Onoarea hoţilor de cai Partea a doua (8) - Mihai Traista Adăugat în 09 februarie 2010, la 19:23 | 222 afișări / 192 vizitatori

8

Nici nu se crăpase bine de ziuă, când la uşa lui Iancu Lupu bătu Radu Geambaşu.
Iancu, mahmur după beţie, parcă se trezise de pe lumea cealaltă. Se ridică din pat şi căscând prelung deschise uşa. Zărindu-l pe Radu, vrând parcă să se convingă că într-adevăr îl vede, îl întrebă cu voce somnoroasă:
– Tu eşti Radule?
– Eu sunt Iancu baci, tocmai m-am întors de la «Potcoava de aur».
Iancu nu răspunse. Tăcea de parcă nu-l interesa de unde vine Radu, de parcă nu el l-ar fi trimis la cârciuma ovreiului.
– Am aflat cine a venit după bani, spuse Radu privindu-l pe Iancu drept în ochi.
Iancu tresări, dar nu întrebă nimic. Tăcea la fel ca înainte, de parcă nu ştia despre ce bani e vorba. După o lungă tăcere, când Radu crezu că pe acesta nu-l mai interesează subiectul, Iancu întrebă:
– Cine?
– Hă? tresări Radu.
– Cine a venit după bani? repetă Iancu.
– Ion Kocerha!
– Lual-ar naiba! înjură Iancu, probabil aducându-şi aminte cum acesta îi puse cuţitul la gât când încercase să-l înşele cu bani. L-ai văzut tu când a luat banii, sau cum ai aflat? Poate era doar în trecere...
– Mi-a spus-o chiar el, am băut împreună toată noaptea.
– Ce ţi-a mai spus?
– Tot ce aflase de la Haralambie, cum aţi tras în acesta, cum îşi revenise în căruţă şi omorându-l pe Roşu, trecu Tisa pe la podul de la Cămara.
– Dar despre mine ce ţi-a spus? întrebă din ce în ce mai neliniştit Iancu. Teama pe care reuşise s-o alunge cu băutura se întorcea înapoi la el.
– Se pare că Ion Kocerha îi poartă sâmbetele lui Haralambie.
– Nu se poate!... aproape strigă Iancu.
– Ba se poate, din câte mi-a spus el, se poate!
– Repetă-mi fiecare cuvânt pe care l-a rostit Kocerha.
– Păi a zis că îi pare rău că nu l-aţi... pe Haralambie, chiar aşa a spus: «Păcat că Iancu nu a reuşit să-l trimită pe Haralambie pe lumea cealaltă, acum va plăti scump, căci acesta va cere un preţ mare pentru pielea sa găurită».
– Ţi-a spus el asta?
– Da! Eu nu l-am tras de limbă, ridică Radu din umeri.
– Păreau fraţi de cruce, vezi Haralambie l-a trimis după bani. De ce să-i pară rău că nu am reuşit să-l omor?
– Nu ştiu.
– Poate doar s-a prefăcut, de ce să-i dorească moartea lui Haralambie?
– Motivul exact nu-l ştiu, dar ele pot fi nenumărate.
– Ca de pildă... însistă Iancu.
– Ca de pildă o fată care stă între ei, dar îl place mai mult pe Haralambie, decât pe Kocerha. A dispărut Haralambie – e bun şi Kocerha!
– Eşti sigur că nu s-a prefăcut, ca să te păcălească?
– Iancu baci! Omul beat şi copilul mic întotdeauna spun ce au pe suflet.
– De ce nu ai încercat să-l cumperi?... Dacă Haralambie îi stă de-a curmezişul drumului, atunci poate... pentru o sumă frumuşică l-ar fi... îşi trase Iancu cu degetul pe sub bărbie.
– Am încercat, răspunse Radu.
– Şi?!...
– «Nu frate!», mi-a răspuns «Noi am jurat pe Sfânta Evanghelie, că nu vom ridica mâna unul asupra altuia», aşa mi-a spus, dar în schimb a zis că poate să ne dea de ştire când Haralambie o să apară prin părţile noastre. «Atunci Iancu îl va aştepta pregătit şi îşi va putea termina treaba pe care a început-o în seara de Sfântul Dumitru».
Lupul nu a mai spus nimic. Tăcea răsuflând din greu. Simţea cum frica pune din nou stăpânire pe el. O simţea în stomac, în piept, în gât, dar nu vroia ca Radu să-şi dea seama că i-ar fi frică şi străduindu-se din răsputeri întrebă cu voce calmă:
– Ce zici, ne putem încrede în vorbele lui Kocerha?
– Nu ştiu ce să zic?... Dar dacă Haralambie îi stă într-adevăr în drum, atunci cred că putem să ne bizuim pe ajutorul lui.
Gândul că Haralambie este rivalul lui Kocerha îl liniştea pe Iancu de parcă era un leac împotriva fricii pe care o simţea în piept. «Numai de nu ar uita Kocerha să-mi dea de ştire şi atunci când Haralambie va veni după sufletul meu, eu n-o să mai dau greş nici n-o să mă zgârcesc la gloanţe! Trebuie să ţin legătura cu Ion Kocerha, să-i promit bani. Mulţi bani!...»
– Pentru bani şi ursul joacă... şopti Iancu.
– Aţi spus ceva? întrebă Radu.
– Nimic, dute şi te culcă!
Radu ieşi, iar Iancu începu să ţese în gând un nou plan care, spera el, că-i va aduce liniştea şi o să-i alunge frica – «Prima dată să mă scap de Haralambie, iar pe urmă... Poate şi de Kocerha. De acum va trebui să fiu tot timpul treaz. Ieri m-am îmbătat să-mi alung frica din suflet, dar de acum încolo gata!...»

Va urma.

---

Distribuie pe facebook