Jocul timpului Le jeu du temps - Amelia Mociulschi Adăugat în 05 aprilie 2010, la 21:37 | 181 afișări / 142 vizitatori

Timpul se lungeste ca urma lipicioasă lăsată de un melc în mişcare. Devine un fir sticlos şi uscat ce se târăşte după tine; melcul eşti tu pentru el. Acasă e prea multă linişte, praf şi dezordine. Priveşti cum se adună pereţii în jurul tău, tot mai aproape, te înghesuie până când simţi cum te sufoci.
Vezi pe fereastra închisă, doar localizarea spaţială a timpului. În mintea ta el are un loc special pentru acum, care e la tine-n apartament. Are un loc pentru mâine, si câte unul pentru fiecare anotimp. Locurile sunt fixe. Doar tu mergi către ele, chiar dacă nu vei pleca fizic nicăieri. Toamna este acolo, undeva departe. Trebuie să treci prin primăvară şi vară mai întâi. Dar iarna asta are zile şi nopţi lungi, ca la pol. Iarna asta s-a mutat aici, la tine-n casă si nu mai vrea să vină primăvara. Vrei să aştepţi ceva la care să te poţi gândi, pentru că timpul are un sens, sperând.

Sună telefonul. El, te cheamă. Vrea să vă vedeţi în seara asta. Inima ta sare. Timpul începe să se grăbească şi dintr-o dată ai întârziat.Timpul a devenit acum pentru tine o sanie care a luat-o singură la vale.
Metroul pleacă până să cobori tu scările, până va veni altul vor trece alte minute.
Timpul fuge bezmetic împiedicându-se de tramvaie şi stopuri şi te întorci la staţia de autobus. În fine reuşeşti să te urci şi să te agăţi cumva de o bară.
Ai ajuns. Te grăbeşti să cobori. Eşti împinsă şi împingi la rândul tău. Prea târziu.
Nu mai este pe trotuar decât panoul cu reclame publicitare. Haine zgribulite, în mişcare, îl taie în fragmente neutre, absente, în afara oricărui sens. Ai rămas pe loc privind în gol şi în capul tău strigi: Nu mai este nimeni aici?
Timpul a îngheţat în fulgii de zăpadă. Inima ta a inghetat deasemeni şi te târăşti mental, iar ca un melc.
- De ce naiba ai întârziat? Am îngheţat aşteptându-te! Ii auzi vocea în spatele tău.
Te întorci. Zâmbeşte şi vrea să-şi aprindă o ţigară. Un gest obişnuit.
- Iar te-ai apucat de fumat? Mi-ai promis că te laşi! - răspunzi banal.
- Dar tu nu mi-ai promis că nu mai întârzii? Ultima oară pentru ce ne-am certat? Tu şi timpul nu sunteţi în acord niciodată. – spuse El, luându-te în braţe şi sărutându-te.
E adevărat. Pentru tine timpul zboară acum ca nişte bulgări de zăpadă şi se topeşte tot atât de repede cum se topesc şi ei în palma ta. A venit primăvara pe crengile copacilor, sunt albe, chiar dacă florile sunt geometrice şi reci. Şi cât de mult ai vrea să se facă stop cadru. Dar timpul trece, mai departe.

...........

Le jeu du temps

Le temps s’allonge lentement comme la trace visqueuse d’un escargot en mouvement. Il devient un fil vitreux et long qui se traîne derrière toi; pour lui, c’est toi le limaçon. Ta maison est trop pleine de silence, de poussière et de désordre. Tu vois comme les parois se serrent autour de toi, se rapprochant de plus en plus. Tu sens comme elle t’oppressent jusqu’à te suffoquer. Tu vois par la fenêtre fermé, seulement la localisation spatiale du temps. Dans ton esprit, celui-ci possède un lieu particulier pour maintenant, qui est dans ton appartement. Il y a un lieu pour demain et un pour chaque saison. Les lieux sont immobiles, ils ne changent jamais. Toi seule, tu te déplaces dans leur direction, même si tu ne pars physiquement nulle part. L’automne est là, quelque part, un peu plus loin. Tu dois tout d’abord passer par le printemps et l’été; mais cet hiver-ci a de longues nuits froides comme au pôle. Cet hiver a déménagé ici, dans ton appartement et le printemps ne veut pas revenir. Tu veux penser à quelque chose qui pourrait arriver, parce que le temps passe plus vite en espérant.
La sonnerie du téléphone retentit; c’est Lui qui t’appelle. Il voudrait que vous vous revoyiez ce soir. Ton cœur bondit. Le temps lui aussi commence à s’accélérer et tout à coup tu es en retard. Le temps est devenu pour toi un traîneau qui dévale seul la pente. Le métro démarre juste au moment où tu descends les escaliers; et d’autres minutes vont passer jusqu’à ce qu’un autre arrive. Le temps fuit, étourdi, se heurtant aux véhicules et aux stops, et tu reviens à la station d’autobus. En fin de compte, tu réussis à monter et tu t’agrippes comme tu le peux à une barre.
Tu es arrivée. Tu te dépêches de descendre. Tu es bousculée et tu bouscules à ton tour.
Trop tard. Il n’y a plus sur le trottoir que le panneau publicitaire; des manteaux grelottant en mouvement, le coupent par fragments neutres, absents, dans tous les sens. Tu es restée sur place regardant dans le vide, et dans ta tête tu t’écries: Il n’y a plus personne ici ?
Le temps s’est gelé dans les flocons de neige, ton cœur s’est gelé aussi et tu te traînes mentalement de nouveau comme un escargot.
-Mais pourquoi donc es-tu en retard ? Je me gèle en t’attendant ! Tu entends sa voix dans ton dos.
Tu te retournes. Il sourit et veut allumer une cigarette. Son geste habituelle.
- Tu t’es remis à fumer ? Tu m’avais promis d’arrêter ! C’est ta réponse banale.
- Oui, mais toi, tu m’avais promis de ne plus être en retard. La dernière fois, à propos de quoi nous sommes-nous disputés ? Toujours tu n’est pas en accord avec le temps, - dit-Il en te prenant dans ses bras et en t’embrassant.
Il a résonne. Le temps vole maintenant comme des boules de neige et il fond tout aussi rapidement que fondent les boules de neige dans ta main chaude. Les branches des arbres sont couvertes de fleurs blanches, même si elles sont géométriques et froides. Tu désires alors faire « stop » au temps. Mais il passe et toi reste.

---

Distribuie pe facebook