O lansare de vis schiţă - Recheşan Gheorghe Adăugat în 12 august 2010, la 14:36 | 231 afișări / 178 vizitatori

1

Afară ploua tăcut, cu stropi mărunţi şi deşi, scuturaţi cu insistenţă din pîcla amorfă a norilor. În librărie mirosea plăcut. Parfumul acela inconfundabil de carte proaspătă, în care izul amărui al cernelii de tipar se-amestecă subtil cu aroma hîrtiei şi a cleiului într-un corp olfactiv plin, misterios pentru amatorii de beletristică, aţîţător ca un drog pentru cei care scriu. Mirosul biruia efluviile pasagere ale damfurilor dulcege de deodorant, emanate de subsuorile încălzite ale cucoanelor, duhoarea iute de tutun rece şi aburul leşios degajat de duşumele umezite sub tălpilor celor care se plimbau printre rafturi, alungîndu-le spre colţurile sălii.
Val Izvereanu închise volumul pe care tocmai scrisese o dedicaţie şi-l înmînă cu un zîmbet şters, de convenienţă, destinatarei, o cucoană trupeşă între două vîrste, cu faţa aprinsă de emoţie şi sufocată de strînsoarea unui taior liliachiu, cu revere late. Îi plăceau ceremoniile de lansare a cărţilor sale către public, momentele de efuziune ale admiratoarelor, căldura elogiilor şi manifestarea făţişă a ditirambelor, chiar dacă bănuia că în spatele lor se ascund interese meschine şi iniţiative formale, dirijate cu abilitate de managerii editurilor.
Înşurubă capacul stiloului elegant, cu peniţă aurită şi-şi trosni, cu un gest discret, falangele înţepenite. Obosise semnînd cîteva sute de autografe şi se bucura că şirul indivizilor care aşteptau dinaintea lui se sfîrşise. Îşi sprijini spatele de speteaza fotoliului şi închise pentru cîteva secunde pleoapele, imaginîndu-şi că se afla în cabana sa de la Moeciu, înconjurat doar de verdele foşnitor şi reconfortant al brazilor, dar un zgomot îl făcu să-şi părăsească reveria. Un tînăr brunet, cu ochii febrili şi părul învîrtejit în bucle lungi, rebele care-i încadrau faţa osoasă, măslinie, trînti cu un plesnet sec volumul pe masa din faţa lui şi deschise coperta mov intens, pe care numele autorului şi titlul erau imprimate cu litere aurii în relief.
-Ce să scriu? întrebă Izvereanu cu o nuanţă evidentă de plictis în glas.
- Doar atît, şopti tînărul, "fiului meu, Paul!"
Izvereanu se foi neliniştit şi o căută din ochi pe reprezentanta editurii Hystheria, dar acesta, o femeie tînără, blondă, drăguţă, conversa aprins cu unul dintre criticii prezenţi la eveniment.
-Paul şi mai cum? se bîlbîi el.
-Paul Izvereanu, bineînţeles, deşi nu m-ai recunoscut niciodată, tată! Pot să vă spun tată?
-Cred că e o confuzie sau o farsă! se apără neîndemînatic Izvereanu.
-Nu eşti dumneata Val Izvereanu, poet consacrat, membru al Uniunii Scriitorilor, profesor de estetică la catedra de limbi romanice, cel care semnează de obicei Dimitrie Pârăian , sau alteori cu pseudonimul Ilarie Izvor? .
-Ba da...ne cunoaştem de undeva? Ce doreşti?
-Nimic...doar o dedicaţie şi-un autograf prin care să certifici că sunt fiul tău!
Izvereanu îşi frecă fruntea dureroasă. Un început de migrenă i se insinua parşiv de-a lungul arcadelor, urca spre tîmpla dreaptă şi difuza spre spatele parietalului.
-Şi de unde ştiu eu, că dumneata eşti exact ceea ce pretinzi că ai fi...
-Vara lui 91' ...ai sosit în oraş, pentru un festival de poezie.. te-ai cazat pentru cinci zile la "Ambasador", ca un veritabil ambasador cultural al capitalei...acolo ai cunoscut-o pe Florica Dîrlog, de nouăsprezece ani de ani, necăsătorită, cameristă la acelaşi hotel...
Izvereanu oftă prelung şi un junghi familiar îl săgetă în partea stîngă a toracelui.În faţa lui apăru neclară, aburoasă şi nudă silueta unei fete brunete, cu pielea arămie, sîni cărnoşi şi părul negru, cîrlionţat şi lung, lăsat peste umeri.
- În toată perioada cît ai fost cazat acolo, ai întreţinut raporturi sexuale cu ea, iar eu sunt rodul acelei legături! urmă necruţător tînărul.
Inima poetului îşi înteţi ritmul, iar zvîcnetul sîngelui îi răpăi în timpane.
-Domnule, ce pot să spun? N-am ştiut, nici măcar n-am bănuit existenţa dumitale...în fine, cine garantează totuşi că eşti fiul meu? Pînă la probe exacte de sînge, stabilirea ADN-ului, ceea ce se obişnuieşte în astfel de cazuri, etcetera... e doar o ipoteză...
Celălalt rînji, cu o fluturare ironică în colţul buzelor:
-Unde ţi-e conştiinţa de creator, tată! Probitatea de poet sincer, sensibil şi pur..sau una scrii şi alta faci?
-Auzi, te întreci cu gluma, zise, răguşit de furia ce-i mocnea în minte, Izvereanu, în definitiv cine eşti matale să mă judeci pe mine?
-Ţi-am spus, dar nu vrei să mă asculţi...sunt fiul tău şi cred că această ştire ar trebui să te emoţioneze...poate opinia publică ar fi receptivă la această informaţie! Parcă văd un titlu mare, preluat de toate tabloidele: celebrul poet Dimitrie Pârăian are un fiu în afara căsătoriei!
-Vrei să mă distrugi, nu-i aşa? Să te răzbuni...
-Doamne fereşte, vreau doar ceea ce mi se cuvine, drepturile mele naturale prin naştere..printre altele aş vrea să-ţi cunosc familia, am înţeles că sora mea vitregă e o tînără drăguţă şi inteligentă, studentă în anul al doilea la litere...
Izvereanu schimbă tactica:
-Vrei bani, spune o sumă...sau vrei să-ţi înlesnesc pătrunderea în lumea literară? În definitiv, dacă eşti sînge din sîngele meu, poate că mi-ai moştenit talentul!
-Canalie, mîrîi tînărul brunet, crezi că poţi să-mi cumperi tăcerea? Să recompensezi cumva anii în care nu te-ai interesat deloc de mine...află că am să povestesc tot, nu numai ziariştilor, dar am să-i fac o vizită doamnei, mama mea vitregă, ca să aflu ce părere are despre toată povestea asta! Iar dacă nu e de ajuns, pot să adaug şi cîteva dovezi concrete din partea celor cărora le-ai plagiat niţel textele!
Izvereanu simţi că un val roşu îi inundă creierul şi se ridică încercînd să-l pălmuiască pe băiat. Acesta blocă lovitura, îl înşfăcă de reverele sacoului şi începu să-l scuture cu furie...
-Domnule Pârăian, domnule Dimitrie Pârăian...aveţi cuvîntul!
Tînăra blondă şi drăguţă care reprezenta editura îi scutura cu insistenţă umărul.
Izvereanu clipi năuc în faţa ochilor curioşi, se întoarse uşor spre cei aflaţi la masa lungă, înţesată de volume liliachii, care-l priveau intrigaţi, îşi drese glasul şi spuse:
- Vă mulţumesc pentru atenţia şi aprecierile pe care le-aţi acordat ultimului meu volum de poezii. Un mare romancier, numele lui îmi scapă, spunea că adevăratele odrasle ale unui om de litere sunt cărţile sale, moştenirea imuabilă pe care nu i-o poate contesta nimeni...

---

Distribuie pe facebook