Judecăţi. Scenariul noului trâmbiţaş de Cotroceni, Sebastian Lăzăroiupoveşti de adormit istoria foarte recentă - Dragoş Vişan Adăugat în 30 august 2010, la 21:12 | 118 afișări / 112 vizitatori |
Judecăţi
Judecăţi de valoare
Judecăţile de valoare nu sunt decât procesele intentate bancherilor şi patronilor unor case de amanet ce dau faliment.
Critica facultăţii
« Critica facultăţii de judecată » a lui Immanuel Kant, teoria criticii sistemelor cunoaşterii n-au ce căuta în mediul universital postdecembrist. Ea vine după scandalurile faculăţilor gen Româno-americană, Spiru Haret şi după câte o altă şpagă grasă la trecerile gîştei şi gâscanului prin apa grea a culturii generale…
Nejudecata lui Basesque (Băşti)
Pune-l pe Basesque să judece şi o să-i judece pe juraţi mai întâi, spunând că sunt conjuraţi.
Pune-l pe Basesque să fie judecat şi o să iasă la bară c-o falcă zdrobită ca văr-su învechit în rele, Berlusconi. Numai că Berlusconi i-ar putea fi tatăl… minciunii preluate de Băşti.
Judele Braşovului şi braşoavele
- Vin , Neacşule, turcii peste Dunăre? Braşoave.
- Da, Hansule Bergenbeer, vin, ai marfă pe-aici.
- Păi cine i-a chemat ? În bazarul din Stambul nu poţi să intru acţionar, ce zici, Neacşule? Să le vând nişte braşoave!…
- Atunci va trebui să-i înveţi româna cum te-am învăţat eu. Nu de alta, dar să bei pe la Bosfor adălmaşul, cinstindu-l numai pe dragomanul Porţii Cotoşmane, nu-i cu mult mai cumplit decât a sta închis la Edikule.
- Atunci eşti invitatul meu sub Tâmpa, când vin turcii! Vezi, nu uita să iei bagajele şi să le aduci la casele mele. Cheile sunt sub preş.
- M-am răzgândit, în astfel de condiţii n-aş vrea să fac pe hamalul tău. Ori parteneri fifty-fifty, ori negoţu-i negoţ şi la război e ca la război…
- Rămâi la Câmpulung. Muşce-l holera şi ciuma pe turc, că v-a încercat cu lucruri de preţ să-i semănaţi cap taiat!
Post scriptum la cele prorocite în 30.08.10 de către ghicitorul Cotrocenilor, L.S, repetentul la limba română:
2012. Scufiţa Roşie, Moş Crăciun, Fetiţa cu chibrituri? Sau Albă ca Zăpada?
Ghicitoarea Walt Disney a lui Sebastian Lăzăroiu , Monday, 30 August 2010
“Pentru a înţelege mişcările partidelor pe scena politică în această toamnă ar trebui să plecăm de la presupoziţia că toate sunt cu ochii pe 2012. Anul alegerilor. Dacă avem datele pe care le au şi ei atunci nu ar fi greu să anticipăm mutările pe tabla de şah a politicii.
Un sondaj foarte recent (nu voi dezvălui numele institutului, dacă vrea să le facă publice, le va face singur), arată următoarea distribuţie a intenţiilor de vot:
26%
26%
20%
15%
7%
Trebuie să recunoaştem că e o schimbare spectaculoasă faţă de sondajele din primăvară: 35%, 34%, 20%. Evident, schimbarea a fost generată de: 1. măsurile de austeritate – pentru prima oară statul îţi ia nu ţi mai dă (sau îţi ia ce ţi-a dat, cu toate vinovăţiile împărţite) şi 2. apariţia pe scena publică a Partidului Poporului – OTV (un post de televiziune care putea intra lejer în Parlament doar cu audienţele pe care le făcea). Previzibil, PP a schimbat dinamica intenţiilor de vot care, imediat după anunţarea măsurilor de austeritate, prevestea o altă turnură. Dacă vreţi să înţelegeţi mai multe amintiţi-vă de dinamica opţiunilor din 2000. Mai exact, cine scădea atunci când altcineva creştea.
Totuşi, ascensiunea PP nu poate fi explicată dacă nu luăm în considerare contracţia uriaşă a spaţiului de alegere după exhibarea cvasi-falimentului bugetar. Încrederea în vechile partide şi lideri s-a prăbuşit. PP este, deocamdată, un simptom, nu un efect. Dacă ştim să citim cauzele putem înţelege mai bine posibilele efecte.
O clasă de efecte se referă la distribuţia probabilă din 2012. Aceasta poate să arate aşa:
Scufiţa Roşie 26%
Fetiţa cu chibrituri 25%
Moş Crăciun 23%
Capra cu trei iezi 15%
Sau poate să arate aşa:
Albă ca Zăpada 35%
Scufiţa Roşie 26%
Fetiţa cu chibrituri 12%
Moş Crăciun 12%
Capra cu trei iezi 8%
Acum înţelegeţi mai bine mişcările lui Crin Antonescu? Dar sloganul lui Victor Ponta: venim la guvernare după anticipate? Înţelegeţi de ce nu sunt (încă) motive de panică la PDL?
Dacă va fi un singur partid dominant în 2012 atunci pot să vă garantez un singur lucru: nu va fi niciunul din cele pe care le ştiţi deja. Dacă nu va fi un singur partid dominant, atunci vor fi trei. Şi toate trei personaje de basm.
P.S. Am revenit pe blogary. Unele texte, cum e cel de faţă, vor fi pentru iniţiaţi. Pentru neiniţiaţi întotdeauna lucrurile se dezvăluie în timp. Aşa că nimeni nu trebuie să dispere.”
S.O.S.! L.S. a ajuns profet la drumul mare. Pe Avenue de la Roumanie, cu multe hârtoape şi discontinuităţi epocale, via Berceni (fostă via Băşti de la Transporturi gratuite, numai cu salvarea, băşti de asistenţi) apare un nou partid la orizontul devenit oranj. Îşi fac planuri guvernanţii ca năvodarii braconieri ce n-au încă două luntri stabile şi trebuie să stea de pe-acum cu fundurile în trei. Poate s-o scufunda una, luntrea încăpătoare ori şalupa Salvării cu Băşti-Găşti bibăneşti din Deltă. L.S., profetul de la Cotroceni, cunoaşte noile strategii ale unui nou sport, şahul mişcărilor de culise din partide şi din sondaje. A pus ceasul de cronometrat mutările imparabile, capturante de piese. L-a programat la fix, ca să iasă BINE pe 2012, că până atunci jucătorii stau şi-aşteaptă bine-mersi, chiar o duc… BINE, de nu se văd!...
L.S.D…a-i greşit gamatical să nu aşezi prepoziţia DE sau DESPRE acolo unde e nevoie ca de aer de aşa ceva:
“Dacă vreţi să înţelegeţi mai multe amintiţi-vă de dinamica opţiunilor din 2000. Mai exact, cine scădea atunci când altcineva creştea.”
UNPR şi PP al OTV – încă două luntri pentru evitarea înnecării sorţilor electorali ai celor pe de listele de pe 6 decembrie 09.
Distribuie pe facebook





