Mişcare – mic şi mare – MişmareDin Volumul Teatrul Nocturn - Captarea Visului - şandra Alina Adăugat în 18 ianuarie 2010, la 11:38 | 158 afișări / 148 vizitatori |
Să nu ne lăsăm înşelaţi de jocuri. Precum umbrele pe o pânză, şi cuvintele pe o foaie, lasă urme.
Zborul, acest act enigmatic de a surprinde lumile ascunse, s-a petrecut ca o prelungire a visării. Nu toţi au privilegiul de a visa. Ochiul se retrage în sine ca să doarmă, dar nu toţi ochii se deschid pe dinăuntru. Păcatul de a fura mai mulţi ochi, ochii altora, a fost pedepsit cu blocarea vederii. Aşa numitul orbism e neputinţa de a mai zbura în jurul axelor universale, e neputinţa de a mai ţine visuri pe orbite. Ridicarea ce s-a produs de la pământ, accentuându-se, obligând omul ca din orizontală să se transforme în verticală, aşa cum iarba sau cerbul se ridică, aşa cum toate cuvintele au direcţia săgeţii, este chiar zborul. Nu vă imaginaţi că asta înseamnă să urci până la cer şi apoi să cobori, în mod concret, ci zborul e un enigmatic act, produs în intimitate. Cuvântul zboară pe orizontală, în timp ce este scris; zboară în zig-zag când este suflat. Suflul are puterea de a transmite lumilor, cuvinte.
Trebuie să reinventăm lumea cu toate posibilităţile ei. Acolo unde există goluri, abisul se deschide pentru tine. Va trebui să cobori în adânc, fără nici o teamă, pentru că adâncul nu poate fi decât înaltul răsturnat. Şi acolo unde poţi să descoperi inversurile lucrurilor, vei şti să vezi în orice pericol, o provocare. „Întunericul nu este decât lipsa luminii”, spunea Einstein.
Întunericul nu este decât lumină răsturnată. Este chiar fascinant să priveşti ceea ce nu se poate privi. Întunericul te provoacă la o descoperire a înaltului, în golul său. Priveşti în întuneric şi eşti absorbit de negru.
Distribuie pe facebook
