Jurnal Patologic
Adăugat în 22 august 2009, la 19:08 | 688 afișări / 616 vizitatori |
2 |
Am plâns mult şi am suspinat, vai sufletul meu ce-am jelit când a murit Gore, motanul tigrat de-mi lăsa păr pe haine, îmi mânca feliile de salam din sandwichuri şi-mi mieuna, când mi-era somnul mai dulce dimineaţa, să-i deschid uşa la baie, să-şi facă nevoiile.
Nu la fel de mult şi de intens am simţit moartea bunicii şi apoi a mamei. Ele îmi curăţau hainele de păr de pisică, îmi acceptau micile capricii, îmi făceau pacheţelul pentru şcoală, iar duminica dimineaţa îmi aduceau mâncarea la pat şi mă alintau ca pe o prinţesă.
Când a murit Gore, l-am cunoscut pe A, un poet timid, păr creţ, slăbuţ şi cu blugi. Scria foarte prost. Era pe la sfârşitul anilor 80.
Acum A este membru USR, a scris vreo câteva cărţi, a fost tradus, s-a îngrăşat, a chelit, e libidinos, alcoolic şi scrie la fel de prost.
Când a murit bunica, l-am cunoscut pe Z, tânăr alcoolic în devenire, rebel, citit, student la filosofie. Toată lumea era proastă, el era cel mai deştept. Făcea lucruri care i se păreau interesante, cum ar fi: aruncatul de pe terasa blocului cu pungi pline cu rahat, condusul maşinii cu tălpile, concursuri de băut ţuică, arsul pereţilor cu bricheta, etc.
Când făceam sex nu prea nimerea... Avea impresia că este pervers, vorbea urât, dar nu ştia nici măcar să facă cunnilingus.
Nu mai ştiu nimic de Z, decât că are ciroză şi stă pe unde apucă. Nu mi-e milă de el şi aş vrea s-o ducă cât mai mult.
Când a murit mama, n-am vrut să mai cunosc pe nimeni din lumea artiştilor, a boemilor, într-un cuvânt a impotenţilor.
Am vrut să fiu fericită.
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
aş dori să sugerez un alt sfârşit acestui text:
"Când a murit mama, n-am vrut să mai cunosc pe nimeni din lumea artiştilor, a boemilor, într-un cuvânt a impotenţilor.
Am vrut să fiu fericită."
A-i putea întâlni pe cineva expert în feng shui şi atunci fericirea ar avea o consistenţă mai puţin tulburătoare. Mie mi-a plăcut ce ai scris. Dar nu mă pricep dacă e si frumos cum ai făcut-o.
în primul rând, îmi cer scuze, braşovenii mei dragi, ptr faptul că nu v-am răspuns până acum, dar de-abia acum am văzut semnele voastre. ce să zic? sper să ne vedem vreodată, măcar prin braşov, şi să vă ofer o prăjitură de mere drept recompensă. ţinem aproape. eu oricum sunt cu ochii pe voi.
domnule Dragoş Vişan,
bag seamă că v-o plăcut mult jurnalul meu. nu-i nimic, nu-i nimic îţi spun; o să-l continui.
| Jurnal paranormal de normal
|
Dragoş Vişan |
| 20 februarie 2010, 12:56 |
Un stil de cozerie care-n partea a doua-i de nota 10! Normalul e normal de se vede normalul prin el. Normal! Foarte aproape de gradul zero al literaturii. Metoda diaristului e de-a odihni sau recreea, prin drame interioare, pe cititori.
Interesant acest gen de-a exista ca jurnalier. Nu glumesc. Pentru ca si eu am jurnal, scriu mai rar la el, dar scriu. A atinge performante - azi - pare mai facil pentru ca traiul e paranormal.
Am dat 4 puncte, atat am.
...ca v-am parcurs jurnalul. si mi-a placut.
cum altfel, cand si eu ma rostogolesc spre patruzeci si beau cafea de sting? :)
semnat: o alta brasoveanca.
mai trec.
E fain pentru că mizează pe derizoriu, pe grotesc, pe exagerări. Şi înlocuirea asta nefericită a motanului Gore cu tot felul de tipi ciudaţi mi s-a părut faină. E un fel de râsu-plânsu la modul agresiv în textul ăsta. Mişto, mi-a plăcut.
Larisa, ai dreptate, nu putem cere, atâta timp cât n-avem ce oferi.
Ion, lumea artiştilor e mică; e din ce în ce mai mică - lumea adică, nu te gândi la prostii.
Vă mai aştept.
Bine, intr-un fel as putea sa fiu de acord cu Mihai D. ca textul nu ar avea stralucirea unuia scris de un mare om, insa nici nu am putea cere asa ceva!
Pentru o simpla "romanca cu aripi de gaina" este prea bine. In plus, imi place... mi-a smuls zambete, lucru rar intalnit.
Mai ca abia astept sa citesc urmatorul text!
din lucruri banale iese ceva surprinzător. Si nu uita: lumea artiştilor este mare... N-or fi toţi impotenţi!
Dragi mei, tocmai terminasem o plăcintă cu pateu de paăsre, când am văut că am comentarii "nerăspunse".
Mircea, iubesc art-istul, niciodată artiştii.
Tania - ce nume frumos - nu e nimic anormal; e doar o viaţă de om normal, obişnuit, un om de zi ci zi, ca să spun aşa.
Mă bucur că aţi trecut prin bucătăria mea jurnalieră. Vă mai aştept.
foarte bine surprins anormalul.
e mai degraba textul decat prea natural, poate si pentru faptul ca suntem pregatiti deja din titu- jurnal patologic, in care, legaturile intre idei sunt aparent fara logica. Moare pisica, ai cunoscut pe cutare, moare bunica, ai cunoscut pe cutare deci daca moare mama si suferinta sau deyamagirea e aceeasi atunci mai bine sa nu mai cunosti pe nimeni. Chiar intrigant. Sentimentele la moartea mamei ar trebui sa fie altele.
asa ne recomanzi pe noi artistii niste impotenti
evident pe langa niste santieristi om fi si asa astia au forta nu gluma dar stiu eu ca tot pe artisiti ii iubesti cu toate hibele lor
citit textul cu placere gasit aici arta
autor talentat felicitari si lo o carte
haha, ultima strofa m-a binedispus :))
intr-adevar, institutiile, gruparile si alte 'blocuri de inregimentare' sunt, si dupa parerea mea, nocive. nimic mai mult, nimic mai putin.
ai 7 puncte de la mine. ti-as fi dat 8, dar m-au obosit putin virgulele, care parca-s prea multe (ai putea sa incerci sa vezi cum e si fara. daca tu, autoarea, poti citi 'in mod normal' un text fara virgule, sigur se gasesc cititori care sa poata acelasi lucru), si ai scris 'nevoiile' cu 2 i :)).
succes
Mulţumesc. Încerc să fiu "naturelă".
Nu mă deranjează "deranjaţii"; mă deranjează ipocriţii, balenele şi alcoolistii care se cred scriitori.
În rest, plătesc în continuare întreţinerea şi rata la maşina de spălat.
Îţi mulţumesc şi ţie, Mihai.
Înţeleg că vrei să scrii cât mai natural, dar parcă e prea natural, şi probabil că asta deranjează anumiţi cititori - şi chiar au dreptate dacă îţi reproşează asta.
Nu îmi permit să-ţi dau sfaturi, dar încearcă să dai şi o formă aparte, acestui fond deosebit.
E un jurnal frumos, dar parcă e prea brut - sau în asta constă frumuseţea textului tău? nu-mi dau seama. mai aştept. 7 puncte.
n-am nimic cu tine, doamne fereste, ma refeream la text.
nu inteleg cum poti sa aberezi asa, insinuand ceva atat de pueril gen "ţi s-a pus pata rău de tot pe mine." in fine...
artisti am cunoscut / cunosc destui. si prin natura profesiei, dar nu vad legatura cu textul asta tau si mai ales nu inteleg de ce acest text trebuie sa fie asa cum e etc.
ţi s-a pus pata rău de tot pe mine.
relaxează-te, cred că eşti prea încordat.
"text exagerat"? se vede că n-ai cunoscut artişti.
e destul de exagerat, sorry. mie nu mi-a placut, mi s-a parut aproape lipsit de calitati literare.
am corectat typosul.
întrebare: chiar este siropos jurnalul?
vă mai aştept.
cursiv, siropos, puţin exagerat dar îi stă bine. Un typo "Făce". Las 8 puncte binemeritate.
LIM.
sunt doar nişte simple însemnări; v-am zis c-o să ţin un jurnal pe bune - cum îmi vine, ce-mi aduc aminte, despre aproape tot ce mi s-a părut demn de scris într-un jurnal de om normal.
maria, mă bucur că ai râs; şi eu râd cu gura până la urechi când îmi amintesc de toţi scriitorii întâlniţi - mulţi, din păcate foarte mulţi, sunt nişte idioţi şi proşti pe deasupra. ai grijă, tu eşti tânără, învaţă de la o "trecută".
domnule jorz, cornel ghica pe lângă talent a demonstrat că are şi sânge în instalaţie; am încredere în el şi-n potenţialul său, şi nu cred că mi-a dat stele pentru pupincurisme. e prea dur pentru astfel de căcături.
cât despre laudele dumneavostră, mă faceţi să roşesc. am să continui acest jurnal; a-nceput să-mi placă.
cornel, mersi.
la următoarele experimente, promit să fac tot posibilul să vin să vă cunosc, păreţi o gaşcă "în afara sistemului", liberă şi fără complexe.
apropo, la braşov intenţionaţi să faceţi ceva?
Am ras dar cu masura am si zambit am si strambat din nas putintel.Oricum ii un text foarte bun...printre putinele texte bune pe care le gasesc la personale.E perfect de scurt e perfect de lung e perfect de expresiv si perfect de ironic.Merita evidentiat.
| O bijuterie a genului
|
Ioan Jorz |
| 23 august 2009, 22:49 |
Cred că e o proză scurtă, mai degrabă, pentru că are o concluzie, aproape epigramatică, în final. Textul este excelent, tăios, ironic - chiar băşcălios, verosimil. Talent de portretist cu carul. Autoarea nu uită şi nu iartă. Acord 8 puncte şi toată admiraţia,
Ioan J
P.S. Am crezut că steaua lui C.Ghica este pentru că l-aţi făcut mare poet "urbanist" sau "urbanistic" - mă rog, ceva de felul acesta, dar m-am înşelat.
nu prea mă bag la personale sau la proză, dar de data nu m-am putut abţine să nu remarc naturaleţea acestui text (sau jurnal, încă nu mi-e clar).
într-adevăr, nu cred că-i proză, dar are acel "ceva" care te atrage, uşor de remarcat, nu e împopoţonat cu brizbrizuri inutile, e un text simplu care exprimă multă trăire (reală) în puţine cuvinte.
felicitări.
