Literatură - Filosofie II

Domnule Albu,
Multumesc inca odata. va dau dreptate dumneavoastra ca si domnului Gorun Manolescu. Sigur ca filosofia este o specie aparte. In literatura, mai ales in roman, cum prea bine spuneti, autorul se poate juca cu ideile asa cum nu poate face un filosof si asta ii da un castig de cauza. Scriitorul are libertatea maxima sa constriasca lumea lui, lumile lui, ceea ce poate stimula cititorul.

Inca odata, multumrs si va dau dreptate dar un joc al ideilor este, de multe ori, bine venit.

Strawson a facut diferenta intre metafizica descriptiva (care incearca sa descrie schemele noastre conceptuale) si metafizica revizionista (care incearca sa prescrie alte scheme conceptuale, care sa le inlocuiasca pe cele ale simtului comun). Dupa Strawson metafizica mare, valoroasa, este descriptiva. Descriptivismul este deci functia principala a metafizicii. Aceasta pozitie s-ar putea extrapola asupra intregii filosofii; anume, ca filosofia trebuie sa fie descriptiva si nu prescriptiva.

In ce priveste literatura, imi amintesc ca in adolescenta aveam dese polemici cu un prieten. El sustinea ca un mare scriitor este acela care descopera o insula noua pe harta sufletului omenesc. Eu sustineam ca un mare scriitor (ma refer la romancieri aici) e cel care inventeaza o insula npua pe harta sufletului omenesc. Un mare scriitor, un mare artist, e cel care inventeaza sentimente noi. O gama larga de sentimente umane, de emotii, nu au existat inainte de a fi sintetizate de un mare scriitor. Scriitorul este un alchimist al emotiilor. Mai degraba as spune, deci, ca literatura e prescriptiva, sau mai degraba suprascriptiva, tinand cont de modul in care suprascrie ea afectivitatea umana.

Continuu sa simpatizez cu pozitia dlui Savulescu, nuantand-o: poate ca marea literatura sa nu fie filosofie, dar un mare scriitor este si un filosof (nu intotdeauna foarte mare).

Pentru că m-ai provocat, te provoc şi eu. După umila mea părere, literatura (« mare » sau «mică» sau «între» ca să folosim şi terţul inclus) ”de-scrie ” în timp ce filosofia (adevărata filosofie şi nu textele care «vorbesc» despre filosofie care, din păcate, la ora actuală, abundă ; şi nu numai la noi) ”pre-scrie” adică propune un sistem nou de gândire. Şi literatura (mă refera ici, în special, la proză pentru că poezia nu prea ai de unde s-o apuci) ”de-scrie” deoarece consemnează/ilustrează la un moment dat «condiţia umană» pe care o trăieşte o anumită lumea din arealul unei ”matricei stilistice” (ca să vorbim în termenii lui Blaga). Că o operă filosofică are şi valenţe literare şi o operă literară pare a avea (dar numai pare) şi valenţe filosofice, este cu totul altceva.
Şi acum să mă refer la un exemplu pe care tocmai îl dai : ”Dar Nicolae Breban, apologet al voinţei de putere, putere umană, când într-unul din ultimele sale romane se întreabă dacă mai exista şi o altă putere în afara celei umane?”
Fie vorba între noi. Breban este pur şi simplu robul «Voinţei de putere». Pe care o «trăim» (din păcate) acum la cumpăna dintre secole. Şi pe care el o ilustrează, cum nu se poate mai bine, în diverse variante. Faptul că se întreabă ” dacă mai exista şi o altă putere în afara celei umane?” nu înseamnă că face filosofie. Nu înseamnă că propune şi o soluţie, sub forma unui sistem închegat. (Măcar Nietzsche propune ceva pentru ieşirea din ciclarea infinită a «Voinţei de putere» : Supra-Omul – soluţie acceptabilă sau nu, dar care «închide» sistemul său ; în timp ce Breban se ciclează de ameţeşte şi el şi cititorii, pe mii de pagini, în «Veşnica Reîntoarcere» a zisei «Voinţe de putere») Să vedem dacă după întrebarea (hamletiană) a lui Breban lansata în ”Puterea nevăzută” el va găsi şi un răspuns (sistemic consistent) care să-l transforme într-un filosof cu puternice valenţe literare.
Dar…
Astăzi acest «dar» e la modă.
În primul rând, există încă o specie care încearcă să umple golul între literatură şi filosofie(intr-un mod hermeneutic, reinviind o latura tot a filosofiei antice lasata de izbeliste mult timp fara sa ne dam seama). Am numit eseul.
În al doilea rând, există şi o altă specie de scriitori-prozatori : cei care «presimt» intrarea lumii într-o nouă paradigmă predominantă şi care descriu o astfel de «presimţire», dar o ”de-scriu” şi nimic altceva (Kafka, Ionesco, Joyce şi exemplele pot continua la infinit…)
În al treilea rând, azi este la modă să se vorbească despre dispariţia istoriei, filosofiei, literaturii etc. ; toate devenind un amalgam «post» în care se descurcă, în mod globalizat si globalizant, fiecare cum poate (de fapt, scapă fiecare cum poate până când lucrurile se vor re-aşeza).
În al patrulea, cincilea, şaselea etc, rând, orice, la ora actual, e relativ şi discutabil. Aşa că pledoaria ta, Geo, pro domo este şi ea, cel puţin discutabilă. Iar com-urile celor care au participat la discutarea primului tău text o dovedesc din plin. Introducand in discutie, pentru a complica si mai mult lucrurile si tehnologia si stiinta.

Cu multă amiciţie,
Gorun