliul creatorului acolo (doar ca partea cu absurdul m-a nedumerit putin caci nu mi-am propus nimic absurd, anyway). Apreciez ca nu ai fost transant ( cu toate ca ma asteptam sa tai in carne vie, asa cum te stiu :) ).
Pana acum am scris 3 piese de teatru, toate prin studentie (cred ca de prin 1998 sunt), dupa parerea mea toate slabe.
Asta de aici mi-e draga din motive personale mai mult decat orice altceva. Dar asta nu conteza deloc pentru cititori, I know ;). Nu stiu care din cele 3 ti s-a parut tie mai reusita pe bocanc (poate im dai un hint despre subiect totusi), dar am sa le pun si aici vreodata.
Adi, draga fiule, mersi pentru interventie. Simt eu ca nu ti-a placut textu' si ai incercat sa fii diplomat . Dar nu e bai, fiecare text cu destinul lui - unele se duc pe hartie, altele in recycle bin, altele raman doar ca o experienta creatoare interesanta ...
All the best
George
Ei, uite, ca am venit cand aveai nevoie de mine, chiar daca m-am dus shi io sa bieau un ceai cu prietenii din punctele pe care mi le-ai dat ultima oara.
So, vaz ca te pierzi cu firea cand se ia de tine o domnishoara cu nume de statzie orbitala, shi mai zici ca nu itzi aratzi varsta... :)
Buun, hai sa vedem ce avem aici.
1. Un tata care cere ajutor. - Can't help you with that, suntem in public.
2. Un text-floare shi doi gradinari critici. Well, it happens. Nobody's perfect. Cu atat mai mult cititorii.
Prin urmare, acum imi dau cu parerea despre text.
In primul rand, eu nu shtiam ca autor de teatru, shi m-ai cam surprins.
In al doilea rand, un tablou fara didascalii, e un pic cam ciudat, deshi modern. In al treilea rand, ce ai zice daca ai face o proza din bucatzica asta? La urma urmei, nu-tzi lipseshte filonul fanstastic, iar cufarul asta al lui Ulise e taman ce-tzi trebe. In al patrulea rand, cestiunea acestui drum spre - hai sa le spunem origini - e redundanta shi recurenta (-og, my god, dad, tu vezi ce neologisme am?), prin urmare riscata. dar nu ma indoiesc ca umbli la shurubaria dramatica, pana ii invetzi mecanismul shi atunci sa te tzii sali pline (god damn it, am avut ghinionul sa vad nishte piese de autori romani contemporani... Brr, shi acum ma infior cand imi amintesc...)
Nu pot sa spun ca nu am citit cu interes piesa. Dar nu e chiar genul meu (ei, uite na, ca nu te mintzesc),
asha ca te las in bratzele drei Mir shi in ghearele dlui Recheshan, sa te obishuieshti cu critica.
cat despre rest, noi sa fim sanatoshi. Ia de la mine patru vaci ale soarelui, ca te cunosc :).
Ideea de Ithaca şi de Odisseus, rătăcitorul, aşa cum le văd eu, sunt extrem de palide ]n această încercare de dramă! Nu voi fi aşa de tranşant,ca domnişoara " Pace" dar ideea de teatru-monolog e una trudnică, chiar sisifică aşa ca să rămînem în sfera mitologică elină, iar acel cufăr al lui Ulise e cam lejer şi gol, dacă mă înţelegi ce vreau să zic, aşa că lasă orgoliul firesc al creatorului deoparte şi încearcă să vezi totul cu ochiul detaşat al spectatorului; ştiu că eşti în stare, mai ales că am citit o piesă de-a ta pe bocancul, nu-mi amintesc titlul, dar care era reuşită(chiar, de ce nu o postezi aici?)
legat de patratele - iti sugerez sa folosesti firefox sau internet explorer 7. E scris in office 2007 si e o problema cu diacritiele pe ie6 - ask microsoft de ce.
Cat despre textul de mai sus - mie imi place. Eu daca l-as fi citit aici, i-as fi dat stea. Avem personaje care nu interactioneza intre ele, avem public care nu aplauda, avem cititori care nu rezoneaza cu textul, pai ce mai vrei?
Nu e incercare de teatru absurd, caci nu e nimic absurd in textul asta (sau daca e, poate imi zici pe unde ai gasit asa ceva, sunt curios).
Cat despre maestrii genului... eh. Sa nu dezgropam acum mortii.
Iar aici, cine ma aplauda, e bine venit. Cine ma huiduie.. deasemena, ca face trafic ;)
Fiule, ajutor, m-a pus la zid aceasta domnisoara!
George
Am avut tenacitatea de a citi acest text plin de pătrăţele în loc de cuvenitele diacritice. Efortul nu mi-a adus nicio răsplată. Din păcate pentru tine, stimate autorule, profesia mea mă pune în contact cu teatrul zi de zi.
Ai aici o încercare de teatru... absurd, dar nu este nici măcar atât. Ideea e răsuflată, emoţia nu se transmite, catharsisul nu se produce; într-o sală, publicul ar huidui sau ar aplauda din complezanţă, cum probabil ţi se va întâmpla şi ţie aici.
Încearcă un gen mai accesibil, teatrul este pentru maeştri.
Fără puncte.
