Eu cînd vreau să fluier, scuip!note pe marginea unei cronici ratate - Recheşan Gheorghe Adăugat în 06 iulie 2010, la 15:03 | 381 afișări / 253 vizitatori |
Suntem agresaţi zilnic de manifestări făţişe ale mitocăniei şi ale non-valorii. Pe ecranele televizoarelor, în presă, în metrou, la colţul străzii, în hipermarketuri, în timp ce admirăm un pictural apus de soare sau doar un afiş cinematografic. Probabil, un astfel de anunţ public tipărit şi viu colorat l-a determinat şi pe junele publicist Daniel Lăcătuş să-şi cumpere un bilet la proiecţia peliculei "Eu cînd vreau să fluier, fluier!" regizat de Florin Şerban.
Filmul, cred eu, nu mai are nevoie de prezentare, notorietatea lui a umplut spaţiul media, internetul şi paginile publicaţiilor de specialitate,luni de-a rîndul. Interesant este ce reacţie a avut cel care l-a vizionat, fiindcă a simţit nevoia să-şi exprime, printr-un articolaş destul de restrîns ideatic, opinia sa asupra valorii acestei opere.
Din capul locului el dă cu oiştea în gardul fraţilor Lumiére şi ne comunică fără tăgadă că filmul l-a dezamăgit. Argumentele sale? "Dominat de scene agresive şi limbaj suburban pelicula nu face altceva decât să incite la violenţă." (sic)
Fiecare dintre noi, după ce urmărim un spectacol cinematografic avem propria percepţie asupra mesajului artistic pe care a intenţionat autorul să ni-l comunice. Mi se pare firesc ca lui D.L., obişnuit probabil cu producţii hollywoodiene în care expresia "fuck you" e tradusă candid prin "du-te dracului", filmul să nu-i comunice "altceva " nimic. O părere bună de împărtăşit amicilor în glumă, la o bere sau iubitei în timpul vizionării unei romance-soap-opera! Odată ce este publicată însă într-un spaţiu public băşcălia are însă valoarea unei opinii şi trebuie asumată ca atare.
Demersul critic-negativist nu se însă opreşte aici. După ce a etichetat frust opera, Lăcătuş are o răfuială şi cu cei care au acordat filmului lui Şerban un sac de distincţii (printre altele Ursul de argint, pe care i l-a "suflat" lui Roman Polanski la Berlin). Cinefilului nostru îi este, nici mai mult nici mai puţin, milă de cei care au acordat premii acestei mostre de violenţă şi limbaj suburban. Citind această frază am căzut pe gînduri, te pomeneşti că opinia aparţine totuşi unei persoane avizate, posesoare a unui portofoliu impresionant în domeniul criticii de film, iar efectul ei s-ar putea să provoace un catastrofal tsunami asupra noului val al filmului românesc!
M-am interesat la cei din branşă, grijuliu să nu provoc animozităţi.
Nici vorbă, autorul articolaşului e cunoscut doar de prin atelierele literare virtuale, unde se manifestă plenar sau poate în urbea-i natală, unde consiliază minorele să nu vizioneze pelicule cu limbaj suburban.Fără a poseda minime unelte şi deprinderi în domeniu, îşi continuă nestingherit seria de sentenţiozităţi cu damf de fiere:
"Mediocritatea este ridicată la rang de artă...Filmul nu e decât o flecăreală de prost gust... Nu există acţiune, emoţii....doar personaje care fac din limbajul de mahala o artă"...
Concluzia textului său, destul de pauper redactat, ba chiar uzînd pe-alocuri de mostre ale limbajului incriminat, abundînd în clişee şi stîngăcii în exprimare e capitală. Filmule atît de atît de prost regizat încît fizicul său de spectator bine-intenţionat a suferit o transformare anatomică majoră: în urma proiecţiei a ieşit cu o o gravă exoftalmie din sală ( "Finalul, foarte tâmpit, nu reuşeşte decât să te lase cu ochii bulbucaţi. Constaţi că ai vizionat un film foarte prost regizat.") Noi, şi-aici îmi permit să includ şi sfatul tuturor cărora filmul nu le-a plăcut, dar au consemnat cu argumente adecvate faptul, îi recomandăm să se abţină de la a mai viziona altceva decît telenovele de pe canalele tv specializate, eventual vreun remake după povestirile Fraţilor Grimm.
Din fericire, gestul lui Lăcătuş, comparabil cu isprava unui puşti strecurat în sală fără bilet, aşa cum se-ntîmpla în vremurile în care cinematografia autohtonă n-avea acces la festivaluri şi nu colecţiona premii decît sporadic, care se apucă să fluiere-n deşte derularea vreunei scene romanţioase dintre protagoniştii producţiilor indiene sau nord-coreene, va rămîne fără ecou. Nici un sunet, doar cîţiva stropi de salivă.
Din păcate însă, modelul e primejdios. Atacul submediocrităţii nu mai poate fi stopat ca-n vremurile antice,printr-un dicton usturător " Sutor, non ultra crepidas". Se impune, metaforic vorbind, o palmă zdravănă peste organul siflant. Indiferent de motive, zborşeala diletantist-lăcătuşiană o merită cu prisosinţă!
Distribuie pe facebook
