EMO-sentimenteCând pisica nu-i acasă - Stan Aurica Adăugat în 27 mai 2009, la 11:41 | 368 afișări / 331 vizitatori |
Ai lipsit o noapte de acasă fără să-ţi anunţi părinţii. Scrie o povestire pornind de la această situaţie.
,,Adjudecat! Adjudecat!”, exclamă şi râde zgomotos tovarăşa mea de rele, Andrada Kapput, când ajungem în casă. Îmbrăcată în negru, cu accesorii metalice în nas, urechi şi buze, fata ridică arareori capul aplecat puternic în faţă.
Colega noastră, Myoara Mercur, îmbrăcată cu palton negru în miez de vară, îşi ţine balerinii în mână. O dor picioarele. Într-unul dintre pantofi e biletul, semnat de patronul Clubului T, care adevereşte că Ghiţă, membru al trupei locale Flamingo E-Boys, e în noaptea asta al nostru. Stăm toţi patru pe hol, fără a ne spune vreun cuvânt. E beznă în casă. Mă izbesc de cuier, îl dărâm. Nu e nimeni trezit. Se aude sforăitul lui tata. Stripărul trage un pârţ. ,,Pfffî” se aude ca o goarnă emanaţia din fundul bombat al lui Ghiţă. ,,Ţapinarule!”, rostesc printre dinţi şi îmi duc mâna la nas.
Urcăm tiptil scările. La treapta a doua, Myoara mă calcă pe un bocanc. Mă vaiet puţin, scutur piciorul şi văd cum pantoful aterizează pe măsuţa cu tablouri de la parter. Aşteptăm puţin, nimeni nu e trezit. Toată gaşca ajunge repede în camera mea unde totul e în dezordine: două sticluţe cu ojă neagră sunt vărsate pe covor, haine împrăştiate pe jos, caiete şi o veioză răsturnată pe birou, aprinsă. Fetele sunt obişnuite cu acest cadru. Stripărul, cu pleata creaţă pe umeri, culege de pe jos un elastic şi îşi leagă părul în coadă. De abia atunci îi observ sprâncenele lungi până la coada ochiului care îi evidenţiază trăsăturile feţei. Se aşază cu fetele pe covor. Din camera alăturată, se aude la un moment dat scântecele bebeluşul Lulu, fratele meu. ,,Naiba să-l ia de ştrumf!”, exclam, îmi fixez piercingul din limbă şi mă duc să văd ce-o fi cu el. Aprind veioza sub formă de arici din încăpere. Copilul, roşu în obraji, are nevoie de un nou pampers. Scapă suzeta pe covor. O calc în picioare de vreo trei ori şi repet în gând: ,,Mi-ai distrus viaţa! Ce bine era fără tine, pokemonule!”.
Mă întorc în cameră. Fetele au început să bea direct din sticlele de bere ascunse de mine sub pat. Mereu au ştiut mândrele mele unde îmi ţin băutura. Doar Ghiţă mi-a aruncat pixurile pe pat şi bea din paharul meu pentru creioane. Începe să se dezbrace. Salopeta mulată este prinsă doar în capse laterale. Rămâne în chiloţi semnaţi ,,CB”. ,,Moşule, ce emo eşti”, fredonează fetele de zor. Băiatul, uns cu ulei pe corp, luceşte ca o jumară fierbinte. Myoara, cu bretonul până-n nas, îi spune răspicat că nu e interesată de un pachet de muşchi. ,,Altele sunt intenţiile noastre, boy!”, îl lămurim pe acesta şi eu îi trag o palmă peste fund. Myoara îşi reface machiajul. Andrada aruncă nişte farduri de pe canapeaua neagră.
Răsfoiesc Biblia Emo, deschisă la capitolul II, versetul VII, Emo(evan)ghelia după Yuri Mozhnov, lăsată pe un scaun. Ne aşezăm pe canapeaua neagră. Citim versete. Ghiţă stă cuminte, în poziţia tradiţională a yoghinului. Deschid laptopul pe Youtube, tastez ,,R.I.P.”. Ne uităm atente la filmuleţe în memoria unor emo-kids. Vorbim despre moarte, sinucidere şi tristeţe. Comentăm filmele. Fetele îmi spun că sunt triste. Mă ridic. Iau de pe pat trei carioci negre şi le împărţim între noi. Îi ordon lui Ghiţă se se aşeze pe burtă. Myoara, cu blugii strâmţi, crăpaţi în fund, îmi înţelege intenţiile. ,,Fetelor, să-l epilăm. În puii mei, am dat 150 euro pe cotletul ăsta!”, spune ea. După îndelungi căutări, găsesc în coşul cu rufe murdare şi epilatorul meu, cu efect "ice”. Îl verific. Funcţionează! Stripărul e roşu până în vârful urechilor. Ne roagă să îi cruţăm părul de pe picioare. Îi este frig dimineaţa şi seara. Promite că ne va da banii înapoi. ,,Cu dobândă”, nu uită el să precizeze. Nu ne lăsăm înduplecate. Îl lăsăm cu păr, dar nu şi cu pielea curată. Myoara îl rostogoleşte ca pe un sac. Andrada face primul pas: scrie pe burta lui Ghiţă: ,,Nu ma-i suport existenţa asta neagră". Myoara e prolixă, încropeşte versuri: "De trei zile-ncoace, iarba numi m-ai place. Să le spui curat, ca mam aruncat". Pe bustul lat, carioca mea alunecă întocmai ca o săniuţă. Termin într-o clipită.
Scriu cu litere de tipar: "They're deceiving you” (,,Toţi te minte!”). Pentru braţul drept, alegem versuri din repertoriul Tokio Hotel. Pentru tălpi, Myoara îşi aminteşte numele albumelor semnate "The Pixies". Totul se desfăşoară în linişte. Nimeni nu vorbeşte. Ghiţă e deja adormit. Dintr-odată, se aude iar plânsetul bebeluşului. Se trezesc părinţii. După vreo zece minute, mama intră în cameră. Mică de statură, îmbrăcată în pijamale cu dungi gri, aceasta vorbeşte fără oprire. Îmi face reproşuri. Nu tac nici eu din gură. Ghiţă încearcă să ne împace. Fetele înjură. Mama se ridică pe vârfuri şi îmi dă o palmă. Încep să plâng. Apuc nişte lame din sertarul cu dresuri. Îi spun că o să am grijă să-mi iasă de data asta. Mama îmi apucă lamele, le bagă în buzunar. O izbesc de calorifer, apoi se ridică şi pleacă.
La vreo trei minute apare tata, îmbrăcat în halatul meu roz cu buline de odinioară. Îi scoate pe toţi afară. Aud uşa trântită. Tremur. Mama se apropie de mine şi îmi spune că totul va fi bine. Îi resping îmbrăţisarea. Dau volumul mai tare. Încep să rup câte o pagină din E-Biblie. Câteva foi se lipesc de petele negre de pe covor. Adun obiectele rămase din urma musafirilor: un prezervativ de la Ghiţă, un CD cu muzică emo de la Andrada şi un portofel de la Myoara.
Privesc minute în şir un poster de-ale mele. Acesta acoperă jumătate de perete. Printre ţipetele lui Lulu, bolborosesc: ,,Aruncă-te în gol: un pas mic pentru o fată, un salt mare pentru umanitatea care nu înţelege. Dumnezeu e mort!". Deschid fereastra. Ai mei se ceartă în bucătărie. E frig şi noapte. Îmi ridic uşor piciorul, îmi fixez călcâiul de pervazul ferestrei. ,,Ţi-e frică, laşo!”, spun cu voce tare. Aud cum tata ţipă la mama. Răstorn hainele din dulap: adidaşi murdari, tricouri pline cu insigne, colanţi rupţi. Într-un colţ îl găsesc pe BigBoof, omida mea muzicală de pluş. Iau jucăria, mă duc în camera copilului. Lulu plânge. Îl iau pentru prima oară în braţe. Copilul se linişteşte, dă din mânuţe şi se ghemuieşte la pieptul meu. Adormim amândoi pe covorul cu steluţe, în ritmuri de Scooby Doo până ce mă trezeşte tata. ,,Mâine mergem la un psihiatru!”, mă anunţă el.
SUS
Distribuie pe facebook
