Onoarea hoţilor de caiPartea a doua (9) - Mihai Traista Adăugat în 13 februarie 2010, la 19:19 | 132 afișări / 117 vizitatori |
9.
A treia zi după Sfântul Dumitru, în Valea Vişeului s-a întâmplat o mare nenorocire. Toţi locuitorii satului, cu mic cu mare, s-au adunat la la malul râului Vişeu, în dreptul grădinii lui Arcadie Boiko, unde femeile tăiaseră cu topoarele în stratul gros de gheaţă o copcă mare pentru a-şi putea limpezi rufele spălate.
Tocmai aici pe gheaţa râului, lângă copca ce semăna cu un ochi verde prin care Vişeul se uita spre cer, Ksenia, fiica cea mare a lui Stepan Lupşak, venind să-şi limpezească rufele, găsi un suman de femeie din pănură sură. Peste suman se aşternu un strat subţire de ninsoare, semn că se află acolo încă de alaltăieri, că de atunci nu mai ninsese.
Sumanul era al Ivonei, slujnica lui Arcadie Boiko, cum o numeau oamenii din sat. După cum povestea Maria, nevasta lui Arcadie, Ivona nu a mai dat pe acasă din ziua de Sfântul Dumitru. Imediat după slujbă, dispăruse fără urmă şi nimeni nu mai ştia nimic de ea.
– Noi la început am crezut că a luat-o soacră-sa Varvara pe la ea şi nu ne făceam griji, se văita Maria. Dar când a început să se însereze, ne-am îngrijorat şi noi şi atunci Arcadie m-a trimis la Varvara după ea, dar Ivona nici nu călcase pe acolo. Toată noaptea nu am închis ochii de îngrijoraţi ce eram, iar ieri dimineaţă, în zorii zilei, am pornit cu Arcadie s-o căutăm prin sat, dar nu o văzuse nimeni... parcă intrase în pământ!
– Şi noi amîndoi cu Ilie am căutat-o peste tot, am întrebat din casă-n casă dar degeabă că tot nu am găsit-o, începu să se vaite şi Varvara.
De dispariţia Ivonei aflase tot satul, dar nimeni nu s-ar fi gândit la o asemenea nenorocire, ca fata să se arunce în râu. Ultima dată o văzuseră imediat după slujbă, în curtea bisericii stând de vorbă cu prietena ei Kalinka a lui Iurkuţ.
– M-au nenorocit unchiul şi mătuşa, mi-a spus Ivona, după ce am ieşit din biserică, povestea la toţi Kalinka. M-au schimbat ca pe o vită, pentru o bucată de pământ. Mie mi-e drag Ion Kocerha, el mi-a făgăduit că vine să mă ceară în seara de Sfântu Dumitru, n-o venit, ori n-o putut, ori i-a căzut mai dragă la inimă alta, nu ştiu?... Dar eu nu mai pot să-l aştept, dar nici după Ilie nu mă duc, mai bine mă înec. Iar când se va întoarce Ion să-i spui că l-am aşteptat şi că mi-a fost drag până-n ultima clipă şi că nu am fost mâniată pe el nici o ţârucă. Să-i mai spui că de moartea mea sunt vinovaţi unchiul Arcadie şi mătuşa Maria. Aşa mi-a spus Ivona, aşa vă spui.
La început nimeni nu dădea prea multă importanţă vorbelor Kalincăi, dar după ce Ksenia găsi sumanul şi Maria îl recunoscu ca fiind al Ivonei, toată lumea s-a convins că biata fată într-adevăr se aruncase sub gheaţa râului. Dar ce mai puteau face oamenii, nici măcar nu-i puteau căuta trupul pe sub stratul gros de gheaţă.
– Ce ai făcut fătuca-a-a me-e-ea?! începu să bocească, frângându-şi mâinile Maria. De ce ne-ai nenorici-i-it, de-e-e ce-e-e?...
– Vai turturica me-e-ea! Cum nu ai vrut tu să-mi împodo-o-obeşti casa, cu-u-um!... începu să bocească şi Varvara.
– Afurisitele! Au nenorocit fata! A spus cineva din mulţime.
– Acum o fac pe mironosiţele, dar din cauza lor se prăpădi Ivona! spuse altcineva.
– Şi eu m-aş fi înecat dacă aş fi fost silită să mă mărit cu unul ca Ilie a Varvarei, spuse Ksenia.
– Degeaba se bucura Ilie ca prostul că o să aibă nevastă tânără şi frumoasă, a spus careva dintre flăcăi.
– Dacă ar fi după mine eu l-aş îneca şi pe el, adăugă altul.
Tuturor le părea rău după Ivona. Toţi îi învinovăţeau pe Maria şi Arcadie de moartea fetei, însă nimeni nu îndrăznea să-i spună lui Arcadie în faţă, în afară de bătrânul Alexa Movilă, care se apropiase de el şi ţintindu-i pieptul cu vârful cozii baltagului, în care se sprijinea îi spuse cu voce răspicată:
– Tu eşti un diavol Arcadie! Diavol nu om! Nu ţi-a ajuns că ai vândut casa şi pământul bietei copile, acum ai vrut s-o vinzi şi pe ea Varvarei! Eşti mulţumit de ceea ce ai făcut?! Eşti mulţumit, hă?! Părinţii ei te blesteamă acum de pe lumea cealaltă... O să arzi în iad Arcadie, dar până o să ajungi acolo o să-ţi jupoaie pielea Ion Kocerha şi bine o să-ţi facă ticălos ce eşti! şi scuipându-l drept în obraz, se depărtă sprijinindu-se în baltag.
Arcadie nu-i răspunse nimic, îşi şterse obrazul cu mâneca hainei şi se depărtă «cu coada între picioare» ca un câine hăituit. Şi ce i-ar fi putut răspunde lui Alexa, că acesta minte? Tot satul ştia adevărul, dar până acum nu îndrăznise nimeni să-i spună aşa – «rupt în buză» şi pe deasupra să-l umilească şi să-l scuipe.
Dacă ar fi putut, l-ar fi sugrumat pe bătrân cu mâinile, dar în spatele său se aflau feciorii acestuia.
– Dracu’ să-l ia! Am destule pe cap şi fără el, încercă să se liniştească Arcadie. Bine ar fi să nu se găsească trupul Ivonei, că altfel înmormântarea mă va costa o groază de bani şi pe deasupra va trebui să-i fac şi pomană căci calicii îştia numai asta aşteaptă să moară cineva ca să-şi umfle burţile, bombănea Arcadie luând-o spre casă prin grădină.
Distribuie pe facebook
