Fericireteatru scurt - Patrik Andrei Voicu Adăugat în 25 martie 2010, la 15:06 | 361 afișări / 308 vizitatori |
Personaje:
MIHAI
ANDRA
BOGDAN (prietenul)
ANDREI
BĂRBAT 1
BĂRBAT 2
SANDRA
LUCIA
PIMP
Scena 1 (prolog)
(O staţie de metrou. Apar Mihai şi Andra care par a se certa, nu se ştie motivul, se observă doar din gesturi că se ceartă. Dispar. Apare Bogdan care se opreşte şi la un moment dat apare şi Andrei, cei doi se salută dar stau departaţi unul de celălalt, dintr-o data Andrei se avântă asupra lui Bogdan şi cei doi se iau la bătaie ieşind prin luptă din scenă. Apar Bărbat 1 si Bărbat 2 care se ceartă, dar şi Sandra şi Lucia insoţite de Pimp, la braţul lui, cele doua se observă că sunt iritate de situaţia în care se află. Dispar toţi.)
Scena 2
(O staţie de metrou. În staţie e o fată care aşteaptă metroul şi e foarte agitată se tot uită la ceas. Intră un tip îmbrăcat hip-hop cu căşti la urechi. Se apropie de ea zâmbind.)
MIHAI: Bau!
ANDRA: (privindu-l cu ignoranţa) Ce faci mă? Ce dracu cauţi aici? Mă urmăreşti cumva sau care e treaba.
MIHAI: Da. Te urmăresc, ce să zic. Mă duc acasă, am fost să înregistrez, am lucrat toată noaptea ca nebunu şi tu mă iei cu din astea. Eşti fraieră.
ANDRA: Înregistrări pe dracu. Uite ce faţă ai. Cât ai fumat azi noapte.
MIHAI: Trebuie. E pentru creaţie.
ANDRA: Căcatul pe care îl faci tu poţi să îl faci şi la budă. Nu trebuie să fumezi neapărat.(zâmbeşte ironic).
MIHAI: Te rog nu te lua de muzica mea. Orice dar nu de asta. Plus că habar n-ai ce am înregistrat azi noapte. De unde şti că nu e ceva bun. Pleci repede de la premiza că e prost, eu zic să nu vorbeşti fără să cunoşti. Sunt atâţia fraieri care cred că le ştiu pe toate. N-am crezut că şi tu eşti unul dintre ei.
ANDRA: Ok. Nu ştiu ce ai făcut dar nici nu mă interesează, dar ştiind ce ai făcut până acuma pot să presupun cam ce faci şi acum.
MIHAI: Poate că da sau poate că nu. Poate m-am schimbat.
ANDRA: Nimeni nu se schimbă peste noapte. Nu ai altceva decât fetiţe, alcool şi iarbă în cap. Atât.
MIHAI: Asta crezi tu despre mine? Tot la ideea asta ai rămas?
ANDRA: Păi ce motiv aş avea să am altă părere din moment ce am dreptate.
MIHAI: Uite dă-mi un timp şi o să îţi demonstrez că nu mai sunt aşa.
ANDRA: Ai avut o grămadă de timp să îmi demonstrezi şi nu ai făcut-o. De ce aş mai aştepta ca să îmi confirmi în continuare că tu nu ai cum să te schimbi. Ăsta eşti tu, şi eu nu vreau să mai am de-a face cu tine. Vreau să fiu şi eu fericită, căci cu tine nu am fost. Punct.
MIHAI: Fericita... Nu ai fost fericită. Tu şti ce e fericirea? Fericirea e ideea oamenilor despre plăcere, iar plăcerea e un viciu. Uite, două săptămâni, atât îţi cer şi o să vezi că mă schimb.
(se aude metroul)
MIHAI: Pleci cu ăsta?
ANDRA: Da. Tu?
MIHAI: Nu. Mai stau trebuie să vină un prieten şi îl aştept şi pe el. Baftă şi mai vorbim, poate îmi mai dai totuşi o şansa.
ANDRA: Keep dreaming my boy! (pleacă)
MIHAI: De ce dracu a trebui să mă întâlnesc cu ea. Iar mă enervez şi mă consum ca prostul şi ea nu şi nu şi nu. Dacă aş găsi cheia să rezolv problema ce bine ar fi.
(apare prietenul, BOGDAN)
BOGDAN: Salutare omule. Scuze că am întârziat dar am plecat târziu de acasă, m-am certat cu nevastă-mea, că unde mă duc, că iarăşi plec… Mă disperă, jur. Io o las, ce dracu, îs atâtea femei pe lume.
MIHAI: Frate eu zic să stai în loc. Eu mi-aş dori să o am pe Andra, dar... nu o am şi tu... vrei să laşi femeia. Nu fi prost. Eu abia acum că nu o mai am lângă mine îmi dau seama cât de mult ţin la ea. Că aşa e omul, vrea tot ceea ce nu poate avea şi nu îşi dă seama de ce are până nu pierde.
BOGDAN: Asta cam aşa e frate.
MIHAI. Păi chiar că aşa e. Dar, în fine, hai să nu mai vorbim despre asta, oricum nu prea mai sunt multe de făcut. Cum facem cu albumul ăla?
BOGDAN: Mă uite cum stă treaba.. Ai ceva bani? Că fără nu prea merge.
MIHAI: Am ceva, acum depinde cati...
BOGDAN: Tipu asta de la casa de înregistrări zice că e cam naşpa muzica şi că nu o să prindă. Dar mă gândeam că dacă dăm şi noi ceva poate se rasgandeste.
MIHAI: Da e cam nasoală treaba, deja e a cincea casă de discuri care zice treaba asta, eu zic să facem ceva că nu e de bine
BOGDAN: Ce să facem?
MIHAI: Trebuie să schimbăm ceva.
BOGDAN: E şi asta o idee. Dar asta nu ar însemna să facem compromisuri şi parcă ziceam că aşa ceva nu vom face ever?
MIHAI: Ba da frate dar se pare că altfel nu merge.
BOGDAN: Hai că vine metroul.
(Apare Andrei, tot rapper.)
ANDREI: Bah jigodiilor! Ce căutaţi mă aici? Hai luaţi viteză că va tăi mă.
BOGDAN: Ce faci mă prăpăditule?
(BOGDAN scoate un cuţit, îl înjunghie si fuge. El rămâne sa il salveze.)
MIHAI: Ce-ai făcut Bogdane? Ce dracu ai făcut dobitocule? Nu muri. (suna la 112) Alo, repede la metrou la Tineretului, moare omul. L-a înjunghiat un nenorocit. (se ridica speriat, se aude metroul, fuge.)
Scena 3
(Aceeaşi staţie de metrou. Doi bărbaţi se ceartă)
BĂRBAT 1: Nu înţeleg cum ai putut să faci asta
BĂRBAT 2: Înţelege că nu a depins de mine. Nu poţi spune că te-am trădat. Am avut şi eu o părere, am spus-o, a fost greşită, ce pot să mai fac acum?
BĂRBAT 1: Ce să faci omule, mi-ai zis nişte chestii grave de care eu am ţinut cont pentru că am avut încredere în ţine, credeam că eşti prietenul meu şi uite... mai făcut să mă despart de ea.
BĂRBAT 2: Dar...
BĂRBAT 1: Niciun dar... m-am despărţit degeaba de ea, ca un prost pentru că te-am crezut pe tine, ca acum să te văd cu ea?
BĂRBAT 2: Da. Am greşit. Iartă-mă.
BĂRBAT 1: Nu poţi să-mi dai în cap cu parul şi după să îţi ceri scuze. Nu poţi. Nici nu ştiu de ce mai vorbesc cu tine. Eşti un animal fără sentimente. Asta eşti. Mai lovit în cel mai sensibil loc, şi nu, nu te voi putea ierta niciodată.
BĂRBAT 2: Da. Bine. Gândeşte-te numai la tine. Nu am avut o femeie de nu ştiu când, acum că am găsit, tot ce poţi tu să zici e că te-am trădat că sunt cu o femeie cu care ai fost şi tu. Asta e viaţa, aşa a fost să fie. Îmi pare rău dar vrea să fiu şi eu fericit, şi sunt acum. Asta nu poţi tu înţelege.
(Două femei apar şi cei doi se opresc, stop cadru şi le admiră, acestea zâmbesc, par a fi prostituate).
BĂRBAT 1: Au!
BĂRBAT 2: Ce?
BĂRBAT 1: În spatele tau...
BĂRBAT 2: (se întoarce) Vai... aşa ceva...
BĂRBAT 1: Da, femei, femei... fira-ţi voi sa fiţi…
(Apare un alt bărbat care urlă după cele două)
PIMP: Tu! Aici sunteţi? Aţi crezut că scăpaţi de mine? Nici în iad tu, nici acolo nu scăpaţi. Mama voastră de curve. Ale mele sunteţi, nu plecaţi voi aşa de capul vostru.
(Acestea sar pe cei doi. Aceştia încearcă să le apare)
PIMP: Mă băieţi eu zic să băgaţi mare până sunt indulgent, dacă le vreţi veniţi prima data la mine, negociem şi vedem, dar acum am de rezolvat o problemă cu ele. Hai lăsaţi băieţii şi mişcaţi încoace.
LUCIA: Nu suntem nişte obiecte, da?
SANDRA: Facem ce vrem cu viaţa noastră, şi am ales să plecăm, ai scos destui bani pe noi.
LUCIA: Da. Vrem să fim fericite. Asta e alegerea noastră.
PIMP: Alegerea aţi făcut-o când aţi venit la mine, aşa ca ciocu mic şi hai la treabă. Şi fericit trebuie să fie clientul nu voi. Hai ce mai staţi?
BĂRBAT 1: Prietene, stai să ne intelegem...
(PIMP scoate un pistol şi îi ameninţă)
PIMP: Bă nu ma lua cu prietene şi figuri, eu v-am zis să o tăiaţi, n-aţi vrut. Hai mişcaţi-vă.
BĂRBAT 2: Nu cred că e cazul, lasă pistolul, să vorbim ca oamenii...
PIMP: Morţii mătii!
(Trage, una din fete sare în faţă şi e împuşcată, Pimp pleacă în grabă urlând, cei doi pleacă şi ei speriaţi. Rămân cele două fete una ranită, cealaltă cu ea în braţe plângând)
Scena 4
Aceeaşi staţie de metrou. Cel înjunghiat în prima scenă şi cea împuşcată în a doua scenă. Cei doi stau unul lângă celălalt, îsi schimă priviri şi zâmbesc.
ANDREI: Salut. Cum te mai simţi?
LUCIA: Bine, adică mai bine ca înainte. De fapt nu ştiu cum mă simţeam înainte. ( Râde )
ANDREI: (Râzând) aşa şi eu. Nici nu ştiu ce fac aici şi cum am ajuns aici.
LUCIA: Nici eu. De fapt tu cine eşti? Şi de ce vorbesc cu tine? Nu cred că ne-am mai întâlnit.
ANDREI: Nu ne-am mai întâlnit. Avem mai multe lucruri in comun, de asta ne vorbim acum. Suntem raniţi, am fost raniţi si poate vom mai fi, sau nu, asta depinde de acum de noi. Cel puţin eu sigur am murit, acel Andrei, a murit. Apropo, Andrei mă cheamă.
LUCIA. Lucia… îmi pare bine. Nu ştiu sigur, nu mai ţin minte multe lucruri, am fost in coma şase luni şi nu imi mai aduc aminte multe lucruri, deci pot spune că şi eu am renăscut.
ANDREI: Ai murit o data.
LUCIA: Da aşa cred.
ANDREI: În fine, şti că eşti drăguţă? Îmi placi.
LUCIA: Nici tu nu eşti rău. Cânţi hip-hop sau ceva?
ANDREI: Cântam. Da şi eram destul de bun.
LUCIA: Super. Îmi place muzica rap.
ANDREI: Da? Serios? Poate facem un featuring ceva.
LUCIA: Da. (Se apropie de el şi îl săruta, se aude metroul, cei doi pleacă.)
Scena 5 (Epilog)
Aceeaşi staţie de metrou
MIHAI şi ANDRA stau împreună se săruta, se îmbrăţişează
ANDRA: Nu aş fi crezut să mă mai împac cu tine.
MIHAI: Da. Iată-ne aici în acelaşi loc în care ne-am cunoscut, în care s-au întâmplat atâtea, unde ne-am certat şi împăcat acum.
ANDRA: E cel mai frumos şi cel mai urât loc în acelaşi timp.
MIHAI: Aşa e. Ar putea fi o temă pentru noul meu album.
ANDRA: Hai să ne bucurăm de succesul care îl ai cu albumul ăsta şi mai vedem noi cu următorul cum va fi.
MIHAI: Aşa e. Ai dreptate. Suntem fericiti...
ANDRA: Şi fericirea e viciu şi aşa mai departe...
MIHAI: Nu plăcerea e un viciu.
ANDRA: Şi fericirea înseamnă plăcere. Deci...
MIHAI + ANDRA: Fericirea e un viciu (Zâmbesc, se aude metroul, pleacă)
Sfârşit
Distribuie pe facebook
