Jurnal Patologic5 - Irina Cătălin Adăugat în 18 februarie 2010, la 09:26 | 437 afișări / 351 vizitatori |
„Dacă vrei să citeşti, dar, mai ales, să comentezi, trebuie mai întâi să scrii”. Aşa sună îndemnul unor scriitori, colegi de site. Ciudat? Trebuie s-o iau invers.
Aşa că mi-am luat o zi liberă, mi-am lăsat colegele să se chinuie, să descurce maldărul de acte, facturi, chitanţe, mi-am făcut o găleată de cafea, mi-am eliberat biroul de tot felul de hârtii contabiliceşti şi m-am pus pe scris literatură. Uşor de zis, greu de făcut, căci ce dracului pot scrie şi, mai ales, cum? De imaginaţie nu duc lipsă, dar când vine vorba de exprimare în cuvinte scrise, lucrurile se complică, se afundă, se termină o dată cu primul paragraf, cu prima propoziţie. Mai mult, primul cuvânt nu e în stare să declanşeze avalanşa lirică.
Ce aleg: lupta – adică acţiunea – sau noncombatul – adică cleveteala? Când scrii, de fapt, nu lupţi, ci creionezi o luptă, imaginezi acţiunea şi încerci s-o transmiţi – de multe ori inconştient, căci asta e menirea scriitorului să nu-şi dea seama de „poziţia” sa – celor ce sunt în stare s-o asimileze şi s-o făptuiască. Dar, şi aici intervine eterna problemă, cei care acţionează nu au timp să trăiască în altă lume sau să ducă şi să înţeleagă „altă luptă”. Rămân, deci, clevetitorii şi obosiţii, care nu sunt în stare să-şi creeze propriul habitus, propria lume, n-au obiective de atins prin propria lor energie şi acţiune. Mai sunt „suficienţii” şi alcoolicii, cărora „o mână de fân” le este de ajuns pentru o perioadă de timp regulat, într-un spaţiu strict delimitat.
Tot ceea ce i se întâmplă scriitorului român, este cauzat de condiţia sa sau de firea sa? Bine-nţeles că firea este primordială şi cauzează condiţia. Apoi, apare prostia, lucru de neînţeles!
Între graniţele României, lucrurile şi faptele se petrec la fel de sute de ani. În afara graniţelor, aproape că nu existăm ca şi cultură. De ce?
Caracteristicile scriitorului român: talentul ( mai mult sau mai puţin, dar există ) şi prostia. Din îmbinarea/combinarea celor două, în funcţie de proporţii, apar: orgoliul şi plafonarea. De aici, o primă condiţie: provincialismul.
Scriitorul român a fost mereu o brânză bună ( talent ) în burduf de câine ( prostie ).
O a doua condiţie ar fi spiritul de turmă, dar nu în sens constructiv, benefic, îndreptat şi canalizat spre originalitate, ci în sens conspirativ, acaparator de originaritate.
Scriitorul român este unul originar. Cultura română are la bază originaritatea, nu originalitatea.
Aşa că... mi-am stins ţigara, am închis caietul cu însemnări, am pus capacul la stilou, l-am aşezat în suport, m-am ridicat, mi-am pus şorţuleţul şi m-am apucat de făcut o plăcintă... românească.
Distribuie pe facebook
