Fericit sau nefericit ?Invata sa fii fericit - Pricope Florentina Adăugat în 20 februarie 2010, la 17:43 | 279 afișări / 246 vizitatori |
Fericirea e un dar de la naştere. Dat (aproape) fiecăruia. E în tine dar trebuie s-o aduci la lumină. Să înveţi să fii fericit.
În fiecare om există fericirea în stare de somnolenţă. Trebuie doar s-o trezeşti. Ea te aşteaptă. Trebuie doar s-o recunoşti.
Fericirea nu vine din afară, ea este o comoară bună, bine ascunsă în tine însuţi. E o tainică lumină interioară. Trebuie numai s-o faci să cânte. Dar vei şti oare pe ce buton să apeşi? Aici e greutatea. Şi atunci ? Începe cu ce e mai simplu. Opreşte-te din goană, din plâns, din îngrijorare şi văicăreală. Repetă-ţi de câteva ori, în gând: Exist! Trăiesc! Ce grozav că sunt pe lume şi că nu mă doare nimic! Că nu mi-e frig, nu mi-e foame, nu mi-e sete. Nu-mi lipsea până acum decât acest gând bun care să mă facă fericit.
Fericirea e atunci când simpla ta existenţă în lume îţi dă destulă lumină să te fericească.
Eşti fericit când zbori, când te inundă visele cu ochii deschişi. Eşti fericit când îţi simţi gândirea curgând prin tine ca o miere sau ca un foc. Eşti fericit când aşezi cuvintele în versuri, când potriveşti culorile pe pânză, când pritoceşti idei despre lucrurile lumii.
Fericirea nu se poate cumpăra cu bani. Nu depinde de numărul obiectelor pe care le posezi.
Şi iar întrebăm, nedumeriţi: Fericit? Adică cum? Aşa: mulţumit şi încrezător în tine, în cei din jurul tău, în lume. Poţi? Nu te vor socoti infatuat, prost, naiv?
Pentru unii fericirea e pacea, pentru alţii e lupta. Fericirea nu poate fi suprema seninătate cum au spus unii. Creaţia nu e (aproape) niciodată senină. Nu puţini cunosc naşterea în chinuri a fericirii. Se şi spune: Suferinţa e o cale către fericire..
De foarte multe ori fericirea însăşi e o suferinţă. Dar o suferinţă fericită.
Pentru unii aleşi, chiar prin suferinţă se dobândeşte fericirea. Beatitudinea. Extazul. Marile fericiri. E greu de înţeles.
Medicii şi psihologii ne asigură că fericirea e un medicament pe care ni-l preparăm noi înşine. Cum? Învăţând să chemăm asupra noastră câte un gând bun, o decizie bună, o ideie frumoasă, o certitudine de bine. Chiar şi o speranţă. Sau un ţel superior. Drumul spre acesta va putea fi fericirea.
Când suntem fericiţi, şi corpul şi sufletul se simt bine împreună.
Când fericirea te va lumina cu lumina ei, vor lucra mai bine şi sufletul şi corpul tău. Nu numai gândirea, memoria, imaginaţia sau intuiţia, ci şi inima, stomacul, plămânii, ficatul. Toate cele ale tale. Sângele îţi va circula mai liber. Te vei simţi mai uşor, mai senin. Mai plin de plinătatea vieţii. Mai sănătos.
Folosim metafore, de parcă,totuşi, fericirea s-ar naşte înafara noastră şi ar veni de undeva, de sus, de departe, de aproape, din pământ, din iarbă verde.
Când nu e fericire, e , deobicei, nefericire. Sau nimic. Moarte vie. Nefericirea e fericirea negativă. Ea nu e numai rea şi urâtă şi chinuitoare, e şi oarecum imorală. Îi superi pe cei din jur, le stânjeneşti fericirea sau le amplifici nefericirea. Dacă nu te gândeşti la asta e rău. Dacă te gândeşti e şi mai rău. Ai încă o grijă care te roade. Multe, poate cele mai multe din grijile pe care le avem, ni le creem noi înşine. Din ceva mic, o grijă mare. Din nimic, o suspiciune, o bănuială, o părelnică părere. Primul pas spre fericire este a învăţa să te dezveţi de grijile inutile, de prisos, de fandacsii.
„Ţi s-a părut că...”, „Ai impresia că...”, „Ţi-e teamă că...” Fiecare e câte un prim pas spre nefericire. Sunt însă mulţi primi paşi si spre fericire.
Un prim pas spre fericire : Mulţumeşte-te cu ce ai. Nu te uita la ce au alţii.
Iată încă un prim pas spre fericire: îmbună-te! Când eşti bun, se apucă să cânte şi lumina fericirii tale. E un cerc nu vicios, ci profund virtuos : eşti bun, trezeşti muzica fericirii din tine. Fiind fericit, devii apt să fii bun, înţelegător, fără ranchiună, fără mormăieli, fără mohoreală. Ăsta-i cercul: Bunătatea sufletească aduce fericire, iar fericirea aduce bunătate sufletească.
Încă un prim pas spre fericire: minunatul gând că poţi să fericeşti alţi oameni. Gândul că le eşti folositor, că ai ce să le dăruieşti, că le dărui şi li te dărui.
Fericirea nu este ceva pe care-l meriţi, ca o răsplată. Nici ceva câştigat ca la loterie. E ceva realizat de tine însuţi, cu propriile tale gânduri şi energii sufleteşti. Muzica fericirii tale este creaţia ta şi numai a ta.
Cine râde de mine că spun toate astea, râde de el însuşi. Poate şi eu râzând de ceea ce spun. Pentru că nu e uşor să fac ce spun. Nu e simplu. Şi nu e totul. Nu există un buton al sufletului pe care să apeşi, nici un punct anume pe care să faci click. Sunt cu milioanele punctele luminoase şi întunecate ale sufletului.
Nu-ţi pasă de ce spun ceilalţi despre tine? E rău. Eşti socotit orgolios. Plin de tine. Iar dacă îţi pasă prea tare de ce zice lumea, dacă ţi-e teamă de ce spun alţii, îţi pierzi încrederea în tine. Te socoţi un neisprăvit, un nimeni. Devii nefericit. Totul e îngrozitor de complicat.
Dar trebuie încercat. Merită. Dar, fii atent: Când vine prea târziu fericirea seamănă cu moartea.
Când vine prea devreme, fericirea seamănă leit cu joaca.
Când nu ştii că a venit, tânjeşti după ea. Câţi oameni nu sunt fericiţi fără să ştie?! Pentru că fericirea are nenumărate chipuri. Ea poate fi mirabila Pasăre Albastră a poetului, poate fi o femeie, un prieten, o lumină, o chemare, o nestemată, un har, o căldură izbucnind dinăuntru, ca o muzică sau ca o furtună eliberatoare. Poate fi un gând simplu şi bun.
Dar fii atent: o fericire prea înflăcărată te poate pârjoli.
Fii atent: există şi nefericirea de a te sufoca de fericire.
Gândurile bune, am spus, induc fericirea. La fel, o hotărâre bună de care să ai credinţa că e bună. În schimb, îndoiala, invidia şi ura aduc asupra ta nefericirea. Hamlet e profund nefericit. Iago la fel. Lady Macbeth la fel.
Nu confunda fericirea cu o oră de delicii, cu o aşchie de fericire. Cu un licăr semănând cu o armonie muzicală. Ea poate să te mintă. Ea poate să te fulgere, să te săgeteze. Să te rătăcească. Să te piardă.
Când simţi că-ţi dă târcoale fericirea, e semn că eşti pe drumul cel bun, nu-l schimba. Fericirea se va ţine scai de tine. Vei auzi în suflet, mereu, muzica ei. Cu timpul, vei deveni tu însuţi, în întregimea ta, instrumentul pe care se cântă aria fericirii.
Toate acestea mi le-am spus, înainte de toate, (poate chiar numai) mie însumi. Ca să mă ajut să le învăţ. Pentru că şi eu de multe ori mă trezesc făcând din neantenţie sau din repezeală, ori împins de demonii din mine, câte un prim pas către gândurile rele, către nefericire.(Zoltan Terner)Fericirea si nefericirea au intrat in inima si gandurile mele...!
.
Distribuie pe facebook
