Masca

scuze daca te-am ofensat cu ceva. daca era despre cineva real, atunci imi cer scuze. eu am luat doar ca fictiune

Dle Muja, mi-aţi repovestit poemul cu atâta uşurinţă, încât am impresia că l-aţi memorizat. În plus, aţi comis o formulare interesantă - "efectul de fiinţă energetică al răposatului".
Bine că aţi trecut pe aici,
o vară inspirată în continuare!
Irina N.

nu-mi place, e prea lalait pentru a crea un efect care sa miste ceva in mine. adica sincer, am inteles, omul de-acolo e o fiinta energica centrala, va aduna pe toti in jurul lui, parintele simtea nevoia sa-i faca confidente, etc etc, si acum uite-l in contrast, fara suflare, oasa piele maxilar etc, iar finalul cu 'sufletul nu mai e in gura intredeschisa' nu vine cu nimic nou si nu ma muta cu nimic din loc, pentru ca era de asteptat. in plus, nici efectul de fiinta energetica a raposatului nu se transmite, din pacate, pentru ca ramane la nivel descriptiv si atat. trebuie mai mult de atat in text

Încântată de vizită! Comentariu dintr-o bucată, aproape m-aţi convins să fragmentez, dar mai târziu.
În limba rusă Denis e cu "s". Dar nu cred că e important.
Mulţumesc mult, Deniz Otay!
Mai citim, Irina

un poem bun, dintr-o bucată, cu un final pe măsură. mi-ar fi plăcut dacă era mai fragmentat, poate o altă tăietură a versurilor.
am remarcat câteva pasaje, dar cel mai mult mi-a plăcut acesta:
''iar noi stingem lumânările
să nu se încălzească aerul în cameră
să nu se schimbe culoarea feţei care mai ieri se întorcea
spre fiecare din noi
surâzând ridicând din sprâncene în semn că ne recunoaşte,
acum capul lui stă nemişcat sub masca albă''. 8p.
cu prietenie,
Deniz

Ce înseamnă scriere "gândită", Adrian? Optezi pentru o formă mai dinamică. Mie însă îmi pare că forma se naşte odată cu fondul. Concomitent. Asta în cazul când există fond. Mă bucur că ai trecut şi ai lăsat un ecou.

Teodor!!!!!
Ce surpriză steaua ta. Îmi spui că e un "text plin" şi mă bucur. O să văd, poate mai încerc o altă varinată de "tăiere" a versurilor, deocamdată nu mă încumet. Ştii prea bine că nu e suficient să ai sensibilitate ca să faci un poem, mai trebuie şi altceva.
Mulţumesc mult!
Ne mai citim, IrinA

Mulţumesc, Cornel, pentru Remix. Mama spunea că e bine să rezonezi.
Ioan! Chair că terbuie să plecăm teatral, cu o mască albă pe faţă, şi apoi cortina. Frumos gândit. Eşti om de teatru?
Ne mai citim, cu drag, Irina

Alexandru, titlul comentariului tău e revelaţia care a dat peste mine când scriam acest text. Sigur, nu e meritul meu că am putut spune aşa, eu doar am transmis ceva care a venit de undeva.
Dragoş, şi commul tău e horror şi foarte inspirat, mai ales când vorbeşti de "ochiul ăla mai nestrâns".
Vă mulţumesc şi mai veniţi, să-mi fie mai puţin frică de inevitabil.
Mai citim, Irina

să pună steluţa la locul ei. şi evident, punctele...

vai, criza asta...!

în acord deplin cu anticomentatorii găsesc o clipă în detaliu care induce o stare. găsesc un text plin. doar trecând prin el ţi-se formează o imagine.
*preotul acesta va veni mâine/ odihnit şi spăsit/ iar noi stingem lumânările/ să nu se încălzească aerul în cameră/ să nu se schimbe culoarea feţei care mai /ieri se întorcea/ spre fiecare din noi*

nu-mi permit să recomand şi nici nu sugerez să se facă modificări pe text, dar dacă ar fi al meu aş umbla puţin la formă. o aşezare, poate altfel, sau o tăiere a versurilor, l-ar face un poem strong.
şi totuşi
de subliat o certă sensibilitate, pentru care las o stea

cu sinceritate,
teodor dume,

ca fond, textul e reuşit; are încărcătură şi "gând", scrierea e "gândită".
dpdv al formei, e mai puţin reuşit; e mult prea static.

"ei spun mască
dar de fapt e o cârpă îmbibată cu formol
ultima noapte pe pământcu
masca albă pe faţă"

Un poem care îţi crează un gol interior şi o stare de meditaţie, de fapt peste toate măştile se aşează ultima mască albă în ultima noapte pe pământ. Se încheie o viaţă, ca o reprezentaţie. 8 puncte.

mi-o plăcut textul.
are potenţial.
poate puţină dinamică l-ar face şi mai bun.
8 puncte.

mi-am permis şi un remix "la minut", asta ptr că am rezonat

aşa îmi spunea mama că
ei spun mască dar
de fapt e o cârpă îmbibată
cu formol aşa îmi spunea mama în
ultima noapte
pe pământ cu masca albă
pe faţă îmi spunea să nu se schimbe tenul
până dimineaţa să nu iasă
pete vinete pe ce-a mai rămas
îmi spunea mama din chipul lui ce-a mai rămas?

totul aşa îmi spuneai toate
oasele capului spuneai maxilarele întregi osul
aşa-mi spuneai frontal şi occipital toţi
muşchii fibrele musculare care
spuneai îi deschideau gura făcând-o
să râdă aşa
mi s-a mai spus ori
să vorbească era vorbăreţ glumeţ spuneam
se adunau nuntaşii în jurul lui îmi spuneau mama şi femeile
cu copii îl urmau spuneai după ce
ieşea de la biserică şi preotul îi povestea
hohotind că odată trecând seara
pe lângă cimitir a simţit
o privire în ceafă şi a luat-o
la fugă aşa îmi spunea mama ridicându-şi poalele bine
că era ceaţă deasă spuneam şi nu l-a
văzut nimeni îmi spuneai preotul acesta
va veni mâine odihnit şi spăşit iar
noi spuneam stingem lumânările să nu
încălzească aerul în cameră să nu
se schimbe culoarea feţei care mai ieri se
întorcea spuneam spre fiecare
din noi aşa îmi spunea mama surâzănd
ridicând din sprâncene în semn că
ne recunoaşte spuneam acum
capul lui stă
nemişcat îmi spuneai sub masca albă faţa
încă nu s-a desfigurat aşa îmi spunea mama craniul
zace întreg acolo pe pernă spuneam
carnea obrajilor mi s-a mai spus
umezită în formol spuneam se păstrează intactă
aşa îmi spunea mama buzele
limba îmi spuneai şi dinţii
spuneam sunt la locul lor
mi s-a mai spus numai

sufletul spus nu mai
e în gura între
deschisă

E un poem care mă intrigă. E bine construit, înspăimântă tare. Mai ales culoarea palorii mortului. Ea, vinovata, se schimbă după priveghi, ne va alerga tembela, trebuie să-i facem ceva, s-o mascăm... Puneţi-i formol, că altfel ridică din sprâncene, face cu ochiul ăla mai nestrâns, îi beleşte brusc pe-amândoi...

un text-metafora foarte interesant, cu multe detalii care îl întregesc, rotunjesc, un ritm alert, nicio pauza în citire aici, totul bazat pe sugestie...
e interesant pentru că aici masca nu acoperă, nu are acest rol de a ascunde, sau de a se ascunde, ci unul mai puternic, ea păstrează, conserva... ce?
păi pot fi mai multe interpretări aici... pe mine m-au mișcat versurile: "a simțit o privire în ceafă și a luat-o la fugă"// "iar noi stingem lumânările
să nu se încălzească aerul în cameră
să nu se schimbe culoarea feţei care mai ieri se întorcea/spre fiecare din noi" // "numai sufletul nu mai e în gura întredeschisă" ... Fericirea de atunci, una rătăcită poate avea o masca îmbibată în formol spre a fi păstrată, pentru a se încerca o oarecare resuscitare. Iar fericirea aceasta poate lua forma oricui - un chip iubit, drag, amintirile frumoase, un timp tainic pierdut... dar ma lungesc prea mult, și dacă greșesc e mai bine să mă opresc aici :). Eu asta am văzut dincolo de versuri...

alex