Masele.- Boris Mehr Adăugat în 05 februarie 2010, la 22:52 | 405 afișări / 316 vizitatori |
Masele
Există uneori un rău mai mare decât o faptă rea, o vorbă rea, acest rău se numeşte –ignorarea. Aţi văzut ce mult suferă un câine când nu este băgat în seamă? Aţi văzut cum reacţionează un copil când nu este băgat în seamă? Noi, adulţii ... se zice, ne maturizăm, strângem din dinţi, credem că putem să ne hrănim din propriile păreri, din uşoare distracţii, din plăceri trecătoare, din prietenii de doi bani, NU ! A ignora un om, a-i spune că este nimeni, chiar a nu-i spune nimic este o crimă. Nu există cod penal, cod civil, există un cod mult mai sever, cel al sufletului, al moştenirii unui dar – de a comunica. Plantele comunică, de ce oamenii, fiinţe superioare, se zice, au desfiinţat necesitatea comunicării? De şase luni bat la o poartă închisă, precum eroul lui Kafka la poarta Legii, la poarta Castelului? Nimic. Pot să strig eu peste mări şi ţări? Culmea, par un caraghios, un infantil, un Satana cu semnul minus, adică? Un înger prost. Nu există faptă mai rea, decât să nu răspunzi, atunci când nimic nu te costă. Chiar de te-ar costa, când ştii că un semen aşteaptă un răspuns. Ah, m-a jignit, va spune persoana care ştie să nu răspundă. Nu există jignire mai mare, (poate,, de aici şi voluptatea persoanei), decât să nu răspunzi. Omul se simte ca într-o groapă de nisip, aţi citit „Femeia nisipurilor” de Kobo Abe? Îţi vine să blestemi, vrei să fii agresiv, dar nu este frumos, nu este fair, nu este civilizat. La naiba cu orice civilizaţie, când sunt oameni care se sinucid din cauza singurătăţii. Există tăcerea nesigură, tăcerea supărării, tăcerea amabilă, tăcerea concentrată, tăcerea iniţierii, misterele dialecticii sociale, tăcerea sub diferite forme.
După o noapte de insomnie, am ajuns la concluzia că noi greşim când ne confundăm între noi.Se spune, ca să-l judeci pe cineva, pune-te în locul lui. Nu, este o eroare, noi aşa procedăm de obicei, dar suntem prea diferiţi unul de celălat, încât este imposibil să te pui în locul celuilalt. Un hoţ crede că toţi sunt hoţi, un mincinos crede că toţi mint, un naiv crede că toţi sunt naivi, ş.a.m.d. Suntem diferiţi genetic, apoi ca educaţie, cultură, ca lipsă de cultură, ca lipsă de educaţie, ca sex, ca forţă morală, intelectuală, fizică, da, fizică, un om cu muşchi judecă altfel pe ceilalţi, care i se par nişte slăbănogi fără importanţă. Nu mai spun ce mult schimbă funcţia caracterul unui om ... fără caracter. Dar ceea ce spun este banal. Am vrut doar să vă dau un sfat, iubiţi cititori, câţi mă citiţi – nu încercaţi să fiţi altceva, decât ceea ce sunteţi. Astfel nu vor mai fi certuri, divorţuri, etc. Personalitate au şi câinii, priviţi ce comportament variat au câinii. Atunci, oamenii de ce trebuie să semene între ei? Cel mai degradant mi se pare modul în care un om se topeşte într-o masă de oameni, iar masa nu mai are discernământ. Masele pot lovi în oricine. Uneori cu dreptate, de multe ori fără nici un drept. Războaiele, pogromurile, revoluţiile sunt pornite de indivizi şi făcute de mase.
Studiu de caz-
Despre Holocaust
Preambul – Acesta este un articol. Pentru a fi trecut la cap. Istorie este necesar un aparat științific. Voi scrie ceea ce gândesc în acest moment, iar subiectul a fost tratat de sute de autori, cu mult mai bine decât mine. Pot spune doar că m-am născut în 1941, în Nordul Caucazului, unde părinții mei s-au refugiat din calea trupelor germane. Bunicii din partea mamei au fost împușcați în 1942, pe malul Bugului, de un pluton german, la fel ca mii și mii de evrei nevinovați. Episodul este descris de Arnold Daghani în cartea „Groapa este în livada cu vișini” apărută în engleză, la Londra, în română, la București în 1946 și 2006( Ed. Hasefer) și în Germania ( 2000).
Un prieten mi-a reproșat că nu scriu detaliat despre Holocaust, cu ocazia Zilei Comemorării acestuia, la 27 ianuarie ( în 1945, a fost eliberat lagărul de la Auschwitz). Personal am scris „Evreii, istorie, valori” , unde am tratat și acest subiect, în 2000, la Ed. Hasefer. Placheta de versuri ” Vocea profesorului”( 1993) dedicată victimelorHolocaustului a fost achiziționată de Biblioteca Muzeului Holocaustului din Washington, director fiind Radu Ioanid.
Cap. I Ce a fost Holocaustul?
Cuvântul este preluat din limba greacă și înseamnă „ardere de tot”, un ritual cunoscut în antichitate, pentru a aduce ofrandă zeilor prin arderea unui animal. Profesorul Carol Iancu de la Universitatea Montpellier III nu este de acord cu acest termen cu referire la uciderea a șase milioane de evrei ( Raul Hilberg afirmă că au fost 5, 1 milioane), el folosește cuvântul Shoah ( catastrofă, în ebraică).
Andrei Oișteanu a propus o definiție- Holocaustul este suma unor măsuri de persecuție și exterminare a populației evreiești din Europa, care a inclus marginalizarea, propaganda antisemită, jaful, deposedarea ilegală de bunuri, interzicerea drepturilor cetățenești, culminând cu exterminarea fizică prin execuții, gazare, înfometare, deportarea în condiții inumane ( frig, lipsa unei minime asistențe sanitare, etc.)Din acest motiv, Raportul Comisiei Wiesel ( Elie Wiesel este supraviețuitor al unei familii exterminate în totalitate după deportarea acesteia de către fasciștii unguri, în 1944, din Sighet la Auschwitz).). a încadrat politica rasială a regimului antonescian în marele proces holocaustic european. Desigur, Raportul nu este complet,a fost criticat și de oameni de bună credință și de negaționiști. Conform legislației europene, ca și a celei din România , negaționismul, rasismul, xenofobia, antisemitismul,extremismul de dreapta și de stânga sunt condamnate.
Despre Holocaust s-a scris enorm, nu este nevoie decât să amintesc numele lui Raul Hilberg, Jean Ancel, Carol Iancu, Andrei Oișteanu, Andrei Cornea, Alex. Stoenescu, Adrian Cioroianu, Vladimir Tismăneanu,Florin Constantiniu, Dinu Giurăscu, Mihai Pelin, dintre cei cunoscuți la noi, ca și negaționiști, pe care nu mă vă obosesc să-i menționez. Cel mai consecvent negaționist pe plan european este Le Pen, șeful unui partiduleț de extremă dreapta din Franța. Până și fiul lui Martin Bormann, care a fost adjunctul lui Hitler în NSDAP a recunscut crimele nazismului. Îi includ aici și pe scriitoatrea germană Herta Mueller, Guenther Grass, marele romancier Heinrich Boell, etc. ( nu am Umlaut,de aceea folosesc ortografia veche germană, ue).
În România Holocaustul a început în octombrie 1941, când au fost deportați, fără nici o justificare, doar ca pretext, pactizarea cu URSS, a evreilor din sudul Bucovinei,. care nu se aflase sub ocupație sovietică.
În urma deportării evreilor în Transmistria au murit circa 150.000 de evrei, cetățeni români și circa 120.000 de evrei foști cetățeni sovietici.
La procesele de la Nuernberg ( 1945-1946) nu s-au judecat decât crimele capilor naziști și a unor colaboratori apropiați. De aceea nici legionarii ( care nici nu au avut cum să participe la Holocaust, nefiind la putere în acest timp), nici Ion Antonescu nu au fost implicați. Antonescu , împreună cu câțiva colaboratori apropiați a fost judecat la București, după o detenție de aproape doi ani la Liubianka, sediul NKVD. Procesul său nu a respectat toate normele juridice, dar vina sa este imposibil de ignorat. În iulie 1942, mareșalul, care s-a opus aplicării„soluției finale” de care se ocupa Eichmann, a încetat deportările evreilor, considerând că războiul nu are o șansă favorabilă aliatului german. Deși a declarat că el va salva România de „pericolul jidovesc”, a permis unor vase de mic tonaj să transporte un număr limitat de evrei în Palestina. Scopul era de fapt același – purificarea etnică. Aici ajungem la problema antisemitismului în România.
Cap. II Antisemitismul
Antisemitismul este un termen introdus de Wilhelm Marr, un sociolog german, în secolul XIX, preluat de H. Chamberlain, ginerele compozitorului Richard Wagner. A existat înainte de Primul Război|Mondial un partid care se autointitula Antisemit. Hitler nu a venit pe un teren gol. La Viena erau cercuri cu vederi declarat antisemite. Cartea lui Hitler, „Mein Kampf”, scrisă în 1923, în timpul detenției lui Hitler, care participase la un puci antiguvernamental, este
în mare parte dedicată așa zisului pericol iudeo-plutocrat, Hitler considerându-se un socialist, un apărător al muncitorilor. ”Protocoalele Înțelepților Sionului”, o broșură editată de Ohrana țaristă,sub semnătura teologului Serghei Nilus, audevenit un material de inspirațe pentru propaganda nazistă. Pe deoparte evreii erau acuzați de plutocrație ( v. SUA) , pe de altă parte de bolșevism ( v. URSS). Aceasta este o altă temă.
În 1927, Corneliu Zelea Codreanu publică o „ Cărticiă a șefului de cuib”, care trasează direcțiile de organizare a Mișcării legionare. Despre evrei aproape că nu se amintește, decât o frază sună astfel – „ Noi vom rezolva chestiunea jidovească”. Astăzi neo-legionarii afirmă că nu sunt antisemiți, dar publicațiile lor abundă de atacuri de acest gen. Legea în vigoare nu se aplică. Ei au publicat și ” Cărticica”, dacă ar fi numai acest fapt și este suficient. A rezolva chestiunea evreiască este limpede ce poate să însemne, pentru orice om cu scaun la cap. Extremiștii islamici de astăzi doresc și ei să rezolve chestiunea existenței Statului Israel.
Se spune că un armean bătrân, aflat pe patul de moarte ar fi chemat pe fiii săi la căpătâi și le-ar fi spus – aveți grijă de evrei. Fiii s-a mirat foarte. Bătrânul le-a explicat – după evrei , urmăm noi. Adevărul este că extremiștii turci au exterminat în anii 1915-1918 circa un milion și jumătate de armeni, cetățeni turci. Ura interetnică și interreligioasă este veche. Biserica catolică are pe conștiință pogromurile făptuite de cruciați, execuțiile comandate de Inchiziție, iar pravoslavnicii lui Hmielnițki au ucis mii de evrei în Ucraina și Polonia. În România, în ciuda afirmației Hannei Arendt că ”România ar fi fost cea mai antisemită țară”( nu suntem de acord cu această exagerare fără fundamentare), antisemitismul nu a avut „succesele” din Austria, Germania,Ungaria, Franța, Polonia, Rusia. Dar au fost antisemiți V. A. Urechia, A. C, Cuza, Nicolae Paulescu ( compara pe evrei cu paraziții biologici care trebuiesc stârpiți până la unul), adică oameni care aveau o înaltă pregătire. Pe altă poziție, adică umanistă s-au aflat Mihail Sadoveanu, C. Rădulscu-Motru, Demostene Botez, Tudor Arghezi, N.D. Cocea, ș.a. PCR devenit PMR și apoi iar PCR avea la început destui membri de origine evreiască, ceea ce este perfect explicabil, comunismul declara egalitatea nu numai socială, dar și națională. La 800.000 de evrei existenți în România, în 1939, circa 500 ( cinci) sute erau evrei comuniști plus unii simpatizanți. Serviciul secret sovietic avea agenți în toată lumea, de absolut toate etniile, ruși, gruzini, letoni, germani, evrei, englezi, americani, unii spioni fiind demascați și deveniți celebri. Cel mai mare spion sovietic era Richard Sorge, german get-beget. De aceea nu pot fi de acord cu teza lui Paul Goma, care pentru dizidența sa merită tot respectul, referitor la comportamentul evreilor basarabeni în 1940. Nu se poate nega faptul că evreii supuși legilor rasiale puse în aplicare de guvernul Goga-Cuza în ianuarie 1938, ar fi fost foarte atașați idealurilor românești, când ei erau considerați paria, erau descetățeniți peste noapte. Dar generalizarea, deformarea unor realități nu poate fi acceptată. Nu s-au adus probe că militarii români au fost molestați, uciși de evrei basarabeni, iar în cazul că au fost asemenea excese, vinovații, individual, ar fi trebuit să răspundă pentru faptele lor, dar nu a avut loc nici un proces, deși Basarabia a fost sub adminstrație română în perioada 1941-1944. Regimul a preferat să ia măsuri punitive colective, de natură rasială. Persecutarea și executarea populației civile se numește crimă împotriva umanității și, în caz de război, crimă de război. Citiți toate enciclopediile britanice, americane apărute după război, referitoare la acest subiect și,în speță,la mareșalul Antonescu. Că a murit în mod demn, ca și Nicolae Ceaușescu, de altfel, nu îl absolvă de o vină istorică.
Înainte de a încheia, doresc să precizez că nu mă consider un om persecutat de cei din jur, nu am complexul evreului persecutat, nu mă consider fiul „poporului ales”. Nu există „aleși”, suntem oameni. Cine consideră altfel, cade în paranoia, în rasism, indiferent cărei etnii, cărei religii aparține.
PS.
Pildă
Gemenii
Erau pe lume doi gemeni. Precizez- doi, precum turnurile nefericite de la New York. Acești gemeni erau oameni și trăiau într-un sat. Au crescut, s-a însurat, au făcut copii, copiii au crescut. Toți semănau între ei. Se pare că și mamele copiilor erau gemene. Nu știu ce l-a apucat pe unul dintre gemeni, să-i spunem A. să se uite mai atent la gemenul B. și să înceapă a râde. B. s-a uitat nedumerit și l-a întrebat ce l-a apucat. A nu a găsit un răspuns, dar a început să râdă și mai tare. Îmi este milă, spunea el, dar îmi vine să râd ce urât ești. B. s-a înfuriat și l-a lovit pe A. Au sărit copiii, deja mari și s-a încins o bătaie care s-a încheiat cu moartea a cel puțin unei jumătăți din ambele familii. A fost mare jale în sat. A., cel care începuse toată dandanaua era teafăr și s-a dus la înmormântări. La un moment dat a început să râdă. Preotul s-a întrerupt din slujbă și l-a întrebat ce l-a apucat. Dar ce, sfinția ta, ai vrea să plâng? Mie mi-a spus un bunic, geamăn cu un alt bunic, că în viață râsul le vindecă pe toate. Și ? Păi cum și? Bunicul a ajuns la o sută cincizeci de ani. Dar acum unde este? Uite-l acolo, pe o buturugă. Într-adevăr, pe o buturugă stătea o mândrețe de moșneag, cu barba și mustățile albe, se uita la ei. Și geamănul lui unde este? S-au bătut și geamănul lui a murit. Bine, dar nu este de râs, a ripostat preotul. Dar ce, eu am spus că este de râs? Recunoaște, totuși, că am dreptate, râsul este mai bun decât plânsul. Un hohot se înălță deasupra satului. Era de râs, era de plâns? Nu se știe.
Boris Marian
Distribuie pe facebook
