Lunetistul
Adăugat în 11 februarie 2010, la 08:43 | 660 afișări / 575 vizitatori |
|
în viaţa reală
oamenii răi nu scapă arma
nu
ei trag în tine
cu tot ce au
ei te atacă întruna
împroaşcă
bubuie
grindine de noroi
uneori carne şi
oase
trebuie să stai cu capul la cutie
casca bine înfundată
să speri că vei avea o şansă
de a aşterne un covor de foc
de a-i arde de vii în urlete
doar pentru a-ţi cumpăra momentele
acelea goale de linişte înfricoşătoare
în care aştepţi ca să vezi dacă
începe din nou
în viaţa reală
îi baţi de le sună apa în cap
numai şi numai pentru
a-i încetini
iar dacă asta nu-i încetineşte
atunci îi omori
îi arunci în aer
îi transformi în fragmente
roşi şi greţoase
la televizor
totu-i perfect
viaţa reală este murdară
urâtă
scabroasă
mizeră
supurantă
şi dureroasă
în viaţa reală
oamenii răi
nu se consideră răi
ei se consideră tot buni
şi-şi fac treaba
pentru că asta trebuie să facă oamenii
nu există oameni buni
ci doar oameni
care se ucid între ei
până ce una dintre tabere
este desfiinţată
şi poate după aceea
în timp ce culegi
bucăţile prietenului tău
sau ale femeii tale
ai ocazia să stabileşti
care-i fiecare tabără
poate…
şi acela-i momentul
în care nu mai contează
dacă cineva
este sau nu
un om bun
fiindcă oricum e mort
pentru că în viaţa reală
nu există oameni buni
ei nu există
tot aşa cum
nici tu nu exişti
ăsta-i adevărul
dur
şi
crud
tu nu exişti acolo
nu eşti decât altă moarte la televizor
consumată
ca un prânz încălzit la microunde
până-i momentul
să schimbi canalul
crezi că ai o viaţă?
nu!
tu eşti pur şi simplu
spaţiul
unde se-ntâmplă tot rahatul ăsta
cascada aceea de evenimente
nu sunt ale tale
ci tu eşti al lor
tu eşti şobolanul
prins în cursă
avalanşa timpului
loviturile unui trilion
de instantanee cuantice
secundă după secundă
te izbeşte în ţărână
şi indiferent
ce îţi închupui că eşti
nu-i decât o iluzie
tu exişti
doar ca o iluzie
de fuzionare temporală
a continuităţii
şi după suficient de multă vreme
după ce-ţi dai seama
că nu mai poţi îndura
răpăiala asta lipsită de sens
indiferent dacă-i vorba despre proiectile
de mortiere
sau raze cosmice atât de minuscule
încât nici nu-i dai seama ca ţi-au străpuns
inima decât după ce-ai mai citit vreo trei paragrafe din biblie
oricum
continui
aşteptând
mai devreme
sau
mai târziu
lunetiştii te vor nimeri
nu supravieţuieşti
ci doar trăieşti căte o zi
pe rând
câte un moment
pe rând
umbli cu multă grijă
atent
la pasul care poate să facă
click
te uiţi
asculţi
şi niciodată
nu te mişti iute
până când
trebuie neapărat
s-o faci
şi când o faci
mai întâi îl dobori pe celălalt
îl ţii la pământ
nu te gândeşti că nu-i frumos
nu te gândeşti că nu-i drăguţ
ideea este doar să-l împiedici
să se mai scoale
vreodată
aşa că faci
ceea ce faci astfel ca el
să nu poată face ceea ce face
şi din când în când
unii îţi spun c-a meritat
dar tu ştii mai bine
fiindcă tu eşti cel care poartă
viaţa ca o raniţă
nu ei
în viaţa reală
viaţa reală e naşpa
aşa că
l-am doborât
pe el
şi pe următorii
şi am învăţat
să beau vodka
direct din sticlă
Distribuie pe facebook
Comentarii
Pentru a comenta un text trebuie sa deţii un cont de utilizator activat şi să te autentifici!
am cititi cu admiratie
multumesc
Constat că aţi uitat şi dumneavoastră unele sintagme suburbane ce mi le-aţi adresat...nu-i bai, dar nedumerit vă întreb cum nai ba vă dădurăţi seama că-s grizzli!!!cadru didactic!!!economist!!!După astrogramă, cabală, frenologie?? Şi ce relevanţă are?
Dacă trăiţi din scris poate veţi admite: în România nimeni nu trăieşte din scris(Nicu Strâmbeanu. dixit într-un interviu...ia-ţi citit scrierile? Al naibii amator, chimist ca şi mine cum se găsi el să umfle ditamai premiul pentru literatură a USR cu Evanghelia după Arania, prin 2007 parcă...)
faci parte nedragă domnule Gheorghe Recheşan din categoria celor care poluează orice spaţiu public printr-o gratuită agresivitate, nu uita că la un moment dat ai trecut la insulte pe care le uiţi uşor, din moment ce ai rămas senin, ca-n copilărie.Veleitari suntem cu toţii, grafomani suntem cu toşii, de îmbătrânit, cu toţii îmbătrânim prin destin, dacă nu intervin cauze accidentale, nu ai ce să-mi reproşezi,bănuiesc că eşti cadru didactic, economist, oricum nu trăieşti din scris.Nu cred că te defulezi în acest mod la locul de muncă. Ignoră rogu-te persoana mea pe care nu o simpatizezi şi nici nu aş fi onorat să mă simpatizezi. Ţi-am propus un respect reciproc, dar am vorbit cu pereţii.
dragă domnule Boris Marian Mehr,
Observă că nici eu nu dialogam cu matale(fă bine şi ortografiază-mi rogu-te numele cu majusculă, nu din respect pentru mara-mi persoană[1.85m, 82kg]dar măcar din decenţă pentru normele stabile alelimbii în care te exprimi, era doar un panseu trist în umbra unui text şi conchid fără să fac, zău, trimteri personale(au eşti matale vreo autoritate care piaptănă ce se poate spune în acest spaţiu?):"la umbra marilor veleitari înmuguresc uneori arbori vînjoşi!
a rivederci, cum zise vulpea blănarului...
ca o umbră recheşanu vine din urmă, are o atracţie maladivă, ştie că nu putem dialoga, eu sunt un incorigibil bătrân care opreşte tinereţea să zboare,revin, nu am nevoie de comentatori la comentarii, stai în băncuţa dumitale recheşanule, chiar dacă eşti mare, poate cât un grizzli, nu mă duce în ispita de a-ţi spune ceva f. acru.
he-he-he, pînă la urmă, Cristiane, "Lunetistul" provoacă reacţii şi-n viitorul apropiat!Mi-a plăcut sentenţiozitatea acră afişată cu atîta colegială grijă...n-am prea priceput ce vrea preadistinsul stimabil şi sapient coleg ce vrut-a a zice cu sintagma aceea "lalut" o fi vreun idiom enigmatic...
Mă gîndesc îngrijorat ce disertaţie savantă te-ar fi desfoliat de imagini, dacă primeai vreo stea! Asta-i hiba cenaclurilor virtuale, unii au fotofobie şi înoată în ciuda curentelor doar de dragul de a da din braţe!
Fără compasiune, eu te îndemn să mai tragi cu puşca cînd îţi vine cheful, dar pune cartuşe dum-dum!
Enfin
un sfat -nu te îmbăta cu laudele colegilor, ceea ce scrii aici nu este nici poezie modernă , nici futuristă( adică de viitor) este un text consumabil, dacă nu mă crezi, mai discutăm peste un timp, ai să vezi că am dreptate, cu naşpa nu ajungi departe, lalut, ci sinceră compasiune
pentru că aţi fost sinceri.
dar, tot e bine dacă acest poem "ştie să capaciteze" şi ar merita un loc între primele 20.
sper să aplic ceea ce am învăţat din această experienţă.
acum, sunt relaxat.
în curând o să intru să-l perii.
cam mult de corectat, dar nu asta contează acum.
poemul acesta ştie să capaciteze.
la o primă lectură poemul mi-a plăcut, chiar prea mult; probabil că dacă l-aş lua la disecat, n-ar mai rămâne mare lucru din el.
dar, "noi nu stivim corola de minuni a lumii".
8 puncte.
tot ce spune despre acest text este că-i un record - în mai puţin de 100 ore a ajuns pe primul loc în top 10, în top trimestrial, în top anual şi a acumulat aproape 100 de puncte. pe lângă asta, este primul text din "istoria roliteratura" care a ajuns pe primul loc, cu un număr aşa de mare de puncte, fără "ajutorul" stelelor acordate de editori sau steluţari, ci doar din votul membrilor simpli - ceea ce e mare lucru, părerea mea.
textul în sine este unul mediu, dar cu mult peste ce a scris C. Constantinescu până la această dată. e simplu, direct, natural, aproape de cotidianul nostru sufocant şi feroce. probabil că acesta a fost declickul reacţiilor Pro.
cu ceva ajustări, deja "dezbătute" de ceilalţi antecomentatori, poemul ar avea de câştigat şi ş-ar merita, poate, un loc în primele 20 de poeme trimestriale.
felcitări.
relax.
închide calculatorul, un pahar cu vin - că am citit în biografia ta că-ţi place - o femeie frumoasă sau o ţigară bună, tot aia, şi bucură-te de aceste momente. este meritul tău.
ştacheta e sus, de mâine o iei de la capăt.
vă mărturisesc că de azi dimineaţă - când am accesat roliteratura, după o mini vacanţă la munte - nici până acum nu mi-am revenit din, nici nu ştiu cum să-i spun, uimire, bucurie, poate perplexitate.
deocamdată nu sunt în stare decât să vă mulţumesc. tuturor: şi celor on şi celor off.
în curând, o să fac modificările şi ajustările.
nu ştiu ce să mai spun.
credeţi-mă.
vă mulţumesc.
| tu eşti cel care poartă viaţa ca o raniţă...
|
Teodor Dume |
| 14 februarie 2010, 20:22 |
o părere care nu ştiu cât de mult contează.
dar ştiu c-am citit un text bun. şi spun asta având convingerea că autorul ştie cu precizie să mânuiască condeiul. şi poate fi de excepţie dacă autorul ar lucra la formă fără să schimbe nimic. textul are tot ce trebuie şi este condimentat corespunzător. forma de faţă îl face să pară diluat. dar nu este aşa. chiar dacă unii nu sunt de aceeaşi părere cu mine.
nu argumentez cu exemple pentru că ar trebui să reiau frânturi de la anticomentatorii mei şi repetiţia nu poate fi benefică...
cu sinceritate,
teodor dume,
Mă miră puţin cascada / avalanşa aceasta de puncte pentru un poem pe care eu îl consider prea lung, prea declarativ, prea banal. Sigur că ne simţim cu toţii uneori ca într-un shooter, fiind, pe rând, vânători şi vânat. Dar discursul poetic presupune o esenţializare a formei susceptibilă a trezi reacţii estetice şi ideatice în cititor. Există şi aici vreo două pasaje ("raze cosmice atât de minuscule / încât nici nu-i dai seama ca ţi-au străpuns / inima decât după ce-ai mai citit vreo trei paragrafe din biblie") ce m-au clintit din indolenţa mea de paşnic rumegător (de literatură!), însă impresia generală pe care o am în urma lecturii este de tribulaţie naivă între două înghiţituri de votcă.
P.S. Sper că nu v-am iritat până într-atât să mă luaţi în cătare. A, şi corectaţi, vă rog: "roşii", "închipui", "câte o zi".
,,tu eşti cel care poartă
viaţa ca o raniţă,,
neaşteptat de bun textul. e pe gustul meu, că tot mi s-a spus de curând că sunt "prozodoic".
vezi că ai unele greşeli şi te-aş sfătui să mai "tunzi" puţin unele pasaje; sunt convins c-o să le vezi şi o să acţionezi ca atare atunci când poemul n-o să mai fie chiar atât de cald.
mă bucur ptr tine, mă bucur că ai reuşit să depăşeşti strarea aceea prea cerebrală şi să scrii un poem de excepţie.
Domnilor, pentru alte informatii va puteti muta pe forum.
Multumesc.
Daca textul ar fi fost prezentat sub alta asezare, cred ca ar fi dat altceva.
Fireste, as taia din el. Aveti versuri care reiau ( inteleg de ce, inteleg si etapa ), intaresc starea, situatia de care vorbiti. Versuri care refac puzzleul pana la detaliu.
As indrazni sa spun ca ar trebui sa aveti grija tocmai la anumite detalii sau excese, am vazut o situatie in text, cel putin una este in care dati o avalanse de adjective. Ceea ce nu e rau, dar daca discursul e bine condus si gradat, poate duce la un deznodamant reusit.
Mi-a placut imblanzirea de aici, atat cat am putut eu sa o percep, stransul din dinti, o anumita neputinta.
Fireste, se poate si mai bine, dar asta poate e inceputul. ( pt lucrurile bune ).
şi eu am fost impresionat.
mă aşteptam să găsesc din nou un text filozofic, cerebral până la măduva. dar n-a fost aşa; ai lăsat - suficientă şi de bună calitate - poezia să-şi arate puţin chipul stării, să se simtă doar în aer, "emanată" dintr-un corp cu mişcări de proză.
excelent. bravo.
cam aşa l-am "asimilat" - şi crede-mă, l-am citit de cel puţin 10 ori de ieri şi până azi.
mai mult, la o primă impresie e cam "pesimistic", dar în spatele oricărui precaut pesimist, nu-i aşa?, stă un mare optimist.
despre formă, doar nota 8, încă mai trebuie lucrat.
eu cred că marele câştig e în fond, în idee, în viziune şi în socio-filozofic, vorba colegei Amelia.
te felicit, domnule Cristian.
din pauza mea de la "serviciu", îţi spun că a meritat efortul de a citit acest poem.
chiar mă bucur că ţi-a reuşit acest, hai să-i spun, - e doar opinia mea - experiment liric, ptr că asta este: un amestec de raţiune, filozofie şi poezie modernă... plus aerul de proză.
ai un plus la "formă".
apoi personajul ales, e prost ales ptr Românica. românii, din născare, nu le au cu onoarea, voinţa, chestii de genul ăsta specifice luptătorilor - lui să-i dai ciobani, poeţi şi prăjiturese, iar peste toate vin ieftin.
mi-a plăcut, dar cred că mai puteai tăia pe ici pe colo.
e bun textul, chiar dacă explicit pe alocuri. cred că acest "explicit" întăreşte discursul, nu-l slăbeşte sau nu-l diluează.
îmi place, mai ales, cum de-curge poemul.
aş mai adăuga că expresia "în viaţa reală" apare de prea multe ori, dar chiar şi aşa textul "se ţine foarte bine".
discursul o ia pe o pantă prea explicită pentru gustul meu; poate aranjat altfel în pagină ar avea alt impact, deşi e destul balast aici şi cîte-o "bombă lirică":loviturile unui trilion
de instantanee cuantice"
am dus poemul până la capăt. n-am simţit cât este de lung, asta ptr că ai avut o mână sigură; sunt curios dacă l-ai scris dintr-o suflare sau l-ai "luat din aproape în aproape".
şi, da, eşti sensibil, dar laşi foarte puţin să răzbată la suprafaţă.
un poem cerebral, aş spune. autorul nu se lasă, nici măcar în poezie, copleşit de "sentimete poetice". până şi sensibilitatea sa este precaută.
textul se citeşte uşor şi reuşeşte să transmită foarte mult, pe multe paliere a le percepţiei.
Un poem bine scris, cu mesaj socio-filozofic.
O poezie în care sensibilitatea poetului rămâne eroul principal, chiar dacă a învăţat să bea "votka direct din sticlă".
| mai devreme sau mai târziu lunetiştii te vor nimeri
|
Rapha Minculescu |
| 11 februarie 2010, 23:03 |
nu mi s-a părut prea lung. e suficient cât să creeze un TOT, o viziune de ansamblu "a la lunetist".
apreciez foarte mult stilul, apoi "vocea".
încă de dimineaţă, am vrut să-ţi las un semn.
cred că-i cel mai bun poem al tău, dar sunt convins că poţi mai mult; îţi spun şi părţile mai puţin bune: textul e cam lung, dar nu diluat, deşi unele detalii puteau fi eliminate - plus că, gândeşte-te, sunt o grămadă de cititori superficiali, care nu au răbdare să citescă până la capăt.
ofer maxim de puncte şi felicitările mele.
sunt bucuros să văd că acest text are ceva "priză la public".
mă consider un diletant, nu sunt obişnuit cu succesul; dar asta nu înseamnă că nu aş fi fost trist dacă acest poem ar fi trecut neobservat.
sunt curios ce spun şi greii: Medeea Iancu, Cornel Ghica (a cărui "Recuperatorul" a stat oarecum la baza "înfăpuirii" acestui text), SGB (dacă mai trăieşte pe plaiuri internautice), Claudiu Komartin (Il lidero), Mihai Duţescu, Dan Radu, Adrian Diniş, Lev Mallev, Vlad Drăgoi, de ce nu? aştept opinia vigilentului Recheşan (poate dpdv prozaic), etc.
orice opinie, pe text bine-nteles, indiferent că-i favorabilă sau nu, ajută pe toată lumea.
vă mulţumesc şi vă aştept.
foarte bun text: realist, simplu, amănunte suficiente cât să priceapă toată lumea, indiferent de iq, substraturi ptr un întreg volum de poezie.
un text pe care "îi dai cu copypaste", îl scoţi la imprimantă, îl împătureşti şi-l pui la piept.
maxim
Real textu, chiar dureros real. În viaţa reală cam aşa este. Un text bun deşi vast şi cu multe amănunte. Cezar
un text foarte bun, care este, stilistic vorbind, la limita dintre poezie şi proză.
nu cred că i se poate reproşa ceva, poate duritatea în "atitudine" şi morală - dar până la urmă este o atitudine metaforică, nu?
maxim de puncte şi mai aştept astfel de texte.
da, este un poem realist, o filozofie de viata, "viata noastra cea de toate zilele"(daca pot spune asa, ca o gluma!), lucrurile acestea se stiu, ne intalnim cu oameni rai la tot pasul, dar trebuie sa stim sa-i infruntam. cum? cu bunatate,sa le aratam ca le suntem superiori din punct de vedere spiritual, daca nici atunci nu ii invingi, atunci,ii ignori, pur si simplu. dar asta nu se face, ca sa te razbuni pe ei:
"şi când o faci
mai întâi îl dobori pe celălalt
îl ţii la pământ
nu te gândeşti că nu-i frumos
nu te gândeşti că nu-i drăguţ
ideea este doar să-l împiedici
să se mai scoale
vreodată"
sau sa te razbuni pe tine:
"şi am învăţat
să beau vodka
direct din sticlă"
stiu, poate o sa spui ca astazi este bine sa se aplice "legea junglei", dar daca toti o sa procedam asa, unde o sa ajungem? trebuie sa fim mai buni, mai intelepti, asa se va ajunge si la insanatosirea planetei noastre si, respectiv, a oamenilor.
poemul tau este lung,(in consecinta, si comentariul meu)poate ca ar mai trebui scurtat, sunt unele lucruri care se repeta.
Las cele 4 puncte ale mele pentru idee si stilul simplu, curgator.
dur ca o sticlă de vodkă băută dintr-o suflare, până la capăt.
un poem foarte bun; filosofie, realism şi stil într-un singur text.
