Eu nu mă vând, iubitule, pe-o carte!
Adăugat în 23 iunie 2009, la 00:45 | 777 afișări / 735 vizitatori |
1 |
Eu nu mă vând, iubitule, pe-o carte
La edituri ce publică notorii
Poeţi râvnind la euroi şi glorii,
Căci azi îmi par sonetele deşarte.
Pe brandul meu s-or bate muritorii
Ce se închină celor şapte arte.
De harfă-ntind, dar coardele sunt sparte.
Prefer să scriu în linişte memorii,
Să lustruiesc iubirile de-un şfanţ
Ce m-au costat, parol, averea toată,
Şi Dumnezeu la uşa mea să bată
Cerşind să-l pun pe tronul din Bizanţ.
O voce-aud în hol şi e
divină:
“Poftiţi, vă rog, factura la lumină!”
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
nu sunt chiar adeptul poeziei în rimă, dar ce e frumos si lui Dumnezeu place:)
se simze un bun exerciţiu al versului, umor echilibrat, mesajul este oarecum discutabil, dar este o reuşită
daca tu zici ca-i "simpatic", eu te cred, sa stii:)
cat despre final, te face sa scoti, intr-adevar, paralele:))
Multumesc sincer pt aprecieri,
Euridice
Momentan eu nu prea pot dansa, dar daca o face textul si pt mine, e super-ok:))
Ei, chestia cu "vandutul pe o carte":), e muulta mai adanca dar, s-o lasam deocamdata asa;)
Multumesc de trecere,
Mirela
..sonetul tau e simpatic, iar finalul face toate paralele.
8p
Vero
acest text are viata, il simti cum pulseaza, danseaza cu tine pe masura ce-l citesti, vibreaza "extrauterin". domnilor, atentie, aceasta fata nu se vinde nici macar pe o carte, intelegand aici ca eu se vinde nici macar pe o nepretuita valoare. asteptam de la autoare din ce in ce mai mult.
Adriana, ai dreptate, stiu, forta rezida in tertine:)
Adrian M., daca platim o factura zilnic, iesim la pepeni sau iesim din poezie:))
DDM, remarca ta ma bucura si onoreaza in acelasi timp;)
Gorun, reverentze multiple:), incep sa-mi dau seama ca tu (ma) SIMTI:D
Tea, sunt un pui de arlechin, in fata ta mereu descoperita;)
Maria, da, m-am reintors la marea mea iubire: "sonetul":)
Domnule Erbiceanu, onorata de trecere si replica, ma bucur c-am reusit sa va "inspir" cu putina carte pe care o am:))
LIM, tu ai vocatie de "cetitor", pe bune:)
Ovidiu, e bine ca totusi nu m-am prabusit:))
Ioane, exceptia confirma regula, zau:D
Gheorghe, stiu ca tu vrei mai mult, vreau si eu, dar nu stiu daca se poate (inca;)
"A fi sau a nu fi sonet"?! - ei, asta e intrebarea:D
Va multumesc frumos,
Mirela L.
în acest sonet care nu e chiar sonet, în precara-mi părere..., vezi Petrarca, metrica, Will,cu prieteni şi dame brune,temele consacrate etc.,dar aşa cum remarca Oana, e o punte între clasic... şi cotidian,un fel de sonet-nesonet de "tranziţie", cu poantă (auto, uneori)ironică şi limbaj lejer, dar bine dozat.Pînă se strîng baremi de-un volum, 4pcte
| Final de excepţie!
|
Ioan Jorz |
| 24 iunie 2009, 21:27 |
Vers sprinţar, săltăreţ, ce te poartă, în ritm, spre un final a cărui prozaitate este ca o găleată de apă rece - primită drept în faţă, în loc de bună dimineaţa. Foarte bine condusă ideea, fără "jaloane" inutile, sentimentul de amărăciune devenind frust. Toate cele 8 pct. şi amiciţia mea,
Ioan J
P.S."Eu nu mă vând, iubitule, pe-o carte..." Chiar aşa?! Nici dacă ar fi vorba de un as cu care să faci "blackjack" la "Caesars Palace" - în Vegas?
de legătură peste prăpastia dintre vremurile poeziei
un text ce-ţi face plăcere prin reuşita prozodiei şi finalul uşor ironic. Am citit cu plăcere.(4p).
LIM.
Mirela, umorul, uşor mistificat, din finalul sonetului, m-a făcut să iau creionul şi să aştern câteva versuri parodice. Sper că o să-ţi placă.
M-aş vinde, eu, dar n-am prea multă carte
Şi nu-s făcută ca să vântur norii
Când se hlizesc la mine trecătorii
De care am sau poate nu am parte.
Oricum încerc s-o-ntorc, antreprenorii
Mă trag de-a lungul curţilor deşarte
Că nu mai ştiu de-i viaţă sau de-i moarte
Când mă trezesc la gard ca cerşetorii.
Şi de-mi stâlcesc pantofii mei de danţ,
Răsplata-i pe deplin justificată
Când văd că rup ţi-e nodul la cravată
Şi că te-n ţeapă cuiul de sub branţ.
O voce, alterată, mă alină:
"Pe doi pitaci: un gram de mescalină!"
Foarte fain Mirela sonetul tau! Nu prea ma omor dupa acest stil dar cand e bine manuit de ce nu?! Felicitari! Stii ce sa spui si cum sa o spui(in poezie)!
M
o placere sa te citesc- asa "ancorata" in clasicismul asta "aberant....
amarul deghizat ironic nu m-a impiedicat sa zambesc.
Bravo,
drag,
Mara (cele 4 p)
nu se dezminte. De data asta nu mai e chiar auto-ironica. Ironia devine mai fin-nostalgica. "Ce-am avut si ce-am pierdut" (pe bune): "Mais où sont les neiges d'antan?".
autoironie la sfarsit si surpriza, care aduce sonetul nu doar in "cotidian", dar il si "improspateaza" stilistic. pana in acel moment, un fel de ars poetica a sonetului, dar, iarasi, prospata si ok. 8 puncte
Deşi a scrie sonete pare o preocupare "deşartă", iată că, pornind de la ele, trecerea spre realitate are un plus de farmec şi atracţie, tocmai pentru că aduce cu coborârea din rai în infern.
Pe linia binecunoscută a demitizării, finalul te loveşte în moalele capului, adică produce efectul şocului pe care îl resimţim în fiecare zi în care o factură trebuie să ne fluture prin faţa ochilor. Şocul acesta e lăsat chiar numai pe ultimul vers.
Alţii ar fi început translarea odata cu versul anterior, spunând " o voce-aud în hol şi nu-i divină", dar cred că varianta ar fi diminuat din surpriză.
imi place ca mesajul iese bine din sonet. ironia si autoironia e manuita bine. primele doua strofe nu m-au prins in vraja dar ultimele sunt chiar misto.
8 p:)
