“Pământ pustiu” Mangalia-Constanţa la Irina Egli(Un subiect frustrant: complexul freudian al Electrei) - Dragoş Vişan Adăugat în 11 ianuarie 2010, la 16:23 | 226 afișări / 199 vizitatori |
Romanul “Pământ pustiu” (Humanitas, 2007) este crescut, precum o gogoaşă de fluture de mătase, din complexul Electrei. Pentru cei nefamiliarizaţi cu tratatul de psihanaliză al lui Constantin Enăchescu, acest complex este varianta feminină a complexului oedipian. Însă-i ales greşit.
Marea Neagră, de pe ţărmul ei medeean, unde se petrece aproape toată acţiunea, este denumită de-un personaj “moartă”. Aşadar, retragerea apelor spre abisul mării seamănă la Mangalia – după un tablou literar foarte sugestiv din roman – cu tărâmul unde trăise Lot, Sodoma şi Gomora.
Descrierea din maşină a litoralului, între Constanţa şi Mangalia, ne încântă prin topografierea exactă a staţiunilor, lacurilor, străzilor, ori îndeosebi a istoriei citadine, a clădirilor care au impresionat-o şi a marcat-o pe Irina Egli. Nu vrem să fim mefienţi asupra viitorului său promiţător, de prozator. Sub aspect formal, acest roman rezistă, este captivant. Autoarea este înzestrată cu veritabil talent, surprinzând plăcut capacitatea sa de-a plasticiza literar un ţinut în care s-a născut şi a trăit, până să plece şi să se lanseze artistic în Canada. Subiectul epic din “Pământ pustiu” îi joacă însă o festă năstruşnică Irinei Egli, fiind din start vorba de-un pretext psihanalitic deosebit de frustrant. Pudibonzii pot închide cartea după primele pagini.
În centrul romanului găsim doi eroi, victimă şi călău, amanţii-rude de sânge. Acesta-i un cuplu extravagant. Complotul protagoniştilor repetă în modernitate dilema incestului matricial al lui Sofocle : Anda şi Alexandru sunt de fapt Oedip şi Iocasta. Ne-am fi aşteptat ca Anda să fie o Antigonă. Destinul (moira) o va îndeamna, paradoxal, să repete experienţa lui Oedip. Fără motiv, fără vreo determinare exterioară, ci din răutate, slăbiciune nestăpânită, invidie. Cei doi eroi, Anda (Oedip în fustă foarte scurtă) şi Alexandru (iocastian sedus) sfidează morala socială, însă nu ca tinerii din Verona. Nici măcar după discreţia şi ezitarea sobră ale lui Emil Codreanu faţă de iubita sa în celebrul roman “Adela” al lui Garabet Ibrăileanu. Stomatologul Alexandru vrea să apară drept un gentleman, însă se lasă dus de “suflul” implacabil al instinctului, până va ajunge spre final “jumătate de om”, o Pocitanie de bărbat, ce-şi torturează mintea aşteptând-o şase luni pe Anda (Aleodor) că să cadă otrăvit la ultimul spasm al posedării propriului său făt-leit el. Irina Egli deduce că din “Naşterea tragediei” lui Nietzsche, din conceptul dionisiac (Dyonisos este un geniu al litoralului ei) poate să creeze ad-hoc o naştere a crimei, prin duplicatul figurii hybrisului absolut: Anda-Alexandru. Fiica preia păcatul de neiertat, moral, al tatălui ei. O ştafetă prea grea pentru umerii unei tinere ce abia a trecut de vârsta majoratului la finalul cărţii!
S-o luăm de la început, reconstituind faptele ce duc la uciderea tatălui de către fiica incestuoasă. Prea puţin castul său tată, Alexandru, se lasă păcălit, ispitit de-acest şăgalnic Oedip ori Cătălin feminin (Anda). Alexandru este o Iocastă hedonistă la Irina Egli. Fiica lui Alexandru, va dovedi că poate să fie mai crudă decât Sfinxul în postura filială de Oedip feminin. Ne întrebăm ce sens catartic, estetic are subiectul romanului, când se complotează oricum la infinit, până la deznodământul iubirii lor interzise – otrăvirea socratică (sic!) a medicului Alexandru de către propria lui fiică. Adevărul crud al cărţii Irinei Egli este pur comercial: se complotează simplist, mediocru pe seama răbdării şi suportabilităţii actului de receptare. Act al lecturii şi descifrării de-un nivel mediu, nu prea avansat. Autoarea irită şi lezează aşteptările publicului cititor, de-a i se oferi o poveste credibilă despre iubire, în rama intertextuală a tragediei antice greceşti.
Ea-i studentă în primul an; iar el, stomatolog având cabinet particular în Mangalia. Anda îmbracă mai întâi hainele mamei sale, Vera, însă pe la şaisprezece ani n-are de ce să i se mai substituie, observând că-i atrăsese deja atenţia tatălui său, un bărbat arătos, însă foarte libidinos. Pe la optsprezece ani vrea să-l seducă, pentru că-l surprinsese cu o amantă, Ioana, o actriţă tragediană. El are patruzeci şi patru, patruzeci şi cinci de ani. Liberi şi independenţi, ca “albatroşii”, care nici măcar nu trec în pasaj pe litoralul Mangaliei, însă Irina Egli îi plasează baudelairian pentru a crea o atmosferă exotică, a “Sudului” după care ţânjeşte o Sonie dostoievskiană. Iubire instantanee, în oglindă. Numai că amândoi, Alexandru şi Anda, repetă în Peninsula, vechiul cartier al Constanţei, incestul săvârşit de Lot asupra fiicelor sale. După cum îşi insultă mama, Anda nu vrea să aibă vreun “monstru” cu tatăl ei, Alexandru. Aşa-i spune Verei, mamei sale, profesoara care în cele din urmă îşi va părăsi casa, fără să mai privească în urmă, fără să-şi ia un lucru din averea ce-o avea cu Alexandru.
Pentru că în societatea modernă incestul cu propriul tată nu mai e cea fost odată..., în paginile romanului “Pământ pustiu” triunghiul conjugal devine patrulater: Alexandru o înşală pe nevinovata Vera (adevăratul Lot ce se salvează într-un sfârşit) cu Ioana, dar mai ales cu fiica Verei şi a lui, Anda. Bănuim din insinuarea “dubletului” din jurul acestui nou Andronic ori Don Juan eliadesc (recte medicul stomatolog Alexandru) că şi frumoasa Ioana, o interpretă de teatru şi operă, care fusese prima cucerire a sa, extraconjugală, ar fi un fel de fiică mai mare a lui Lot. “Pământul pustiu” – Mangalia şi Constanţa – reprezintă, simbolic, Sodoma şi Gomora.
Din cele două cetăţi filistine, Mangalia şi actualul “Tomis” – cum numeşte în carte Irina Egli oraşul marii pierzanii – vin, fug, se întorc ori împietresc, pe rând personajele secundare: Sonia (mătuşa paralizată în scaun cu rotile, care-l crescuse pe Alexandru), Leonard, soţul Ioanei, apoi însăşi Ioana – amanta lui Alexandru. Vine ca să se rateze aici şi Ahoe, poet şi stâlp de cafenea, ce-şi pierduse în tinereţe viitoarea soţie. El este un prieten de încredere al lui Alexandru şi al Ioanei, un confident, un suflet mărinimos. Însă, făcând trafic de mercur, în cadrul unei grupări mafiote conduse de Baronul, în care intrase şi Alexandru cu fiica sa Anda, este înspăimântat de “ochiul roşu” (ca-n “Făt-Frumos din Lacrimă”), de catastrofa deconspirării afacerii cu mercur şi arme, de arestare şi puşcărie. Temătorul Ahoe va fi închis de Alexandru, pentru “siguranţă”, într-o mansardă dintr-o clădire aproape demolată. Cheia de-acolo, pe care Alexandru o ia de la mama unui fost coleg de liceu, ce emigrase în Occident, îl va ţine încuiat pe dinafară pe naivul Ahoe, până când acesta vă cădea vrând să se suie ca-n fiecare noapte pe acoperiş. Un copil, Cornel, îl speriase strigând “Ahoe” – cum îi făcea el atenţi pe câinii din zonă – iar poetului veşnic terorizat c-o să fie prins şi închis i s-a agăţat fularul lung de gât, a alunecat şi s-a autoştrangulat de fereastră imobilului în ruină.
Un alt personaj, Iuga, funcţionar de la Primărie este executat, cu sânge rece, de către gruparea mafiotă a Baronului. Însăşi Anda îi injectează un ser letal lui Iuga, cel care avea evidenţa viilor şi morţilor la Casa Albă din Constanţa, pentru că era arghirofil şi putea să-i dea oricând pe mâna poliţiei. Într-o singură zi, Anda i se dăduse pe biroul propriei sale victime, scriitorul şi scribul Iuga, apoi fusese forţată de tatăl ei, Alexandru, să-l omoare, iar ca masochismul naratorului să atingă extremele, “capotase” plângând, urându-l pe Alexandru ce o dusese cu maşina pe digurile Portului Tomis, ca s-o pedepsească... pentru că-l trădase la modul fizic cu Iuga. Norocul ei că le mărturisise repede tuturor celor amestecaţi până-n gât în afacerea cu mercurul bun pentru făcut arme că Iuga, cel atras de ea în traficul acesta ilegal, este suspectat că-i urmărea şi îi trăda.
Ioana Codreanu (pe numele adevărat Vera Stănescu) este căsătorită cu Leonard, un sculptor foarte gelos. Vrând să-şi întineze viaţa, exact precum eroinele tragediilor greceşti (Electra, Iocasta) ori shakespeariene (Ofelia) pe care le interpretează la Teatrul Liric şi Dramatic din Constanţa, Ioana cedează primului admirator din public, lui Alexandru. Leonard descoperă adulterul. De teamă să nu-i facă ei vreun rău, Ioana se plânge vecinilor că vrea s-o omoare. Este chemată salvarea. Leonard este dus la Poiana Mărului, într-un centru de terapie psihiatrică, fiind îngrijit de Tudor Vlaicu.
Vera, soţia stomatologului Alexandru află de relaţia lui cu tragediana Ioana, acceptă s-o cunoască, se convinge bine că nu se înşeală. Concomitent, Ioana o descoperă pe fiica lui Alexandru, Anda, aflată abia la vârsta majoratului. Naratorul ne face să credem că Anda o căutase pe Ioana. Anda intenţionează, de la început, s-o îndepărteze pe Ioana de lângă tatăl ei, Alexandru, substituindu-se deplin rolului de amantă. Stupefiată, Ioana o primeşte în cabina sa de la teatru pe Anda. Abia la vederea hotărârii ochilor acesteia, la ameninţările voalate ale Andei, se cutremură de-o rivalitate. Anda se decide să plece şi ea la Poiana Mărului, să fie tratată de acelaşi psihiatru care nu putuse deloc să-l vindece pe soţul ei, Leonard.
Anda voise să fie abuzată de propriul ei tată, Alexandru, deghizându-se o dată în hainele Ioanei şi iubindu-se cu el într-o garsonieră secretă, de pe lângă Teatrul de păpuşi Elpis, tot din Peninsula Constanţei.
Laitmotivul romantic, fantastic al dublului (“oglindei”, “umbrei” contopite) se filtrează prin vitralii suprarealiste; pornind şi de la Marchizul de Sade, dublul demonismului se nutreşte intertextual din proza lui Mihai Eminescu, precum şi din atmosfera ezoterismului din celebrul roman impresionist “Golem”. La Irina Egli observăm o extirpare programată a esenţei angelice, a finalităţii refacerii cuplului androginic. Pentru că dublul înseamnă, din primele capitole, blestem, hybris peste hybris. Priapism, hedonism, Strada Portului din Mangalia, clădirile vechi din apropierea portului militar, vecinătatea ruinelor vechiului Callatis sunt locurile “copilăriei dobrogene” ale autoarei. De altfel şi localizarea “pământului pustiu”, a casei natale din Mangalia, unde n-are voie să se petreacă incenstul Andei cu Alexandru este, de asemenea, în centrul Mangaliei, în acea zonă a tragosului antic elin.
Distribuie pe facebook
