Frosina din depărtări orientale - Dragoş Vişan Adăugat în 29 martie 2010, la 18:30 | 498 afișări / 372 vizitatori

1

Virplex Cautinos este în mare formă. Alai Bâklai şi-a făcut un local în Salonic. Pe Virplex l-a pus ospătar. Are nas de grec veritabil, dar se spune că unul dintre părinţii săi, tatăl se pare, ar fi eston ori leton. Colegii săi îl apreciază, pentru că are mult fler, rapiditate, nu se-mbată, dar îi plac petrecerile, escapadele. Localul are specific oriental-mediteranean, mai bine zis levantin. Vin constant localnicii din toată Thessalia, dar şi musulmani din Grecia ori din alte ţări, pentru că Bâklai nu se zgârceşte la mâncăruri, respectă gramajul, se aprovizionează cu de toate proaspete, prospăţele, aduce cântăreţi, orchestre tradiţionale şi moderne. Ştiţi, o luaţi pe unde vedeţi nişte ruine ale zidurilor Thessalonikului, nu prea departe nici de Agora Aristoteles! Nu se poate să nu nimeriţi din prima. La doi paşi, golful. Marea Egee. Printre blocurile vechi şi cu ferestre înalte, o să vedeţi scris mare: “Trapeza arabă” (pe o placă, în traducere, ca să înţeleagă şi gurmanzii, sau gurmeţii români, aromâni).
Pâine şi seminţe prin apă. Plouă în toată partea nordică a Greciei, pedalează porumbeii în băltoace. De trece vreun copil prin pâlcul lor, se desprind ca un val negru-alb-argintiu. Şi iar revin să ciugulească. Virplex a fost înştiinţat duminică noaptea, după Florii, că trebuie neapărat să rămână în local. După ce a fost duminica zaiafet mare – multe grecoaice fiind înnebunite după aruncarea florilor din tăvi, iar bărbaţii melomani aplaudând-o şi curtând-o insistent pe solista vocală – iată că săptămâna mare începe cu altă comandă importantă, aceasta totuşi abia spre seară. Maselk Feitah, un bogasier din Siria, tocmai reuşise să zdrobească toată concurenţa din Asia Mică şi avea să-şi mărite fiica, pe Besaiud, cu Nimgean Mustafa, un industriaş din Izmir. De ce se făcea nunta la Salonic? Pentru că naş era chiar fratele lui Alai Bâklai, care se ocupa cu negustoria de peşte, calmar, icre, midii, stridii, fructe de mare, pe care le depozita, încă vii, într-o mare şi modernă hală din Salonic.
În costumul de ospătar, elegant şi cu şervetul restaurantului pe mână, Virplex se înfăţişează la ora nouă dimineaţa în faţa unei perechi, ce tocmai intrase, mai mult ca să nu stea în ploaie decât cu intenţia să comande ceva serios.
- Kalimera! Aţi vrea să serviţi? Ceva special doriţi? Virplex întinde mai întâi tinerei, apoi şi partenerului ei câte un meniu, redactat pentru localnici, în amănunt, pe greceşte.
- Yassou! Vinul casei, demidulce. Şi midii, două porţii.
- Mulţumim. Altceva? Nu? Imediat.
Virplex face o mişcare bruscă şi agaţă două pahare, pentru că noii clienţi le puseseră pe măsuţa cu două rafturi, ca să fie mai aproape de cel care avea să-i servească.
Un zgomot de Big Bang. Tinerii clienţi tresar, sar puţin de pe scaun. Bine că nu i-a atins niciun ciob. Doar marginea unui pahar rămas aproape întreg, ascuţită ca muchia unui miniatural stilet, îl taie chiar la încheietura mâinii drepte pe Virplex, pentru că se grăbeşte să-l ridice de lângă piciorul clientei. Nevasta patronului, Ghiulbera Bâklai, apăru tocmai atunci pe poarta restaurantului.
Clienţii au fost rugaţi de către un alt ospătar, Dasan Mehmet, să aştepte, că vine imediat cineva să cureţe, iar midiile se fierb pe loc.
Rana deschisă a lui Virplex este destul de stranie, pentru că se vede osul, însă nu sângerează mai deloc. Pe ospătar îl doare, parcă i-ar fi pus cineva sare pe ea.
- Nu mai servi şi tu când nu te simţi în stare! – îl dojeneşte patroana. În acelaşi timp formează pe mobil numărul medicului ei personal, şi îl anunţă pe Vangelis Vitanidis că i s-a accidentat uşor un angajat.
- Ce să fac, doamnă, Dasan moţăia în bucătărie. Tocmai voiam să închid şi eu un ochi, pentru că trecuse micul dejun…
- Da, însă Dasan adoarme şi din picioare. Iar dacă-l pui în somn să zică un banc la un ospăţ, este în stare să-l debiteze pe la două-trei noaptea!

După un sfert de oră apare doctorul. Se uită la tăietură.
- N-o să se vindece până diseară! Eu i-aş da trei zile de refa…
- …cere?! – bulbucă patrona ochii la doctor. Nu-ţi cere nimeni asta, nici nu se vaită nimeni!... Virplex, nu-i aşa, eşti bărbat, nu glugă de coceni! Fă-i repede ceva, cauterizează-i rana, nu ştiu…, fără Virplex nu putem s-o scoatem la capăt! – insistă doamna Ghiulbera. Ochii săi îl ţintuiesc pe medic, acesta se lasă înduplecat, caută în geantă. Aplică o substanţă, o pulbere de culoare deschisă, pentru închiderea rapidă a rănii, pune un plasture şi pleacă.
- Afff! Mă ustură, arde carnea! – se plânge sincer Virplex. Două colege ospătăriţe apar şi ele cu ochii umflaţi mai mult de nesomn decât de somn. Imediat vine bucătăreasa, profitând că terminase de fiert midiile. Patroana îl dusese pe Virplex înăuntru, iar în sală rămăsese numai Dasan Mehmet, să se ocupe de cei doi tineri, care mâncau picioarele scoicilor, luând şi din zeama fierbinte cu usturoi, oţet şi multă lămâie. Le frigeau degetele, dar ei mâncau, cu pofta stârnită de ploaie. Beau vin roşu, tradiţional.
- Ce-i, ce s-a întâmplat? – întreabă Atena şi Elennis.
- Voi dormiţi şi eu mă tai de-atâta muncă de când sunt în picioare. Ştiţi bine că n-am dormit deloc nici în noaptea de sâmbătă… Am spart două pahare, asta am făcut – le răspunde cu năduf Virplex, strângând din dinţi şi muşcându-şi buzele nesuportând durerea ascuţită, cu nervii în pioneze.
- Ce-are, frate ? – întreabă şi bucătăreasa de gardă, Frosina, care a venit recent din România, şi munceşte la „Trapeza arabă” din răsputeri, ca să trimită bani celor doi copii şi soţului, aflaţi în Mangalia. Virplex îi explică amănunţit, pentru c-o ştie pricepută şi la farmece. De fapt, pe Frosina o cheamă Eufrosina şi e de baştină din Limanu. Mai are un frate mai mare, care a rămas gospodar, agricultor în comună. Ea este de etnie lipovenească. Se ducea mereu la biserica pe stil vechi din 2 Mai. Idealul ei este ca bărbatu-su, Mihail, să reuşească la un concurs de bucătari şi să se mute definitiv, cu toată familia lor, chiar şi cu părinţii ei mai apoi, la Salonic.
- Stai puţin, că-l întreb imediat pe Mişa, cum să-ţi treacă rana asta. Ia arată! Şi brusc, dintr-o smucitură, îi desprinde plasturele.
- Stop, stop! Afff! Pune-l la loc, imediat...
Bucătăreasa lipi repede plasturele, după ce văzuse ce văzuse.
- Alo, Mişa, ia uite ce-i ! Un coleg şi-a făcut o rană urâtă pe la încheietura mâinii. De la un ciob de pahar. Spune-mi cu ce anume să i se oprească sângerarea. De fapt, cu ce ar fi bine să-i mai dăm! Dacă nu trece până diseară, când va începe aici o nuntă mare, turcească-siriană, ne haleşte patroana, ne mănâncă de vii! Iar colegul nostru trebuie să fie în formă. Ne e teamă să nu se infecteze...
Urmează o pauză. Mişa din capătul firului începe să-şi dea cu părerea, Frosina ascultă, apoi închide mobilul, c-un zâmbet enigmatic pe faţă.
- Ce-i, ce-i? Ce ţi-a spus? Patroana Ghiulbera Bâklai, la unison cu Elennis şi Atena, bat din picior să le destăinuie.
- Mişa al meu a păţit-o de curând şi el. Asemănător. Numai că la el a fost mult mai grav. Sunaţi repede ca să vină un taxi.
Patroana dă comandă pentru un taxi. Frosina le spune la ureche Atenei şi lui Elennis ceea ce voiau să afle. Peste un minut, Bâklai pleacă din restaurant însoţit de patroana sa şi de bucătăreasa Frosina.
Taximetristul este un polonez, stabilit de paisprezece ani în Grecia. A lucrat mult în construcţii prin Pireu şi Atena. Apoi şi-a dat seama că taximetria e o bună afacere. Grecii sunt foarte comozi. Nu le place să ia nici autobuzul între localităţi. El e de baştină din Bucovina. Îi place mult suflaki. Tocmai mânca unul la o terasă, foarte aproape de “Trapeza arabă”, când a fost anunţat că ar fi vorba de o cursă urgentă.
- Yassou! Unde poftiţi să vă duc?
- La hala lui Margin Bâklai – răspunde doamna Ghiulbera – e cumnatu-miu!
- Da, ştiu, doamnă Bâklai. Bineînţeles că taximetristul se dă mare că ar cunoaşte pe toţi oamenii de afacere din Salonic. Accelerează pe străzi, ia curbele rapid, stropeşte pe câţiva saloniceni care n-au mai pomenit aşa nesimţire – bine măcar că-i numai apă, nu şi noroi.
- Gata. Am ajuns.
- Păstrează restul – şi doamna Ghiulbera Bâlkai îi înmânează o bancnotă.
- Yassou!
Tustrei, Virplex, Frosina şi patroana ajung. Frosina apasă la interfon. Li se deschide. Frosina îl ia de mână pe Virplex. Urcă amândoi în lift, apasă pe butonul cu cifra patru. Patrona ezită, se duce spre biroul cumnatului său, ca să-i spună ce şi cum. Acesta dă un ordin rapid, unuia din angajaţii săi. "S-o însoţeşti până la etajul patru pe doamna Bâklai!"
Sus, la etajul patru, Frosina îl duce pe Virplex la unul dintre acvarii. Acesta îşi scoate plasturele, având o faţă mai înroşită, contrastând evident cu lividitatea şi gălbejeala de dinainte. Nişte peştişori subţiri, dreptunghiulari încep să-i pupe tăietura. Virplex începe să râdă, de parcă l-ar gâdila fără oprire cineva, simţind o senzaţie mai tare decât atunci când era sărutat cu limba de vreo grecoaică.
- Hei, cum îţi e? – îl întreabă Frosina, amabilă.
- Fain, dar ăştia sunt nehaliţi rău! Parcă n-au mai văzut sânge sau răni… Nhi-hi-hi! Nho-ho-ho! Uite-l pe acesta negricios – mă sfredeleşte drept în gingii, de parcă aş mânca dulceaţă de vişine şi mi s-ar sterpezi dinţii de-atâta dulce.
Virplex îşi scoate mâna din micul bazin cu peştii sărut. O strânge brusc pe Frosina de mijloc, chiar mai de jos.
- Ce faci, Virplex? Şi pleosc, dosul zdravăn al palmei date de femeia trupeşă se-aude cu ecou. Mai tare decât în sala de restaurant, când se spărseseră paharele. Vuieşte toată hala. Frosina îşi strânsese în ultima clipită pumnul, iar Virplex se-alege c-un ochi vătămat, care devine imediat unul pirateresc. I se înroşeşte brusc. Se vede acum o umflătură de cheag sub ochi, iar alta mai mare crescând deasupra pleoapei.
- Na. Să te-nveţi minte! Nu te credeam aşa…, parc-aveai fler, nătăfleţule! Mişa te-ar spinteca dacă ai şti ce mi-ai făcut!
Se-aud tocurile patroanei. Intră.
- Gata? Ce-i la ochiul tău drept, Virplex, cine…?!
Virplex pune din instinct mâna la ochi. Nici nu îndrăzneşte să privească spre patroană, de ruşine.
- Nimic, nimic, doamnă Ghiulbera. Uitaţi, mi-a trecut de tot rana, pot munci diseară. M-am lovit în colţul acvariului aceluia mare, cu nisetri şi cegi de lângă uşă, când am intrat…
Eufrosina îl smuci şi-i vârî la loc mâna în apă. Apoi trecu repede pe lângă patroană, luând-o încetişor de umeri.
- Dar de ce vi s-a-ntins rujul până pe-obraji, doamnă Ghiulbera?!...
După această întrebare, spusă foarte discret, la ureche patroanei, angajatei Eufrosina i s-a mărit consistent leafa. Scoţând la toaletă un şerveţel, i-a şters imediat urmele de ruj care coborau şi la decolteu, pe braţe...

---

Distribuie pe facebook