Intrebări despre gândire.

Scoala este primitoare pentru toti cei ce vor sa vina.
Deci: sa vina cu tine sau altfel. Sunt ine veniti si vom putea discuta fara limite prea stranse.

abia ştept, dar nu-mi place cifra aia! că atunci m-am născut şi mi-i teamă să nu cîştig la loto taman pe interval! vă daţi seama ce paradox? spiritul umilit de legile probabilităţii...!!
sau cum ar zice terente: "bey io zic să iei banii şi să dai dracului filozofela că pe burta goală sunt prea multe zerouri dupe virgulă!!!"

spiritul meu e volintir, daca-i ordin de la regiment :) din pacate la inceputul lui iulie devine un pic nevirtual.

cu plecaciune si fluturare de palarie cu pene

ne intoarcem, deci, la " as prefera sa ai mintea ceva mai goala (si mai adanca)"

Bine ca n-ai zis geni(t)al. M-am linistit

Poveste pseudo-Zen: O discuţie (virtuală) - Vasul


Profesorul (occidental) de filosofie:

Luăm un vas gol
punem ȋn el pietriş
acesta reprezintă cele mai importante lucruri
peste pietriş turnăm nisip grosier
el reprezintă lucrurile importante
turnăm acum nisip fin
vasul este plin
cu lucruri
ne-
im-
por-
tan-
te

Un student chefliu:

Aiurea!
dacă ȋn vas
se toarnă lichid
abia atunci
se va
umple

Ȋntotdeauna
e loc pentru
băutură


Un discipol Zen:

Chiar după lichid
mai există loc
pentru
Ceva
pe care
ȋl pot percepe
drept o
prezenţă:
Cel Mai Important Lucru
chiar dacă
Scripturile spun
că dincolo de acest
Ceva
există
Altceva
mult mai
fin

„Transcendntal
or a priori things
as e.g., the ultimate particular
the ultimate things as it is in itself
are not only real (ksanasya = paramartha-sath)
but they are reality itself
(santaninah = ksanah = sva-lakasanani vastu-blutah),
although not given in a concept
since by its very essence
it is a non-concept

(Dharmamottara: A short tretise of Logic [Nyaya-bindu] by Dharmakitri with its commentary [Nyaya-bindu-tika] by Dharmottara)

Profesorul de filozofie ( extaziat – către Magistrul Zen care asistase tăcut la discuţie):

Mestre
discipolul Tău
e foarte apropiape de
Iluminare!

Maestrul Zen:

Fii serios!
Citeşte prea mult!
(mai ales despre
logică)
Ce nevoie mai e de
Vas?

Geo,

Discutam noi, ca lumea, pe data de 13 iunie a.c., la "Scoala (aia) de intelepciune" pe care o patronezi, cu larghete, in casa ta de la tara (aproape de Bucuresti). Ce-ar fi sa ii inviti si pe Noemi, Ilies si Peia (ii pot lua eu cu masina); Albu si Tibi sunt prin Francia (dar pot veni spiritele lor, in virtual)

Apreciez gandirea dumitale, domnule Albu. Intr-adevar, daca am oricare ar fi x si oricare ar fi y cu x=y si daca aplic un predicat acestui cuplu el poate capata completari, complemente, si nu mai poate fi vorba de identitate. mai mult, orice sistem aximatic (logic) are nevoie de identitate pentru tot sistemul nu doar pentru anumite parti ale sale.
Ai prins f. bine ideea ca " obiectul gandirii sa ramana acelasi pe tot parcursul unui rationament." Aici este cheia. Daca limitez rationamentul, spun care-i este limita superioara si cea inferioara, totul este Ok., avem identitate. Numai ca nu mai este, nu mai poate fi, o lege universala. Se aplica numai pe o bucata nu si alaturi.Este doar o lege pentru o portiune nu pentru un sistem axiomatic. la fel ca formula
vt=x, distanta parcursa. daca viteza este constanta totul e bine, vom sti unde este obiectul dupa scurgerea lui t. Daca viteza e variabila nu mai aflam nimic. vt=x nu este o lege universala.

Aici intervine analiza matematica, calculul diferential propus de Newton si de Leibniz.

Newton a introdus niste fluxiuni, niste fluenti, care incalca legea identitatii dar a capatat rezultate corecte. Leibnitz le-a zis derivate pentruca deviaza de la identitate. Ambii au mai construit si integrarea acestor deviatii care sunt o formulare opusa diferentialelor. In felul acesta analiza matemetica a devenit o lege universala care raspunde de acceleratia unui obiect descriiind corect drumul pe care-l parcurge acel obiect. Descrie carect drumul parcures de orice obiect de pe pamant sau drumul astrelor.

Ambii; Newton si Leibiz au incalcat logica, principiul identitatii. Episcopul Berkeley a scris o carte contra unui elev a lui Newton "Analistul" in care acuza analiza matematica ca nu tine seama de logica.

Matematica a fost cea care s-a apropiat de realitate, de ontologie. Logica s-a crezut pura dar s-a rupt de ontologie incercand sa impuna legi care nu raspundeau realitatii.

D'Alambet a introdus, in final, notiunea de limita prin care analiza matematica, care scapase de zerouri prin regula lui L'Hopital, a scapat definitiv de zero si de infiniti- ambele cifre creiau probleme mari analizei matematice - cu toate ca era eficienta, raspundea practicii. Acum se putea lucra in fint.

Va rog sa nu ma banuiti ca vreau sa va induc in eroare negand valoarea legii identitatii. As vrea doar sa aduc putina lumina in intuneric. Matematicienii, care au avut de rezolvat probleme practice, au depasit de peste 300 de ani acest echivoc. Ar trebui sa propunem si noi ceva asemanator pentru logica.

domnule manolescu:)
genial si mare pezevenghi. probabil ca geniul vi se trage de la sotia dumneavostra, iar pe-ze-ven-ghea-la ( doamne fereste, ce oroare de cuvant), de la noema. am descoperit raspunsul la intrebarea din text, pe care, sincerissim, eu nu mi-am pus-o niciodata, ca fiind inutil perversa. in povestea dumneavostra, rodica este cea care a gandit corect, iar amarata de nadejda, invers. nadejda a iesit jumulita din tren, pentru c-a incercat sa inghesuie in scrumiera ceea ce n-ar fi incaput decat intr-un vagon intreg.

domnule mihut, era vorba de paradoxul zen al vasului gol, deci plin:)
reverenta, domnilor:)

Măi, măi, măi….ce-a ieşit aici şi…ce-o să mai iasă ; pt. că, se pare, abia s-a încălzit discuţia.

Bulă : Tovarăşa, ce-i aia o pompă ? Păi o pompă este alcătuită dintr-un cilindru… Ce-i ăla un cilindru ? Un cilindru este piesa în care culisează un piston… Ce-i ăla un piston ? El este legat la un mecanism bielă-manivelă… Ce aia bielă-manivelă ? Ascultă, Bulă, ce dracu’ ai tu cu pompa aia ? Păi, Tovarăşa, uite ce scrie în manualul de istorie : ”Mihai Viteazu a intrat cu mare pompă în Alba Ilia !”

Când nevastă-mea, pe timpuri, făcea naveta Bucureşti-Giurgiu, era (tot navetistă) una, Nadejda, vai de capul ei : două oase fără zâmbet, şleampătă, păr de gorgonă, un ochi la slănină şi altul la făină….Şi se găsesc vreo trei haidamaci beţi să încerce s-o violeze. Nadejda, nu şi nu. Şi pentru că trenul se oprise într-o haltă, sare pe fereastra compartimentului aproape cum o făcuse mă-sa. Povestea, a doua zi, circulă în tot trenul. Rodica (de peste mult o sută de kile), profesoară de nu ştiu ce , către gaşcă : Bă, ascultaţi! Dacă mi se întâmpla mie, aş fi zis : Staţi blând, bulăilor ! Pe rând, ca la moară. Că io pe fereastră nu-ncap….

Morala : asta, Rodica, era carteziană rău. Divide et impera ! Aşa după cum urmează.

Ion Albu, o ia uşor cu logica propoziţiilor şi a predicatelor de ordinul I ; Ilieş marşează şi trece la « predicatul de aritate doi ESTE_COMPONENTA(obiect_compus, componenta),
cu ..... si reprezentarea în limbajul calculului cu predicate de ordin întâi ...» ; Mihuţ vine şi el cu povestea «invarianţilor» (mai are puţin şi ajunge la topologie unde, prin deformări succesive, topologia este «topologie» dacă se păstrează nişte invarianţi ; ca de exemplu, cum zice şi Geo că n-ar mai fi acelaşi cu mațele ghiorăind şi, apoi, cu burta plină – ceea ce presupune o deformare ; dar îşi păstrează invariantul «ADN», zice Tibi) ; Ion Peia, mai cu scaun la cap, o dă, nici mai mult nici mai puţin, pe fizica micro (pe Tarski, pasiunea lui, văd că l-a pierdut pe parcurs); Noemi se distrează făcând pe (nu vă gândiţi la ce nu trebuie, fi-rar a dracului de logică) Kafka (nu la « malul mării» ; Iosef K din Procesul, nu este – doamne fereşte – identic cu Kafka Tamura al lui Murakami ; dar parcă seamănă ; aici m-aş băga şi eu, cu gradele identităţii la structuri : « strong identitate - izomorfism», « middle identitate - echivalenţă», « weak identitate– functori adjuncţi, la stânga şi la dreapta»)

Numai Geo rămâne nelămurit : Ce-i aia o pompă ?

am pierdut. pariasem ca nu se va remarca. :)

mi-a placut comentariul lui Tiberiu Mihut. carcotas fiind, semnalez totusi o scapare, de buna seama din neatentie, in comentariul dumnealui: "A=B implica B=A" este expresia simetriei. A=A noteaza reflexivitatea. ar fi interesant de meditat asupra acestui cuplu de notiuni, identitate si reflexivitate. asupra lui "to auto".

Spuneati ca il sustin pe Aristotel, domnule Savulescu, nu cred ca-l pot sustine, eu doar scriu cateva comentarii aici si asta o fac din respect pentru bunul simt si pentru varsta de aur a umanitatii (sic). O mai fac si ca un mostenitor ingenuu (i.e. simple-minded) al bunelor-relelor atâtor secole trecute de atunci. In cele din urma, o fac fara nicio pretentie de adevar, autoritate, etc etc, deci fara nicio garantie. Acestea fiind zise (de ma si mir ce frumos) va rog sa-mi mai dati si mie oarece puncte (sau luceferei) pentru ca altfel Noemi o sa zica iar ca sunt nul.

Principiul identitatii are desigur multe ipostaze (in logica, in stiinta, in filozofie, in teologie, puncte-puncte), este controversat in toate domeniile (poate in afara de logica) iar exemplul dat de dumneavostra este una din abordarile cele mai naturale si ma duce cu gandul la un dialog platonic.
Dificultatea de a concepe identitatea este legata de multitudinea de parametri prin care se poate defini ea. In orice domeniu non-teoretic, o entitate este nedeterminata, nu putem avea o definitie completa a ei si din acest motiv nu putem verifica cu adevarat faimosul principiu al identitatii.
Vestea cea proasta e ca dispunem de un numar limitat de teste (predicatele P, Q din simbolistica amintita mai jos) si se prea poate ca niciunul sa nu poata discerne, ca si cum doua celule (gemene) ar avea acelasi cod genetic si ar trebui sa conchidem ca sunt identice desi vedem bine doua entitati separate; am facut astfel apel la un alt test («vederea») care nu era in lista de teste din protocolul de laborator.
Exemple ca acesta se prezinta la tot pasul. Pentru a trece mai in abstract, în fizica teoretica, in matematica, se pune frecvent problema delimitarii unui set de invarianti care sa determine complet o clasa de obiecte.

Un principiu care fascineaza, suntem de acord, si care ramane si el o frumoasa utopie. De aici incolo o sa ma refer doar la logica abstracta. Principiul nostru este aici de buna seama o axioma,
A=A, cea mai simplu de scris din axiomele care definesc o relatie de echivalenta. O alta ar fi de pilda reflexivitatea, A=B implica B=A. Definitii in care intra predicate sunt mai complicate, pe de o parte relativizeaza (supun testului predicatelor) dar pe de alta pun problema
identitatii predicatelor care revine la aceeasi axioma, A=A sau P=P. Oricum am incerca s-o ocolim, tot dam peste ea: orice rationament (atentie!) utilizeaza in mod implicit acest principiu.
Axioma identitatii pare astfel primordiala, nu putem face un singur pas fara ea. Intr-un PS de mai jos, Ioan Albu ne da cu buna stiinta un exemplu de gluma logica (exemplu pe care il dau si eu studentilor mei). Intr-adevar, asa-zisa demonstratie contine vicii de indata ce se lanseaza, face apel la principiul reducerii la absurd care se bazeaza pe principiul identitatii, apoi spune ca daca A este diferit de A (mai corect, «exista un A diferit de A») atunci A este B, dar un discipol atent ar sesiza momentul ca sa exclame: dati-mi un B si rastorn lumea. Iar la urma urmei, tot el: dar ce inseamna «=»? De unde vine acest «este»?
Iar eu, in loc sa raspund, pun intrebari. Trisez, domnule Savulescu, ce sa fac.
Asta era vestea cea buna.

...că mi se strepezesc dinţii.
ştiu doar de la domnii fizicieni, care sunt ceva mai pragmatici şi gîndesc ceva MAI CORECT (observaţi: nu spun CORECT!), că nu există nici măcar doi atomi identici, darmite două lucruri asemenea. altcum, se bate apa-n piuă de vreo 2500 de ani şi asta este relaxant, aduce a şuetă de week-end, dar adevărul zace-n adîncul mării.

ia sa gandim cu mintile noastre. Formula pe care i-o atribui tu lui Russell spune ca doua lucruri sunt identice atunci cand ori de cate ori primul lucru are o proprietate, o are si al doilea lucru. dar ce te faci daca al doilea lucru are toate proprietatile primului si ceva in plus? daca x are (P, Q) si y are (P, Q, R), formula ta ne spune ca x si y sunt identici. De aceea trebuie sa fie biconditional si nu conditional. Au ti se pare ca n-am dreptate, scolasticule care recurgi la autoritate? Si atuncea nu mai e o asa enorma diferenta intre def identitatii si identitatea indiscernabililor. te las si eu pe tine sa meditezi la legatura dintre =df si →.
Eu cred ca sari cam repede de la principiul identitatii la problema identitatii. Oarr P = P nu mai tine in logica de ordinul 2? Hai sa combatem, totusi.

Ia-te de Bertrand Russell, că e definiția lui din Principia Mathematica :P

”=Df” înseamnă ”identic prin definiție”.

De fapt, principiul identității indiscernabililor arată așa:

(∀x)(∀y)[(x = y) → (∀P)(Px ↔ Py)]

te las să cugeți asupra diferențelor dintre cele două formule, dacă tot zici că principiul logic al identității nu este o chestiune așa de complicată (deși eu zic că în logica predicatelor de ordinul doi este o chestiune chiar a dracului de complicată)

daca sotia dumneavoastra va ofera inca o portie de tort, inseamna ca april geo savulescu , flamand, e acelasi cu april geo savulescu , satul. daca se holbeaza la dumneavoastra si se repede la telefon, inseamna ca aristotel e un fraier al carui ghinion major e ca nu l-a citit pe kafka.

vezi ca trebuia un biconditional in locul conditionalului. p'orma, definitia ta se reazema pe principiul identitatii indiscernabililor (e chiar acest principiu, la urma urmei), carele nu e un adevar logic, ci o teza metafizica destul de discutata si discutabila.

Nu stiu sa existe argumente in favoarea principiului identitatii. Identitatea si diferenta sunt chestiuni dificile, mai ales cnad privesc persoanele. Dar principiul logic al identitatii nu e o chestiune asa complicata. El spune ca obiectul gandirii trebuie sa ramana acelasi pe parcursul unui rationament. Ca numele "Savulescu" in rationamentul "Savulescu mananca, deci Savulescu nu bea" desemneaza acelasi individ de fiecare data si nu odata tatal si alta data fiul. Tot acest principiu cere, de pilda, ca semnificatiile cuvintelor sa nu fie schimbate in mijlocul unei discutii. Principiul logic al identitatii nu are nimic misterios; iar suspiciunile fata de identitatea ontologica nu sunt un temei suficient pentru a stramba din nas si in fata principiului logic al identitatii.

PS Un argument in favoarea principiului identitatii as putea sa produc, totusi, dar e trivial. Se procedeaza prin reducere la absurd.

Pp ca este fals ca, oricare ar fi A, A=A. Rezulta atunci ca A≠A (1). Dar asta implica ca A=B (2). Potrivit regulei substitutiei, prin inlocuirea lui A cu B in (1), se ajunge la rezultatul ca A≠B (3). Or, (3) contrazice (2), deci presupunerea initiala este falsa, ceea ce inseamna ca A=A, pentru orice A. qed. Nu-i asa ca pare o gluma?

dacă nu i-a trecut prin cap să propună (∀x)(∀y)[(x = y) =Df (∀P)(Px → Py)]

:D

cugetam la un raspuns serios când dau peste urmatoarea nazbâtie la wiki si îmi iau libertatea s-o copiez mai jos, ca e noapte si târziu. Keats, un artist contemporan.

"In 2002 Keats held a petition drive to pass the Law of Identity, A = A, a law of logic, as statutory law in Berkeley, California. Specifically, the proposed law stated that, "every entity shall be identical to itself". Any entity caught being unidentical to itself was to be subject to a fine of up to one tenth of a cent. Deemed "too weird for Berkeley" in an Oakland Tribune headline, the law did not pass."

Mai exact, care formulare a principiului identității o aveți în vedere?

Domnule Albu, nu am prea mare incrdere in notiune de esenta. Evit s-o folosesc pentru ca nu prea inteleg ce sfera are.

Pe care o adresez mai ales unora (folosesc si eu nehotaratul) dar chiar domnilor Mihut si Albu, sustinatori a logicii lui Aristotel. Aveti incredere in principiul, in legea, identitatii? Eu sunt acelasi cu cel de acum 20 de ani dar si cu copilul ce mergea la scoala de mult. Sunt oare acelasi? sau sunt altul? Mai mult. Am venit flamand acasa si am mancat bine. Sunt, oare, eu acelasi flamandul cu satulul care a mancat si baut bine? da. dar nu prea.

Identitatea este ceva asa de fragil ca ma mir cum de oameni cu mintea intreaga o slavesc de peste 2000 de ani?

poate nu sunteti de acord? daca sustineti inca legea identitatii va rog sa ma faceti si pe mine sa am incredere in ea. Astept argumente.

de vreme ce eu recunosc ca ma invart in cerc, c-o fi el virtuos, ca n-o fi, iar dumneata recunosti ca tragi mâta de coada, sau invers, ca mie tot aia mi-e, recunosc franc, atunci nu vad ce rost are vreo polemica înghesuita in colt de offtopic.
zau.
eu fac ipoteze, dumneata faci ipoteze, colegii de pagina idem, pe urma discutam ideile puse in comun. nu-mi arde de polemica gratuita, mai ales atunci cand sunt lucruri interesante in discutie. nu pot decat sa-ti sugerez sa intri cat mai adânc in comentariile mele, fara suspiciuni. si reciproc.

revenind, reafirm ca eu nu pot iesi din cerc nici mort, singura consolare e ca o banui. daca dumneata cunosti o cale atunci esti mai presus de zei. in ochii mei, desigur.

cele bune si sincere

ba deloc. gandirea trebuie sa fie ceea ce este ea in mod esential si nu ceea ce este ea in mod neesential. unii filosofi vorbesc despre instrumentalizarea gandirii, care astfel decade in neesential. ea devine un instrument de care omul se serveste. ea nu mai este acel "a gandi" pe care filosofia l-a determinat initial ca "acelasi lucru cu a fi". asta am vrut sa spun cand am vorbit de dubla adecvare pe care o presupune gandirea co-recta: o adecvare la obiect si la propria ei esenta. si nu e nici o circularitate aici. pe viitor, domnule Mihut, adresati-mi-va direct, si nu oblic ("cineva zice"); cand e necesar, daca ce am spus eu nu va lasa sa traiti, vorbiti cu mine, nu cu un tert despre mine.

Am primit o intrebare frumoasa de la doamna Noemi Kronstadt. "... de la ce anume concret a pornit dispute cu doamna anxietatii domniei voastre?". Multumesc pentru innobilare. pentru mine singura noblete de sange a noastra este taranul care are o mltimilenara apasare pe acest teritoriu.

de ce frumoasa intrebare? logica, de la Aristotel, si mai ales aproape de noi, face eforturi sa scape de concret. Un concret de care nu poate scapa nici un fel de demers gandit, gandit inconstient sau costient (nu zic rational pt. ca am o parere proasta despre ratiune. ratiunea a sticat omenirea. Sufletul a ridicat-o dar minciuna bine gandita este marele pericol).

cand logica euripeana va intelege sa-i redea concretului locul lui, sa-l respecte, poate ca vaputea scapa din fundul de sac in care se afla. da> Logica matematica este departe de a fi un succes. Dar, poate, sunt si alte pareri?

fără nici un răspuns.Pentru că nu înseamnă. Ce însemnă corect? etc. Prea multe întrebări, de aceea filozofia. Felul de aa gîndi ţine de fiecare, e propria înţelegere, de ralaţia cu mediul şi societatea.
LIM.

Văzând că Geo (încă) tace, răspund eu în locul său. Pentru că mă aflu în aceiaşi situaţie ca şi el. Păi cum să nu intre (intru) în derută când nevasta dânsului (nevastă-mea), cu mintea lor “cea proastă de femeie” (fără să aibă habar de logică, matematică şi alte mizilicuri) o brodesc (aproape) întotdeauna iar eu (plus Geo), cu mintea noastră „infailibilă şi masculină” o dăm în bară (tot aproape) întotdeauna. 8p. întru consolarea atât a lui Geo, cât şi a mea. Dar sunt pentru Geo pt. că el a deschis cutia Pandorei.

de zici ca erai lânga foc si dumneata, câmpul electro-simpatico-magnetic fiindu-mi perturbat de o asa apropiere, atunci abia inteleg eu de ce nu puteam gândi corect.

uite cum stam aici, in jurul focului din wigwam si ne zdrobim capetele incercand sa intelegem ce a fost in capul unei femei , de a generat ea un asemena diagnostic. avand oarecare idee despre ce poate fi in capul unei femei si nefiind foarte sigura ca doamna in cauza intelege distinctia dintre logic si rational, refocalizez privirea de la piatra aruncata in lac, la mana care a aruncat-o si sensul acuzatiei. so, d-le savulescu, de la ce anume concret a pornit disputa cu doamna anxietatii domniei voastre?

sa strecor unul sau doua raspunsuri foarte bune si sa ma alatur altuia si mai bun, tocmai atunci, zic, cineva spune: "in fine, a gandi (ceva) corect, inseamna (dupa parerea mea) a gandi in acord cu esenta acelui ceva si, mai mult, a gandi in acord cu esenta gandirii."
Cu asta m-am pomenit din nou la inceput, cum ar fi sa fi tras cartea cu pedeapsa "intoarce-te la prima casuta".
A gândi gândire se numeste iar a gândi corect e in acord cu gândul corect. Cercule, virtuosule, ma inclin tie (cum ar fi zis poate Nichita). Acum imi pare rau ca nu pot lasa aici desaga de pucte si stele, plus hainele, plus piercing-urile, pentru ca, domnule Geo, aveti dreptate: recunosc si eu ca nu stiu. Ma supun oprobriului.

hai sa luam ce scrie domnul Ioan Albu: Logica e stiinta legilor gandirii. Asta spune si Aristotel, si Frege" ..logica este stinta legilor logice" (Anton Dumitriu "Istoria logicii"). Dar domnul Tiberiu Mihut ne spune ca logica ar putea fi un "cod genetic al gandirii". Foarte speciala definitie dar de retinut. Mai spune ceva si mai interesant;"Din moment ce gandim inseamna ca gandim corect".

Dn aceste motive sunt din ce in ce mai dezorientat.

Inainte de a existe logica, de a fi scrisa de Aristotel, oamenii gandeau corect? Socrate gandea corect? Platon gandea si el corect? Dealtfel a si schitat o logica binara de care stagiritul nu a tinut seama. Dar mos Ion Roata gandea coresct chiar daca nu stia ce-i aia logica?
Noi, daca am invatat mai multa sau mai putina logica, gandim corect?

Inca mi-este greu sa ma decid ce parte sa iau. Totusi, m-as apropia de ce spune domnul Tiberiu Mihut: Din moment ce gandim gandim corect.

Ce ne facem atunci? Unde este necesitatea logicii daca oamenii gandeau, gandesc, corect fara sa stie logica?

Poate ca nevoia de logica este "post factum", sa ne arate cum gandim corect.

Mai este ceva care ma tulbura. Toate aceste definitii sunt adevarate pentru logica aristotelica, si la toata logica europeana pana astazi. dar exista o logica in Asia, pentru care aceste definitii sunt false.Nu-i asa ca e curios? dar asta pentru mai tarziu.

Este matematica fundamentata pe logica? Frege, si toti care au urmat incercarii lui de a matematiza logica, sunt de aceasta parere. Frege scrie chiar "Grundgesetze der Arithmetik" sperand ca logica este fundamentul matematicilor.Multe multe sisteme axiomatice ulterioare au incercat asa ceva. Nu stiu daca au reusit. Matematicienii nu prea sunt de acord cu aceasta teza.

Matematica este una singura pe tot acest pamant dar logicile sunt mai multe. Probabil ca matematica e libera de orice fel de fundament logic.

Repet. Nu stiu unde sa ma situez, unde sa ma asez. Este logica un corp de legi ale unei gandiri corecte- in afara ei gandirea ar putea fi incorecta, sau gandirea umana este , de la nastere, corecta- chiar daca noi mai putem s-o falsificam cu ajutorul ratiunii noastre(daca ati observat animalele, care nu au ratiune ca oamenii, nu prea stiu sa minta, sa insele, sa-si falsifice sentimentele, poate chiar si gandirea lor atat cat o au).

Ce ne facem cu logica?

se poate musai scoate numai essence din aceea care face totul sa mearga, mai putin creierele. care gandesc cu premeditare de fiecare data cand gandesc corect.

"te-as prefera putin mai goala" / flip-flop / !?! / ":( vorbeam cu mintea dumitale..."

Din moment ce gandim, inseamna ca gandim corect. Scotocind, atâta am gasit in "esenta gandirii".

Apropo, in Franta la tot pasul ti se ofera de vânzare "essence", esenta asta fiind ceea ce face toate lucrurile sa mearga, adica benzina.

as prefera sa ai mintea putin mai goala.

poate insemna multe lucruri, dupa cum "corect" poate insemna multe lucruri. Iata cateva exemple

- "corect" poate insemna "logic corect", adica (propun eu) "corect relativ la un sistem logic"; gandim corect in acest sens cand gandurile noastre pot fi modelate ca rationamente valide intr-un anumit sistem logic.

- "corect" poate sa insemne "corect dpdv al metodei"; astfel, dintr-o perspectiva carteziana, cine nu respecta regulas ad directionem ingenii nu gandeste corect.

- "corect" mai poate insemna "obiectiv, impartial" (un arbitraj este corect cand nu dezavantajeaza nici un concurent); a gandi corect poate deci sa insemne a gandi fara parti-pris-uri, a nu pre-judeca.

- in fine, a gandi (ceva) corect, inseamna (dupa parerea mea) a gandi in acord cu esenta acelui ceva si, mai mult, a gandi in acord cu esenta gandirii.

raspunsul meu la intrebarea autorului este urmatorul: "corect" este un atribut acordat de "ceilalti". cu cat mai multi convingi cu atat mai corect este gandul expus (despre cele ne-expuse, numai de bine). de aceea de pilda cei cu cele mai multe voturi castiga alegerile.
acasa ai un singur judecator, daca il convingi bine, daca nu, rau.

super-nova pentru gandirea corecta expusa clar si concis de Gorun.
(NB. si eu fac la fel.)

facut eu corecturile. Geo, trebuie sa dai o bere.

A gândi corect este după cum urmează.
O femeie câştigă la o loterie. Soţul o întreabă cum a făcut? Simplu – raspunde ea – într-o noapte am visat 3. A doua noapte am visat 7. L-am înmulţit pe 3 cu 7, mi-a dat 29 şi l-am jucat. Bine, bine – zice soţul – dar 3 ori 7 fac 21 şi nu 29. Da – zice dânsa, dar eu am câştigat.
De când am aflat cele de mai sus, fac tot ce zice nevastă-mea. Şi-mi merge excelent.

sunt niste typo in text. poate ar tb sa incepem de aici