Mierea se prelinge peste marginile poemului un fel de teatru ce şi-a sfărâmat actul nu în scene, ci în şapte migrene - George Paşa Adăugat în 07 iunie 2010, la 11:22 | 224 afișări / 188 vizitatori

Personaje:

Poetul, teleportat din secolul al XIX-lea

Dox, strănepotul lui Vox, impresar literar la firma "Noi te recomandăm, nu te furăm"

Apis, culegător de miere în poiana urşilor menajeri

O Voce Feminină

Stele pe cer

Luna, ieşită la plimbare



Migrena 1

Personaje: Poetul, Luna

(Într-un balon, de pe vremea când moşu' Cupidon trăgea cu arcul după porumbei şi-l nimerea tot pe dracul. Poetul stă în acest balon, îmbrăcat în costum naţional muntenesc. Undeva, mai sus, cerul, pe care se zăresc nişte stele şi Luna, care va fi undeva în centru pe bolta cerească, actriţa scoţând capul printr-o fereastră rotundă.)

Poetul (către Luna, ieşită la plimbare): I-am spus că muza e în vacanţă, dar nici n-a vrut să audă.”Până într-o săptămână–mi-a zis–să-mi aduci poemul ăla cu caltaboşii atârnaţi pe sârmă!” Şi-acum, mă rog de tine, ajută-mă să scriu ceva măcar optzecist, dacă nu douămiizecist, fiindcă, sărmanul de mine, în afară de romanţuri, elegii şi alte piftii, crede-mă, n-am scris altceva vreodată.

Luna (oţărâtă, cu nasul roşu de ciudă): Da' ce crezi, mă poetache, n-am eu destule pe cap? Tocmai acum, când plecai şi eu la plimbare, trebuie să mă deranjezi cu văicărelile tale. Îmi luasem şi eu vreo câteva zile de relache, plictisită de atâtea ode şi epode ce mi le-au cântat de secole poetachii conului Peşte, când apari tu, milogul de ultimă oră, să-mi strici ziua. Cheam-o p-aia din vacanţă, îi dai liber altădată, şi scrie, scrieţi-ai viaţa pe stânca durerilor!



Migrena 2

Personaje: Poetul, Luna, Stele pe cer, Dox, O Voce Feminină

(Scena este acum pe Pământ. Poetul, abia aterizat pe un maidan plin de bălării, este întâmpinat de Dox, strănepotul lui Vox. Dox este impresar literar la firma „Noi te recomandăm, nu te furăm”. Este îmbrăcat într-un costum elegant şi poartă ochelari negri de soare. Are permanent un zâmbet larg pe buze.Cum este cuprinsă numai o parte din bolta cerească, numărul stelelor ce vor "participa" la jocul scenic va fi hotărât de către regizor. Mărimea acestora va fi variabilă, se va lăsa, şi în acest caz, câte o fereastră rotundă, pe unde actriţele vor scoate capul atunci când vor spune replicile. Fereastra se va deschide, spre interior, numai atunci când vor fi rostite replicile. Stelele vor avea rolul corului, de aceea replicile trebuie să fie simultane.)

Dox (afabil, strânge mâinile Poetului): De când vă aşteptam! De fapt, unii au murit de vreun secol tot aşteptându-vă. Dar iată că Poetul a sosit. Toate stelele pe cer au orbit îndreptându-şi privirea spre pământ, doar-doar vă vor vedea venind, iar luna–ce să mai zic?! - a tot ruginit de când aşteaptă pe cineva să-i ungă balamalele sufletului mai ceva ca Eminul nostru drag.

Stele pe cer (indignate): Minte, dom'le, nu-i aşa, a încercat de mai multe ori să ne păcălească, spunându-ne că a venit Poetul şi să coborâm de pe cer în poezie, dar nu l-am luat în seamă când am văzut ce căzături de poezii scriau aceia pe care ni-i scotea în faţă. Să-ţi fie ruşine, Dox, faci de ruşine spiţa lui Vox!

Luna (râzând în hohote): Măi, Dox, cred că tu habar n-ai ce-a scris Eminul, dacă îi recomandai pe pitpalacii ăia, cu dramoletele lor deşucheate, drept poeţii lunii. Ai anului, nici atât, cred că de te-ar fi auzit, ar fi râs bătrânul An de s-ar fi cutremurat pământul.

(Se-aude, după o stâncă, O Voce Feminină. Aceasta se recomanda frecvent drept muză.)

O Voce Feminină (cu un glas piţigăiat, vrând să pară dulce şi pătrunzător): Poetule, ia-mă pe mine! Fă-mă muza ta şi-ţi voi turna în versuri nectarul cel mai dulce, încât şi stelele se vor opri în loc, pe cer, atunci când vor auzi cântarea dumitale.

Stele pe cer (cu glasuri ironice): Fugi de-aici, fandosito, nici muza din şanţ nu te poţi lăuda că ai fi!

Poetul (dezorientat): Dar trebuie să termin într-o săptămână poemul cu caltaboşii pe sârmă. Mierea ta nu m-ajută. Îmi trebuie ceva fain, la modă, nu retro. (Deodată iluminat, o întreabă pe acea pretinsă muză.) Stai aşa! Da' tu ştii să faci caltaboşi? Poate aşa, mâncând, îmi va veni şi apetitul pentru poemul caltaboşilor.

O Voce Feminină(întristată): Din păcate nu prea ştiu să gătesc. Tot mereu urmărindu-i pe poeţi, nu am avut timp să învăţ.

Poetul (înciudat): Măi să fie! Da' ce ştii tu să faci?

O Voce Feminină (iluminată): Ştiu pe unul, Apis, culegător de miere în poiana urşilor menajeri. Are o miere de modă nouă, merge şi fără apă, numai pe stomacul gol. Dar trebuie să te programezi din timp la audienţă. Însă cred că te poate ajuta domnul Dox, are trecere la acel faimos şi mieros vrăjitor. Ce zici Dox?

Dox (scărpinându-se într-o barbă imaginară): Da, desigur. Hai şi-om merge!





Migrena 3

Personaje: Poetul, Dox, Apis

(Într-o poiană din marginea unei păduri, unde Apis are câţiva stupi. Când apar Poetul şi Dox, Apis strânge mierea de albine din stupi, fiind îmbrăcat într-un halat alb, cu o mască de protecţie pe faţă. Desigur, pe scenă nu vor fi albine, doar un zumzet simulat prin mijloace acustice. Ar exista pericolul ca spectatorii şi actorii să fie înţepaţi suplimentar, pe lângă acele pe care dramaturgul are grijă să ni le administreze în voie, sperăm, cu acelaşi efect terapeutic.)

Dox (cu o voce domoală, să nu stârnească albinele): Salutare, salutare, maestre Apis!

Apis (întorcându-se spre Dox, scoţându-şi pentru câteva secunde masca): Salut, Dox! Aşteptaţi puţin să-mi termin treaba!

(O pauză de vreo 2-3 minute, timp în care Apis strânge mierea de la ultimul stup. Ceilalţi se aşază pe iarbă şi privesc la el.)

Apis (cu o voce liniştită, după ce a terminat treaba): Ei, Dox, sunt onorat, ca de obicei, de vizita dumitale. Domnul? (Arată din priviri spre Poet.)

Dox (cu o voce teatrală): Maestre Apis, am deosebita şi nepreţuita onoare de a vi-l prezenta pe Poetul teleportat din secolul al XIX-lea. A fost chemat la noi într-un schimb de experienţă. El ne va spune, la sfârşitul vizitei sale, după ce va scrie un poem în spiritul veacului nostru, dacă poezia a murit astăzi ori ba. Editorul i-a comandat un poem cu nişte caltaboşi atârnaţi pe sârmă. Cum preastrălucitul poet are muza plecată în vacanţă şi trebuie să termine textul mai devreme de o săptămână, m-am gândit că mierea şi descântecele dumitale vestite îi vor fi un stimulent benefic, putând să contracareze absenţa.

Poetul (întristat): Eu nici măcar nu beau, nu fumez, nu iau opium. Aflai de la Dox că astăzi au apărut alte stimulente mult mai îndrăcite, ale căror nume nu le-am reţinut.

Apis (spre Poet, cu o voce părintească): Lasă, maestre, nu mai fi întristat. Îţi voi da câteva linguriţe de miere, nu înainte însă de a bolborosi câteva formule magice pentru ca efectul să fie deplin.

(Apis îşi spune descântecul. În acest timp, ţopăie în jurul Poetului.)

Dili-dili, ahtici,
Golopenza, ahticenza.
Frunză, apă, negru-n cer,
Jar de pipă, scuipă-n sus
Cel care îşi e de-ajuns.
Miere-n cer, miere-n pământ,
Cine spune că e sfânt?
Dili-dili ahtici,
Golopenza, ahtirenza.
Ciopor de furnici s-a strâns
Pe-o mare brânză
De la prânz.
Ţop-ţop-ţop,
Lumea e-n plop,
Fierbe-n ape verde, roşu,
Ocru de la tata moşu'.
Golopenza, ahtirenza,
Dili-dili ahtici.
Fum şi oase, praf de vânt,
Creşte loboda-n pământ,
Prin ea să umbli ca un vodă,
Să compui noua epodă
Pentru draci şi pitpalaci,
Dacă nu ai ce să faci,
Pentru lună, pentru stele,
Că prea mult ţi-e drag de ele.
Să rămâi curat, alintat
De muze cu ochiul format,
Să scrii poemul caltaboşilor de pe sfoară
Şi să ajungi cel mai vestit din ţară.
Facă-se totul precum ceara, precum mierea
Sau, ca mai mereu, cum va dori muierea.

(Apis suflă de trei ori deasupra borcanului cu miere, se închină, după care îi cere şi Poetului să facă acelaşi lucru. Când ritualul se încheie, Apis îi dă Poetului, cu propria mână, trei linguriţe de miere.)

Poetul (parcă revigorat): Îţi mulţumesc, maestre Apis. Parcă prin vene a început să-mi colinde iarăşi tremuriciul poetic. (îngrijorat) Numai că aflai pe drum, de la Dox, că s-a schimbat atât de mult vocabularul, încât tot sunt neîncrezător. Şi muza nici nu se sinchiseşte. I-am trimis o scrisoare printr-un porumbel, dar nu mi-a răspuns.

Dox (zâmbeşte ironic): Păi, maestre, acum s-au inventat şi telefonul, şi e-mailul, şi mess-ul. Poţi şi să o vezi prin intermediul unei camere web, ce atâtea griji inutile?

Poetul (tot îngrijorat): Cei care m-au trimis aici nu mi-au zis nimic.

Dox (pe acelaşi ton): Uite care-i treaba, poţi adopta unul din două stiluri mari şi late, care-ţi pot asigura uşor succesul. Primo: scrii simplu, cât mai simplu, fără neologisme, fără alte farafastâcuri. Mai bagi câte un argou, din acelea vechi de când lumea, şi gata, ai agăţat caltaboşul pe sârmă. În acest caz, n-ai nevoie de vreun dicţionar. Secundo: iei un dicţionar de neologisme şi noul DOOM, care cuprinde şi multe anglicisme pătrunse relativ recent în limba română, le combini după talentul dumitale recunoscut, astfel încât nimeni să nu înţeleagă nimic şi gata, succesu-i asigurat, caltaboşul pe sârmă l-ai atârnat. Dacă oboseşti prea mult şi ajungi să te cruceşti de ce-a ajuns biata limbă română, mai iei câte o linguriţă din mierea fermecată a maestrului Apis. Hai, curaj, bătrâne, să vezi ce vânzare o să ai, să nu-mi spui mie Dox, strănepotul lui Vox.






Migrena 4

Personaje: Poetul, Dox, Apis, O Voce Feminină

(Decorul este acelaşi. Toţi cei dinainte stau pe iarbă. Apis rămâne pe gânduri, ciulind uneori urechile la ceea ce aude. La un moment dat, din pădure, se aude O Voce Feminină.)

Poetul (neîncrezător): Cum aş putea să scriu adunând cuvintele dintr-un dicţionar? Dumneata crezi că poetul poate să scrie în afara inspiraţiei? Cu mierea maestrului Apis cred că ai dreptate, mă va stimula.

Dox (cu un ton împăciuitor): Mi-am dat şi eu cu părerea, ca oricare vieţuitor în preajma artiştilor cuvântului. Să ştii că s-a dus vremea când scriai numai ce-ţi dicta inima. Azi, dacă nu găseşti subiecte pe placul publicului mediu, eşti un poet ratat. Cititorul e prea ocupat cu alte lucruri mai pragmatice, nu se mai oboseşte cu lecturi care nu au drept scop divertismentul. Chestiunile prea complicate îi cer mult timp, de care nu prea mai dispune.

Poetul (intrigat): Adică eu trebuie să scriu după cum vrea cititorul sau editorul? Sufletul meu nu mai contează?

Dox (pe acelaşi ton): Ba contează, dar e musai să te gândeşti şi la sufletul celor care te citesc. Cum se spune: „Să împaci şi capra, şi varza.”

Poetul (ironic): Drept spui, să iasă o varză numai bună pentru capre. Sau ţapi. Până la urmă, tot eu voi fi ţapul ispăşitor.

O Voce Feminină (cu aceeaşi voce piţigăiată şi cu duioşie): Ia-mă pe mine, Poetule! Lasă-mă să stau măcar la fereastra dumitale şi "să-ţi şoptesc şoapte de-amor"!

Poetul (tot ironic): Şi să mi se pară că aud voci, de parcă aş fi luat-o razna!

Dox (şovăitor): Bine, maestre, atunci scrie cum vrei, dar vezi să fii puţin şi pe placul Editorului. Ţine, totuşi, cont de sfaturile mele! Vei vedea că va fi bine. Acum, să te conduc la casa de oaspeţi.

(Dox şi Poetul îl salută pe Apis, strângându-i mâna şi mulţumindu-i pentru ajutor.)





Migrena 5

Personaje: Poetul, O Voce Feminină

(Într-o încăpere modest mobilată, cu un pat pentru o singură persoană, un dulap de haine, o etajeră pentru cărţi şi un birou micuţ, pe care se află un computer, cam inutil pentru Poet, fiindcă, venit dintr-un alt secol, n-are cum să poată lucra la el. Totuşi, un teanc mărişor de file albe şi un stilou cu peniţă de aur reprezintă un ajutor preţios pentru Poet, aflat la birou, îmbrăcat acum în blugi şi tricou de culoare neagră, lucrând de zor la începutul poemului. Pe tricou, este imprimat cu alb enunţul: DON'T DISTURB ME. Poetul mototoleşte filă după filă. Într-un târziu, se aude la fereastră şi O Voce Feminină.)

Poetul: A, cred că am găsit începutul. „Ah, mierea buzei tale, păsărică...” Nu, nu merge, asta a mai scris Eminul. Uf, e a treia oară când scriu tot despre miere. Degeaba am ascuns sub pat borcanul cu miere de la Apis, tot la el mă gândesc.
Ei, dar poate asta merge mai bine:
„Refuz linguriţa cu miere,
nu mâna întinsă a potrivnicului...”

O Voce Feminină (încet): Versurile astea le-a scris deja un poet actual. Nu merge.

Poetul (surprins): Mulţam fain, Voce! Uite cum puteam să ajung la plagiat. Gata, las pe altădată. Până atunci, voi mai citi una dintre cărţile aflate pe etajeră, să mă adaptez la poezia actuală.

(„Migrena” mai durează vreo două minute, Poetul citind nişte versuri dintr-o antologie de poezie română actuală.)





Migrena 6

Personaje: Poetul, Dox

(Acelaşi decor din „migrena” anterioară. Pe biroul Poetului, se vede o ultimă filă scrisă, cu numai două versuri.)

Dox (voios): Salutare, salutare, maestre! Deranjez?

Poetul (trist şi resemnat): Nu, nu mă deranjezi. Numai că nu am reuşit să scriu mare lucru. Să mă mai lase două zile, a sosit deunăzi scrisoarea de la muză şi mă anunţă că va veni mai devreme.

Dox: Ei, vezi, te iubeşte muza! Să văd ce-ai scris. (Ia foaia de pe birou şi citeşte cu voce tare.)
„Îţi spun adio, secol douăşunu.
Arzi inutil, văd cum îţi iese fumul.” (consternat) Păi, maestre, ăsta nu e poem, cum nu sunt eu păcăliciul din cărţi. Cum te vei duce la Editor cu o asemenea trăznaie?

Poetul (cu un rictus de suferinţă): Asta e. De-i place, bine; de nu, nu. Mă-ntorc în veacul meu, măcar acolo, ştiu, exist-un Dumnezeu.

(Dox îl priveşte vreo câteva secunde cu ochii holbaţi, apoi iese, trântind uşa.)





Migrena 7

Personaje: Poetul

(Acelaşi decor ca mai înainte. Poetul, în mijlocul încăperii, cu faţa către public, îşi recită monologul final. Stilul interpretativ nu este unul impus, actorul recitând în funcţie de propria înţelegere şi sensibilitate. Spectatorii, cel puţin la fel de inteligenţi ca noi, îşi vor da seama că aceasta este poezia pe care Poetul teleportat din secolul al XIX-lea a preferat să o păstreze în suflet. Se pare că muza îl inspiră de la distanţă, de peste mări şi ţări.)

nu-i timpu-acelaşi, oare, pretutindeni,
la ce să scriu de caltaboşi pe sârmă?
doar toată viaţa pare-a fi când glumă,
când o minune fără de-nţeles.
să treci, mascând în suflet umilinţa
şi bucuria de a fi mai mult,
să pui un zâmbet viu pe-un zid albastru,
urând sperjurul azi mai mult ca ieri.
aceleaşi sentimente, în adâncuri,
moşesc, de veacuri, poezia lumii.
cuvântul e cuvânt de strigă şi-n pustiu
tot adevărul ce subzistă-n tine.
atunci, lăsaţi-mă să scriu ceea ce simt,
mi-e silă de ai voştri caltaboşi pe sârmă,
puteţi, mai bine, să vă spânzuraţi cu ei de toarta lunii,
să vi-i puneţi la gât, ca pe-o eşarfă,
hilară mărturie-a nebuniei
ce a cuprins ăst veac fără măsură.
găsiţi, de vreţi voi, alte combinaţii,
eu mă întorc în spaţiul meu,
ieşit din ale voastre graţii.

(Poetul iese din scenă. Se lasă cortina.)

Sfârşit

---

Distribuie pe facebook