Nevestele de mâine Comedie - Constantin T Ciubotaru Adăugat în 22 iunie 2010, la 10:33 | 311 afișări / 281 vizitatori

Personajele:


Doru , profesor, 25 ani.

Ea-Rina Orix-, milenară.

Lia, tehnician veterinar, cam 30 de ani. (Nu pare).

Ciumafai, peste 30 de ani. Pare ă are mai mulţi).

Vlad, tatăl lui Doru, 55 ani..

Veta, soţia doua a lui Vlad, mama Minei.

Mina, fata Vetei, 16 ani.

Niculina, secretară P.C.R. pe regiune: 43 ani.

Colonelul, peste 5o de ani.

Secretara, nu interesează vârsta.






Partea I-a
(Scena reprezintă un pridvor sau un balcon o cameră cu canapea, masă, un dulap. Pe balcon o canapea. La unul dintre capete încastrat în zid un dulap cu o vitrină. La celălalt o măsuţă şi două fotolii mici, comode, ieftine. Pe măsuţă, un pahar. Lângă, o frapieră cu o sticlă. Doru, îmbrăcat lejer, stă întins pe canapea, cu o pernă sub cap. În surdină, din cameră se aude muzică de cafe-concert. Cineva fluieră,
. Din altă parte vin din când în când ţâpurituri)
Doru: (Întins, bea, pune paharul pe măsuţă). Am invitat o gagică mişto. (Ceas). Tre’să pice!Variante: Stăm aici, servim un pahar, dansăm până se mai răcoreşte şi tragem o fugă în pădurea de lângă han. Am fost ieri la tragere şi am găsit fragi. Şi ciuperci.
(Se ridică, face o plecăciune) Domniţă, acum eşti regina mea, decide! (Ceas) oare cât e permis unei fete să întârzie pentru a nu da dovadă de …altceva? 12 minute? Cred că-i încă O.K. dar oare vine? Doamne ce ochi verzi areee! Şi ce zulufi! Şi ce buze!... Când m-am oglindit în cei mai verzi ochi, idealii ochi pentru dorita mea jumătate…Of! M-am cam bâlbâit, ea a râs, dar nu botoasă, nu rece, „superioară”, de parcă ar fi cine ştie ce neam de neamul lor să le fie … A schiţat un zâmbet dulce, umed, ca roua, terminat în gropiţa din obrazul stâng! Doamne, că bine şi frumos le mai stă unora cu gropiţă în obraji!
(Îşi mai toarnă un pahar, se uită, întinde gâtul. Trage perdeaua dinspre stradă).
Tâmpita iar vine cu ţaţa aia, cică-i colegă de cameră. Oare fetele urâte înghit spini şi de aceea vorbele lor înţeapă? Şi mâncă mere pădureţe, care le strepezesc vorbele? Eu am zis că au ulcer la cap, la mansardă, de acresc până şi zâmbetul! Odată şi odată Lia trebuie să înţeleagă: a treia persoană nu are ce căuta la o întâlnire de dragoste…Aoleu, dacă vede Mameluca aia că am pus aici salteaua, tot oraşul ne află. Dorulee, îşi zice şi se bate cu pumnul în piept, e vremea să fii bărbat. Hai du-te afară şi-i spune că are de ales: ori o expediază pe madam Ciumafai, aşa o poreclesc cunoscuţii, ori se duc doar ele să culeagă…fragi şi mure, măcriş şi ciuperci din pădure!
(Doru iese. De pe scenă „se aude” dialogul de „afară”).
Doru: Bună cea mai iubită cu ochii verzi! Eşti super! Fix 14 minute peste …ora exactă. Sărut mâna domniţă. Vă mulţumesc pentru că aţi condus-o pe Lina până aici! V-aţi luptat cu maidanezi patrupezi sau derbedei? Aveţi la voi arme albe? Spreyuri, pistoale?! E adevărat că aveţi la serviciu o fată bătrână poreclită Ciumafai?
Lia: Dorule, nu fii mitocan!
Doru:: Lie-Ciocârlie, eu i-aş zice Scai. Oare la cei 33 de ani nu înţelege că n-are ce căta la o întâlnire?
Ciumafai:(Piţigăiată de indignare) Taci tu, că ce. Crezi că eu nu ştiu să vorbesc? N-am limbă?
Doru: Olelei, am mai auzit că jumătate de mahala îţi ştie de frică.
Ciumafai: Observi, dragă? Dinspre individ emană uşoare urme de alcool…
Doru: Vă înşelaţi? Sunt grele + volatile, coniac cinci stele, jur că au fost 55 grame…
Ciumafai: Una şi cu una fac două:Nu se face ca o fată să se plimbe singură cu un cavaler prin pădure!
Doru: Unde scrie asta?
În Codul manierelor elegante. În tradiţie, o domnişoară citadină care se respectă…
Doru: Lia este o domnişoară urbanină, fată de ţărani get-beget-coada vacii.. Hotărăşte-te, dragă. Intri singură…
Ciumafai: Păi cum o să stea numai cu tine?
Doru: Pe scaun? Şi culcată, asta dacă va dori. Sau în picioare, fiindcă aveam de gând s-o invit şi la un tangou. Vals nu ştiu, a promis că mă învaţă.
Ciumafai:O, de când îmi doream un vals! Hai să intrăm, dragă!
Doru: Stop. Şi eu, dar „permisul de intrare” este semnat numai pentru Lia. Lio, albă, intri sau pleci …cu Ciumafai? (Cele două se uită una la alta, Ciumafai o trage, Lia o urmează).
Doru: (Intră, îşi toarnă jumătate de pahar). Adio şi un praz verde! Să lăsăm 2-3 picături pe o închipuită şi acum defunctă relaţie!). Doamne! Eu ştiu că Lia ţine la mine. I-a spus-o soru-mei, dar pentru numele tuturor sfinţilor de ce n-are curajul să se rupă de lipitoarea aia? Mi-a mai spus că „deocamdată” nu poate face nimic, Ciumafai o poate da afară… „Vii la noi” i-am propus, sor-mea tot e singură…Ne cunoaştem şi dacă ai încredere mergem şi la Sfat. Am 26 de ani! Am post în oraş. Am această locuinţă. Eu declar că nu te-am citit, dar m-am săturat de crailâc şi-s gata să mă strâng de pe drumuri. Spune-mi de ce te tot codeşti? Ai pe altcineva? Nu corespund idealului tău? Perfect! Asta este, n-am dat cu parul, nu ai dat nici tu. Mai ai un an, te aştept să termini facultatea. Te ajut, ce mai vrei fiinţo?
(O imită, piţigăindu-se) . „A zis mamy că dacă mă mărit n-o să mai am gând de carte, or să vină copii, că nu mai termin niciodată facultatea”!… Corect. Nu te măriţi! Te aştept un an, tocmai ca să ne mai cunoaştem, dar fii şi tu ca toate celelalte fete de azi. Până când o să vii cu ţaţa asta la întâlnire, fă-tălico? (Imită) Mama a zis că e chiar bine că am întâlnit o damă care să mă accepte, că se sacrifică pentru mine! (Ton normal) I-ai spus maică-tei că din când în când vii să te culci cu mine?… (Imită) Eşti un măgar! (Ton normal) Păi când erai în braţele mele spuneai că sunt iubitul tău. Uite, recunosc, nu vă înţeleg. De ce-s patruped când nu-ţi convine ceva? Nu te-am jignit, ba adu-ţi aminte că tu ai fost cu propunerea de a ne „linişti”!? Nu mi-ai zic tu cu guriţa ta personală, citez:”Eşti „Un” tânăr cinstit, cu „U” mare? Acum vin eu şi mă întreb unde am greşit?
cu tine şi cu mine. Ceva nu-mi place…Ce? Tu nu puteai să spui, fără proteze, că nu se cade să mai intri la mine. Gata. Cred că o să punem punct! Mi-a spus un amic, ţi-l spun, Sergiu, că ai fost la onomastica lui frate-său,Virgil, inginerul, că ai dansat cu el. Poate şi mai mult…tu ştii! O să las vorbă „Te aştept duminică la 12 la mine acasă. Noi doi”. Discutăm şi poate mai spre seară mergem la pădure …(Pune paharul pe masă Se duce la oglindă, vorbeşte cu imaginea sa). Dorule, cinstit, te aşteptai să-ţi dea papucii. Nu-i prima care aleargă după ingineri, de. Cu ei au şansa de a scăpa din acest fundac de ţară pompos numit Oraş agro-industrial!
Ia uite şi la soarele acesta! Tocmai când aş putea face şi eu plajă pe saltea, poftim, a trecut după bloc! Măgar cosmic ce eşti! Ce să fac, ce să fac la ora şi cu toate studiile mele într-un orăşel unde toţi mă cunosc? Luna viitoare se inaugurează fabrica de panglici. Se zvoneşte că ni se va trăia din nume prima parte , cea cu „agro” legată de profilul oraşului. Ne industrializăm, pe mine mă doare-n cotul personal…Ba, pardon, poate pică nişte puicuţe…Vreaau o fatăă aşa cum am visat un sfert de secol! Aoleu, am strigat? M-o fi auzit vecinii?
Un coleg, după mine cam dus cu pluta, mi-a dat o adresă pe internet. WWW.gagica ideală! Ia să caut!
(Doru dă drumul la calculator caută. Se aude întrebarea):
Vocea din calculator:Vârsta şi preferinţa! Zi clar ce doreşti!
Doru: O fătucă zburdalnică. Şaten spre blond, ochi de un verde închis, ca marea în furtună. Copilăroasă, dar nu proastă..
Vocea ei: Vocea mea e suficient de blondă?
Doru: Nu-i lipicioasă, însiropeaz-o că nu ştiu de ce are un iz metalic…
Vocea ei: Bine. O dau la fasonat. Revin peste un sfert de oră! Dar uită-te la ochii mei şi spune-mi dacă vrei o nuanţă mai …altfel.
Doru: (Pe ecranul calculatorului apare un cap de fată. Mai mai să intre cu capul în sticlă). Uaaaa!
O! e super, dar niţel mai spre negru, o ţâr’mai deschisăă…Hopaaa! Fantastic!Mişto! Acum fă bine şi ieşi din ecran! Uite, dacă eşti cumva dezbrăcată, merg să mai rad un păhărel de coniac! Ultimul, că-i cald afară şi să ştii că-mi ştiu măsura. Total ingurgitat, aproximativ 150 grame.. Vezi că în baie trebuie să mai fie halatul pe care Lia n-a vrut să-l îmbrace, ha! Cică e mov şi ea nu-i de alea! (Se întinde pe saltea, apoi saltă-n picioare, se uită afară). M-a cam prins flama, mă mir, credeam că pot duce bine-mersi două măsuri. (Se scutură) Cred că m-am ameţit…ba nu m-am tâmpit, vorbesc ca prostul cu calculatorul! Ia să fac eu o baie şi să …
Vocea ei: Ia zi, dragule, ce mai vrei!
Doru: (Cu spatele la cameră) De ce-ai venit, de ce-ai mai fi plecat? Ştii şi tu, Lio, versuri din Arghezi.
Vocea ei: Bre, hai să ne hotărâm! Vorba ceea: ba e albă, ba e neagră, ba e ciungă, ba-i prelungă…
Doru: Asta voiam! Să te aud. Să ştii că ai adoptat tonul de soţie care pe toate le ştie, ba ţi le şi impune, lucrul care mă indispune. Mersi Lio că te-ai răzgândit, dar dacă eşti hotărâtă să discutăm obiectiv…Sper că n-ai adus-o şi pe ţaţa aia, vă rog să vă evaporaţi, ori o fac eu şi mai repede. Ai constatat că Ciumafai miroase a CO2? Nu mai vreau să-mi turteşti fesul!
Vocea ei: Ce fes, Dorule? Unde vezi tu fes?
Doru: Mda, scuze, uitasem că nu prea le ai cu limbajul conotativ. Metaforă, înţelegi? Mă doare fiindcă mi te-am visat de câţiva ani, credeam că dacă ai ochii verzi ai şi sufletul ...Liio…
Vocea ei: Nu sunt Lia. Sunt fata ideală pe care ai chemat-o!Am venit!
Doru: Vrei să ne jucăm? Bine. Te vreau numai dacă ai peste 1,60.
Vocea ei: Sunt niţel mai înaltă, stai să scad un centimetru. Deci la cât să mă rezum? Gata! 1,65! Uită-te!
Doru: Bine, o să mă uit! De ce mi-ai jucat festa cu sperietoarea aia? Chiar voiam să ştiu câţi ani ai?
Vocea ei: Dă-mi voie să nu-ţi spun.
Doru! Of şi aoleleu! Cochetărie feminină, cine oare îi va putea măsura adevăratele-i dimensiuni? Bine, hai să ne jucăm mai departe. Liio, chiar, tu fată, de ce nu mi-ai spus niciodată câţi ani ai?
Vocea ei: Pentru tine…sunt mi-le-na-ră!
Doru: Olalaa! Ce-mi dai să te cred? Sincer, ţi-a mai rămas ceva de adăugat la postura de măgar sau acum, că suntem noi doi, am redevenit iubiţel focos şi mumos? Puişorul cel ciufulit? (Simulează teama): Nu cumva ai de gând să organizez un flagrant cu eu, violatorul? Unde aşteaptă ţoapa aia, badiguarda, prietena şi salvatoarea virtuţii tale aparente!
Vocea ei: Nu ştiu despre ce e vorba … Eu aici nu am nici o colegă.
Doru: Caţă. Mahalagioaică, Mergea şi ea să culegem fragi? I-ai spus cumva că pentru noi „culesul de fragi” are două etape? Că aici facem pregătirea aperceptivă, sau cum spui tu, ne „liniştim”?
Ea: (Intră pe balcon. Are un soi de mantie din fire de lame şi mătase. O diademă cu pietre strălucitoare, de parcă ar fi regină, pusă pe frunte. Părul puţin creţ i se revarsă pe umeri şi-i acoperă pieptul. Când se mişcă i se intuiesc sânii. Doru rămâne cu gura căscată). Hai să-mi arăţi şi mie faza-ntâi. Cum e pregătirea aceea aperceptivă? Apropo? Ce sunt fragii?
Doru: (O vede, nu-i vine să creadă. Se apropie, ca orbii, cu mâinile înainte, îi pune mâna pe obraji, pe plete, apoi pe sâni. Ea tresare, se dă puţin îndărăt, apoi îi ia palmele şi i le vâră sub firele din care îi e făcută mantia. El se smulge, face un pas îndărăt). Fffragi? Am dat de doi…fructe de pădure cât boaba sânului tău, parfumate, roşii. Se scutură). Spune-mi că nu visez!?
Ea: Spun. Nu visezi!
Doru: Dă-mi o palmă, să fiu sigur…
Ea: Una, aşa, de mângâiere, sau una ţeapănă?
Doru: Cam la mijloc, dar mai bine să fie două.
Ea: (Îi şterge fulgerător două palme, care-i lasă urme pe obraz). Dacă mai vrei, mai am…
Doru: (Se forţează să râdă. Închide şi deschide gura, apoi îşi ia obrazul în propriile mâini şi se aşează pe unul dintre cele două fotolii.). Da ai dat neicăă, brava! Hai, dă-mi un pupic, poate-mi trece usturimea!
Ea: Ce să-ţi daau? Ce-i aia… pupic!?
Doru: Îmi dai?
Ea: (Naivă sau fals-naivă); Am eu aşa ceva?
Doru: Desigur că n-aaaaaaaaaai! Dar o să-ţi fur unul!
Ea: Ha! Cum o să faci asta? …Nu-i legal!
Doru: Dacă-i pe aşa i-a spune-mi, tu ştii ce-i legal şi ce nu în dragoste?
Ea: Nu ştiu, promit să mă documentez!
Doru: Uite o primă întrebare: Dacă te eschivezi de la un sărut, ia zi de ce ai venit la mine?
Ea: Fiindcă m-ai chemat.
Doru: Hai, te rog , întinde-te lângă mine şi dă-mi un pupic.
Ea. (Se întinde cu mâinile sub cap, priveşte în tavan, este roşie la faţă). Vorbesc serios. Nu ştiu pe unde l-am rătăcit, dar dacă ştii tu unde-i, ia-l!
Doru: (Mustăcind). Te creed. Hai stai aici lângă mine. Tu ştii că eu ştiu că tu nu ştii şi că noi ştim, dar ne prefacem că nu ştim unde-i pupicul cerut? Ia zi, da’cinstit, ţii minte, aproximativ câţi te-au mai sărutat? Ori ţi-i teamă căă…?
Ea. De unde vin eu nu se sărută. Nu ştiu încă ce este teama, dar vreau să învăţ...
Doru: (Se ridică şi se sprijină într-un cot, o priveşte insistent). Frumoasă eşti tu dragă…Ai aşa ceva care mă taie la inimă, dar oare de ce-mi se pare că din tine se degajă ceva straniu? Ochii tăi prea sunt adânci…Parcă aveai un surâs naiv, şăgalnic, zicem noi. Unde l-ai ascuns?
Ea: În auriculul stâng…Câte gropiţe vrei? Imediat…
Doru: N-aveai una pe obrazul stâng?
Ea: Am mutat-o. ..am auzit că băieţii pot cădea în astfel de gropiţe şi…
Doru: (Îi ia capul în mâini şi o sărută lung-lung, apoi aproape c-o îmbrânceşte): Dar tu chiar nu ştii sau nu vrei să mă săruţi?
Ea: Nu ştiu ce vrei!
Doru: Păi eu ce am făcut? Nu te-a durut începutul de muşcătură?
Ea: Crâmpoţirea unei buze se numeşte sărut? E…suportabil. Şi zici că trebuia să mă doară?
Doru: (Iar se ridică şi o priveşte, apoi se dă mai deoparte o priveşte cu atenţie). Tu, de fapt, cine eşti?
Ea: Parcă am mai răspuns la întrebare: Fătuca cea şatenă şi zurlie, cea visată în contumacie…
Doru: (O ia în braţe şi-o sărută lung, apoi o muşcă zdravăn). Na, zi şi acum că nu te doare!
Ea: Zic, pentru că eu încă nu am durere.
Doru: Dar te-am muşcat?
Ea: Aha! Strivirea unei buze, muşcătură se numeşte?
Doru :(De data asta intrigat) Bre, fată-hăi. Eşti o ciudată. Nu strigi, nu…Nici nu-ţi curge sânge? Lie-Lie, frumoasă ca o ciocârlie, de ce-mi faci tu asta mie? Of, dobitocul de mine, cin’ m-a pus să-mi torn gradele-burtă şi ele, nenorocitele, să se urce la cap?! (Se scutură. „are” o idee): Mă laşi să te muşc niţel de sfârcul urechiuşei tale stângi? (O mângâie pe plete): Doamne, că moale mai e…
Ea: (Îl împinge) Tu te gândeşti la alt sfârc!
Doru: Hopaa! Aşa-i, da nu cumva mata poţi citi şi ce gândesc? Hai să ne giugiulim olecuţă.
Ea: Să ne giu-giu? Ho,ho,ho! Te superi dacă-l pun pe note? (Cântă o melodie aiurită repetând cuvântul).
Doru: (Se întinde, resemnat): Aşa-mi trebuie! Zurlie mi-am dorit-o zbanghie mi-au trimis-o!
Ea: Dorule, tu ai constatat că voi, oamenii, sunteţi ciudăţei, că în vorbirea afectivă sunteţi rămaşi la faza onomatopeică? Giu-giu. Zbabg-zbang. Zur-zur…Şi de ce mă puneţi în coadă?
Doru: (Iritat, început de nervi) Unde tuu?
Ea: La coada cuvântului.
Doru:.Mi se pare că tu chiar eşti dusă cu pluta.!
Ea: Aşi! Nu-s dusă nicăieri!
Doru: Cum oi fi, fie, hai să ciocnim un pahar! Ani o mie şi dragoste să fie, da? Hai pune-ţi capul aici, pe genunchi. Da, vreau să te sărut pe sfârcul urechii. Se zice că aveţi undeva, după ureche, un loc foaarte sensibil.(Îi ridică părul şi se sperie). Scuze. M-am ameţit. Merg să fac un duş. Şi totuşi…îmi dai voie să mă mai uit odată? Lio sau Pio dar tu n-ai o ureche!
Rina: Rina mă cheamă. N-am.
Doru: Olei dat tu chiar eşti într-o ureche!
Rina: Dorule, cred că te-ai ameţit. Pune mâna Cum să fiu într-o ureche când sunt lângă tine? A! Stai, am decodat. Normal nu cred că eşti nici tu. De ce te cheamă Doru şi nu Chiorul, Vânătorul. Toporul, că mai toţi oamenii aveţi nume de lucruri: Cărămidă, Strachină, Polonic, Bici, Brici, de meserii. De ce nu eşti fierar, cojocar, lemnar?
Doru:Pentru că sunt de…lemn Tănase!Apropo, tu ştii ce însemnă cuvântul „dor”?
Rina::Cu literă mică sau mare? Fiindcă tu eşti un Dor cu majusculă şi o dorinţă cu literă mică.
Doru: Îţi merge bibilica. Voiam să fiu vulgar, să-ţi spun că la mine majuscula are alt nume…
Rina: (Figură de om care gândeşte adânc) Bibilica este o pasăre de curte. Păsărică i se mai spune şi la …ştim noi. Unde să-mi meargă chestia asta?
Doru: Exact. Te superi dacă încerc să te mângâie pe …cârlionţii orătaniei tale personale? Ştii…aşa fac toţi tineriii… (Întinde mâna, ea i-o aruncă). Hai zgâtie mică nu fii o rea mare!
Rina: Ştii de ce nu te las? Tu gândeşti că” a sosit momentul, trebuie să merg până la capăt” eu nu înţeleg de ce voi oamenii nu spuneţi exact ce vreţi?
Doru: Exact ce vreau? Perfect! Vreau să facem dragoste!
Rina: Corect. Şi a face dragoste înseamnă a pupica prin muşcare, a mângâia ceva…Ziceai că vrei să mă jumoli puţin…Asta cum s-o iau?
Doru: Normal sau cum ziceam, este un soi de …preambul. Dar fii sinceră, tu nu ai o ureche?
Rina:La ce-mi foloseşte ciuperca aia bleagă? Te aud foarte bine şi fără ea!
Doru: Of, ciudăţică mai eşti. Pune mâna pe pieptul ei. Iar tresare) Fă-tălică unde ţi-au dispărut sânii?
Rina: I-am fiuut! Mă incomodau. Ţie la ce-ţi trebuie guguloaiele alea de carne?
Doru: Eu?! (Se scutură, iar o priveşte atent). Aşa de kiky…să le mângâi, dar tu dacă vrei să fii fata mea ideală trebuie să le ai, să fii ca toate fetele ideale. Şi-apoi presupunând că vom face un beby. Acele guguloaie vor deveni depozit pentru lăptic la cel mic. Ce te holbezi aşa? Lasă, vorbim altă dată despre asta. Aş vrea să fiu înţeles: Idealul meu, al nostru, al oamenilor poate fi stupid, aiurea pentru voi, dar nu-mi doresc un ideal ciul şi fără sâni. Ideal…ar fi ca pâinea de regim: Te satură, dar nu te satisface. Eu nu vreau dragoste de regim! Cum o să arăţi a fată fără sâni?
Rina: Vrei să-ţi arăt? (Dă să se dezbrace).
Doru: Nu, nu şi iar nu! Totdeauna mi-am dorit ca iubita mea să aibă sânii ca merele domneşti.
Rina: Uiuiuu! Păi acum merele aste-s cât nuca! Şi-s verzi? Vrei sâni de nuci verzi? Să le pun şi frunze?
Doru: Cu asta nu se glumeşte, dragă. Ce. Vrei să te pască o vacă dacă te-ar vedea? A! Mi-ai dat o idee: Ia pleacă matale dincolo de blocul acesta este un ştrand unde sunt fete, are un compartiment pentru nudişti. Vezi, compari, faci media , te faci supper şi revii. Eu o să aţipesc niţel, poate că mi se vor limpezi gândurile! (Fata dispare). Bine că s-a prins că-s niţel abţiguit. Oare am stat de vorbă cu cineva? Nu, nu pot să dorm! Ia să fac eu o plimbare. Pa, Rina, paa! Pa şi pusi. : Pa, corect, la revedere, dar Pusi, de unde şi până unde?
Rina: Din Anglia! Normal. Dar de ce la revedere pentru păsărica mea? Gata? Nu vrei s-o mai vezi?
Doru: O, şi încă foarte vreau, dar mă tem…Eh, Ia vină matale la contro! Buun! Faine urechiuşe. Dar de ce ai numai un cercel?
Rina: Nu mi-ai zis tu să fac o sinteză? Din doi, câţi era să aleg?
Doru:De ce eşti bosumflată?
Rina: Umflată de boss? Cum adică, boss-umflată?
Doru: Lasă. Hai, la control, întinde-te. Faini sâni, dar de ce ţi-ai pus o aluniţă!
Rina: Vrei mai multe? Se face.
Doru: Nu. Vreau să facem dragoste!(Strigă, aproape urlând) Vreau să facem dragoste! Vreii?
Rina:Vreau, dar mă tem, deşi te simt sub mâna mea cald, viu, tremurând…
Doru: Nu ţi-au fugit urechile? Sâniii?
Rina: Nu. Şi eu vreau să pricep ce e cu dragostea asta a voastră, ştii că toată literatura are dominant acest sentiment…
Doru: Stai! Nu cumva ai…luat cercelul de la careva? Dacă-i de argint, de aur are o valoare materială plus alta afectivă.
Rina: E din platină.
Doru: Du-te repede şi-l dă posesoarei, săraca …
Rina: Posesoarea e eu.L-am făcut după modelul uneia. Vrei şi tu? Câte= Două, trei, 23?
Doru: (Se distrează). Să-mi pun unul la cucul meu?
Rina: De ce nu? La noi bărbaţii poartă…De ce tremuri. Hai, probează-mă, cum îţi zici în gând. Sper să corespund … Uite, nişte ceai calmant. De ce tremuri?
Doru: De dorinţă, de frică
Rina: Noi nu mai tremurăm…Poate şi de asta am venit aici. Tu eşti unul dintre pământenii care au fost selectaţi… La noi se nasc numai femei. E o chestie, poate o să discutăm. Toţi ai tăi au făcut numai băieţi. Vreau şi eu unul…
Doru:Nu înţeleg de ce femeile fac atâtea…figuri , când de fapt se urcă pe pereţi în dorinţa de a face dragoste… De ce?
Rina: Păi tu de ce nu mă laşi să nu mă urc pe pereţi? de ce mă tot duci cu vorba?
Doru? Daa? Asta fac? Eu credeam că discutăm. Bine, hai dincolo, în cameră. Treaba asta nu se face cu martori…
Rina: Hai! Să văd şi eu ce mare sculă-bravură mai este dragostea asta a voastră! Stop. Îmi uitai? Trebuie să respect unul dintre cele două principii ale termodinamicii!
Doru: (Cade în fund): Seniorită, hai dincolo! Vedem noi…
(Intră în cameră, trag perdeaua. Se aud numai glasurile lor)
Stai, dragă, promit că nu te mai muşc.(Strigă uimit): Rinoo! Tu n-ai nici buric?
Rina: Laă-l încolo, ce, te ajută la ceva?
Doru: Nu, dar logic, tu nu eşti născută din femeie!
Rina: Scuze, sau vrei scuziţe? Dom’le, pe mama o chema Olia. Dar, înţelege, de unde vin eu, oamenilor încă de la naştere li se îndepărtează acele elemente care nu sunt cu nimic utile omului, dimpotrivă. Vrei un buric? Să ştii că-mi pot face câte burice vrei. Unde să le postez?
Doru. Aşa-i. Imediat mă fac şi eu gata…Rinoo! M-oi fi matolit eu, dar tu ai numai melcuşori. Unde-i sexul tău?
Rina: (Candidă) Ce să fac eu cu sexul meu?
Doru: Ascultăă, scuze, doamnă dacă ştiai că n-ai ce-mi trebuie de ce m-ai chinuit atâta?
Rina: (Acelaşi ton): Chiar e nevoie de sex ca să faci dragoste? Tu de ce nu mi-ai arătat dincolo, afară, ce ai? Lămureşte-mă, ce tot bodogăneşti mintal despre aşa-zisul proces tehnologic? N-ar fi mai bine să-mi arăţi pe concret?
Doru: Pe ce s-o fac, fiinţă vorbitoare care n-ai ce trebuie între picioare?!
Rina: Ce ar trebui să am? Vorbeşte clar şi româneşte omule!
Doru: Ia mai fă o escapadă, tot la nudism, te uiţi ce au femeile, dar s-o faci cu atenţi, nu uita, pune şi mâna pe câteva, apoi treci dincolo, în tufişuri, unde-s de obicei tineri care se drăgălesc…Vezi ce n-ai, poate-ţi faci rost!( Se aude duşul, apoi el iese pe balcon).
Rina :(Apare din cameră): Am filmat mintal cinci perechi, vorba ta, „în acţiune”. Nedumeriri: De ce se agită pe loc? De ce parcă, la unele le ies ochii din cap, alteţe ţipă, şuieră? …
Doru: Pentru că fac dragoste.
Rina: Am în cap biblioteci întregi. Nu mi-i clar chestia cu libidoul şi nu înţeleg cum cineva se poate elibera de hormoni fluierând…
Doru: Nici nu trebuie…e ceea ce întrebai: un proces biologic uman.
Rina: Mi s-a spus că numărul posibil al hormonilor umani îi am. M-au testat: Ştii cam câţi trebuie să eliberez ca să am şi eu acea lumină în priviri?
Doru: Nu. Dar când mângâi o femeie pe sân, când o săruţi ea tremură de emoţie, Tu stai ca o batracenă
Rina: Cred c-au uitat să-mi pună şi destul libidou. Asta trebuie să fie de nu mi se ridică şi mie temperatură. Ia spune-mi aveţi cumva în oraş un magazin de unde aş putea face rost de cantitatea necesară de libido?
Doru: (Pufneşte în râs, fluieră a pagubă). Of,of şi aoleu! Ce să fac eu cu tine?
Rina: Nu vorbirăm? Dragoste!
Doru: Aşa-i. Vorbirăm. Hai să mai facem o încercare. Mai trage matale o fugă şi stai de vorbă cu damele care se pregătesc sau tocmai au făcut dragoste.
Rina: Bine. Tu fă pregătirea aperceptivă.
Doru: Ha! Păi de la prânz tot asta fac.(Ea dispare). Ba, când o văd aşa de faină simt că şi ochii mei devin telescopici.
Rina: (Apare doar cu acea imitaţie de mantie. Pieptul îi este acoperit de pletele care la fiecare pas îl lasă vederii). Olala! Ce tâmpiţi? Auzi? Vreo doi , cei drept cam alcoolizaţi parţial au sărit pe mine! Mamă-mamă ce trânte le-am servit.
Doru: Fatoo: Tu aşa ai mers printre oameni?
Rina: Ce are? Ce, fiecare om nu ştie că sub haine-i în pielea goală. De ce să ne mascăm, pe căldura asta? Unul mi-a făcut gestul acesta. (Mişcă mâna în dreptul capului). Ce înseamnă?
Doru: Că eşti cam…dilie, adică nu tocmai normală.
Rina: M-am interesat. La voi magazine-s chiar goale şi…culme, când am întrebat o damă cu început de mustaţă a fluturat mâna în dreptul ochilor. Chiar par nebună? Am făcut comandă la noi…imediat îmi parvine cantitatea de libidou necesară. (În scenă se face întuneric şi apoi toate aceste lumini se împletesc, cei doi sunt îmbrăţişaţi. Se aude o muzică ciudată, dodecafonică În scenă se face întuneric, apoi totul este luminat în albastru, urmează lumină verde, roşie, portocalie).
Rina: (I se aude numai vocea de dincolo din cameră. Jocul de lumini continuă) Dorule, pot să cânt?
(Cortina)
Partea a II-a

(Cei doi stau tot pe balcon cu câte un pahar plin în faţă. Pe măsuţă sunt fructe, un platou cu prăjituri. Salteaua a dispărut. Se aude, în surdină o muzică ciudată, pare să fie numai de coarde.)
Rina: (Se joacă, ciufulindu-i părul) :Ce are Scumpici? Ştiu că eşti îngrijorat. Şi mai ştiu că te temi să gândeşti. Uiţi ceva. Sau poate nu ştii. Omul adoarme cu grijile sale şi uneori le formulează în acea stare de semisomnolenţă.
Doru: Hai sictir!
Rina: Gata! Am decodat. Iubiţel, trebuie să te obişnuieşti cu gândul că nu-s o Lie-Ciocârlie, Marie sau Pelaghie…care are o anume pandalie.
Doru: Ştii bancul cu birul?
Rina:Bir,bir? Biiir!? Impozit!
Doru: Scuteşte-mă!
Rina: (Se înfoaie. Îi dispare zâmbetul) Ascultă Franţ, parcă aşa-ţi zice Lia când voia să te pună la punct, să înţeleg că eu trebuie să-ţi dau bir pentru că tu m-ai dorit?
Doru: Vorbeşti prostii.
Rina: Prostiile spuse sunt mai mari decât „prostioarele” pe care mi-ai cerut să le facem?
Doru: Dacă ai fi normală ţi-aş fi spus că amesteci scula cu prefectura.
Rina: Incorect. În dicţionar scrie altceva. Sau sula e o sculă, sau invers? Uite, bre, în DEX scrie: „Sulă, instrument dintr-un mâner, cu un ac foarte ascuţit, cu care se fac găuri. Vreau înţelege, pământeanule! Eu vreau să fiu normală!
Doru: (Hohotind): Sulă, în sens figurat înseamnă sexul bărbatului! Înţelege, dar mi se pare că tu nu pricepi.
Rina: Fii matale bun şi consideră că sunt o puştoaică neştiutoare, venită dintr-un colţ de lume .
Doru: Păi asta şi eşti.
Rina Tot corect. Nu te supăra .Îmi place cuvântul şi cred că cel mai corect este să-mi spui ce te doare.
Doru: ’Nica-nimicuţa. Fizic mă simt excelent, mai ales de când mi-ai alungat durerea de la măseaua de minte. Auzi, nenorocita asta, normal, trebuia să-mi iasă acuu …3-4 ani.
Rina: (Duce mâna la frunte, apoi aduce un leptop şi-l butonează. Bate literele în timp ce le pronunţă) M-ă-s-e-a-u-a d-e m-i-n-t-e! De t a l i i!! (Aproape că strigă cuvintele. Pe ecran apar scheme, fraze, cifre şi fel de fel de simboluri, poate şi heroglife). Darling, nu te superi, mă ajută să înţeleg. Aha! Vrei să zici că de abia acum te maturizezi. E O.K. Nu râzi?
Doru: Nu. Mai degrabă am senzaţia că ar trebui să plâng.
Rina: (Bate ceva citeşte, aprobă). Nu te superi? Mă ajută să mă omenesc.
Doru: Corect e să te umanizezi. Pia, mâine trebuie să merg la serviciu. Noi doi trebuie să ne lămurim. Nu ştiu de unde ai venit. Chestia asta chiar nu mă afectează, Te-ai simţit bine cu mine?
Rina : Excelent. Nici nu-ţi închipui câte am învăţat despre oameni. Stop! Ai gândit că trebuie să plec! De ce? Chiar aşa catastrofă am fost la capitolul „prostioare”
Doru: Nu. Altele au fost şi mai şi, dar nu de asta e vorba. Eu voi merge la serviciu. Tu ce-o să faci?
Rina: N-ai spus: Te aştept. Nu mi-ai spus că o soţie face curat. Face păpică. Te aşteaptă, serviţi masa. Mi-ai spus deja că sunt o gospodină excelentă. Tu te odihneşti puţin. Dacă ai timp ne drăgălim…Facem o plimbare. Poate vedem un film la cinematograf sau la televizor. Ştii că am făcut rost de un generator şi avem curent.
Doru: Ştiu, dar mai e ceva: Eu sunt cetăţean al acestei ţări. Cu părinţi atestaţi. Cu buletin, cu mutaţie.
Rina: Nici o problemă. Vrei buletin? Unde să mă nasc? Ce nume să-mi pun? La noi fetele sunt „numite”, adică botezate cu litere. Eu, ţi-am spus, dacă eram băiat mă numeam Rin! Şi, mângâiată aş fi fost o RIRI. Fetele, ca să se deosebească de băieţi, sunt articulate cu „A” Şi, a!, încă ceva: Dacă aş mai fi avut o soră, deci dacă aş fi fost al doilea copil eram Pipi!
Doru: (Pufneşte în râs). Uaa! Ce frumos e spectacolul!
Rina: (Ea e nedumerită, bate repede la calculator, izbucneşte şi ea în râs). Aha, mă, derbedeule, ha! Miştoacă! Ai fi fost însurată cu o pipi! Pişăcioasă. Super!
Doru: Rina…uite că am ajuns unde trebuia. E nevoie să devii o cetăţeancă a ţării noastre, RSRMD, adică Republica Socialistă Română Multilateral Dezvoltată. Ca să ne căsătorim … (Rina bate tot timpul la calculator, aprobă). Clar, calmo, ma non te enervato, ai constatat: Înţeleg de o mie de ori mai repede ca ţaţa Leana. Şi mai am marele avantaj că tu-mi poţi explica ce şi cum.
Doru: Mda. Cu buletinul Zici că se rezolvă. Să cauţi o localitate la celălalt capăt al ţării, eventual un orăşel unde …trebuie să-ţi fixez datele terminus.
Rina: Adică naşterea şi moartea? Naşterea, da, este deja atestată. Dar moartea? Puteţi voi face aşa ceva?
Doru: Moi nu, dar gândeam că voi, da şi mi-a trecut prin tărtărcuţă că…
Pia: 1244 ani de-ai noştri. Atâta am. La noi anul are 4 luni. S-ar părea că am 311 ani pe care i-am petrecut într-o stare de aşteptare…hai să zicem …congelare, deşi realitatea e parţial-color-alta… Aici sunt de două zile. Câţi ani să-mi pun?
Doru:Arăţi ca o puştancă între 18 şi 22-23 de ani. Trage o fugă prin ţară, cauţi la Sfaturile Populare registrele de Stare civilă şi unde găseşti un loc liber îţi scrii numele tău. Era mai fain să fie Olimpia…
Rina: Rina din Oliimp!? Fain! Şi trec numele meu de familie? Orix.
Doru: Nu merge. Dacă cineva cercetează cu cine ştie ce ocazie registru Stării civile şi vede un nume fistichiu, habar n-ai tu ce scandal poate să iasă. Acesta dacă-i de la Securitate în doi timpi şi trei mişcări ajunge la tine şi scandalu-i gata!
Rina: Asta chiar n-o pricep.
Doru: Bate tu acolo şi poate o să te lămureşti. A! Să nu uit! Te treci şi în Registrul cu naşterile la biserică. Deci cauţi un om din localitate care are mai mulţi copii, care a murit sau şi mai bine au fugit dincolo…De studii, ce să zic? Cred că le ai la degetul cel mic pe zece licenţiate. Temă. Te gândeşti ce facultate să absolvi, asta ca să căutăm o ocupaţie…Înţelegi?
Rina: Sincer, nu.
Doru: Eu sunt Doru Ciubotaru. Născut în satul Luca, Judeţul Tr, Tata Vlad. Mama, Artemiza, decedată acum 15 ani. Absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie, Universitatea Bucureşti. Am un salariu de 1150 lei pe lună. Practic n-am putea trăi omeneşte cu banii ăştia. Eu ştiu că tu poţi face rost de orice, dar dacă ar afla lumea, îţi dai seama… Deci trebuie să lucrezi undeva. Şi acum, aici ai doar două posibilităţi: pe şantier, deci să ai studii de specialitate, sau să baţi la ciocan, să te califici într-o meserie, ceea ce ar stârni o tonă de bârfe: Halal profu’ dacă n-a fost în stare să-şi găsească o fată licenţiată! Sau te faci profesoară undeva-n satele din jur. Ori funcţionară, dar mărturisesc: Lia şi celelalte fete pe care le-am refuzat ar râde şi cu fundul…
Rina: Se poate şi aşa? (Bate, se uită pe sticlă) Scuze! (Sună telefonul):
Doru: (Ridică receptorul): Da? Doru Cine mă doreşte la oara asta?
Vocea Liei: (Se aude distinct) : Aloo! Lia la telefon! Ce faci craiule? Unde eşti? Te caut de-o viaţă, te găsesc, fac şi eu o poantă cu Cimafai, da, da. Ce să-i faci? N-am fost inspirată, dar tu ştii că te iubesc, da puişor? Mă auzi?
Doru: Da, dar, mai clar nu vreau să te mai aud!
Vocea Liei: Ce-ţi veni,iubiţică? Să ştii că şi mie-mi vine acum să mă sui pe pereţi.. Nu vrei să ne suim împreună, liniştim? Vorba ta: scăpăm de hormoni şi ne vedem de ale noastre.
Doru: Fată dragă scurt şi la obiect. Mi-am făcut o prietenă. Ştii la fel de bine că aveam gânduri serioase, Ştii că ştiu că tu voiai neapărat să te măriţi, iar eu te-am rugat să aşteptăm să ne cunoaştem, Tu ai fost aceea care ai venit la, ca să nu spun peste mine. Te-am rugat să culegem frag a se înţelege să fim prieteni. Eu n-am nevoie de hârtie.
Vocea Liei: Eu am.
Doru: Te cred, dar, înţelege, între timp mi-am făcut o altă prietenă.
Vocea Liei: Nu se poate! Şi cu mine, cu cinstea mea, cu…cum rămâne?
Doru: Lio-Ciocârlio, hai s-o scurtăm. Nu sunt aşa fraier cum mă crezi. Ai venit cu Ciumafai ca să ai pretext de a pleca la Virgil. Acolo, nenorocul tău, nevasta lui s-a externat mai devreme decât credea el şi te-a primit cu coada măturii ,
Vocea Liei: Băi, Franţ, da ştii că ai imaginaţie?
Rina: (Ii ia telefonul): Ascultă Piţipoanco! Jagardea de mahala! Eu sunt Rina şi te sfătuiesc să mergi la spital, s-ar putea să ai probleme cu hematomul, zis cucui, din partea stângă! Pa.
Vocea Liei: A! Tu eşti noua curviştină?
Rina: Nu era normal ca cineva să-i ia locul celei vechi!
Vocea Liei: Fă bine şi dă-mi-l pe Doru!
Rina: Mai pune-ţi pofta în cui! Apropo! Va trebui să cauţi altul, Virgil a trebuit să simuleze o delegaţie, asta fiindcă o Pârţoagă n-a avut inspiraţia să-i deie un telefon. Tu, intrat-o în călduri să intre în casa omului…
Vocea Liei:Mârţoagă e mă-ta! De unde să ştiu că …Dobitocul mi-a zis că e divorţat…că… Da’ia mai du-te Naibii de matracucă! Vreau cu Doru!
Rina: Ciuciu! Pardon Ba nu, n-o să-i mai vezi niciodată ciuciu’lui! Ha, ha ha!
Vocea Liei:S-o crezi tu! Află că nu scapă cu una cu două de mine! Nu ştii cu cine te pui!
Rina: A te pune’nseamnă a face treaba mare?
Vocea Liei: Fă, ascultă şi bagă bine la moacă. Eu am de partea mea Securitatea. Îl am la mână pe Fleţache acesta! Îl bag la zdup.
Rina: Hopaa! Ascultă. Orătanie părosă pe unde nu trebuie, adică mă refeream la faptul că ai păr şi pe limbă. Şi bagă bine la dovleac! Tu nu ştii cu cine te pui. Şi nu mai sta ca proasta pe balconul blocului de vizavi. Da. Am umblat şi voi umbla în costumul Evei de câte ori o să am poftă. Pa, pacostea naibii! (Trânteşte telefonul în furcă) Amice, Îţi place câte jargoane am învăţat? Ia zi cu ce te are la mână?
Doru: e unde să ştiu? Când eram pilit, da, mi-amintesc, i-am spus că tare mi-aş dori să plec „dincolo”. Ştii, am un văr care a zis că-mi face chemare, şi, dacă vreau, rămân acolo.
Rina: Păi bine, omule, la tine ce-i în guşă-i şi în căpuşă!
Doru: Păi de…credeam că…Ştii, în prăpăditul acesta de minioraş a trebuit să caut jumătate de an să găsesc şi eu o fată mai de doamne ajută… Fierbeau hormonii în mine. Cred că eram gata să mă drăgălesc şi cu Ciumafai…
Rina. Nu ştiu, adică pe moment doar încerc să realizez…
Doru:Lasă astea. Pentru moment noi avem de rezolvat două probleme: Una astăzi, acum. Mâine se întorc de la ţară ai mei: mama, tata şi sor’mea. Camera asta şi balconul s-ar putea zice că sunt ale mele. Dar noi trebuie să trecem pe hol. Bucătăria şi baia-i comună.
Rina: Care-i problema?
Doru: Nu care, ci tu eşti problema numărul doi. Cinstit, noi mai mult ne-am jucat, dar recunosc: nu am avut curajul să te întreb De fapt tu cine eşti?
Rina: Idealul tău.:Rina. Ziceai că vrei să rămânem împreună toată viaţa. Să ne căsătorim. Am înţeles, o să încerc să mă …pământenesc pe cât e posibil.
Doru: Corect, dar te superi dacă mă lămureşti , aşa ca să pricep eu, deocamdată. Eşti terestră sau extra?
Rina: La fel ca tine de…terestră. Şi sunt din Vălenii de Câmpie, adică tot de pe aici, numai că trăiesc într-o altă dimensiune de spaţiu şi aparent de timp, pe alte coordonate şi…din N puncte de vedere se pare că suntem cu cel puţin zece secole mai avansaţi. Eu sunt una dintre locuitorii acestei lumi paralele care a reuşit să treacă hotarul, sau mai bine zis sunt prima femeie care a fost trimisă în lumea voastră…
Doru: Eşti o clonă!?
Rina: Am reuşit să clonăm omul cu tot ce vrei şi ce nu vrei, dar un lucru n-am reuşit nici noi, nici fiinţele din alte lumi paralele cu care am venit în contact: Să le dăm viaţă, suflet, sentimente. Vezi? De aceea-ţi demonstram că ne putem face trupul după cum poftim, dar şi noi am ajuns la concluzia că există un Dumnezeu care dă suflet şi viaţă. Noi, oamenii am reuşit să facem , cum am spus aproape totul cu ceea ce este parte materială. De aceea apar şi dispar, de aceea pentru noi nu-i o problemă să facem orice a făcut omul, te-ai convins cu hainele. Poate că va mai fi nevoie şi cu altele, dar recunosc, mă tem să nu-ţi provoc necazuri, nu asta vor ai mei, nu asta vreau eu.
Doru: Încerc să înţeleg…
Rina: Aţi văzut în filmele S.F cum se dezintegrează oamenii şi apar unde poftesc. Asta este pentru noi o realitate. De fapt nu acesta e termenul ci devenim pentru voi nevăzuţi şi călătorim cu …mijloacele noastre de „deplasare”. Ţine telefonul acesta. La voi încă nu a apărut pe piaţă, dar Securitatea e deja dotată cu aceste aparate. Şi activiştii cei care au anumite responsabilităţi în stat.
Doru: Da, l-am văzut în filme, la telejurnale. Şi la unii şmecheri, care le-au adus în ţară, dar se pare că nu prea au viaţă lungă…
Rina: Încă n-aveţi un sistem, o reţea de aprovizionare. Funcţionează ca un aparat de radio cu baterile, numită cartelă, care are o anume perioadă de valabilitate. Sus are un buton. Apasă.. Scrie deblocare. Apeşi iar butonul şi steluţa de jos, stânga. Iar apeşi. Apar 9 simboluri: Un plic, o săgeată, o cheie,, patru cubuleţe, o inimă. Apeşi pe inimă şi atunci vorbeşti cu mine. Apeşi pe cheie ş, asta înseamnă că e ceva urgent şi apar. Când vrei să „dispar” şi nu sunt de faţă apeşi pe semnul exclamării.. Poftim, Acum am putea spune că umbli cu nevasta în buzunar.
Doru: (Cercetează, apasă pe unele butoane, vorbeşte): Olalaa! Ce chestiee! Ia zi Pio… (Se uită în jur, Rinaa a dispărut). Aoleu! Acu pe ce să apăs?
Vocea Rinei: Pe inimă, darling!
Doru : (Pune mobilul pe masă şi se freacă pe inima sa. Aude râsul ei dezlănţuit). Păi nu asta-i inima? Aoleu! Ce are, uite, nu vrea să se lumineze ecrănuţul?
Vocea Rinei: Apasă pe pătrăţel şi apoi pe steluţă, mai clar, deblochează-l! Aşa. Acum dă clik pe inimioara aceea roşie.
Doru: Ce să dau?
Vocea Liei: Apasă omule, asta înseamnă… (Rina apare, ia o foaie de hârtie, un pix, i le pune în faţă) Scrie! (Iar sună telefonul. Pia se repede ) Da. Casa Ciubotaru? Ce casă, fiinţo. Aici e apartament. Cuum?! Sonată eu? Poate mă-ta cu neamurile tăle pe linie genetică..
Doru: (Îi smulge telefonul) Da, sor-mea, ţi-am recunoscut flaşneta. Ce-i?
Nina: Cine-i paceaura care cu am vorbit?
Doru: Viitoarea ta cumnăţică. Cântă, că am treabă.
Vocea Ninei:La opt suntem în gară, Vii să ne iei. Până atunci te sfătuiesc s-o faci paraşută.
Doru: Nino, ţi-am mai spus, controlează-ţi pliscul, auzi? Nu de alta, ne supărăm, vrei asta ?
Vocea Ninei:A zis mamy că dacă mai aduci boarfe-n casăă…
Doru: Ascultă, maimuţă mică ce eşti, nu-ţi mai băga nasul unde nu-ţi fierbe oala. Scurt, dacă o dată te mai aud , te plesnesc de-ţi merg fulgii.(Închide telefonul, către Pia); are 16 ani, ce să-i faci, îşi dă şi ea importanţă, dar realitatea e că trebuie să facem ceva.
Rina: Nici o problemă! Ai aparatul la tine. Pot să dispar oricând vrei sau vreau.
Doru: Păi asta-i, că nu vreau să trăiesc tot timpul cu teama că ne poate surprinde. Şi nici să dispari!
Rina. Partea proastă tocmai asta e: că nu pot să „dispar” de tot. Eu , cum aţi spune voi, nu-mi aparţin. Sunt trimisă, reprezint ţara, lumea din cealaltă dimensiune temporară. De zece ani la noi nu se nasc băieţi. Şi anual ne mor 25-30% dintre bărbaţi de la 1o-12 ani în sus. Şi mai alarmant este că de vreo 2-3 ani numărul naşterilor s-a micşorat cu 60%. Îţi dai seama? Riscăm să dispărem ca naţiune! Am devenit o ţară de femei fiindcă bărbaţii realmente nu mai vor să facă nimic. Nici măcar dragoste.
Doru: O explicaţie trebuie să existe.
Rina: Asta-i, că n-o găsim. Probabil că în dorinţa noastră de a ajunge la idealul de om am greşit ceva-cumva pe undeva. Asta e logic, dar femeile noastre bătrâne au pus toate aste pe seama procesului tot mai exagerat de ateism în rândul tineretului şi au emis ideea că suntem…blestemaţi. Urmarea? Frica de moarte, de care scăpasem de câteva generaţii a îmbrăcat haina Credinţei…Plimbându-mă printre oameni îmi dau seama că am devenit bigote. S-a ajuns ca înaintea hranei, apei să se pună credinţa. Un sfert dintre femeile noastre s-au călugărit. Majoritatea caselor arată mai degrabă ca nişte sanctuare… În fine, asta n-are legătură cu voi. Am venit să văd dacă pot naşte băieţi.
Doru: Să înţeleg că veţi veni cu toate aici? Trai neneacă pe bărbaţii noştri!
Rina: Nu-i de râs omule. Mai degrabă e de plâns.
Doru: De ce? Eu cred că fiecare bărbat poate satisface 2-3 femei.
Rina: Problema cea mai delicată pentru voi, românii, probabil că şi pentru mare parte dintre pământence este că în ritmul îmbolnăvirilor de azi s-ar putea ca peste câteva decenii să nu mai existe nici la voi femei.
Doru: Păi dacă veniţi voi, nu se rezolvă?
Rina: Asta-i că încă n-am reuşit să le facem imune la bolile voastre…Ca fapt divers avem vreo cinci încercări ratate. Eu sunt primul …cobai care s-acuplat cu un…uunul ca tine…Ai noştri au făcut o statistică. Nu ştiu procentele, n-au vrut să mi le dea, dar ştiu că din cauza chimicalelor, a poluării şi altor factori procentele de mortalitate acum trec de 10%. Cancer, boli cardeo-vasculare, diabet, TBC, Sida şi sifilisul fac ravagii la sate. În ultimul timp bolile de piele ameninţă să ajungă în fruntea clasamentului…
Doru: Ei, chiar aşa?
Rina: Ba-i mai rău decât crezi. Fiindcă deocamdată femeile voastre sunt fertile, deşi după calculele noastre sterilitatea s-a ridicat mult în ultima perioadă din cauza bolilor pe care le-am enumerat şi a stressului. Aşa că şi problema noastră, implicit a mea este să rezolvăm situaţia în care ne aflăm. Ai mei sunt „în cercetare” cu actele necesare. Ce-ai zice să mă numesc aşa cum te cheamă pe tine? Simplă coincidenţă, dar nu va mai trebui să facem acele formalităţi cu schimbarea numelui pe documente…Şi…le spunem tuturor că ne-am căsătorit, că vom face nunta… când crezi tu că e mai bine?
Doru: E o chestie, dar cum să le motivez părinţilor că-n trei zile ne-am găsit, legat şi … măritat?
Rina: Pre a voastră limbă se cheamă că va trebui să minciuneşti realitatea, aşa se spune?
Doru: Aproximativ. Şi totuşi cred că-i mai bine să-mi iau un concediu fără plată, chipurile te-am regăsit, am fost prieteni în studenţie, ne-am hotărât să ne legăm… Vezi că trebuie să avem certificat de căsătorie datat în ceste două zile.
Rina: Nu te temi?
Doru: Ba da, dar mai mult vreau s-o fac. Vezi la ce meserie te opreşti, ca să găseşti ceva de lucru…Şi cred că ar fi mai bine să vii prin transfer în oraş sau în satele din jur, să faci naveta, să ne plimbăm, să te prezint colegilor, familiei…Îmi pare rău, îmi doresc ca totul să pară normal. Ce zici?
Rina: Corect. Uitai să-ţi mai spun că ţi s-a măsurat şi inteligenţa. Ştiai că ai un IQ cu mult peste media obişnuită?
Doru: Mie-mi spui? Nu tu ziceai că uneori te sperii cât sunt de …naiv?
Rina: Ba da, asta în raport cu cele ştiute de noi. (Se aude telefonul. E lângă Pia. Doru-i face semn să vorbească. Rina face semn că nu). Presimt că e Lia. Tocmai voiam să-ţi spun că a încurcat-o. Virgil nu-i de condamnat. Leana lui este la spital de câteva luni. Şi i s-a spus că doctorii o ţin sub cercetare. Nu-i dau de capăt stării ei . Dobitocii au căutat-o şi în gură, dar au uitat să-i facă un examen dermato-veneric. Cam gagicar Virgil acesta s-a culcat c-o puştoaică de pe şantier şi a molipsit-o pe nevastă-sa, care, culmea, s-a potrivit la grupa de imunitate cu depravata aia. Şi culmea ghinionului avea o aluniţă acolo de care tocmai voia să scape. Ce mai, ghinion-ghinion, cum spun copiii. La spital, slăbită fiind a contractat o drăguţă de hepatită şi dacă nu i se va descoperi ce are cele trei boli se vor uni şi în câteva luni…
Doru: Olei! Şi nu se poate face nimic?
Rina: Noi putem face, o vom face, asta fiindcă madam a intrat în aria noastră de cercetare.
Doru: Cum aşa?
Rina: Tu întrebi? N-ai auzit-o pe dobitoaca de Lia? În nemăsurata-i dorinţă de răzbunare e în stare să pună Securitatea pe urmele tale şi eu ar trebui să iau „experimentul nostru” de la capăt cu altcineva.
Doru: Ai fi în stare ?
Rina: Bărbate, înţelege că-mi aparţin naţiei mele şi apoi mie. Cretina, mi se comunică, flecăreşte în dreapta şi în stânga despre marea ta parşivenie. Off! La noi majoritatea cuvintelor sunt monosilabice. Când sunt mai multe silabe, au semnificaţia unei sintagme. Recunosc, îmi vine greu să decodific sensul cuvintelor după DEX. Voiam să te întreb: „Paceaură” înseamnă pace şi ură sau pace şi aură? Primul e oximoron. Ura de pace poate fi o metaforă. Dar şi aura păcii e o chestie…şucară se zice? M-am uitat pe …dicţionarul nostru. Ştiţi că pentru a vă adresa femeilor folosiţi 182 de cuvinte sau sintagme? Pe cele care se leagă de defecte; chioaro, crăcănato! Spiralo, pentru cele cu cocoaşă, merge, dar de ce căscată şi ciochistă? Au cioc? De ce javră şi maidaneză?Căscată?
Doru : Eu zic să te documentezi…şi dacă nu vei înţelege…Merge şi aşa. (Sună telefonul, care e aproape de Pia. Doru îi face semn să ridice. Pia refuză).
Rina: E Lia. De unde ştiu? Ţi-am spus că „lucrăm în echipă”. Ai noştri fac tot ce pot ca să mă ajute.
Doru: Şi ce legătură are Lina?
Rina: Ohoo! Nu ţi-am spus, o să constaţi că în prostia-i nemărginită se varsă şi revarsă afectiv la toţi cei cu care liniile astrale ale existenţei voastre omeneşti se întretaie şi încearcă să te…desfiinţeze. O bate gândul să te dea pe mâna Securităţii, dar se teme că s-ar putea să te piardă şi pe tine.
Doru Păi a mai pierdut pe cineva?
Rina: Pe Virgil. Se şi vedea soţia inginerului, stăpână pe vila acestuia. Paceaura! S-a ales cu vreo câteva cozi de mătură pe spinare şi una la moacă.
Doru: Ştii ce i s-a întâmplat?
Rina: Bipedul de Virgil, care între noi fie vorba e mai degrabă un asino-dromader metaforic, i-a spus tontomanei de Lia că va divorţa de soţie, sau… vor aştepta câteva luni, fiindcă i s-a comunicat că, Leana lui, nu mai are nici o şansă. Asta după ce s-a alcoolizat mai mult ca de obicei. Raţiunea lui scăpându-i de sub control l-a făcut să-i făgăduiască asta şi altele, pe care n-are rost să ţi le enumăr.
Era de ajuns un telefon şi Lia se instala în patul conjugal al familiei lui Virgil. Ce nu ştia, mă mir de asta, era că nevasta lui Virgil avea o boală de piele care era, ţi-am spus, contagioasă pentru cei cu aceeaşi grupă de sânge, pentru cei cu anume răni deschise. Lia avea o brobonă, un coş ceva în regiunea pe care voi o consideraţi ruşinoasă şi şi-a rupt-o…nostimada e că habar n-are de asta. Tragedia într-o posibilă evoluţie ar fi că dacă nu se tratează şi ea n-ar fi făcut-o pentru că mâncărimea pielii i se pare ceva obişnuit. E tehnician veterinar, umblă cu soluţii dezinfectante, a mai „avut şi mâncărimi” din motive pe care le ştii, astea, este însă cu infecţie…Duminică, atunci când a înscenat chestia cu Ciumafaia aia tocmai primise un telefon de la Virgilul nostru că o aşteaptă în patul conjugal. De la tine s-a dus glonţ acolo, s-a făcut Evă şi-l aştepta pe domnul cocoş. Numai că, între timp, el a primit telefon să meargă la spital să-şi ia soţia pe care pârâţii medici din acest uitat colţ de ţară au externat-o fiindcă nu au descoperit ce are. Şi-a depus nevasta la poartă şi a plecat la soacră să-şi aducă fetiţa. Între timp madama de folosinţă ocazională a adormit şi s-a trezit pitrocită cu coada măturii. O lovitură la moacă i-a deschis o rană şi boala de piele a gazdei fiind transmisibilă doar pe plăgi, normal că Lia s-a infectat. Diseară o să-i apară pe corp nişte iritaţii care par să ia formă de frunze.
Doru: Şi ce-i de făcut?
Rina: Noi avem antidotul. Chiar voiam să te întreb cum să facem să luăm legătură cu soţia lui Virgil. Încă se poate vindeca. Şi unde mai pui că fiica lor este în mare primejdie.
Doru: Nu ştiu, când merg la şcoală, îi consult pe ceilalţi…
Rina: Lasă. Tocmai a venit un mesaj pe internet. Îmi spun că ei au găsi deja o soluţie… Uite, am şi primit sugestii pentru „a mă angaja în câmpul muncii”. Una e să devin locotenent şi să lucrez la Miliţia judeţeană. Au un post liber la arhivă. Este ceea ce mi-ar conveni pentru că Securitatea nu şi-ar mai vâră nasul în treburile mele şi doi, ţi-am spus de celelalte colege venite înaintea mea. Toate au ajuns la judeţeana de aici, cum s-ar spune „intrarea în lumea voastră se face undeva în pădurea de la marginea acestui oraş. Se pare că una a fost capturată de CIA, trădată de un dublu spion, alta de KGB şi două au fost duse la Bucureşti de unde au dispărut. Nu ştim dacă au intrat în oraş, dacă au fost culese de pe drum, dacă au ajuns la Bucureşti. Ne temem că ceea ce voi numiţi extratereştri sau marţieni le-au capturat, fiindcă te rog să mă crezi ei sunt de vreo două decenii printre voi, dar nici noi n-am aflat ce au de gând. Pot să pretextez că cercetez şi să mă încui înăuntru, de unde să plec unde am de rezolvat problemele mele, ale noastre.
Doru: Să înţeleg că vei face naveta?
Rina: Exact. Aşa voi avea motiv să nu „dau raportul „ la vecinii tăi. Şi aş mai putea să mă angajez ca Inspector cu probleme de sănătate publică. Obligaţia mea ar fi să fiu mai tot timpul pe teren, să fac fel de fel de situaţi, pe care deja ai mei le fac din motivele pe care tu le ştii.
Doru: De ce nu le-ai face pe ambele? Aşa cred că ai putea să intri în casa lui Virgil, să-i spui că … ai venit în control, că i-ai cercetat fişa şi să-i dai medicamentele necesare.
Rina:Brava. Te felicit, isteţul meu drag.
Doru: Ce facem cu Lia?
Rina: (Pufneşte în râs) Bunule om! Tu deja-ţi fac griji s-o ajutăm, ea se gândeşte cum să te distrugă. Mi-era poftă să ne mai jucăm puţin până vin ai tăi…
Doru: Las-că până mâine…
Rina: Zăpăcita aia de sor-ta a minţit. Sunt în tren, peste două ore vor fi aici. Mă uit pe ecran. Sunt atenţionată cu privire la Nina. Aici îmi spune că nu-ţi este soră-soră.
Doru: Păi nici nu mi-i. Rezumat: mama a murit când aveam vreo 9-10 ani, tata s-a recăsătorit cu mama Niculinei. Eu am fost crescut de bunica dinspre mamă. Tata a lucrat pe la Colectiv, socotitor, a fost om de serviciu la biserică. Ea s-a crezut mare doamnă, fiindcă locuia în mahala, iar părinţii ei erau şi ei nişte amărâţi de funcţionari. Au stat în casa părinţilor ei, cu încă un frate, care era proprietar. În timpul cutremurului casa li s-a dărâmat, frate-său a primit ajutor, şi-a ridicat altă casă, dar n-a mai primit-o pe bătătură, asta şi fiindcă el are trei copii, una deja s-a măritat. Nici la bunica mea n-au putut merge, ea zice că tata ar fi fost de vină că mamei i s-a întâmplat accidentul acela, nici nu mi-au spus despre ce este vorba. Bănuiesc că voia să întrerupă o sarcină …Aveam apartament, deşi m-a abandonat, vorba lui, trebuia s-o crească pe Nina, i-am adus aici. Ea zice acum că asta era obligaţia mea. Nina se consideră stăpână. Tata nu are, nu poate avea nici un cuvânt de spus, ştie că îl pot da oricând afară, dar mai tare se teme de soţie. Mi-am luat camera asta fiindcă are balcon. În rest, de vreo doi ani de când lucrez…conveţuim. Plătesc întreţinerea. Îmi face mâncare, le dau un sfert din salariu. Îmi spală lenjeria, fără chiloţi şi ciorapi.
Rina: (Se aude cheia în yală. Rina dispare). Bună, pezevenghiule! Am venit să-ţi aduc cheia.
Doru: (Corectează teze). Mersi. Las-o pe masă.
Lia: Hei, puiule, nu-mi dai un pupic, aşa de bună intenţie? Nu ţi-a fost dor de mine?
Doru. Nu.
Lia: Mie da. Zilele acestea credeam că mă sui pe pereţi
Doru: Te-a oprit cineva?.
Lia: Ascultă bă derbedeu cu facultate, nu ţi-i puţin ruşine?
Doru: Hai, Lio, ştii la fel de bine că n-are rost să mai discutăm. Mâine trebuie să duc tezele, nu mai am decât 2-3 ore la clasa respectivă şi…
Lia. Mă piş pe tezele tale!
Doru: Bine. Ia 2-3 dintre cele necorectate, du-te în baie, uşurează-te, dacă aşa crezi şi lasă-mă să-mi fac treaba.
Lia: Nu ţi-i ruşine, măgar cu licenţă şi drept de vot, vaccinat şi… Te-au văzut cei de la blocul de vizavi cu o depuiată pe balcon.
Doru. Care-i problema ta?
Lia: Cum adică? Tu eşti profesor. Ce fel de conştiinţă comunistă mai ai? Cum poţi să le vorbeşti elevilor de morală, când tu…
Doru: Şi când tu ieşeai noaptea pe balcon eram mai moral?
Lia: Treaba ta, cred că o să ai necazuri la serviciu, deşi m-am luptat cu toată lumea să te apăr…
Doru: Lio, dacă podeaua asta ar avea ruşine, zic şi zău c-ar crăpa şi nu ştiu dacă te-ai opri pe la parter…
Lia: Da, da, s-o crezi tu. Ia zi, neseriosule, de ce mi-ai dat trei ţepe?
Doru: Numai?
Lia:Hai, fii serios. Nu convenisem să ne întâlnim în fiecare zi la cinci sau la 6, 30-7 dacă erau probleme de serviciu, puneam o pietricică sub banca noastră.
Doru: Ce-ai păţit la cap?
Lia O vacă a dat cu copita.
Doru: Daa? Şi ţinea în picioarele din spate şi o mătură cu coadă?
Lia: Hopaa! Te-a şi informat, dobitoaca? Ce-a mai inventat?
Doru: Că zăceai ca o bivoliţă proaspăt fătată în aşternuturile patului ei conjugal. De ce vă gratulaţi numai cu epitete de patrupede?
Lia: Păi merită altceva? Apropo, a trebuit să trec pe la Lunca. Am stat de vorbă cu maică-ta. M-a rugat să ne strângem de pe drumuri. I-am spus că eu sunt gata. Şi ai mei au terminat etajul. Ne aşteaptă casa noastră, cuibuşor de nebunii. M-am interesat În august se fac nunţi, aşa că,.hai dă-mi un pupic!
Doru: Până acum nu ţi-am spus. Madam Veta nu mi-i nici un fel de rudă. Eu am crescut la bunica dinspre mamă. Tata s-a recăsătorit şi a luat-o pe madama cu plodul ei, făcut din flori. Hai, te rog, lasă-mă că serios am treabă.
Lia: Bine, plec, dar te previn că boarfa aia care face poze la lume nu-i de tine. Vrea să pună mâna pe tine.
Doru: Tu voiai altceva?
Lia: Da, dar eu pe lângă liceu am o posliceală. Şi ştii şi tu, sunt la facultate, ultimul an, serviciu şi casă…
Doru. Iar vagaboanda aia a mea are două facultăţi.
Lia: Serios? Şi se uită ea la un prăpădit de profesoraş ca tine? Asta dovedeşte încă odată ce poamă este.
Doru. Bine, bine. La revedere. Hai, nu întinde coarda, mă ştii, am o limită…
Lia: Eu, poate nu ştiai, sunt o lady.
Doru: O ladă socialistă? Cu mamă fostă femeie de serviciu şi tată vânzător? Care aţi furat şi de pe vii şi de pe morţi ca să vă faceţi vilă?
Lia: Aha. Normal să fii invidios pe vila mea, cioflingar cocoţat la ultimul etaj!
Doru: Sor-mea vitregă mi-a spus odată că eşti cea mai reuşită paţachină din cartierul „Tei coceni”!
Lia: Bre, tu eşti băut.
Doru: Şi ce dacă? N-am voie? Vrei şi tu?
Lia: Mai c-aş lua un coniac mic.
Doru: Am auzit că se găseşte la alimentara din centru.
Lia: Da. Am trecut pe acolo şi din întâmplare am luat o sticlă. Ciocnim un pahar?
Doru: Nu. Trebuie să pice soţia mea.
Lia: Aşa, în trei zile ţaca-paca?
Doru: E o fostă prietenă. Ne-am certat din cauza părinţilor mei, acum s-a transferat la judeţ. Face naveta. Hai, pleacă, trebui să sosească şi n-am chef de vorbă.
Lia: Perfect. Se potriveşte. Vreau s-o cunosc!
Doru: (Se aud paşi Intră de afară Rina) :Bună dragă. (Cei doi se sărută) . Avem musafiri.
Lia: Scuză-mă, darling. (O ia de plete şi o târăşte până la uşă, apoi o aruncă pe sală) Afară boarfo! Cine eşti tu să-mi furi bărbatul, ha? Uite, mie mi-a dat cheia de la apartament!
Doru ( Îi ia cheia din mână) Mulţam că mi-ai adus-o.
Rina: (Reintră, e stupefiată, se scutură, surâde, apoi o ia de plete, o învârte în jurul său şi o trânteşte pe un scaun.) Să stai frumuşel aici, dacă nu te plesnesc de-ţi merge fulgii.
Rina: Pe mine, fă? Ştii tu că eu sunt locţiitoare de secretar PCR pe întreprindere şi membră supleantă la oraş? Şi că am fost solicitată de Securitate să contribui la…
Rina: Ştiu, Ăstora ca tine lumea le zice clănţăi, informatori,ciochişti. Să-ţi mai dau epitete ornante?
Lia: (Reintră, se aşază pe un fotoliu).Ştii tu ce aş putea face eu?
Rina: Cel mai bine pentru tine şi alţii ar fi să te spânzuri.
Lia: (Jubilează): Vezi? Se cunoaşte că nu eşti creştin-ortodoxă. Asta e cel mai mare păcat. Eu, când se poate, duminica dimineaţa merg la biserică.
Doru: Şi seara te strecurai la mine-n pat, tot fiindcă eşti credincioasă, nu?
Rina: Dorule, fii atent la ce spui. Ştii că sunt prieten cu Avocatul Jianu. Te dau în judecată pentru calomnie. Sau găsim noi ceva.
Doru: O faci după ce termini procesul cu Stela?
Rina: Da, că mi-a spus Virgil, n-o duce mai mult de-o lună, aşa că…Şi promit să mă interesez ce hram poartă prăpădita asta.
Rina: De ce să mai întrebi pe altul? Află că sunt ofiţer, că lucrez la Inspectoratul judeţean. Şi mai sunt şi medic imunolog, dacă ştii ce-i aia.
Lia: Aşi. Eşti una de alea…mare-i mirarea de nu-i fi vreo spioană.
Rina. Mai ştii. Până una alta, asta fiindcă m-a rugat Doru aş vrea să te informez că madam Stela are un fel de cancer de piele. Tu te-ai tăvălit în aşternuturile ei şi când te-a pălit la moacă, pe acolo te-ai molipsit şi tu.
Lia: Nu ţine! Sunt sătulă de tromboane!
Rina: Saltă-ţi bluza de la burtă. Hai, că Doru a văzut ce se putea vedea la tine. Acum uită-te cu atenţie. Ai pete roşii, ca nişte frunze. Atinge-le şi să vezi că sunt nişte bubuliţe, care se vor sparge. Azi am confiscat nişte pastile de la un afacerist. Poftim câteva, ţine minte erau pentru doamna Stela, ca să nu infecteze fetiţa, care a venit s-o vadă… Peste două zile-l cauţi la şcoală pe Doru. Poate-ţi mai fac rost de o doză.
Lia: (Iluminată) Dacă vreţi să mă otrăviţi?
Rina: (Râde) Uită-te pe geam. Amica ta de-i ziceţi Ciumafai îţi face cu mâna.
Mina: (Izbeşte uşa de perete. Este o adolescentă obraznică, voluntară, alintată): Iată-mă frate! Uite-mă cumnăţico!
Vlad: (Un moşnegel speriat, derutat).Bună ziua, băiete!Permiteţi?
Doru: Bună tată, Bună …
Veta: Bonjours lume! A! Bună dragă noră! Mă bucur că v-aţi împăcat…desigur că fac asta în special pentru fiul nostru, nu-i aşa Dorule?
Doru:Nu-i aşa , coană Veta
Veta: Derbedeule, Pramatie, ţi-am mai spus că-n lume să-mi zici mamă!
Doru: Coană, am convenit să nu vom mai discuta pe tema asta.
Veta: Olei, fată dragă o să cam ai de lucru cu acest căpăţânos. E uneori aşa de,catâr şi orgolios. Hai, dragă nu mai te da cocoş în faţa ei. Te spăl, îţi dau de mâncare, fac curat în urma ta? Da sau nu?
Doru: De ce nu mai adaugi că eu plătesc întreţinerea, că pentru masă şi celelalte vă dau un sfert din salariu.
Veta: Asta fiindcă sunt eu bună şi înţelegătoare. Normal, în alte familii ar trebui să pui salariu pe masă şi să-ţi dau eu cât cred pentru cheltuielile tale de flăcău.
Doru: Normalul este pentru familiile normale
Veta: Şi cum, bre, la o adică eu sunt anormală?
Doru: Coană Veta, gata!. Matale eşti soţia tatei. Nu m-ai alăptat, nu m-ai crescut. Te-am adus aici din grajdul unde locuiaţi după ce şi grajdul s-a prăbuşit, sau poate l-au dat jos nepoţii mneatale, să scape de pacoste. Uiţi asta? Că mi s-a făcut milă şi v-am adus la mine?
Veta: Tu uitaseşi că ai un tată…
Doru: Care tată? Omul care m-a abandonat după moartea mamei prin căsătoria cu nu spun care femeie, care madam avea un copil făcu din flori.
Vlad: Băiete, nu fii obraznic, căă…
Doru: Că ce? Te duci dincolo, te vâri sub pat şi cânţi cucurigu?
Vlad. Halal fiu!Bravaoo! Asta merit după ce…
Doru: Hai, hai, zi!
Vlad: (E tot în picioare, lângă uşă): Ce să mai zic? Nu credeam că un profesor poate să se comporte aşa.
Mina: (Stă pe canapea comod, niţel crăcănată, încălţată.) Dorule, adă-mi o cană cu apă. Uff, ce lene mi-e!
Doru: Du-te şi-ţi ia! Poate-ţi dai copitele jos de pe cuvertură. Profiţi că-i Lia de faţă? Ţi-am mai spus, nu te da mare…
Mina (Îşi dă picioarele jos, dar se crăceşte mai tare). Păi să ştii că gata! Sunt mare. Mâine fac 16 ani. Să te gândeşti la un cadou, da? Ştii la ce m-am gândit eu? Şi mamy a fost de acord! Ba chiar mi-a promis că te roagă să te muţi tu în camera mea.
Veta: Da, e mare, are nevoie de ..aer. O să-i vină cavaleri. Tu şi aşa te muţi la Lia, gata-i etajul?
Lia: Gata. Poate s-o facă şi mâine!
Doru: Aha! Zici că aşa ai gândit. Dar ai putea să-mi spui în ce calitate?
Mina: Păi nu-i proprietărească? N-are aici mutaţia pe buletin?
Doru. Are, dar pesemne că a uitat să spună că eu sunt proprietarul, că voi sunteţi…chiriaşii mei!
Veta: Nu mai ţine figura, băiete! Am întrebat la IGO. Blocul e al statului, da? După ce stai undeva devii chiriaşul statului. Gata, s-a fumat chestia aia cu primul venit care l-a adus pe celălalt. Noi suntem trei, suntem o familie. Ea este un copil minor, e domnişoară…Nu se cuvine să locuiţi în acelaşi apartament, e indecent, nu? Te dau în judecată, mi-a spus conu’ Jugravu, pierzi!
Doru: Aha! Şi pe ce motiv, coană?
Veta: Pe ălea spuse şi alte o mie pe care le găsim noi. O mie. Ştii că toate vecinele-mi spune că am fată faină. Că să fiu atentă, tu eşti tânăr, ea… Ştii că am făcut aşa, un sondaj de formă. La o adică toate doamnele ar depune mărturie pentru mine.
Doru: Te cred, şi fiindcă tot suntem cu toţi de faţă, vă anunţ că m-am însurat între timp şi vom vedea cine pleacă şi cine rămâne.
Veta. Felicitări fiule. de fapt ne-a spus Lia…. Vrei cumva să ne iei şi pe noi la vilă? Că drăguţa de Lina a spus că are, slava domnului camere şi pentru noi.
Vlad: Da, ne e greu să urcăm la patru…
Doru: Păi o să vă căutăm undeva o cameră cu chirie. Lia se mărită cu Virgil, un inginer căruia aşteaptă să-i moară nevasta.
Lia: Porcule!
Doru: Godac era mai aproape de adevăr! Godăcica mea cea dragă, n-ai plecat? Nu, coană Veta, regret, mi-i cam ruşine, dar Lia venea cu de la ea voinţă să se mai liniştească. Ştia că sunt logodit … Cât aţi fost plecaţi, da, m-am căsători.
Lia: Nu-i adevărat, tanti! Minte! S-a încurcat c-o …o …o…
Doru: Pia, vrei să vii niţel?
Rina: (Apare îmbrăcată în uniformă de ofiţer de miliţie). Bună ziua la toată lumea. Rina Ciubotaru, locotenent. .
Veta: Cuum? Cee? Lio, păi tu-mi ziseşi…
Mina: O imită: Să trăiţi. Nina, sora lui Doru. Mie de ce nu mi-ai zis nimic , mă prăpăditule? Halal frate! Halal rude!
Doru: Nina! Ne supărăm!
Mina: Da. Nu mi-ai promis tu mie că când o să am 18 ani o să mă iei de nevastă?!
Doru: Hopaa! Pio, fii atentă. Nu crezi că baba asta a copt de mult…
Veta:Ascultă bre! Să nu mă mai faci niciodată babă, ai înţeles? Eu totdeauna am fost o doamnă.
Doru: Da, totdeauna după ce te-ai distrat , matale ştii cu cine şi ai rămas cu plodul în public. Stai cuminte madam! Ştii la fel de bine ca mine că trebuia să ştiu cu cine s-a însurat tata. Fata unui funcţionar şi a unei croitorese din mahalaua Cotorga, căreia-i ziceţi Piciorul Parisului. Să spun mai departe, cine au fost prinţii şi prinţesele din care tre tragi?
Mina: (Se ridică, furioasă, vine să-l pălmuiască) Nu-ţi permit să-ţi baţi joc de mama, cretinule!
Rina: (O prinde de coada de cal, o scutură de 2-3 ori , o duce la uşă şi o aruncă dincolo) Plecaţi pe picioarele voastre sau vă iau de moţ?
Veta: Trăiţi, tovarăşe ofiţer. Iertaţi, e mică şi proastă.
Rina: Nu-i vina mea. Hai, la revedere! Sunt aici şi pentru că vecinii au reclamat-o pe fiică-ta. De la liceu ni s-a spus că face probleme şi există o cerere pentru un consult medical?
Veta: Fata mea? Păi da. Că lumea este individioasă că e frumoasă, da.
Doru: Ha! Nu ţi-am spus, coană Veto că e într-o gaşcă de cretini? Că nu prea dă pe la unele ore? Că are nota scăzută la purtare, că se încheie semestru şi nu trebuie s-o luaţi la ţară.
Veta: Da, s-o lăsăm să-ţi faci tu poftele cu ea!
Doru: Prăjina asta cu două beţe în loc de picioare? Cu cioc de barză în loc de nas? Spune-i, Pio ce-a propus diriginta ei.
Rina: S-o ducem la consult la Poroschia.
Veta: Fata mea la nebuni? Voi sunteţi demenţi, scuzaţi-mă tov. Ofiţer. El e dement. Ba şi matale dacă zici că v-aţi logodit. Aha! Ne trimiteţi la balamuc să vă rămână apartamentul! Olei, da asta n-o să se întâmple, poţi fi tu şi tată de ofiţer! Ajung şi la Onu, că eu…
Doru: Până una alta te rog să ajungi dincolo.
Veta (Rinei): Fă, Paparudo, ştii tu…
Rina: (Ii şterge două palme). Cetăţeană, uiţi cu cine vorbeşti? Vezi să nu mă înfurii şi te arunc de aici în stradă.
Doru: Vezi, Rino! Cred că şi ea ar trebui dusă la balamuc.
Veta: (Cade în genunchi) :Vă rog scuzaţi, Ştiţi eu, pentru fata mea, zău că nu mai zic’nica!
(Lia se strecoară binişor şi iese de pe scenă. Veta se trage şi ea cu spatele şi o zbugheşte afară). Cei doi se uită unul la altul şi izbucnesc în râs, apoi se sărută.
Rina: Venisem acasă pentru a te înveseli niţel, eventual să ne…aoleu ai folosit tu o vorbă cu o silabă reluată, devenită verb…Voiam să ne, nu pi-pi-im, nu, nici pipăim, ceva… of! asta e altceva. Să ne… zi tu ce?
Doru: Lulu-lulu?
Rina? (Râde). N-avem timp că aş face-o şi pe asta…Anhaa: Să ne giu-giu-lim.
Doru: Chiar nu avem E musai să corectez tezele. Peste o oră trebuie să le duc.
Rina: Ho, ţară. O să-l rog pe domnul calculator să le ia pe toate şi…sper să se descurce.. Nici eu n-am mult timp. Peste un sfert de oră avem şedinţă de analiză a activităţii pe anul trecut. Vreau să iau cuvântul să „mă remarc”!
Doru: Nu-i periculos?
Rina: Poate. Am primit ordin. Nostimada e ..ce ştii tu de şeful Miliţiei?
Doru: Nimic. Am auzit că-i mare gagicar, că nu prea i-au scăpat multe.
Rina: Exact. A fost plecat. Adjunctul are ulcer, e diabetic, nici nu s-a uitat la mine când m-am prezentat. Un grad de la Serviciul de Evidenţă şi Personal, care serba venirea pe lume acelui de-al doilea copil, un băiat, mi-a luat dosarul, a trimis un alt gradat să-mi dea arhiva în primire. Acesta: „Trăiţi! .N-am intrat înăuntru. A doua cheie, de la yala de sus era la şefu cel mare, de unde a luat-o adjunctul, care m-a rugat să trec după amiază, adică acum vreo oră – neapărat – să mă prezint la şefu’. E lege,a spus. Bărbatul are spre 50 de ani, e animal care bate la 75-80 Kg şi trece de cifra opt pe înălţime. Vorba fetelor de la evidenţa populaţie: E buhai mişto. Era în maiou şi cizme. Nici nu se uită la mine. Salut.
Şefu:. Dezbracă-te să văd dacă-mi corespunzi.
Eu: „Nu cred!”S-a întors ca lupul, m-a măsurat, s-a lins pe buze, exact ca un câine, a luat o gură de cafea. Ai mei i-au pus ei ştiu ce acolo. A scos o sticlă de Metaxa,
Şefu: Serveşte-mă. Ia şi tu un pahar. Ai 3 minute să te faci Evă. Stai, trage-mi cizmele.
Eu: Mai întâi v-aş sfătui să vă uitaţi în oglindă. Gata cu femeile, neică!. Raportez: Locotenent Pia Ciubotaru, arhivist şi medic imunolog. Aveţi simptomele unui preinfact. Vi s-a spus că vinul roşu nu vă face bine. Partea proastă e că aveţi două posibilităţi: Să săriţi de pe fix, da exact acesta este termenul. Deocamdată nu ştiu care e cauza, ori să faceţi un atac. De câţi ani sunteţi cardiac?
Sefu: Nu ştiu…N-am avut curajul să mă consult… Fie ce-o fi, mor, dar nu pot lăsa să-mi scape una ca tine.
Eu: Partea proastă e că nici n-o să muriţi nici n-o să-mi puteţi face nimic.
Şefu. Eu parcă mai simt ceva putere.
Eu: Uite, zic şi-i arăt…portofelul. Priveşte cu atenţie. Mie mi s-a pus fermoar. . Îl închid, rup cheiţa şi v-o dau: Poftim, folosiţi-o.
Doru: Bă, da nebunatică mai eşti
Eu:Păi…N-a putut ţine cheia în mână. Aşa de tare tremura şi transpira. Arunc cafeaua în chiuvetă, pun sticla în dulap. Umplu un pahar cu apă, pun acolo o pastilă. „- Bea, îi zic. O să te linişteşti până la şedinţă. Te sfătuiesc să-ţi faci actele de penisionare. Ce crezi că malacul a sesizat ironia. Aoleu, vezi că ai luat de la chelneriţa aceea nu-ş ce boală. Roagă-te să nu fie sida. Ar fi ceea ce meriţi pentru câte fete şi femei ai nenorocit…” Tre’să plec. Dorule, gândeşte-te ce facem cu amărâţii ăştia.
Doru: Mi-i de tata, toată viaţa a făcut ce i-au zis alţii. Are cărţile lui bisericeşti, e fericit să fie lăsat în pace, Mi s-a spus că mamei i-a venit rău, iar el a zis că mai are „normă” un capitol. Mama a plecat singură spre oraş, pe drum a luat-o o căruţă, dar a ajuns prea târziu. Bunica nu l-a primit niciodată în casă…Pensie mică, n-are vechime…Nina a fost scăpată din mâini.
Rina: Mamă-mamă ce bătaie merită.
Doru: Ştiu, dar nu aveam nici un drept…
Rina: Pa. Când vii ?
Doru:Mai târziu, nu ştiu, avem un Consiliu tematic, învăţământ politic.
Cortina




























Partea a III-a

( O cameră mansardată. Două fotolii spate în spate. Fiecare are un dispozitiv pe care se poate scrie. Rina are dincolo de planşetă o masă cu un calculator care să aibă obiectivul cât mai mare. alături o masă cu fel de fel de piese, sârme şi multe discuri. De-o parte şi de alta a fotoliului ei, în faţă sunt zeci, poate sute de panglici de plastic colorate diferit. Se vede o canapea mai în fundul scenei, un garderob zidit ăn perete, masă, fotolii în alt colţ şi ceea ce fantezia regizorului poate sugera pentru o cameră care să poată fi numiră „cuibul viselor”Şi Doru are un calculator în faţă. Este unul obişnuit. Pe măsuţă extemporale, manuale, 2-3 cărţi).
Doru: (Butonează.) Este aplecat efectiv asupra ecranului. Fantastic! Ba nu, cosmic Externetul acesta! E fenomenal, draga mea:Chiar orice poate să-ţi spună?
Rina: Ei şi tu! De exemplu ţie nu-ţi poate ghici gândurile, sentimentele.
Doru: Normal, înţeleg şi eu, dar mă tot întreb de ce ţie ţi-a trebuit o aşa hadurghie?
Rina: Uită-te şi tu, (Apasă pe un buton şi fotoliul lui se învârte, vine lângă al ei). Pe ecran eu am acum 14 căsuţe. În fiecare dintre ele există o altă chestiune, maoi clar caut explicaţii, vreau să văd în acelaşi timp 14 cuvinte, expresii, explicaţii despre ceea ce mă interesează scheme, rezumate, portrete…
Doru: Eu câte pot vedea
Rina: Şi mai multe, dar logic şi după omeneasca voastră putere de captare a atenţiei, a logicii Napoleon, de care ziceţi că era un supraom, putea face cel mult trei lucruri deodată. Ceilalţi …puteţi auzi ceva, vedea altceva şi eventual răspunde oral sau în scris la o anume problemă. Eu, noi, putem scrie în acelaşi timp cu ambele mâini, texte diferite. Fiecare ochi poate vedea 5-6 imagini, pe care mintea noastră le poate percepe, stoca, analiza…pe când un om obişnuit…
Doru: Un tontoman-paţial - ca mine – nu-i aşa că-ţi par cam redus mintal?
Rina: Totuman? N-am găsit…
Doru: tont+oman! Coană, ai probleme cu auzul? La noi o singură literă poate schimba total sensul lexemei.
Rina: Aha, cuvânt, (În timp ce vorbeşte, cu stânga bate la calculator, cu dreapta îi zburleşte părul). Aha! Ce chestie. Vezi, se potriveşte apoftegma voastră: Când credem că ştim totul constatăm că de fapt nu ştim nimic!
Doru: De un par-exempu, acum ce cauţi, Scumpeteo?Mă scuzi un minut? (Doru apasă şi el pe un buton, fotoliul lui revine în faţa calculatorului său, spate la spate).
Rina: (Fluieră a pagubă): Ce-ai zis, daragaia moia gagicuţ? Ieri eram Nepreţuita, da? Perfect. Ia zi ce cosmică greşeală am făptuit de am pierdut în evaluare. Nepreţuit este superlativul valorii, nu? Scump, forma afirmativă, da?
Doru: (Se distrează, se scarpină în cap). Nici n-ai habar câte fete-femei şi-ar dori acest apelativ! Vezi cazul Lia. Declar, ca la Primărie, singur şi nesilit de nimeni că acum tu eşti tot ceea ce eu am mai de preţ! M-aş lipsi de orice…
Rina: (Îi ia vorba din gură, pare că-i continuă ideea) …de orice am! Păi nu m-ai avut când şi cum ai vrut? Şi o poţi face oricând doreşti! Mă vrei acum?
Doru: Normal, dar hai să ne lămurim! Mai clar s-o faci tu. De ce trăiesc în mine concomitent două sentimente contrare? Pe de o parte bucuria, satisfacţia mulţumirea că o aşa frumuseţe feminină mi-a fost sortită, pe de alta teama că ai putea dispare oricând. În bila asta a mea se ivesc, ţipă, se bat cele mai stupide întrebări. Dragostea mea de trei luni, explică-mi de ce nu mi-ai spus până acum numele Lumii paralele în care voi trăiţi…
Rina: Voi trăiţi pe Pământ numit şi Tera. Să ştii că mai există o altă dimensiune, care trăieşte în apă şi aer, cu sediul pe Lună. Satelitul pământului, n-aveai de unde să ştii, e gol-goluţ pe dinăuntru, este capitala acestei lumi care , pe macro cuprinde zona aferentă pământului, lunii şi Planetei Venus. Aceasta, în harta cosmică se numeşte Bistera. Noi suntem Tritera şi trăim paralel cu voi, exact pe zona numită Pământ. Observi ce conotaţie fantastică: „Trist-era”.
„Lumea” noastră nu are ţări, localităţi…Deocamdată nici noi nu ştim de ce altă entitate cosmică cuprinzând celelalte Planete ale soarelui au pus între noi un fel de scut invizibil de zare, care opreşte orice comunicare cu fiinţele raţionale de acolo, pe care voi le numiţi marţieni. Se pare că ei pot veni la voi, reciproca nu-i valabilă. Noi credem că acolo au avut loc nişte cataclisme, că o altă civilizaţie din univers a venit cu gând s-o cucerească şi se pare că s-au distrus reciproc. Eu nu pricep teama ta.
Doru: Tu o ştii, mai bine ca mine că teama nu-şi are izvor în raţiune, ci în sentimentele pe care încă omul secolului nostru nu şi le poate explica în totalitate, nici nu şi le poate domina. Nu te plictisesc?
Rina: Dimpotrivă, aş spune că „mă stimulezi” pe toate coordonatele termenului. De ce atribuiţi celorlalţi propriile voastre sentimente?
Poate fiindcă mâncăm, bem, iubim şi urâm, deci avem multe trăiri, reacţii asemănătoare, deşi, da, ştiu că suntem şi foaarte diferiţi pe anumite planuri…
Rina: Mă întrebam ce nu am eu de-ţi fug ochii, doar când eşti în clasă, la Săndina, puştoaica aia nurlie de la XII D.
Doru.. Nu ştiu, e ceva dincolo de mine. Simt nevoia să variez…
Rina: (Început de iritare): M-am opus eu vreodată la?
Doru: Tocmai asta e, că nu!
Rina: Are ceva ce n-am eu?
Doru: Nu şi da, dadaa...
Rina: Vreau să începi cu „Da”. Doru: Dacă toate femeile ar fi la fel…Săndina are zâmbetul, vorba, pletele, corpul „astfel”, de aceea este Săndina. În dragoste ea-şi trăieşte „personal” acest sentiment, Ca bărbat, după consumarea poveştii de iubire constatăm că de fapt a fost exact ca la oricare altă poveste şi trăieşti un sentiment de vinovăţie....Personal cred că la acest pas eşti îndemnat de Necuratul aşa ca să cazi ispitei, iar el să capitalizeze la tezaurul de păcătoşi în favoarea sa. Apropo, printre altele cine-i Murdarul acesta, cărui-i ziceţi în zeci de feluri? Are vreo legătură cu Diavolul?
Doru: Nici una, fiindcă este una şi aceeaşi persoană.
Rina: Tocmai că mă întreb de ce te uiţi la picioarele, la fundul unor puştoaice? Eu m-am străduit să-ţi fac aici cel mai şi mişto cuibar…
Doru: Oaha,fa? Ce să faci?
Rina Cuibar de dragoste.
Doru ia caută matale la bâzdâgania matale o foto de cuibar: Vezi? Este a cel…căuş de pae, frunze, vreascuri, pene, făcut de unele păsări sau de om, unde orătăniile-şi depun ouăe şi le clocesc, ca să scoată puii.
Rina: (Naivă) Păi şi tu ai ouă…
Doru: (Nu mai suportă, râde cu lacrimi, bate din mâini, de parcă ar zbura) Eşti fenomenală!
Rina: Eu? Uită-te la tine! Dai din mâini exact ca orice pasăre care zboară! Ei da, citeşte mişcând capul) bine, bine. Am greşit. (Râde şi ea) Chiar-chiar ce-ar fi să te văd pe post de bărbătuş de pasăre ţinând locul clocitoare?
Doru; Hai tu, dă-te-ncolo că eşti caraghioasă, zău! Eu n-am pene!
Rina: Nici o problemă, fac eu rost. Uite, pe moment, am putea desface ambele perne. Uite ce scrie la noi: Cuibar, cuvânt compus aiurea, ilogic din „cui”, obiect de metal cu cap zis floare, ce chestie, şi bar, loc din restaurant unde se păstrează şi vând băuturi alcoolice şi uneori ne la clienţi. Sinonimul lui cuib, care are conotaţia şi de cuibul viselor, adică locuinţă intimă, ideală, de vis. Eu asta voiam să zic. Ei pofti, uite că. Sâc. Nu m-am înşelat. Cuibul de vis are neapărat şi un bar. Imediat comand şi eu unul.
De obicei se plantează în vitrină…
Rina: Vrei să spui că trebuie să fac o groapă…o, scuze. De-o mie de ori îmi spun că voi vă axaţi mai mult pe conotaţie, că orice sintagmă poate fi o metonimie. Uită-te dragă! (Pia apasă pe buton, Doru este iar cu faţa la ecranul ei. Toate aceste cuiburi visate au piele de mamifer pe sol.
Doru: Noi o numim blană. Şi dacă locuim la etaj, partea de jos se numeşte podea sau duşumea. Lasă, şi aşa avem destule troace.
Rina: Hopaa! Deci vasele mele-s troace. Mâncarea-i lături? Şi eu am ajuns o purcea?
Doru: (Ridică mâinile, predându-se)! Fatăă! Ţi-am mai tis nu te repezi! Troc, schimb în natură. Uite: (Se apropie de ea, o prinde de ambele urechi, o saltă puţin în sus, ea cască gura a mirare, el o sărută luung). Asta e troc. Schimb de ceea ce are fiecare. Eu ţi-am dat o sărutare, tu trebuie să ceri iertare că ai făcut o conexiune aiurea! ( Se aşează pe fotoliul lui, apasă şi revine spate la spate)
Rina: ( Apasă şi-l aduce alături, se ridică, îl ia de urechi şi-l ridică de-o palmă, îl sărută, apoi îl aşează pe fotoliu, apasă). Mulţumesc la fel!
Doru. (Se freacă la urechile care i s-au roşit):Pentru puţin, dar să ştii că nu-i frumos să imiţi.
Rina: Constat Şi pe mine mă cam ard urechile!
Doru: Trece. Ştii, am acea ciudată senzaţie că sunt împărat la mine acasă. Mă tot întreb cum ai reuşit într-o lună să faci mansarda locuibilă.
Rina: Nu eu. Ai mei, mascaţi de haina de miliţian. Ştii că de fapt ei habar n-au de asta?
Doru: Puteai cere o garsonieră, ceva…
Rina: Puteam, dar aici, pe acoperiş e mai uşor să iau legătura cu ai mei.
Doru: Eu mă bucur că ai făcut scară, că i-am lăsat camera zgaibei ăleia. Ştii, în fond e o nefericită….Pe furiş îi mai dădeam bani tatei să-şi cumpere o fustiţă, o pereche de blugi, culmea, mă bucur că nu ştie asta. Acum mă bate la cap că şi-ar dori să ne viziteze.
Rina: Mda. Vezi tu km ăştia de panglici, Pe fiecare centimentru supt implantate un soi de cipuri cu date privind tot ceea ce am putut decoda din ceea ce ştiinţa voastră a acumulat. Consta că, prin comparaţie, în unele domenii da, suntem pentru voi extratereştri, Noi putem trece din starea „solidă”, materială, pe care o am acum în alta, „invizibilă pentru voi. La nivel macro ne întindem până dincolo de Venus. La cel micro am ajuns la protoni şi neutroni pe care-i putem manevra după necesităţile noastre. Dar am mai constatat că dacă nu ne mai punem , ca voi probleme de sănătate, de viaţă-moarte, am uita sau neglijat sentimentul, sufletul, şi am observat asta în ultimul deceniu, de când femeile noastre nu mai pot naşte băieţi. Acum facem eforturi colosale să redevenim oameni. Şi am mai învăţat ceva. Noi am ajuns pe Martie şi Saturn, dar după ce au trecut pe acolo fiinţe-oameni, să sperăm, încă nu ştim, căci acestea au vrut să ia locul marţienilor şi saturnenilor şi…s-au distrus reciproc. Au făcut un fel de scut din antimaterie, nici o altă civilizaţie acum nu mai poate ajunge acolo. Am învăţat din asta că trebuie să convieţuim. Pentru noi se pune problema să vă aducem cât mai aproape de civilizaţia noastră. Necazul este că fiecare formaţiune care ajunge la conducere este gata să facă totul pentru a vă păstra la starea asta sau, dacă e posibil să vă coboare, ca ei să stăpânească. Zic necaz, căci acest lucru se întâmplă de la statele şi aşa-zisele lagăre sau Uniuni, fiecare dorindu-şi supremaţia: Observi? Uniunea Sovietică. Uniunea Statelor Unite, Uniunea Europeană care se va extinde pe tot acest teritoriu…
Doru: Mda. Şi în tot acest război nevăzut eu, fericitul tău partener de ce trăiesc tot timpul ciudata senzaţie că sunt victima unei ..”lucrături”? De ce nu am certitudinea că totul e adevărat?
Rina: Pentru că eşti om. Te-au ales ei, dat eu te preţuiesc, Voi aţi spune că „Te iubesc!” M-am revoltat împotriva habotnicismului în credinţă. dar de la părinţii mei am moştenit credinţa în Dumnezeu şi sunt deosebit de încântată că eu cred …”temperat”, adică la fel ca toţi creştinii de aici care merg la biserică. Acum aş fi gata să jur că dacă aş fi pusă ca să leg unde vreau să trăiesc, aş renunţa de dragul tău la lumea mea de dincolo, şi ştii de ce? (Vine, iar îl ia de urechi şi-l sărută). Pentru că am făcut testul de sarcină. Ştiam că-s gravidă, dar mă temeam să nu fie tot fetiţă. Fericitulee! Avem un băiat de trei Luni!
(Vrea să-l apuce de urechi, el o ia în braţe şi se roteşte cu ea prin cameră).
Doru: Mulţumesc viitoare mamă!
Rina: Uite, ai mei mi-au şi făcut cadou cea mai ecologică blană pentru dragoste. Este de urs alb.
Doru: Stai aşa, cum adică…ecologică?
Rina: Îţi explic altă dată. Vrei s-o încercăm?
Cu plăcere, dar, ai uitat? Tu i-ai promis Ninei că ne poate vizita pe la vreo patru. Te-ar tenta o încercare de un minut?
Doru: Vorba voastră, mersi: Punct ochit, punct lovit. Rino, nu-i aşa că mai pregătiţi un lot litere greceşti ca să vină aici?
Rina: O-la-la! Începi să mă surprinzi. Uitasem că ţi-am spus că numele nostru, al fetelor este după cel al literelor alfabetului grecesc. Da. De ce întrebi?
Doru: Mă gândeam să scriu ”Povestea noastră” s-o dau lor, dar şi viitorilor fericiţi. Repet, mi-i teamă că ni se va lua această fericire. Cinstit, tu cât crezi că ar putea dura?
Rina: AM găsit nişte cuvinte gândite de strămoşii voştri, latini: Carpe diem! Mi se pare mai actuale ca oricând. Şi de bun-simţ: Trăieşte clipa pezentă! Acum îmi vine să râd. Nici nu ştii ce speriată am fost când m-ai întrebat câţi ani am. Aşa cum anul pentru alte entităţi, perioade din istoria omului este măsurat deosebit, tot aşa. Închipuieşte-ţi că am în ani pământeşti 23, iar în ai noştri, 92!
Doru: Baborniţooo!
Rina: Mulţam puştiule! Gândeşte-te că pentru noi o clipă poate semnifica decenii, pricepi?
Doru: Vorba lui Păcală al nostru: Pricep, dar nu înţeleg. Mă uit ca un patruped la toate aceste panglici şi-mi fierbe mintea gândind cum aţi putea să ne mai scurtaţi din necazuri, din boli, din suferinţele de care nu suntem cu nimic vinovaţi. De ce mi s-a înfipt în cap acuzaţia aruncată de Lia în sfânta ei prostie sădită de securitatea asta comunisto-kaghebistă? Nu cumva totuşi eşti spioana lumii lor? Sau şi mai dureros chiar al celor care vor să ne cunoască pentru a ne opresa? Eu, recunosc, am avut parte de multe satisfacţii, bucurii. Dar amărâta de soră vitregă? Dat şi mai amărâtul de tată care a moştenit frica de viaţă. Mi s-a spus că exact aşa era şi tată lui,şi bunicul lui. De ce a fost posibilă p generaţie de bărbaţi laşi, care să accepte dominaţia femeilor pentru care se pare că esenţa vieţii lor este să umilească?
Rina: Mi-ai dat , ca la şcoală, o temă de cercetare. O voi transmite mai departe. Crezi în jurăminte ? Poftim. Zi şi tu dacă acesta-i cuvânt! „Jură+minte” Ha!?
Doru: Exact Nu ştiu de ce am senzaţia că de obicei cel care-ţi cere să juri crede că tu minţi, vrea o certitudine.
Rina: În fatalitate crezi?
Doru: Da. Şi am următorul argument: Dacă nu ne era dat să ne întâlnesc, mai stăteam acum de vorbă?
Rina: Am oarece dubii, ele sunt însă mai mici decât ideea că ai dreptate.
Uite, mie mi se pare că e ceva cam la fel cu unele medicamente pe care le descoperiţi. Credeţi că ele fac minuni, că gata, aţi eradicat o anume boală, fără să realizaţi că efectele secundare fac mai mult rău decât efectul medicamentului. Te boldeşti la mine? Uite, alt exemplu, pe care deja îl cercetează ai noştri de mult timp. De ce dacă persoana infectată de cancer nu se operează mai trăieşte o bună bucată de timp?
Doru. Regret, dar ne spui ceea ce deja ştiam şi noi…
Rina:Poate. Eu am venit să studiez unele aspecte pe propria-mi piele…
Doru: Tu, eşti sigură că ai piele?
Rina: Când am venit aici sigur că nu aveam. Acum, când simt mâna ta caldă, care tremură uşor , da , simt că-mi transpiră de emoţie piele, că mi se încălzeşte sau când mă plesneşti cu câte o vorbă care stârneşte furtuni de sentimente şi nu totdeauna bune, de consecinţa căreia pe moment mă tem să iau cunoştinţă, da, simt că mi se face pielea de găină. Şi te rog să reţii că de la tine, de la oameni am învăţat lucruri pentru care ai mei au pierdut mulţi ani, au plătit uneori şi cu jertfe, pentru că. Ţi-am spus, am căutat să ne umaniză… Vieţi pe care le-am fi putut folosi pentru binele omului. Aud, peste tot, ca un fel de lait-motiv,la serviciu, formula „Vă informez”, care mă irită. Şi încă ceva: Am citit km de fraze, explică-mi pe scurt, ce însemnă sintagma „Îmi iau angajamentul? Sau Îţi iei angajamentul? De ce nu se zice că promit? M-am hotărât? Am de gând?
Doru: Fiindcă în mintea celor care cred că ne formează ca „oameni noi” există ideea de a impune anume formule colorate politic.
Rina:Aha: Îmi iau angajamentul că doresc să ajung în lumea mea, vezi, nu spun pe cealaltă lume, cât mai târziu posibil!
Doru: Serios, se ridică în picioare, se încheie la nasturii bluzei, ia o foaie albă şi i-o pune în faţă: Eu am notat mintal, dar ia fă matale un angajament scris, Nu uita să te re-semnezi şi să pui data.
Rina: Cască gura a mirare, „cade pe spate”, dă din cap, se holbează la Doru, care nu se mai poate abţine şi izbucneşte în râs. Ea se ridică şi-l sărută, apoi îi ciufuleşte părul.
Doru: (Se dă îndărăt ): Ho, că o să mă cheleşti, Stai jos. (Acum el se joacă cu mâna printre zulufii ei) Zăpăcită cosmică ce eşti. Ştii ceva? Mi-a trecut prin bila de sus, fiindcă noi avem în burtă un organ numit bilă.
Rina: Da, ştiu, dar capul celălalt nu-i în ci sub…
Doru: Ia vezi matale ce scrie despre fiere în terfeloaga asta metalică! Eu, în marea mea prostie omenească, dacă tot te-am întâlnit te întreb: Ce-ar fi să fiu şi eu ceva…n-aş putea spune ce, în fine, altceva?
Rina: Te vrei un Petre de la Maglavid?
Doru: Mersi de comparaţie. Poate nu ştii că era considerat un cretin creştin…
Rina: Pot, dar habar n-ai tu ce mare satisfacţie are cel care au satisfacţia muncii pe care o fac. Vrei să devii scriitor? Asta e altceva. O să mă rog să ţi se mărească posibilitatea de a înţelege firea şi gândurile celorlalţi, deşi asta înseamnă că o să te afecteze. Bucuria ta că ţi-ai găsit idealul de iubire eu cred că este cea mai mare bogăţie a ta.. Să ştii că tu eşti unicul pământean care poate face „ceva” pentru ceilalţi, fără ca ei să ştie… Ia zi: Ce ştii tu şi nu ştiam eu?
Doru: Să fac dragoste şi să nu mă gândesc la moarte!
Rina: (Entuziasm de copil: bate din palme, sare într-un picior): Vezi? Tocmai de aia ai fost „alesul” Pune întrebarea asta le 1o, 20 de oameni şi vei constata că aceste cuvinte vot trebui scoase de la fiecare, lipite … Tu ai acea intuiţie nativă, o spontanietate foarte rară printre oameni. Prin tine am descoperit că dragostea este principiul care ar trebui să conducă universul. De la tine am învăţat să ne omenim!
Doru: Greşit Nota doi. A te omeni înseamnă a te trata cu mâncare şi băutură, a te ospăta. Corect: aşa vă umanizaţi!
Rina:( Merge la panglici, le ia cu braţul, le vârî într-un fel de cuvă. Cu o mână scrie la calculator cu o viteză fantastică, cu cealaltă umblă printre panglici cu un ochi e pe nişte planşe care nu se ştie de unde au apărut, pe celălalt ochi îl roteşte pe trei sferturi din calculator unde fug fel de fel de imagini. Întreabă): Porcii se porcesc?caii se căiesc? Vacile se văcăresc? Aici scrie că femeile se pisicesc, Ha! Animalele dacă o fac, nu o fac conştient…N-ar fi normal ca omul să se omenească?
Doru: Posibil. Ai putea să-mi arăţi panglica cu sentimente?
Rina: (Întinde mâna, rămâne aşa o secundă) De fapt toate sunt cu mai multă sau mai puţină afectivitate.. Cu cât sunt mai viu colorate, cu atâta se apropie de …dragoste.
Doru: Care-i culoarea, simbolul iubirii?
Rina: Albastru. Culoarea infinitului, a cerului spuneţi voi, a apelor. Încă nu mi-i clar de ce aţi ales culoare roşie. Dar n-are importanţă atât timp c’t rezultatul este o viaţă care se plămădeşte în mine. Aş dori ca tu să fii mulţumit .Şi alţii…
Doru: Aha! Vrei copii şi de la alţii?
Rina: Norocul tău că te pot „citi”. Ştiu că ai zis-o din dragoste, ca să mă.. stai să caut cuvântul. Tachinezi, e bine? Tu de ce priveşti pofticios la fundul altora? Mi-ai „explicat” Haida-de! Aveţi prea multe prejudecăţi. Voi aţi scris „Ce urmă lasă şoimu-n zbor, ce urmă bărbaţi-n femeile lor!?” Şi tot voi fugiţi la biblie şi citiţi despre păcatul râvnirii… Nu vă faceţi problemele să …posedaţi o femeie, dar vă temeţi că dacă sunteţi surprinşi urmează tot circul, care adesea duce la divorţ. Culmea e că am cercetat multe asemenea cazuri. Partenerele care s-au dezmăţat cel mai mult şi „falsele cuvioase” fac cel mai mare tărăboi pe considerentul că ele n-au fost surprinse. Încă nu pricep această logică ilogică.
Doru: de multe ori fac ceva şi nu pricep nici eu de ce am făcut aşa. La fel sunt femeile pentru noi. Vrem dar de cele mai multe ori nu le înţelegem. Ani de zile m-a obsedat o imagine din poezia „Eva” a lui Lucian Blaga. Cea cu femeia care păstrează în ochi o taină , ştiu ceva ce niciodată bărbatul nu va putea afla…
Rina: (Hohotind) ; Şi care crezi că este taina Liei?
Doru: Aceea că deşi avea cam 30 de ani, a fost „purtată” de ea ştie câţi bărbaţi, când tânjeam după o femeie n-am descoperit laba gâştei de la ochi, ridurile din jurul gurii. Atracţia sexuală parcă le-a ascuns. Şi aici Necuratul cred că şi-a vârât codiţa…
Rina: Zilnic citesc metri cubi de cărţi despre dragostea omului. Fiecare simţ contribuie cu ceva. Nu am găsit unde-şi are domiciliul ceea ce voi numiţi libidou. Am ajuns la ceea ce voi numiţi hormoni. Doamne cât de complicată ai făcut fiinţa numită om! Încă nu pricep de ce preferaşi clar-obscurul când faceţi voi dragoste, dar căscaţi gura, ba uneori vă mai şi excitaţi când chestia asta e filmată, prezentată „a la giorno”? Recunosc, la început ceea ce numiţi „pupicul” mă enerva. Efectiv făceam efort să simulez plăcerea. Hai, serveşte-mi unul, simt că-l doresc, că mă încălzeşte, îmi răscoleşte sângele. De ce?
Doru: Fiindcă şi tu iubeşti.
Rina: De ce oamenii pe care-i întâlnesc zilnic la serviciu, în tren prin oraş mi se par cimentai la faţă?
Doru: Fiindcă trăim într-o societate „multilateral dezvoltată”
Rina: Voiam să te rog să nu facem deocamdată nici un fel de trimitere la politică.
Doru: Doamne, ce-aş mai vrea şi eu. Dacă poţi intra în visele, în sentimentele, în gândurile lor, te rog s-o faci. Vei constata că „sistemul „ este aşa fel conceput ca să nu fim lăsaţi să visăm… Tradiţiile noastre sunt incriminate. Reacţionare. Ni se pun în loc nişte lozinci pe care trebuie să le memorăm să ne prefacem că le înţelege, că „facem totul”pentru a deveni „oameni noi, ca să aplicăm ceea ce se numeşte Codul Eticii şi Echităţii S Hai să fim mai concret-socialiste. Înţelegi ceva?
Rina: Nu.
Doru: Dacă tu, ci puterea ta de nici nu ştiu câţi IQ ai …ce să zicem de noi? Trebuie să fac o dare de seamă privind modul cum s-a desfăşurat Activitatea AVSAP, decodificat: activitatea de pregătire pentru apărarea patriei la detaşamentul, mai clar clasa unde sunt diriginte. Elevii trebuie să facă instrucţia recrutului, să înveţe să defileze, să dea raportul, să tragă cu puşca, să se apere în cazul atacului cu substanţe chimice. După mine ziua când trebuie să facem toate astea, de obicei sâmbăta şi duminica au fost alese ca elevii să nu poată merge la biserică, să li se ocupe timpul. Cred că dacă s-ar putea citi gândurile jumătate din ţară ar fi în închisori şi lagăre de muncă, cealaltă, a laşilor ar deveni gardieni.
Rina. Notez şi încerc să mă documentez.
Doru: Nu sunt îndrituit să pot vorbi despre clasa muncitoare care se face că munceşte şi Partidul de face că plăteşte, dar omul e ţinut 8 ore la locul de muncă chit că nu există curent, apă, materie primă. Apoi, după schimb mai rămâne pentru învăţământ politic, protecţia muncii, şedinţă de analiză a ceea ce s-a propus şi nu s-a realizat, se caută cauzele…Altă parte, mai ales cei tineri sunt opriţi pentru a pregăti „Cântarea României” .Şi ei sunt chemaţi tot după lucru şi duminica.
Rina: Nu înţeleg de ce…
Doru: Tocmai asta se urmăreşte. Mai clar ei au tot interesul ca nimeni să nu înţeleagă de ce se fac toate astea. Le dau un nume: Sarcină de partid. Toţi sunt însărcinaţi
Rina: Natural sau pe cale sintetică?
Doru: eşti cu mult mai aproape de tovarăşa Prim Secretară de la Judeţ, cumnata Celui mai iubit conducător. De ce n-o întreb?
Rina: Azi l-am cunoscut pe şeful de la Ochiul şi Timpanul di oraş. Nu pricep de ce mi-a şoptit cumva conspirativ la ureche: Pe câţiva de an Nou Iubitului nostru-i va fi dăruit cavou. Râdea şi-mi făcea cu ochiul. L-am privit de la pantofi în sus, doi stâlpi şi un hectar de burtă pe care era înfipt un dovleac plesnind de grăsime. I-am făcu semn să pună pe birou documentele aduse şi Am salutat milităreşte: „Trăiţi şefu’! Din partea mea , liber! Încă”. Doamne! Am crezut că o să facă atac de cord. Au început să-i tremure mâinile, deschidea şi închidea gura ca peştele pe uscat. I-am zis” Norocul matale, aici nu ave, microfoane. Iar eu n-am auzit ce aţi spus!”.
Doru: Fain! Super! Am uita să-ţi spun că provocările pleacă de la ei.
Rina: Dar ai gândit-o iar eu, dornică să aflu altele, am înregistrat avertismentul tău. Ceea ce-i mai trist este faptul că şi Securitatea este nemulţumită şi se adună tot mai multe nedreptăţi zicând nici n-o să vă vină a crede îl vor împuşca…
Doru: Mă crezi că mi-i milă să tai un pui, dar cred că aş fi în stare să fac parte din plutonul de execuţie?! (Din instinct Doru se duce la geam şi trage perdeaua).
Rina: Omule, ai uitat că nimeni nu se poate urca aici dacă nu-i deschidem uşa?
Doru: Da, mi-i teamă. Eram încă acasă cu părinţii. Tata a cumpărat partea fraţilor lui şi s-a apucat să-şi ridice casa. Unul dintre fraţi era minor, aşa că n-a fost consultat. Dar stătea la o soră, care îşi dorise ea locul de casă, însă nu avea nici un ban şi l-a trimis chipurile să ne ajute, pe cel mic, apoi tata a spus ceva contra celor care au făcut colectiva în sat, n-a spus nu ştiu. Soră-sa l-a pârât la Securitate, frate-său a confirmat că da, tata a făcut un an de puşcărie, atunci a murit mama. Culmea-i că vin pe la noi, tata i-a iertat, eu nu pot s-o fac, dar nici n-am tăria să le-o spui, Sunt laş?Cât a stat acolo din casa ridicată până la acoperiş n-a mai rămas decât chirpicii roşi de apele ploilor şi zăpezilor. De aceea tata a luat-o pa matracuca asta. De aceea l-am luat la mine. E trei şi jumătate şi aştept cu groază să ne ia lumina. Ştii, pe întuneric am senzaţia că am râie. Am mai avut-o când eram mic…eram numai o rană din cauza scărpinatului. Îmi legau mâinile, urlam de neputinţă şi de mâncărime.
Nu-ţi face probleme. Am adus dimineaţă, când erai la şcoală o baterie de la un tractor, o să avem lumină tot timpul…De când mă ştiu am visat să avem lumină electrică. Ani în şir am citit la lumânare, când o aveam, la opaiţ, apoi la o lampă de 4, împreună cu ceilalţi trei şcolari… De abia la liceu am aflat că cina este compusă din trei feluri… Prima portocală întreagă am mâncat-o în ultima clasă de liceu. Spuneam undeva că de abia supă terminarea facultăţii nu m-am mai temut că „Mâine” n-o să mai am ce mânca. Eh! Asta este, mi-am uitat, tu acolo mai ai …neamuri?
Rina: Am. De toate, adică părinţi, două surori mari mici. Erau trei, una a plecat într-o misiune cosmică, nu mai ştim dacă trăieşte sau nu…
Doru: Şi unde sunt? Parcă mi-ai spus cum o cheamă pe una.
Rina: (Râzând) : Spus. Acum mi se pare stupid: A doua e Piby, A treia Pitry sau Pyca. Credeau că o să fiu băiat şi m-au botezat Irina. Dar noi n-avem o literă Iry Şi am rămas Rina. Eu am optat de mică să plec la un centru de cercetări, un fel de Casă de copii care studiază, aşa că nu prea am fost legată de familie… S-ar părea că fenomenul e reciproc, deşi, între altele la noi nu prea există relaţii de …afecţiune dintre membrii familiei. Mama a stat undeva pe Venus vreo trei ani, tata nu i-a trimis decât un mesaj când a împlinit cinci decenii de ale voastre. Punct.
Doru: Să trăiţi! Am înţeles. De ce te-am întrebat? Fiindcă vorbeam de Prima femeie pe judeţ.
A fost un fel de nepoată de-a bunicii, fata unuia dintre băieţii ei care a fost cu adevărat ilegalist. Ţin minte că ea venea în casă şi bunica-i dădea să mănânce, din ceea ce eu consideram a fi porţia mea. Pentru că munceam efectiv, deşi eram la liceu, cam tot ce trebuia făcut pe lângă casă mie-mi revenea, ea încerca „sî mă lămurească” Era convinsă de superioritatea sistemului. Şi eu credeam că numai comuniştilor am putu urma şcoala şi facultatea. Am mers în audienţă când era şefă cu propaganda la tineret. S-a făcut că nu mă cunoaşte. Când venea la ţară, noi îi spuneam scheletica. Acum devenise o damă bine.”Ce doreşti dumneata?” Erau acolo 2-3 persoane pe care nu le cunoaştem. Cel căruia-i mâncai din porţie când veneai la bunica. Te rog, poţi să-ţi faci timp 5 minute?
Trei îţi ajung? Da, am zis . Te rog să le foloseşti ca să faci un scurt popas în perioada prenatală.
Pa, pacoste-ţi ziceam, când scăpam de tine.” A dat telefon la liceu, m-a convocat la birou. I-am trimis vorbă dacă vrea să le spun colegilor despre culoarea dedesubturilor ei să mă cheme. Avea nişte rupturi pe care le spăla şi usca în cameră, de ruşine să n-o vadă şi alţii. Acum călăreşte judeţul. I se spune „Amazoana politică!”
Ei au cantinele lor, cabane, hoteluri staţiuni pe care le-au „naţionalizat” de la rege, de la marii avuţi. Nu vreau să mai fac politică, dar eu am stat 14 ore belind ochii în noapte pentru că n-am găsit de unde să-mi fac rost de o lampă cu gaz, de o lumânare. Eu am tremurat cu preşurile de pe jos, încercând să dorm îmbrăcat cu paltonul pe mine..
Am cumpărat o maşină de scris, nu faptul că trebuia anual, pe 2 Ianuarie să stau ceasuri întregi în ger, iar trupetele care se ocupa de noi să bea şi să se însoare, apoi să ia usturoi, chipurile ca să nu simţim că duhneşte a vi, nu. Dădeau năvala când le poftea pipota să cercetau tot ce aveam scris, căci „F,Grav. Am găsit pe strade, în cutii de poştă manifeste, texte religioase.” Ştiam. Le puneau pocăiţii, eu cred că ei erau cei care stătea la baza acest „manifestări duşmănoase” ca să aibă motive de hărţuială. Gata! Ia uită-te matale pe geam. E patru şi ceva. La centrul de carne deja e coadă. Tata e printre primii, Mă tem că iar vor veni huligani şi-i vor da deoparte, aşa că pe la vreo cinci te rog să mă scoli să-i iau locul.
Rina: De ce nu mi-ai spus până acum Mă laşi să merg eu ?
Doru: Ce-o să le faci? Că sunt cu zecile situaţii similare…
Rina: Nu ştiu, dar sunt sigur că o să le fac ceva să nu mai încerce a doua oară.
Doru; Lumea bănuieşte că sunt puşi de cei cu stele, special ca să creeze nemulţumire, să se supere”Pe ei”, nu pe regi, Zilele trecute au fost doi miliţiei şi s-au făcut că nu văd..
Rina: Garantez că acum o să vadă, după ce vor fi loviţi cap în cap chiar de oamenii lor.
Doru: Uite, eu cred că dacă în momentul acesta, când 99% dintre oameni n-au căldură, lumină, apă ar striga, fără teama de a fi pedepsiţi „Moarte dictatorului! Se zvoneşte că au făcut treaba asta vreo sută de mineri şi au fost zidiţi de vii. Pretext: a avut loc o scurgere de gaze! Ştie cineva ceva? La Braşov mii de muncitori au strigat lozinci, au făcut greva foamei. „NU s-a cerut asistenţă medicală şi , cum vă explicaţi că cei mai „căpoşi” au murit
Rina: Acum eu te rog, gataa cu politica. Iubiţel, nu-i aşa că pentru copil trebuie să facem formele zise legale de căsătorie?
Doru. Aşa-i Dulcinee!
Rina: Şi că voi pentru asta faceţi logodnă, apoi nuntă.
Doru: Da, Sumpici!
Rina: Noi de ce n-am făcut treaba asta?
Doru: De prost ce sunt. De gândit am făcut-o de multe ori. Nu am avut tăria să discută….
Rina: Păi, de ce?
Doru: Pentru că n-aveam unde să-i invită pe colegi, pentru că situaţia ta era cam incertă.
Rina: Am auzit azi o colegă care se lăuda cu „fantastica ei nuntă la Buşteni”! Noi am putea s-o facem la Sinaia. Sau la Mare, la Cazinou, la Casa Armatei din Bucureşti, Ce zici? Îmi doresc un copil normal, care să crească aici, printre oameni ca el. Ne mai giugiulim niţel?
Doru: Tu nu înţelegi că Nico.
Rina: Am trimis-o în oraş, i-am scos în cale un băiat care a invitat-o la o cofetărie..
Doru:Zăpăcită ce eşti. Uiţi că maică-sa poate încerca să vină. Crapă de curiozitate să vadă cum stăm aici! N-aş vrea să vadă „studioul” acesta. Cine şti ce ar mai inventa imaginaţia ei bolnavă de noutăţi.
Rina: Nici o problemă. Va vedea un dormitor obişnuit , o sufragerie cu masă şi vitrină şi o vom duce pe terasă, de unde poate admira oraşul. Uite, apeşi pe mobil pe monitor, apoi apare o cheie franceză, Apeşi: Acolo apar alte patru litere. Şi simboluri. A, înseamnă peretele despărţitor care se închide. B se deschide. C. Scara blocadă. E scara deblocată. Ascultă, suflet de băiat mare, ştii că uneori mă tem pentru copilul nostru? Asta cum s-o numesc?
Doru: După tine, omenire.
Rina: Bă, pramatie, ia vezi că şi eu pot să mă râd.
Doru: Nu cred, A râde n-ar forme reflexive. Rina: Bine. Nu-i pot face eu? De ce, că şi aşa mulţi deja i-au şi atribuit-o.
Rina: Iuby, mă cerţi?
Doru: Aş avea motiv:
Rina: Da. A dat telefon directoare, „balerina” cu fundul cât batoza,. Trebuia să mergi cu elevii la curăţat parcul, apoi să-i însoţeşti al un film idiot cu Zoia Kosmdemeanscaia, fata care ucide o sută de nemţi cu puşca lor unde se pot pune doar şase gloanţe. Am trimis o sosie.
Doru: O cee?
Rina: Un alt Doru.
Doru: Atunci întrebarea este care-i Doru cel adevărat? Ooo! I-a spune, când ai poftă te giugiuleşti cu Sosia? Sigur te mulţumeşti numai cu doi?
Rina: Vezi că te plesnesc. (Râde) . Şi nici nu pot. Am insistat să nu-i facă cuculeţ!
Doru. Hopaa!
Rina: ( Vine cu mâinile ridicate, semn că se predă. El zâmbeşte. El-l apucă de urechi şi-l saltă, apoi îl sărută, şi-l împinge. El cade pe blană): E moale. Când îi facem proba. Mulţumesc de figura asta cu urechile. Îmi place la nebunie.
Doru: Încă odată constat că prostia se plăteşte. Ascultă, dragă, voiam să discut o problemă…de-a noastră. Acum ştii destule despre mine. Printre altele am curajul de a-mi menţine părerea, dacă o consider de bun-simţ, chiar dacă ea este împotriva liniei
Rina: Ce linie dragă? Astrală! Linia vieţii?
Doru: Nu, noi ne conducem după „Linia partidului” Metonimie pentru învăţătura marxist-leninistă.
Rina: Clar. Şi?
Şi băieţii m-au chemat de câteva ori, ca să discutăm „tovărăşeşte”, adică ei să mă înjure că sunt un pârlit de intelectual oportunist, că n-am a treia pereche de izmene în fund şi îndrăznesc să-mi dau cu părerea. Răspunsul meu: „Eu am 16 ani de şcoală, dintre care 5 de facultate.
X-ul: „Mă…” Eu: „Există alte locuri unde realmente puteţi să vă uşuraţi. Pot vorbi mai departe? „ El: „Din păcate, da, fiindcă se înregistrează.” Eu: Perfect, Am făcut istorie-filozofie şi vă aduc la cunoştinţă că pot dovedi ştiinţific , acum că d-ta eşti un oportunist, din nefericire inconştient, care trebuie să respecte ordinele altui oportunist. Stai binişor, colonele!” Individul a ţâşnit în sus, de parcă era înţepat în fund, strigând: Tu, bre, un Ţâşti-bâşti să măăă… tut-tut… Tută ce eşti!” Tovarăşe colonel, vă aduc la cunoştinţă că nu-i voi spune unchiului meu dinspre mamă că m-aţi ţinut la secret o noapte, asta fiindcă am vrut să văd cam cum e. Îl cheamă Valeriu Pamfil. Poftim numărul d-lui de telefon. Acum cred că mai e în birou. Cereţi CC, secţia propagandă, şi-i spuneţi telefonistei de serviciu că-i o problemă de familie, numită Doru Ciubotaru. Acesta eu sunt, Vă stau la dispoziţie. Apropo, dacă nu telefonaţi într-un sfert de oră, am convenit ca peste…o jumătate de oră să mă caute la telefon.” Colonelul:” La mine u ţine tromboanele. Hai, plimbă-ţi cadavru de aici!” Îmi place expresia. Nu uitaţi! Cereţi interior, nu la cabinet, ci la bibliotecă. Printre altele d-lui este şi prorectorul „Facultăţii de şase luni pe care aţi absolvit-o cu „Dă-i drumul şi la bipedul acesta!” Colonelul: „Staai jos, dom+le, scuză. Dar de unde ştii matale asta? „Îmi uitai. I-am spus alaltăieri că mi-aşi fixat o întâlnire de amor politic”. Din acest moment fac „Greva tăcerii”, dacă cumva matale cu toate gradele şi decoraţiile aferente ai auzit de aşa ceva.” Auzise. Era la modă. Deţinuţii politici nu mai scoteau o vorbă, decât strigăte, căci erau supuşi celor mai „Originale metode de tortură” Cred că la „Secret”, unde matale ai acces sunt cu mult mai mute informaţii decât cele l care avem acces noi, civilii. Cred că îngerul meu cel bun a făcut să mă bat, să ajung până la CC pentru o elevă de la Căminul de copii. Acolo l-am cunoscut pe domnul Valeriu, care, culmea, era din comuna noastră, fiul unei rude care s-a mutat la oraş, asta fiindcă a reuşit să urmeze o facultate. Ştiam că a ajuns „om mare” Cel puţin pentru mine a rămas un „om”, mi-a propus să devin activist, publicist…Nu s-a supărat că l-am refuzat, dimpotrivă…
Rina: De ce-mi spui toate aste când ştii ce ştii?
Doru: Pentru că la noi există o vorbă: Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” Dacă Doamne fereşte ai nevoie de un ajutor, spune-i. Ţi-am spus şi fiindcă mi-a dat ieri telefon şi m-a întrebat de ce nu mai dau pe la dânsul, dacă nu m-am răzgândit, are un post de asistent. I-am spus că m-am însurat şi m-a întrebat dacă am naş…
Rina:Stai un minut să mă dumiresc! (Bate la calculator, vâră şi scoate panglici în aparatul ei.)Gata. Ceva-ceva mi s-a clarificat. Merită să ni-l facem naş?
Doru: Eu cred că 88% dintre tinerii care se căsătoresc şi l-ar dori.
Rina: Păi de ce?
Doru: Prima şi chiar cel mai prima e că naşul îşi ajută finul să răzbată în viaţă. Şi el este cel care poate face asta. Doi, pentru cei ca noi. În afară de serviciu, o locuinţă şi faptul că scapi de haita celor care în numele funcţiei pe care o au muşcă pe oricine poate ca să-şi satisfacă propriile putinţe şi neputinţe. Pentru mine madam Nico era o sclifosită cu mintea ascuţită, asta i-o recunosc, orgolioasă şi răzbunătoare. Spuneam că eu eram pe câmp, la prăşit. Bunica mi-a făcut mâncare şi ştiind că nu am mult de lucru nu mi-a mai adus prânzul. Ea se ducea la apa Repedea să vadă cânepa pe care o pusese la murat.
Rina. Acasă n-ave borcane, butoaie?
Doru: (Mustăceşte). Avea. Lasă că te lămureşti tu. Termin, merg acasă. Nico îmi înjumătăţe mâncarea. Eu o priveam de pe geam şi mă întrebam unde poate băga atâta lichid… M-a văzut, n-a spus nimic, dar mă pândea şi răstălmăcind mă pâra bunicii. De exemplu odată mi-am fiert două ouă, în timp ce bunica era plecată undeva. Nu ştia că ea mi-a spus că dacă întârzii să fac treaba asta. Ştii de ce-ţi spun?
Sunt curios ce face acolo Sosia mea. Niciodată nu şi-a cerut scuze pentru deaţiunile ei, care acum cred că s-au mai întins la şcoală, la facultate, când am fost chemat „pentru că o persoană cu înalt nivel politic” a crezut de cuviinţă. Le-am spus textual: Vă rog să spuneţi acelei persoane că dacă o singură dată mai scuipă la un kilometru de mine zboară de unde este. Să nu uite niciodată asta!”
Rina: Adică?
Doru: Maică-sa a fost măritată cu fiul unul liberal de care nu ştia că a făcut puşcărie. Norocul Niculinei că a murit, dar la o adică putea fi şicanată ,el fiind considerat duşman politic, nu. De cinci ani am evitat-o. Am primit Notă telefonică să fiu azi acolo. Ştii de ce?
Rina: Aflăm,(Butonează) Uită-te pe ecran şi ascultă:
Vocea Niculinei: Ne-am gândit , studiindu-ţi dosarul, că este cazul să arătăm lumii că ruda mea, prin alianţă, dar ce contează asta, noi am mâncat doar din acelaşi vas, nu.
Doru II: Pe mine, atunci, chestia asta nu m-a prea încântat
Niculina: Hai bre, că eram şi eu copil. Uite, recunosc, doar acolo, la ţară simţeam că mă satur.
Doru II. Înainte sau după ce-mi ciupeai din mâncarea mea?
Niculina: După. Acum-mi vine să râd şi mi-i un pic ruşine, uite de aceea te-am chemat, Aş vrea cumva să îţi plătesc…
Rina: Uită-te, uită-te!
Doru: Mă uit la gura ei, Observi că are riduri.
Rina: Nu bre, uită-te unde se uită Doru II.!
Doru: Măgarul! Da’nici cu ea nu mi-i ruşine.
Rina: (În hohote).Uită-te dragă cum deschide unghiul dintre picioare şi la pramatia de bărbat care salivează
Doru:Recunoaşte, are picioare frumoase!
Rina: Recunosc, Dar dacă vrei să ştii n-are …altceva!
Doru: Că nu i-ai pus şi ei fermoar!
Rina: (Şi mai încântată): Nu, i-am „desfiinţat chiloţeii.
Doru: (Rârând şi el) Nebunatico! Ea ştie?
Rina: Încă nu. Hopaa. Am o idee. Hai în fotoliile de pe terasă. Vom face o „minune”, adică vom …telepurta biroul aici. (Scena se roteşte, Apare biroul pus pe un postament cam cu 25 cm mai sus, portretul , masa cu catifea roşie, ea, la birou, Doru II pe un fotoliu, de unde „admiră peisajul. Ea se face că nu observă unde se uită bărbatul şi măreşte obiectivul curiozităţii lui)”
DoruII: Îmi fac autocritica.
Doru: Şi eu, eu de ce nu simt nimic?
Rina: Vreau şi eu să văd!: (Îi pune mâna la ochi, scena se roteşte aşa fel ca nici publicul şi nici Doru să nu poată vedea „obiectivul” atenţiei lui Doru II.) Păcătosule! Nu-ţi ajunge ce am? Zi, o vrei mai mică, mai mare, kilometrică: Nu mă face că te vâr cu tot cu ochi acolo!
Doru: Nuu! Voiam şi eu aşa…de kyky, de dorul artei vizuale! De…cultură
generală..
Rina: Dar ce, există şi cultură colonistică, sergentistică?
Doru: Fii atentă, tâlhăriţo, citesc în ochii tăi că vrei să faci…o nefăcută!
Rina: Am citit în mintea ta cea creaţă că azi e păcat să facem lulu-lulu.
Doru: Uite că te-ai şi învăţat să spui prostii! Lumea zice că e ca Maria Tereza: După ce îşi satisface poftele cu bărbaţii doriţi, aceştia dispar din oraş, din regiune.
Rina: Îi transferă, iar dacă nu, după ce-i trimite „să cugete la zero grade şi 2-3 nivele de celul sub sol, se roagă ei să plece. De ce tot răsfoieşte acea „tare de seamă”?
Doru: Dare.
Rina: Tare, mare, care, bine. Dar despre ce fel de „seamă” este vorba. Aiurită sintagmă. Dare vine de la verbul a da. Presupune că cel care citeşte primeşte? De ce nu scrieţi „Luare în seamă”, adică în atenţie?
Doru: Vorba copiilor care nu înţeleg ceva; de aia, Sau noi , când eram studenţi ziceam „De Bello Galica”
Rina: Ce legătură arte războiul uc dintre romani şi gali cu întrebarea mea?
Doru: Nici una. După cum vezi între litere, silabe, cuvinte şi semantcă există un raport de convenţie: Hai să împrumutăm , să traducem, să legăm cuvintele şi să le dăm următorul înţeles! Bate ca să-şi facă o preocupare. De fapt ea „lucrează cu picioarele” Am iertat-o când mai mare fiind am priceput că-i era foame, dar le era şi altora. Cereau, recunoşteau. Mulţumeau . Unii înjurau pentru că aşa credeau ei că sunt mai altfel. Dar ceea ce mă irită este că mie mi se pare că are impresia că ea poate face tot ce-şi doreşte fiindcă Partidul i-a încredinţat dreptul de viaţă şi moarte peste jumătate de milion de suflete. Aş vrea să mai sufere niţel, s-o fac să simtă că undeva Sus există şi dreptate.
Rina: Aha! Păi eşti exact ca ea1 Acum tu vreri să fii acela care judecă, pedepseşte.

Niculina: Va trebui să răspunzi în faţa unor organe, stimate tovarăşe Doru. Ştii că dumneata, amânând cu sau fără bună ştiinţă de trei ori programul de pregătire militară cu elevii eşti pasibil de sancţiune pe linie profesională, sarcini neîndeplinite şi politică, lipsă de nivel politic.
Doru II:Elevii lucrau pe câmp o săptămână şi sâmbăta am considerat că au dreptul să facă şi ei o baie.
Niculina: Dacă Partidul a hotărât aşa, aşa e bine.
Doru II: Nu cred că Partidul are interesul ca elevii să umble murdari. Tot de acolo aţi primit ordinul să mă fotografiaţi pe cale genitală?
Niculina”: Ieşi afară, dobitocule! Şi eu care intenţionam să te invit în acest Week-end la o cabană.
Doru II: Mulţumesc. Vin cu soţia?
Niculina: Ce să caute acolo?
Doru II : Ceea ce căutaţi dumneavoastră!
Niculina: Ieşi afară, măgar prost crescut. Afară pe sală. Trebuie să mă gândesc ce am de făcut.
Doru: Şi la o adică mergeai la cabană cu Doru II?
Rina: De ce? Lui nu-i puteam „face rost” de o altă Rină? Sau o Lie? Ştii ceva curios? Dpru II are tot ce ai tu în minte. Culmea-i că el preferă brunetele.. Ai văzut cum saliva privind membrele Primei Secretare, deşi a fost ameninţat cu diverse organe?! Şi nu-şi face probleme. Această …dedublare deocamdată nu o putem păstra decât 2-3 ore pământeşti, apoi Doru II pur şi simplu se va evapora.
Doru: (Către Niculina): Ei, ce vă dictează conştiinţa dumneavoastră socialistă şi multilateral dezvoltată?
Niculina: ( Fără să-l privească) Calitatea de membru de partid, funcţia pe care acesta mi-a încredinţat-o îmi spune că va trebui să daţi socoteală…
Doru: Aveţi organe pentru toate socotelile care vă refuză avansurile?
Niculina: Când vorbeşti cu mine să taci!
Doru (Către Doru II) Pramatie, aşa ne-a fost vorba?
Doru II: Ea de ce mă provoacă. Uite, eu chiar mă gândeam că dacă sunt invitat să vă aduc şi pe voi, nu de alta, să nu muriţi proşti!
Niculina: (Îi vede pe toţi trei, Pia e în halat de casă. Se scutură.): Aoleu! Văd dublu? Nu se poate! N-am gustat decât un păhărel de coniac. Sună. Intră secretara) Leană, cine-i paţachia aia în capot.
Secretara: (Nu vede pe nimeni) V-am rugat, v-a spus şi dom’+doctor să nu mai gustaţi tării!
Niculina: Ascultă, Toanto! Nu de asta te ţin aici. Cheamă-l pe Fane, şeful de post, să-i bage în viteză. Ba nu! Să-i ducă de-a dreptul la Poroschia, la balamulc!
Secretara: Pe cine să duc, doamnă Prim că nu-i nimeni în birou?
Niculina: (Îşi dă două palme peste faţă, bea apă cu cana, se holbează în birou, nu vede pe nimeni): Da, scuză, tu. Închipuieşte-ţi că lucru de 14 ore. Am adormit şi…uite, am avut un coşmar. Am adormit. Liber până luni. Dacă nu dispari, mă răzgândesc.
Rina: Am înţeles că trebuie să semnaţi pe cererea de concediu pentru că mă căsătoresc. Săptămâna viitoare , vă trimitem invitaţia. Încă nu ştim:Sinaia, Cazinou, Poiana Braşov, Casa Armatei la Bucureşti sau cazinoul din Constanţă.
Niculina: O-la-laa! Bă sărăntocu’lui petec în cur, ai tu faţă de aşa ceva? S-ţi dau un ajutor social? Uite, la Cantina săracilor din..,?
Rina: Uaa!?Nu pentru faţă m-am măritat cu el, stimată verişoară prin alianţă. Are, slava cui ştim. Banii tot eu îi pun la bătaie! La o adică vă pot ajuta şi pe domnia-voastră că de trei ani n-aţi trimis la săraca de maică-ta nici un leuţ1 Ha!
Niculina: Aha! Tu eşti aia nouă de la Miliţie? De ce nu te-ai prezentat întâi la mine? Nu ştii cu cine te-ai pus!
Rina: Pentru că nu mi-a spus nimeni. Şi, ca fapt divers, degeaba gândiţi că o să găsiţi ceva la dosarul meu. În schimb eu , ca şefă la arhivă am găsi cam multicele reclamaţii pe care conştiinţa mea de lucrător în Securitatea statului mi-a dictat să le trimit sus, ele deja sunt în cercetare. Stop! La acela Negru şi cu coarne o să mergi matale înaintea noastră ca să ne arăţi drumul.
Doru:Dacă Te răzgândeşti, verişoară dragă,i îmi dai un telefon! Pa şi pusi. Apropo? Ştii ce-i pusi? Nu, că eşti chineză la engleză. Pusi este ceea ce încercai să-mi arăţi prin depărtarea picioarelor. Rino, te rog fă-o să dispară!
Rina: Aoleuu! Mă doare o măsea!! Pe mine, pe noi, care de cinci secole n-am mai ştiut ce e durerea?
Doru: Deschide gura. Oleii, Ştii ceva? Îţi iese măseaua de minte!De undee?
Doru: De la mine, prin fiul nostru!
(Se stinge lumina. Gong sau goangă?!)

Sfârşit

---

Distribuie pe facebook