Mingea roz e gri!- Recheşan Gheorghe Adăugat în 31 mai 2009, la 01:30 | 329 afișări / 310 vizitatori |
1 |
Iarba e verde, cerul e albastru, soarele luminează galben, acoperişurile caselor sunt roşii!
Cel mai greu mi-a fost să leg culorile de numele pe care le-au primit. Bineînţeles că nu poţi să întrebi pe nimeni de ce „roşu” e roşu şi nu galben, verde, violet sau albastru, oamenii sunt destul de supărăcioşi cînd le pui astfel de întrebări dificile.Mi-ar place să pot lega culorile de gust, să simt că roşu e dulce pe limbă , că albastrul e rece sau sărat şi verdele mentolat , dar atunci aş ajunge să vorbesc cam aşa: „uite ce dulci sunt acoperişurile caselor”, sau „azi cerul e foarte sărat”!
„Iarba e verde, cerul albastru, acoperişurile sunt roşii, iarba e verde, cerul e-albastru, acoperişurile...am ieşit din casă şi mă plimb în jurul blocului nostru, făcînd exerciţii de culoare. Mama zice că sunt cam palid, şi trebuie să stau mai mult la aer curat. Nu vreau să o supăr, am ascultat-o şi am ieşit afară, dar nu prea îmi place. Băieţii ori joacă fotbal, ori fac pe cowboii şi indienii. Pe mine nu prea mă pasionează fotbalul, iar la jocul de-a indienii nu mă primesc, pentru că nu mă pricep, zic ei. Degeaba le-am povestit cartea cu Winnetou, toate cele cinci volume, pe care am citit-o în vacanţa de iarnă, tot nu m-au primit. Parcă e mare lucru să alergi cu un băţ în mînă, zicînd că e puşcă şi să chiui cît te ţine vocea. Am exersat eu chiuitul indian, în baie, e simplu.
Mă plimb singur şi exersez culorile. În timp ce fac asta, aproape că am ameţit cu „iarba e verde, soarele e galben, cerul e-albastru”, apar trei fete. Le cunosc, locuiesc în blocul vecin: Alina e cam grasă, are ochii mici şi întunecaţi şi breton. Simona are părul deschis la culoare, e tunsă scurt şi poartă de cînd o ştiu eu doar pantaloni. Corina are codiţe lungi, e mai tot timpul veselă şi ochii... , ei bine... ochii ei ar putea să fie verzi sau maro, sau verzi cu maro sau albaştrii sau verzi cu albastru sau toate culorile topite într-una singură!
Au adus cu ele o minge de fete şi se joacă.Trebuie să ştiţi că mingile de fete sunt altfel decît cele de băieţi, sunt mai moi, lucioase şi colorate. Mă întreabă dacă nu vreau să mă joc cu ele şi n-am încotro, zic că da. Dacă nu mă pot juca împreună cu băieţii, trebuie „să socializez” şi eu într-un fel, cum zice mama, nu pot să stau tot timpul singur şi să exersez culorile.
Jocul e simplu, de copii mici: aruncăm mingea de la unul la altul fără să o scăpăm. Cel care scapă mingea primeşte o pedeapsă: să stea în genunchi, să facă muuu şi să mănînce iarbă, să recite o poezie sau alte trăsnăi d-astea care le trec prin minte doar fetelor.
Pentru că mă uit prea mult la Corina, care observ acum că are pistrui şi gura foarte-foarte frumoasă, scap mingea. N-am chef să mănînc iarbă, dar Alina găseşte o altă pedeapsă, mai simplă zice ea: să spun ce culoarea are mingea cu care ne jucăm.
Tac şi nu spun nimic, dar fetele nu mă lasă în pace:” hai spune, hai spune, ce mare lucru...”
„E roşie” zic eu şi ele rîd de se prăpădesc.
Mai încerc odată:”e albastră?”.
„Nu, zice Alina, are exact nuanţa rochiei mele! Ce culoare are rochia mea”?
Atunci îmi încordez ochii şi mintea şi spun exact ceea ce văd: „e gri. Mingea şi rochia ta sunt gri”!
Se lasă un pic liniştea, după care Alina sare ca o proastă într-un picior strigînd: „Nu vede culorile, nu vede culorile!”
Simona îi ţine şi ea isonul: „e handi, handi, nu distinge culorile”!
Numai Corina nu zice nimic, mă priveşte doar cu ochii ei de toate culorile, deodată tristă.
Simt o usturime în gît şi înţepături în ochi şi ca să nu se observe că îmi vine să plîng, plec de acolo. Cînd nu eşti prea sigur pe culorile din tine, e mai bine să stai singur o vreme.
Cînd nu le mai aud, ies din ascunzătoare şi o iau spre casă, dar Corina e tot acolo, în faţa blocului. Mă fac că nu o văd, dar mă opreşte şi spune cu glasul cel mai adevărat din lume:
„ Sunt nişte proaste, ai dreptate: Mingea roz E Gri !”
Distribuie pe facebook
