Literatura - Filosofia
Adăugat în 25 aprilie 2009, la 21:08 | 678 afișări / 637 vizitatori |
|
Literatură – Filosofie
Geo Savulescu
Am fost interpelat cu un ton de îngăduinţă când am scris că marea literatură este filosofie, o afirmaţie pe care o susţin şi care mă onorează. Ce înseamnă „marea literatură” este mai dificil de definit dar am să încerc să suplinesc prin exemple.
Oare ce sunt dialogurile lui Platon? Literatură sau filosofie? Filosoful francez Henri Bergson a primit un Nobel pentru literatură. Se pare că Pitagora a scris versuri de aur. Dar ce sunt scrisorile lui Descartes care te încântă citindu-le? Cartea tibetană a morţilor sau Epopeea lui Ghilgameş, texte pline de înţelepciune, ce sunt ele? Literatură?
Când Honoré de Balzac scrie La peau de chagrin sau În căutarea absolutului nu sunt ele literatură? Dar ce încărcătură filosofică conţin aceste texte? Tolstoi, Dostoievsky, dar Marcel Proust? Sunt romane unice prin încărcătura lor de înţelepciune. Dar Nicolae Breban, apologet al voinţei de putere, putere umană, când într-unul din ultimele sale romane se întreabă dacă mai exista şi o altă putere în afara celei umane? Dar romanele lui Julio Cortasar?
Unii din marii autori îşi desfăşoară acţiunea lumi speciale, lumi care le permit jocuri ale gândirii, libertatea inteligenţei şi cea de expresie. Faulkner are Yoknopatawpha (Lumină în August), Robert Musil kakania (Omul fără calităţi), Hermann Hesse castalia (Jocul cu mărgelele de sticlă). De fapt, fiecare mare scriitor are o lume a sa in care se simte liber. Lumea Ideilor a lui Platon este şi ea o lume a unui scriitor.
Da. Sunt de acord că nu orice carete are o încărcătură filosofică, aşa cum sunt de acord că nu orice carte cu temă filosofică te poate cuceri. Şi literatura e o artă. Marea literatură prin unicitatea textelor, prin frământarea internă a scriitorului, nu are cum să fie departe de filosofie.
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
| hainele noi ale reducționismului filozofic
|
Ilieș Gorzo |
| 29 aprilie 2009, 14:19 |
1) ce să înțeleg prin metafora conștiința vremii noastre? conștiință a cui? a unei elite (și dacă da, care elită)? sau poate conștiința înțeleasă global (o abstracție și mai periculoasă, zic eu)?
2) pentru filozof, ficțiunea (sau, dacă vreți, plăsmuirea) este Dușmanul; pentru scriitor este pâinea cea de toate zilele :) sau credeți că nu? dacă nu, de ce?
3) faptul că din perspectiva filozofiei este legitimă punerea în discuție a pactului ficțional, cu toate consecințele de rigoare, vă spune ceva?
cred că această cotrobăire este analoagă vivisecției; nu se studiază un organism viu, ci un cadavru.
4) încă o analogie: băgăm mărul în storcătorul de fructe, scoatem sucul. singurul lucru valoros din măr e sucul? mărul unde-i?
5) punctul ăsta e doar așa, ca să iasă pentada d-lui profesor alexandru surdu :)
sem cat se poate de convenabil ”o parte din literatură este mare pentru că filozofează”, nu-i asa,
pentru ca porcul râma (pe când râma nu porc) :) dar nu tot timpul. am dat loc destul celeilalte fatete explicitata de Ilies Gorzo: 'o altă parte din literatură este mare cu toate că nu filozofează'. dar de vreme ce filosofarea e un fel de garantie a calitatii literaturii (o-opopop, cu masura cuvenita) non-filosofarea nu-i.
Interesanta trimiterea lui ioan albu la ortodoxie si la gandirea religioasa in general. ma opresc doar sa remarc sublinierea de la sfarsitul comentariului sau care este, cred, foarte aproape de tema eseului de mai sus si ii pune astfel un contrapunct important: 'Desigur insa ca exista, cum a spus Gorzo, si scriitori foarte mari care nu au fost intru nimic filosofi. Desi nu ei au marcat (cred eu) in mod fundamental constiinta vremii noastre.'
Hai sa-mi dau cu parerea. Eu cred ca in zona ortodoxa (slavo-romano-greaca) s-a mostenit o anumita viziune aspra filosofiei, dupa care filosofia este preocupata in primul rand de omul concret. Filosofia in est nu se naste din mirare si nu urmareste satisfacerea vreunei curiozitati, ca sa nu mai vorbim de clarifcarea conceptelor si altele asemenea. Filosofia are in centrul intereselor viata spirituala (ca sa nu spun duhovniceasca) a omului vazut ca realitate ontologica personala ireductibila. Filosofia (in acest concept mai degraba rusesc, dar si bizantin - cf. conceptul de 'filosofie interna') este centrata pe etic, pe miscarile sufletului uman pe care nazuieste sa le inteleaga si sa le educe. Este meditatie nu asupra unor adevaruri neutre, obiective, ci asupra adevarurilor care sunt relevante pentru viata spirituala a omului. Un filosof grec, Nichifor Theotokis spunea in sec 18 ca daca un om nu cunoaste distanta de la Pamant la Luna, din aceasta necunoastere nu i se va trage nici un rau; daca el insa nu cunoaste legile, risca sa i se intample mari nenorociri; iar daca el nu cunoaste legile si poruncile divine, atunci i se intampla raul suprem. Ca sa termin: marii scriitori rusi (si nu numai ei) nu sunt niciodata departe de genul acesta de reflectie in scrierile lor (ma refer la romancieri). Desigur insa ca exista, cum a spus Gorzo, si scriitori foarte mari care nu au fost intru nimic filosofi. Desi nu ei au marcat (cred eu) in mod fundamental constiinta vremii noastre.
”o parte din literatură este mare pentru că filozofează” (tiberiu mihuț)
da, însă o altă parte din literatură este mare cu toate că nu filozofează :)
spre exemplu, ca filozof/filozofare dickens e de tot râsul, dar ca scriitor e mare.
imi cer scuze, momentan nu am diacritice.
+ vad ca in raspunsul adresat d-lui tiberiu mihut imi apare comentariul trunchiat intr-un mod foarte comic. revin peste cateva ore, momentan faceti abstractie de ultima fraza care a iesit absolut fara nici o noima.
ioane, am zis "daca ar fi demonstratie ... schematic ar trebui sa arate cam asa etc."
simplificat, demonstratie = deductie, nu neaparat dupa modelul silogisticii, dar mi-a fost mai la indemana asa (ptr ca sunt lenes cand e vorba de dat explicatii la explicatii)
ce am incercat era o reducere la absurd: nu se pliaza pe modelul /este imposibila din punctul de vedere al/ silogisticii, deci este inductie. sau: este imposibil sa interpretam rationamentul respectiv ca pe o entimema deci etc.
ori, textul asta incepe cu o teza formulata explicit si continua de parca ar vrea sa o demonstreze, promisiune neindeplinita, ziceam.
zi si tu domle detaliat, exprima-ti parerea legata de text :)
d-le tiberiu mihut, este o diferenta intre afirmatia d-lui savulescu "marea literatura estefelul in care sunt exprimate aceste framantari, atunci inseamna ca nu suntem absolut deloc in dezacord.
propunerii "marea literatură este filosofie" dau totusi o idee destul de buna despre ce afirma de fapt autorul. Nu e vorba nicidecum despre o generalitate. Dealtfel ma surprinde un pic discutia de mai jos despre deductia logica: teza acestui mic eseu este dintru inceput de nedemonstrat caci evident lipsita de o ipoteza clara. Autorul stie ca nu poate pretinde sa demonstreze ceva, el doar da dovezi prin care afirmatia sa capata un anume interes. In aceste limite (desigur vagi), o parte din literatura este "mare" pentru ca ea filozofeaza, cuvântul filozofie fiind inteles aici intr-un sens larg.
Cred ca ultima fraza din text, desi pare acceptabila in acest cadru restrans, ar trebui bine nuantata: de fapt, toate textele literare de valoare se vor unice si rezultate din framantari interioare. Iata o generalitate.
cu respect
cum să fie entimemă, când e un raționament inductiv?
la primul comentariu: aș înlocui ”din premise particulare nu se pot deduce concluzii universale" cu ”dacă apare cel puțin o premisă particulară nu se poate deduce o concluzie universală”
la al doilea: ”experiențială” nu ”experențială”
| mi-a mai venit o idee + aș fi interesat ce crede și d-l manolescu gorun despre asta
|
Ilieș Gorzo |
| 27 aprilie 2009, 02:16 |
în ultima vreme (și aici mă refer la spațiul literar anglo-saxon cu care sunt mai familiarizat) o paradigmă foarte puternică este psihologia ( nu doar psihologia cognitivă, care într-adevăr are o puternică încărcătură filozofică, ci și psihologia experențială, neuroștiințele etc.). o astfel de influență asupra literaturii, foarte consistentă, în unele cazuri de-a dreptul manifestă, nu îndreptățește concluzia că operele literare de care este impregnată ar fi simple aplicații ale psihologiei sau doamne ferește cercetări psihologice.
| păi e și normal să se intersecteze din când în când
|
Ilieș Gorzo |
| 27 aprilie 2009, 01:56 |
atât filozofia cât și literatura își bagă nasul peste tot. eu cred că intersectarea asta este accidentală și nu ține nici de natura filozofiei, nici de cea a literaturii.
de exemplu critica rațiunii pure este scrisă ca o cizmă. fenomenologia spiritului a lui hegel rămâne din punct de vedere literar un monument închinat limbii de lemn. lista filozofilor care nu dădeau doi bani pe stil poate continua la nesfârșit.
la literatură nu mă voi hazarda pentru că nu știu care vă sunt criteriile prin care apreciați o operă literară ca fiind ”mare”. dacă îl acceptați pe harold bloom ca instanță critică de încredere veți găsi în lista pe care o dă la sfârșitul lucrării sale canonul occidental o groază de contraexemple - capodopere textualiste, cărți de-a dreptul viscerale sau altele care chiar iau filozofia în răspăr - și aici vă rog să mă credeți că luarea în răspăr a filozofiei nu e întotdeauna și neapărat filozofie.
nu în ultimul rând, remarc că raționamentul dumneavoastră este inductiv, deci echivalează cel mult cu lansarea unei ipoteze sau cu expunerea unui punct de vedere și nicidecum cu o demonstrație. dacă ar fi demonstrație (i.e. deducție) schematic ar trebui să arate cam așa:
unele mari opere literare sunt mari opere filozofice
unele mari opere filozofice sunt mari opere literare
(X)
_________________________________
toate marile opere literare sunt mari opere filozofice
(unde prin (X) am marcat restul premiselor implicite și/sau presupozițiile dvs.)
o entimemă de genul ăsta nu are cum fi în veci validă pentru că din premise particulare nu se pot deduce concluzii universale. așadar teza dumneavoastră (că marea literatură nu are cum fi departe de filozofie) nu este demonstrată, ci doar nițel proptită, ca să zic așa :)
| Peştera ideilor şi beciul literaţilor
|
Adrian Dumitru |
| 26 aprilie 2009, 20:56 |
Ei, să nu ne grăbim cu săritul calului. Unele dialoguri lui Platon pot fi puse în ograda literaturii şi privite de acolo ("banchetul", de pildă), dar altele fără îndoială, nu. Aţi citi - ca literatură - dialogurile logice, de pildă? Ca să nu mai zic nimic despre "Sein und zeit", răsărind ca ciuperca prin o groază de romane scriitoriceşti, cum ar fi "Noaptea de sânziene", dar care o fi orice, numaiu literatură nu.
În ceea ce priveşte doxografia celor vechi, o fi încadrabilă ca filozofie - dar să nu uităm că pe vremea aceea, graniţele între genuri şi specii intelectualiceşti nu erau încă trasate, aşa că Parmenides îşi permitea să scrie un poem filozofic. Dacă ar fi trăit ieri, Kir Parminidis ar preda la "panepeitimiu" din Athena, şi nu ar mai îndrăznisă scrie un poem despre caii înţelepciunii, ci ar profita de instrumentul pus la dispoziţia sa de experienţa antecesorilor, i.e. tratatul filozofic cu aparat critic şi erudit etc.
Bergson, ca şi Mommsen, au luat premiul nobel ptr literatură, e drept şi asta, dar nu uitaţi că nobelul nu li se dă nici istoricilor, nici filozofilor. În plus, capul lui Bergson s-a iţit după mai multe pagini de roman (Proust, de pildă), aşa că... cine ştie.
De nu vă e cu supărare, să-i lăsăm pe filosofi în castelul lor, acolo unde literaţii se pot plimba oricând după pofta inimii... dar de aici şi până la titlu de rezidenţă mai e un pic.
"carete" - carte?
La final, acord două premii nobel. pentru eseu.
