O porţie bună a fericirii seară de seară, zi de zifragment epic (5) - Dragoş Vişan Adăugat în 29 iulie 2010, la 08:37 | 181 afișări / 152 vizitatori |
1 |
Pe seară nu mai mi se face dor de altceva, de altcineva. Nici de Tulcea, nici de mare, nici de foşti prieteni şi nici de călătorii, excursii. Sunt legat pe veci de-o singură persoană. Să fiu numai al tău. Tânjesc una ori două seri pe lună. Atunci când tu, Iubito_Una, soseşti abia pe la 21-22, după câte un maraton de îndatoriri. Nu mai este cazul de la sfârşitul lui iunie. Ai lucrat intens. Vreau să te fac să uiţi multe aspecte neplăcute de la serviciu. Aţi trecut prin multe în ultima vreme.
- Am cumpărat multe, dar numai sfeclă roşie am uitat să iau – te anunţ eu în această seară.
- Iubi, atâtea sunt acolo, în bucătărie, c-ar fi tare inutilă şi sfecla! – îmi răspunzi. Ascultă ce-mi scrie Digeiţa pe mess: „În fiecare zi mă apucă greaţa”.
- Cam des. Aşa o fi ea…
-Uite, mai scrie: “chiar acum!”…, şi a închis. Adică nu mai putea vorbi...
Ea şi tu ziceţi că-i foarte bună sfecla fiartă, făcută salată. Digeiţa mănâncă cu hrean. Dar se poate prepara numai cu sare, lămâie şi ulei de măsline.
Iubito_Una, ţi-am făcut un desen, de-acum o lună. Părul castaniu cu nuanţe blonde în soare, fruntea dovedind înaltă nobleţe, ochii mari, verzi cu puţin maro în mijloc, dar care se schimbă pe timp înnorat înspre albastru, nasul drept cu nări puternice, buzele având conturul împătimirii de mine, toate, zâmbăreaţo, mă excită artistic şi fizic. Hai să-ţi descriu mai în amănunt stările mele când ne iubim, când facem uneori duş împreună, când facem cumpărături la market ori din piaţa cu tarabe aflată la doi paşi, când mergem la Otopeni şi pe la unu jumate noaptea ca să-i aşteptăm pe sora şi cumnatul tău ce ne vizitează din Cehia.
În primul rând depistez ca element comun, oriunde şi oricând, sărutul. Luând atâtea din magazine şi piaţă în mâinile tale viguroase, mă lupt să te păcălesc în vreun fel ca să le car aproape pe toate. Am început să le iau de la început de la casă ori de la vânzători. Altfel nu se dezlipesc de braţele tale harnice. Te determin cu vorbe şi multe săruturi. Mă pupi, pentru că şi mie îmi place acest lucru. Pentru mine pupatul echivalează c-un dialog. Este elocvenţa buzelor, care scot din muţenie toţi centimetrii corpului tău, Iubito_Una ! Lumea din cartier o să ajungă repede a ne recunoaşte:
- Uite-i pe drăgăstoştii ăştia... Mereu o sărută, iar ea îi răspunde imediat. Parcă-i aşteaptă cu sufletul la gură dovezile de iubire.
Iubito_Una, nu ştie niciun vecin din bloc ori din cartier secretul nostru. Ce veste mi-ai dat încă de duminică, 25 iulie! Trei zile pline: lunea ne-am programat, iar marţea şi azi, miercurea, am fost supuşi probelor. Interpretarea rezultatelor ne-a făcut să ne mobilizăm şi să ne gândim serios, uneori şi cu de-amănuntul ce vom face.
Seara te cuprind, te scald în sute şi mii de săruturi. Ador sfârcurile tale, care se fac tari precum un lemn de esenţă rară, numai dacă trec uşor peste ele. Nu pot spune ce nuanţă au. Sânii tăi nu diferă de cei ai fetelor de optsprezece ani. Mă entuziasmez după spatele tău de atletă înnăscută. Ai oase mari, puternice şi muşchii fără ţesuturi adipoase, acoperiţi de-o piele rumenită la soarele acestor luni de vară, când ai stat şi tu mai mult pe la mare. Picioarele ţi se joacă, cuminte, prin universul domestic ce-l alcătuim. Şi afară din casă degetele lor le caută pe-ale mele prin sandale, ca să mă prevină că tălpile tale mă doresc în orice clipă. Piciorul tău, indiferent care, îi este prieten piciorului meu, uneori uitând care este geamănul său. Alcătuim aşadar în părţile noatre inferioare (inferioare numai ca altitudine din poziţia de drepţi), când suntem în pat, un patrulater mobil cu patru colţuri – genunchii, având ca unghi pentru fiecare dintre ei plica genunchiului. Mâinile, când dansăm îmbrăţişaţi, tind să formeze un cerc hermeneutic al cărui diametru este dat chiar de distanţa dintre inimi. Atunci când te susţin, luându-te în braţe pe stradă, în parc, în cameră ori te ţin mult şi bine în apa mării, mâinile tale mă strâng după gât sau după spate şi împreună cu ale mele formează un cilindru al consistenţei pasiunii. Când mergem, te ţin c-un braţ pe sub gât, pe umeri, iar tu mă strângi uşor cu cel opus pe după mijloc; braţele noastre drepte şi stângi alcătuiesc câte o literă simplă L şi un L întors.
Dormim de un timp şi dezveliţi. A început să ne doară spatele, pentru că fereastra poate rămâne deschisă şi o noapte întreagă. Alaltăieri ori răsalaltăieri a fost singura dimineaţă foarte rece în Bucureşti. Plecând împreună foarte devreme, pe la şapte, eu n-aveam decât tricoul grena cu soare galben, iar tu îţi pusesei una din fustele lungi de vară, cu multe pliuri, bluză şi un pluovăraş. Încerca să şi picure.
- Hai să iei ceva mai gros, iubi Gulit! – m-ai îndemnat exact când ieşeam din scară, pentru că erau sub cincisprezece grade.
- Nu, cu tine nu mi-e frig deloc. Mergem repede. Vezi, n-o să plouă. Acolo, unde mergem, e cald înăuntru.
Am mers numai cinci staţii de metrou, cu schimbare la Unirea. Calculasem bine pe harta Bucureştiului unde trebuia să ajungem. Am stat mai întâi pentru tine la coadă. Apoi, stând şi pentru mine, am apucat să intru penultimul. La sfârşit erai atât de mulţumită. Se purtaseră impecabil cu tine. Ne-am plimbat prin Cişmigiu. Ţi-am cules de la intrarea cea mare în parc vreo şapte coarne mai roşii. Le-am ţinut în pumn până acasă. De fericire am vrut să-ţi iau flori. Ai vrut numai o tuberoză. Aproape de bloc, pe la prânz, am făcut şi alte cumpărături. Gătim noi feluri de mâncare, mai ales în ceaunul mare, dublu etajat, cu toarte şi cu grătarul semilună deasupra, pe margine. În el am făcut eu prima dată mâncarea de legume cu ton, caşcaval şi smântână. Am garnisit fundul şi marginile cu rondele de vinete. Am pus ciuperci, cu câte o linguriţă de smântână în ele. Apoi o jumătate de chil de fasole verde din aceea subţire, fără aţe, peste care am aşezat multe roşii felii şi destul usturoi tăiat. Două conserve de ton, un ardei tăiat subţire, am dat prin răzătoare caşcaval, iar am pus smântână. Am presărat condimentele sărate orientale, din amestecul făcut de tine şi pus într-o cutie. Deasupra am acoperit cu un al doilea strat de vinete. Am adăugat mult ulei. Şi-am lăsat acest nou preparat, inventat de amândoi, la cuptor. După vreo oră, la prânz a fost un deliciu. Pe seară s-a terminat. Pentru că i-am invitat pe Emil, frate-miu, şi Ramona.
Când am rămas eu încă jumătate de zi la Constanţa, săptămâna trecută, acum zece zile, deşi erai de serviciu, ai vrut să m-aştepţi tot cu mâncare de legume făcută la cuptor. Tu ai făcut-o cu boabe din patru ştiuleţi de prorumb, cu multe vinete, roşii, ardei, legume dezgheţate din pungă şi o compoziţie de ouă care le-a legat puţin. Nu te-aş fi lăsat să tai rândurile de boabe crude, până la coceni.
Tot în acest ceaun nou am mai preparat în ultimele zile cartofi în sos de roşii, usturoi, apă şi ulei. Am preparat spate de pui – pentru că la Profi l-am găsit numai o dată, la cinci lei kilogramul. L-am făcut tot cu sos de roşii. Ieri am preparat în cuptor copănele, după ce le-am pârlit la flacără până se făcuseră albe, şi le ţinusem în tigaia de teflon într-un sos special. La cuptor o să facem tot felul de bunătăţi, pentru că iată, se apropie luna lui cuptor şi vom merge din weekendul ce vine acum în concediu.
Distribuie pe facebook
