Ibovnice cu ochi de MaramuresActul II - Mihai Traista Adăugat în 22 mai 2010, la 15:35 | 179 afișări / 173 vizitatori |
ACTUL II
În casa lui Lupu Ciomag
(Odaie ţărănească, foarte asemănătoare cu cea a lui Codru Topor.)
SCENA I
(Lupu şi Iza)
Lupu (stând pe un scăunel, lângă cuptor, se încalţă în opinci): Să nu uiţi să-mi pui uiaga cu pălincă şi ţigările.
Iza: Ţi-am pus deja şi pălinca, şi ţigările şi obiele curate, numai grăbeşte-te că-i noapte şi să nu dai, Doamne fereşte, peste vre-o sălbăticiune! Că noaptea are legea ei!
Lupu: Nu te teme nevastă, nu mi-e frică mie de sălbăticiuni!
Iza: Frică-nefrică, dar mai bine să nu te întâlneşti cu ele. Ai utat cum l-a sfâşiat un urs pe bătrânul Pupăză?
Lupu: Pupăză a tras cu puşca-n urs şi l-a rănit, iar cu o fiară rănită şi înfuriată nu-i de joacă, aia te rupe în două. Altfel ursul fuge de oameni.
Iza: Fuge, nu fuge, da mai bine să nu te întâlneşti cu el.
Lupu: Of, spăimoasa mea! (Se ridică de pe scăunel, se apropie de ea şi o îmbrăţişează.)
Iza: Dacă ai şti tu Lupule... câte nopţi nu am dormit făcându-mi griji pentru tine? Ah, dacă ai şti câte lacrimi am vărsat şi câte rugăciuni am şoptit, ah dacă ai şti?
Lupu: Păi, dacă eşti prostuţă... mă boceşti de parcă aş merge la război. Păi ce aş putea păţi la stână? Stâna nu-i pădurea, unde se întâmplă să mai moară câte un ţapinar strivit de buşteni.
Iza: Ce să fac, dacă îmi eşti drag ca lumina ochilor?
Lupu: Să nu boceşti după mine, şi să dormi noaptea. Acum mă duc. (Îşi pune desagii pe umăr şi o sărută.) Rămâi cu bine Iza!
Iza: Du-te cu Dumnezeu Lupule! (Se preface că-şi şterge lacrimile.) Şi întoarce-te cât mai repede că mi-e tare urât fără tine.
Lupu: Poimâine mă întorc draga mea, poimâine! (Iese.)
SCENA II
(Iza singură)
Iza: Bine că s-a dus şi nu s-a răzgândit, că altfel nu mai putea veni la mine Codru. Acum poate veni liniştit. Doamne că tare mi-e drag de el, nu că Lupu nu ar fi om fain, da aşe cum îi Codru Topor nu-i altu sub soare! Se comportă aşe ca un domn, nu degeaba-i pădurar – om cu scaun la cap care ştie carte şi miroase tot timpul a odicolon, nu ca Lupu al meu, pute a oi de mi se întorc maţele pe dos. (Se aude bătaie în uşă, Iza se duce să deschidă uşa.)
SCENA III
(Iza şi Codru Topor)
Codru: Bună seara mândră dragă!
Iza (mirată): Codrule, tu! Doamne! (Îl îmbrăţişează şi îl sărută.) Ce bine-mi pare că ai venit! Dar te-ai cam grăbit, Lupu de abia a plecat.
Codru (râde): Ha-ha-ha!... Parcă eu nu l-am văzut cum pleca?
Iza (speriată.): Te-ai întâlnit cu Lupu? Te-a văzut?
Codru: Linişteşte-te turturica mea, nu m-am întâlnit cu Lupu al tău, şi nici nu m-a văzut.
Iza: Nu înţeleg... dacă nu te-ai întâlnit cu Lupu, atunci cum l-ai văzut şi de unde şti când a plecat?
Codru (râde): Ha-ha-ha!... Aici l-am văzut, în casă. Am văzut şi cum vă morfoleaţi...
Iza: Codrule, tu ai pândit sub geam.
Codru: Da, am văzut şi am auzit tot.
Iza: Doar, nu te roade pizma că-mi pup bărbatul?
Codru: Nu, dar m-a umflat râsul cum îl speriai cu ursul.
Iza: Nu te juca cu focul, Codrule, că o se ne arzi pe amândoi.
Codru: Ţi-e frică turturico? Păi, tu nu şti că cine se teme de apă nu mănâncă peşte?
Iza: Am vedea noi doi numai peşte... dacă ar afla Lupu că sunt ibovnica ta!
Codru: Nu te teme, pădurarul găseşte pricină să intre ori la cine în casă, în orice ceas din zi sau noapte, că nu degeaba-i pădurar.
Iza: Şi la multe neveste din sat găseşti pricină să intri, în orice ceas din zi sau noapte?
Codru: Eşti curioasă tare?
Iza: Da!
Codru: Atunci îţi voi spune: numai la una singură.
Iza: O durea-m-ar capul, dar de ce numai la una singură?
Codru: Pentru că nu doarme toată noaptea, ci stă vărsând lacrimi, şi şoptind rugăciuni pentru bărbatul său drag.
Iza: Şi asta ai auzit hoţomanule?!
Codru: Ha-ha-ha!... Cine are urechi de auzit aude! (Se aşează la masă şi scoate din port-hart o sticlă de lichior, o cutie de bomboane de ciocolată şi un pacheţel învelit în hârtie lucioasă de culoare roşie.)
Iza (Pune pe masă două pahare.): Dar în pacheţelul acela roşu ce ai?
Codru: O surpriză pentru tine.
Iza: O sur-r-rp... ce?
Codru (răde): Ha-ha-ha!... O surpriză!
Iza: Da ce-i aia supr-r-riză?
Codru: Un dar pe care-l primeşti, aşa... pe neaşteptate.
Iza: Pe aşteptate sau pe neaşteptate, dar tu nu-mi umbla mie pe aici cu asemenea cuvinte de poţi să-ţi rupi limba-n ele! Du-te cu ele la cucuoanele şi domniţele de la oraş. Aici noi, nevestele de la sat, suntem cinstite şi ne iubim ibovnicii şi fără supriză, sau cum dracu o mai spune la pacheţelul ăla frumos şi hai desfă-l odată să văd ce-i în el.
Codru (desface pachetul): Şi pe mulţi ibovnici iubeşti şi fără surprize?
Iza: Te roade curiozitatea?
Codru: Nu!
Iza: Atunci, nu întreba că cine ştie multe îmbătrâneşte repede.
Codru: Şi îşi caută una mai tânără.
Iza: O, ia te uită la tăuraşul comunal!... Hai scoate odată ce ai acolo!
Codru (scoate din pachet o pereche de chiloţei roşi şi îi desface în faţa ei): De abia aştept să văd cum îţi stă în ei.
Iza (se aşează pe genunchii lui şi îl sărută.): Ai răbdare că nu vin turcii.
Codru (desface sticla şi toarnă în pahare, ciocnesc.): Să fim sănătoşi!
Iza: Să fim sănătoşi Codrule! (Se aud ciocănituri în uşă.) Doamne! Ascunde-te că s-a întors Lupu! Ascunde-te repede că te omoară!...
Codru (scapă paharul din mână): Sfânt, sfânt, sfânt eşti Tu Doamne! Te rog nu-mi prăpădi sufletul! (Făcându-şi semnul crucii se ascunde sub pat.)
Iza (ascunde sticla şi paharele sub masă): Acum, acum vin să deschid! (Se uită în spate şi apoi se duce să deschidă uşa.)
Scena IV
(Iza, Ionaşcu mai târziu şi Codru)
Ionaşcu (intrând pe uşă): Seara bună vecino!
Iza: Seara bună vecine! Dumneata erai? Iar, eu, am crezut că s-a întors Lupu.
Ionaşcu (uitându-se la picioarele lui Codru, care se văd de sub pat): Da-a-a Lupu nu-i acasă?
Iza: Nu vecine, nu-i acasă!
Ionaşcu: Da unde-i?
Iza: Tocmai a plecat la stână, dumitale sigur aveai vre o treabă cu el?...
Ionaşcu (râde arătând cu degetul spre picioarele lui Codru): Ha-ha-ha!... Cum mama mă-si putea Lupu să plece la stână fără picioare?...
Iza (se dă câţiva paşi în spate şi încearcă să împingă cu piciorul sub pat, picioarele lui Lupu.) A-a-astea nu-s picioarele lui Lupu.
Ionaşcu (mirat): Nu-s a lui Lupu?!
Iza: Nu!
Ionaşcu: Nu-u-u?
Iza: Nu, vecine, nu!...
Ionaşcu (răde): Ha-ha-ha!... Atunci ale cui sunt vecino? Ha-ha-ha!...
Iza: Ascultă vecine! Eu îţi dau o damigeană de cinci chile de pălincă, iar dumneata uiţi ce ai văzut sub patul meu.
Ionaşcu: Cinci chile de pălincă zici vecino?...
Iza: Cinci vecine, cinci!
Ionaşcu: Apăi vecino... bag sama, că tu mă crezi nărod...
Iza: Vai de mine, cum aş putea crede aşe ceva tocmai despre dumneata vecine?!
Ionaşcu: Apăi, altfel nu ai încerca să mă cumperi cu cinci chile de pălincă.
Iza: Da, cât ai vrea vecine?...
Ionaşcu: He-he, eu am o ţinere de minte... nimic nu pot să uit... nimic... nimic, de mic copil eram aşe... nici dacă vreu nu pot să uit!
Iza: Dacă nu poţi uita, atunci măcar să nu spui la nimeni că ai văzut... (Arată spre picioarele lui Codru.).
Ionaşcu: Ei, păi tocmai aicea-i hiba, eu am mari mâncărimi de limbă şi cu cinci chile de pălincă nu cred că pot s-o ţin înapoia dinţilor.
Iza: Da, cât ai vrea vecine?
Ionaşcu: Apăi să zicem... măcar... zece!
Iza: Zece?
Ionaşcu: Zece vecino, din aceea de prune bistriţene!
Iza: Bine, fie cum spui dumneata! Dar...
Ionaşcu: Stai că n-am gătat!
Iza: Păi, ce mai vrei vecine?...
Ionaşcu: Vreau să-l văd pe stăpânul picioarelor de sub pat!
Iza: Vai şi amar de capul meu... dracu te-a adus la ora asta, şi pe mine tot el m-a pus să-ţi deschid! De ce nu iei dumneata zece chile de pălincă şi nu-ţi vezi de drum? De ce vrei neapărat să mă nenoroceşti?
Ionaşcu: Apăi vecino, aici eu pun condiţiunea, şi dintr-al meu n-o să las!
Iza: Da la ce-ţi foloseşte dumitale vecine, să şti cine-i sub patul meu?
Ionaşcu: Poate-mi foloseşte la ceva, poate nu-mi foloseşte la nimic... De unde să ştiu până nu-l văd?
Iza (aplecându-se sub pat): Hai ieşi de acolo Codrule, îl ştiu eu bine pe Ionaşcu, lua-r-ar dracu! E încăpăţânat ca un catâr, până nu ieşi de acolo nu va ieşi din casă.
(Codrul Topor iese târâş, cu spatele, de sub pat.)
Ionaşcu (râde arătând cu degetul spre Codru): Ha-ha-ha!... Au-au-au!... Dar dumneta domnule pădurar ce naiba cauţi sub patul lui Lupu Ciomag?
Codru: E-eu... eu... hm... eu... am venit... m-a rugat Lupu să-i marchez doi stejari şi eu...
Ionaşcu: Ha-ha-ha!... Şi de când, rogu-te frumos, sub patul lui Lupu cresc stejari? Şi cu ce ai vrut să-i marchezi, nu cumva cu chiloţeii pe care-i ţi în mână? Ha-ha-ha!...
Codru (îşi ascunde mâinile la spate): Eu... eu... am venit doar să... să stăm de vorbă...
Ionaşcu: Aha, dumneata ai venit doar să stai de vorbă?
Codru: Da, doar să... să stăm de vorbă!
Ionaşcu: Ha-ha-ha!... Şi cu cine, rogu-te frumos, ai stat de vorbă sub pat?
Codru: Păi, e-e-eu... eu...
Iza: Gata! Acum ai văzut cine era sub pat, hai să-ţi dau din şură o damigeană de zece chile cu pălinca şi dute cu Dumnezeu!
Ionaşcu: Cinşpe!
Iza: Cu-u-um cinşpe?!
Ionaşcu: Apăi, aşe cum ai auzit vecino! Cinşpe chile de pălincă din prune bistriţene!
Iza: Păi, vecine... aşe ne-a fost vorba?
Ionaşcu: Eh, vorba-i una, iar târgu-i alta, noi încă n-am încheiat târgul!
Iza: Dumneata, nu te temi de Dumnezeu vecine? Eu am vrut să-ţi dau de bună voie cinci, iar dumneta... zece, iar acum... cinsşpe...
Ionaşcu: Apăi, ce să fac? mi-e tare drag să mă târguiesc.
Iza: Ţi-e drag când nu te coastă nimic!
Ionaşcu: E, nu mă coastă... mă coastă vecino, mă coastă şi încă mult! Va trebuii de acum încolo să-mi muşc limba, ori de câte ori mă va ustura.
Iza: Şi zece e mult vecine, darmite cinşpe...
Ionaşcu: Dacă am zis aşe, aşe rămâne!
Iza: Îţi dau doişpe.
Ionaşcu: Cinşpe!
Iza: Of, da căpos mai eşti vecine! Hai că-ţi dau cinşpe.
Ionaşcu: Şi două găini!
Iza (furioasă): Ce-e-e?! Nimic nu-ţi dau nimic, nimic! Crucea cui te-a închinat de potlogar! Ia cară-te la dracu-n praznic din casa mea, că pun mâna pe măturoi şi...
Ionaşcu: Apăi, vecino... de nu-mi dai, nu-mi dai şi pace! Io mă bucur că nu va trebui să-mi muşc limba, ş-apoi îs tare nerăbdător ce-o zice Lupu când o să afle?!... (Iese.)
SCENA V
(Codru Topor şi Iza)
Codru: De ce l-ai lăsat să plece?... Trebuia să-i dai şi găinile, lua-l-ar dracu, căci o să bată toba prin sat şi dacă află Lupu ne omoară pe amândoi!
Iza: Of mămuca mea, ce pacoste a căzut pe capul meu!
Codru: Ce ne facem acum?
Iza: Mă duc după el şi-l întorc.
Codru: Du-te Iza, du-te şi dăi tot ce îţi cere numai să tacă.
Iza: Tăce-ar în copârşeu să tacă de bitangă! (Iese.).
Scena VI
(Ionaşcu singur)
Codru: Doamne Dumnezeule, dacă ies cu bine din harababura asta, jur că nu mai calc pragul nici unei ibovnice. Asta-mi lipsea să afle nevastă-mea şi soacra, că apoi... Dar ele ca ele, să nu afle Lupu că-i în stare să bage cuţitu-n mine. Numai să-şi ţină gura Ionaşcu că altfel...
SCENA VII
(Intră Iza cu Ionaşcu)
Iza (scoate de sub masă sticla şi paharele): Beţi câte un pahar, până mă duc să pregătesc pălinca şi orătăniile. M-am înţeles cu vecinul, n-o să spună nimănui nimic, aşe-i vecine?
Ionaşcu: Apăi aşe-i! La mine, cuvântu-i cuvânt!
Codru: Asta-i bine, foarte bine!
Iza: Bine, atunci beţi câte-un pahar, că eu mă duc să...
Ionaşcu: Apăi, o să bem că tot am o vorbă cu domnul pădurar.
Iza: Vecine!
Codru: Ce vorbă?
Ionaşcu: Apăi, aş vrea să mă târguiesc cu dumneata un pic.
Codru: Ce?!
Iza: Cum aşe?!
Ionaşcu: V-am spus că-mi tare drag să mă târguiesc.
Iza: Tărgu-i deja încheiat! Acuma bem aldălmaşul.
Ionaşcu: Apoi ce-i drept e drept, la mine cuvântu-i cuvânt! Cu tine vecino am încheiat târgul, cu domnul pădurar vreu să mă târguiesc acum.
Iza: Târguiţi-ar dracu pielea de tâlhar!
Codru: Dumneata chiar nu ai nici un pic de conştiinţă?
Ionaşcu (Râde): Ha-ha-ha!... Apoi bag seama, că pe dumneata domnule pădurar conştiinţa te-a împins sub patul lui Lupu.
Codru: Ajunge! Spune ce doreşti de la mine şi să terminăm odată cu circul îsta!
Ionaşcu: Aşe, că bine zici! Dumneata eşti om cu carte, şti bine că tăcerea-i foarte scumpă, se cumpără şi se vinde cu preţ mare.
Codru: Zi odată, ce vrei pentru tăcerea ta?
Iza: Îsta nu are nici un Dumnezeu! O să ceară pentru tăcerea lui cât a cerut dracu pentru mă-sa.
Ionaşcu: Apăi, eu nu am Dumnezeu? Eu, care târguiesc cinstit, sau voi care preacurviţi? Unde scrie în Sfânta Scriptură că-i păcat să te târguieşti cinstit? Nu scrie niciunde! Dar «Să nu râvneşti la soţia altuia!», scrie!
Codru: Destul! Spune ce vrei?
Ionaşcu: Apoi, aş avea nevoie de lemne pentru la iarnă, patru căruţe, da să-mi aduci acasă că eu nu am timp de mers după ele.
Codru: Bine o să pun pe cineva să-ţi ducă acasă.
Ionaşcu: Şi să mi le taie cu drujba, că n-oi sta să le tai cu joagărul.
Codru: Bine! Şi acum...
Ionaşcu: Apoi, nu vă grăbiţi, că asta nu-i totul!
Codru: Cum nu-i totul?...
Ionaşcu: He-he... tăcerea-i scumpă!
Codru: Ce mai vrei?
Ionaşcu: Ceasul!
Codru: Care ceas?
Ionaşcu: Acela de pe mâna dumitale.
Codru: Dumneta eşti nebun?
Ionaşcu: Doamne fereşte! Ce vorbă-i asta, domnule pădurar?
Codru: Acest ceas e din aur, din aur curat!
Ionaşcu: Apoi, asta ştie tot satul, de aceea îl şi vreau, că «Pobeda» am şi eu.
Codru: Ionaşcule, dumneata eşti cu mult mai rău decât un hoţ la drumu mare!
Ionaşcu: Apoi, dacă începeţi iarăşi circul, eu mă duc!
Codru şi Iza (amândoi deodată.): Nu, nu, nu!
Ionaşcu: Eu nu bag mâna în buzunarul nimănui, daţi-mi ce-i al meu şi gata! Că de nu-mi daţi...
Codru: Dar gândeşte-te, ceasul e din aur! Ceri prea mult!
Ionaşcu: Apoi, domnule pădurar, şi tăcerea-i tot de aur!
Codru (îşi ridică de pe mână ceasul şi îl dă lui Lupu): Sper că pot fi sigur de tăcerea ta!
Ionaşcu: Apoi, eu nu ştiu despre ce vorbiţi... de mic copil nu prea am avut ţinere de minte, iar acum uit şi ce am mâncat dimineaţă, uit totul. Foarte repede uit.
CORTINA
Distribuie pe facebook
