Îţi face-n parc aurolacul gesturi

Mulţumesc pentru grija neţărmurită faţă de interesele mele lirice.

iar "cu-n" nu există în limba română

"mâinilor tale alţii sar din resturi / ţi-au dat cu-n drug în cap să-ţi facă festuri" mă mulţumesc să remarc aceste două versuri, care sunt de-a dreptul caraghioase

Nu, într-un anume punct, adevărul nu e cel enunţat de tine. Nu e vorba de negarea noutăţii. Nu e vina nimănui că se ajunge la această concluzie, decât a faptului cu nu ne cunoaştem mai bine. În multe dintre preocupările mele sunt mai modern decât cei care se consideră moderni. În teatru cel puţin am peste 20 de premii naţionale de interpretare sau de regie obţinute pentru lucrări care s-au distins prin noutate, chiar prin nota de experiment.
În poezie, am mai spus, am ales sonetul nu pentru că ţin cu dinţii de o formă clasică, ci pentru că el se potriveşte cel mai bine cu structura mea interioară. Expresia în sonet,cu rare excepţii, rămâne cu notele ei legate de tradiţie şi chiar de arhaic, pentru că nu poţi călca în picioare rigoarea unei forme fixe, cu tiparele şi obligaţiile pe care le incumbă.Continui însă să cred că sonetul poate sta cu noi la masă, pentru că aduce muzicalitatea, expresia cizelată, demnitatea cuvântului, emoţia, concepte prea des uitate sau ignorate în ultima vreme. Nu, nu neg noutatea. Neg moda, cu efemeritatea ei, pretenţia de inovare fără fundament,prăpastia impusă faţă de tradiţie. Moda este valabilă un sezon, hai să spunem o generaţie. Iar generaţia, cel puţin după ultimele afirmaţii ale fostului meu profesor, Marin Mincu, ajunge să dureze, în zilele noastre, poate nu mai mult de cinci ani.
Altfel, dragul meu, e chestie de gust şi de poziţionare subiectivă. Am să-ţi dau un exemplu în acest sens. Sonetul de mai sus face parte din volumul "Paingul orb". Despre sonetele acestui volum, iată care este părerea lui Mircea Cărtărescu : "textele sunt crîncene şi de o frumuseţe sumbră care m-a cucerit".
Cu prietenie

poate e de apreciat efortul de a împrospăta discursul chiar dacă impactul cu o continuă restructurare a realul e, pentru un om adaptat la structuri "clasice", atât de dificil de suportat. ca să nu mai vorbim că, pe zi ce trece, obsesia asta provocată de "nu fac parte dintre ei" nu e nicio virtute, doar o formă de departajare de noile "sensibilităţi" poetice, dar o departajare pe care nu o cere nimeni. ea e normală, polemică uneori, dar dacă e văzută de pe poziţii total conflictuale şi se cade în capcana asta... e o mare ţeapă. şi nu faceţi nicio concesie de îndată ce se observă doar un efort lingvistic care nu aduce cu sine decât personaje mai exotice, expresia rămâne tot clasică, multe arhaisme: gâtlej, nesaţ, cuget, etc. e păcat că, la nivel de scriitură, deşi negaţi noutatea, tot vă străduiţi să o încercaţi. ar fi mai bine să rămâneţi la ce ştiţi mai bine. efectele sunt, altfel, caraghioase.

sper că nu te referi la rime şi ritmuri că ar fi trecătoare, ci la acest înveliş urban care este, cu adevărat uşor de erodat în timp.Deocamdată asta şi vreau, măcar din când în când, să reţin efemeritatea cotidianului.Poate este şi o mică concesie făcută celor care nu văd că se poate scrie ceva decât asvârlindu-te în mocirlă şi încercând noutatea cu orice preţ, chiar dacă nu are nicio valoare în sine. Mă laud că nu fac parte dintre ei, ci doar azvârlu nişte rămăşiţe ca să nu moară de foame. În rest, am destule lucruri care se ambiţionează să rămână.

interesant. Eu gust bine rimele şi ritmurile. Dar e trecător, asemeni epocii noastre. Sper poeme de reţinere. Oricum e bun şi punctez.