Interviu cu Irina Nechit- Ecaterina Bargan Adăugat în 08 aprilie 2010, la 09:50 | 299 afișări / 267 vizitatori |
1 |
Ce v-a determinat să scrieţi piesa „Coridorul morţii”?
La început, după evenimentele din 7 aprilie nu m-am gândit că aş putea face un text artistic despre evenimentele astea. A trecut însă timpul. În noiembrie am avut un răgaz pentru un proiect să fac o piesă, dar aveam cu totul alt subiect în cap şi subiectul acela nu mergea. Şi, fiind în perioada aceea în Letonia, într-o rezidenţă, la o casă a traducătorilor şi scriitorilor din Ventspils, vrei nu vrei, stând pe internet, începi să afli despre Republica Moldova, despre ţara ta, despre ce se întâmplă pe acolo şi de aici a fost inevitabil să prinzi aceste unde şi să le scrii. În plus, povestea dramatică şi impresionantă a lui Valeriu Boboc, care a fost ucis de poliţie, nu are cum să te lase rece.
De unde v-a venit ideea de a oferi această denumire piesei despre 7 aprilie?
Am pornit de la o expresie, care s-a folosit foarte mult în presă. De la cei duşi la comisariatul de poliţie, unde au fost bătuţi, de la ei vine expresia „Coridorul morţii”, fiindcă ei au trecut prin acest coridor. Erau vreo 15 poliţişti şi prin acest rând treceau tinerii, când ei îi băteau cu bastoanele, cu pumnii, cu bocancii, cu ce li se nimerea. M-am hotărât să-i pun acest titlu, fiindcă nu doar tinerii aceea arestaţi au trecut prin coridorul morţii, dar şi Valeriu Boboc se află încă în acest coridor. Alţii au ieşit, desigur, cu urmări grave, dar Valeriu, îmi pare mie... eu nu ştiu... nu cunosc nimic despre lumea eternă, dar am impresia că încă se află într-un fel de coridor de trecere între lumea noastră şi lumea de dincolo, fiindcă asupra lui s-a comis o mare nedreptate şi nici până acuma nu se ştie de ce a fost omorât.
Generaţia tânără este cumva mai impulsivă decât cea vârstnică. Vi s-a părut un fenomen surprinzător acea revoltă?
Tinerii vor să schimbe lumea, să o facă mai bună, încă mai cred că este posibil lucrul acesta.
Noi, cumva, generaţia mai în vârstă, suntem mai resemnaţi, nu mi-am imaginat că atât de mulţi tineri o să protesteze. Educaţia care ni se făcea nouă, ne spăla mult creerii. Nu aveam informaţia elementară despre ce şi cum se întâmplă. Ni se spuneau nişte lucruri care erau minciuni, dar noi nu ştiam că sunt minciuni. Ni se spunea permanent că suntem în ţara cea mai fericită de pe lume. Că este ţara cea mai mare, cea mai frumoasă şi noi credeam lucrurile astea. Tinereţea mea a fost şi ea zbuciumată, dar nu într-o perspectivă socială, civică. Era doar efortul personal, dorinţa de a obţine ceva, de a demonstra că şi tu exişti pe lume. Noi ne-am născut în perioada sovietică, apoi, într-adevăr, tranziţia asta şi, decepţie după decepţie, ne-am făcut cumva mai melancolici şi ne consola melancolia noastră şi nu îndrăzneam să protestăm, nu ne imaginam că este posibil să ieşi aşa şi să îţi exărimi clar gîndurile pe care le ai. Deci a fost pentru mine o surpriză 7 aprilie şi sentimentul dominant în prima jumătate a zilei era marea bucurie, deschidere, era un fel de sărbătoare că, uite, se poate întâmpla un asemenea protest, când îţi sunt încălcate drepturile, când un regim nu vrea să plece în niciun fel şi prin astfel de acţiuni poţi să îţi manifeşti revolta faţă de un astfel de regim, dar în a doua jumătate a zilei, lucrurile au luat o întorsătură din ce în ce mai dramatică şi tot mai multe lucruri neclare au apărut. Cine a provocat, cine a vrut această violenţă, în ce scopuri şi cine te-a manipulat, cine este fermentul activ al protestului... deci, asta e... e cu adevărat o revoluţie, atâta revoluţie am putut face, atât au putut face tinerii...
Ce aţi simţit în momentul scrierii acestei piese?
Involuntar deschizi o mică ferestruică spre infernul pe care l-au trăit tinerii. Cred că până la urmă nu am avut curajul chiar de a intra acolo, de a dezvălui cu adevărat suferinţele lor. A fost doar o încercare, doar o dorinţă de a sintetiza informaţia scurt, fiindcă ştiu că în genul dramatic chiar este nevoie de laconism şi de a o prezenta în aşa fel încât chiar şi un om care nu cunoaşte ce s-a întâmplat în 7 aprilie, să-şi dea seama elementar ce i s-a întîmplat lui Valeriu Boboc şi ce li s-a întâmplat tinerilor aceştia. A fost, aşa, un efort de a selecta informaţia cea mai importantă şi povestea fiecărui tânăr să o redau cât mai scurt, ca să fie şi impactul puternic, dar să nu fie nici prea obositor acest volum de informaţii. Admit că trebuie şi chiar se vor face texte mult mai ample, împărţite pe capitole, în care să fie redate mai multe detalii, să se facă mai multe investigaţii. Am auzit de un proiect al lui Mihai Fusu, care este chiar de amploare şi acolo se va elucida mai detaliat evenimentele din 7 aprilie.
Istoriile relatate despre fiecare tânăr maltratat sunt inspirate din mărturii adevărate?
Istoriile, da, sunt reale, fiindcă sunt luate din presă, dar, mă rog, ceea ce spune Valeriu, este inventat şi, Doamne, nu pretind în niciun fel că m-aş apropia cumva de adevăr de autentic. Este o reinventare a personajului. Nici nu ştiu, poate că nu tebuia să-i pun numele Valeriu. Nu sunt convinsă nici până acum că am procedat foarte corect faţă de omul Valeriu Boboc şi, cumva, îmi cer iertare, nu ştiu dacă el mă poate auzi... dacă i-am atribuit nişte cuvinte, am făcut-o pentru că am vrut ca el să fie prezent printre noi şi acum. Am vrut să spun că noi nu uităm şi nici nu trebuie să uităm.
Credeţi în faptul că o să se facă până la urmă dreptate, că o să câştige adevărul şi că Valeriu va pleca liniştit dincolo de coridorul morţii?
Păi, uite, eu până acum nici nu credeam. Mă gândesc că e foarte greu să identifici călăii şi să aplici pedepsele cuvenite, dar cine ştie... chiar nu mai vreau să fiu cumva categorică şi să spun da sau nu. Ia s-o vedem şi pe asta, poate se va descoperi!
Credeţi că lucrurile care s-au întâmplat în 7 aprilie au fost un fel de jertfă necesară pentru un alt început sau credeţi că tinerii care şi-au riscat vieţile acolo, au rupt acea filă mizeră zadarnic, că toate câte s-au întâmplat nu au lărgit spărtura prin care să intre lumina şi libertatea?
Ei, cum să nu se merite. Dacă nu se mai întâmpla nici asta, chiar că ni se tăiau toate orizonturile. Dacă mai avem puţină speranţă, de acolo, din 7 aprilie se trage... cu asta eu identific ceea ce s-a întîmplat, 7 aprilie este egal cu speranţa.
Pentru mine este mai importantă starea comunităţii noastre, dacă a tras din asta învăţăminte, dacă vom putea valorifica ceea ce a dat acest protest şi această revoluţie, dacă nu vom fi laşi sau mărunţi sau neatenţi... pentru mine este mai important să valorificăm această şansă...
Mulţumesc frumos pentru sinceritate.
A consemnat Ecaterina BARGAN
Distribuie pe facebook
