Pânza cu elefanţi ////////// comedie într-un act - Evelina Stelaru Adăugat în 12 sepembrie 2009, la 17:28 | 554 afișări / 524 vizitatori

1

FOTOGRAFUL- personaj în umbră
TIPUL- tânăr ca de 20 de ani.
TIPA- tânără ca de 18 ani, poartă o pereche de blugi şi un maieu alb pe care scrie cu litere negre, uşor vizibile: “Votka connecting people!”
BITTER-personaj simpatic, “îmbuteliat” pe-o navetă goală de bere în timpul Revoluţiei
BAIAT 2
BAIAT 3
BAIAT 4
BAIAT 5
FATA x
FATA y
FATA z – feţe ca de 19 ani

Scena I


Câteva pahare aruncate pe jos.


FOTOGRAFUL(cântă alert) : Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen şi fiindcă ea nu se rupea a mai chemat un elefant, doi elefanţi...”.

Cântecul decurge astfel, timp în care vor intra în scenă celelalte personaje, într-o vizibilă stare de ebrietate, aducând cu sine decorul adică: sticle de alcool, o măsuţă, o coală mare de sugativă, un rucsac, o navetă goală de bere. Când FOTOGRAFUL ajunge la versul” zece elefanţi se legănau pe o pânză de păianjen şi pentru că pânza s-a rupt toţi elefanţii au căzut” cele 10 personaje se prăbuşesc simultan.



TIPUL(Vorbeşte dezarticulat): Băi, ţi se pare ţie ca eo-s Bimbo-elefantul cu urechi zburătoare?! Ţi se pare că eu arăt ca un ţânc, pe care poţi să-l duci cu pânza...
TIPA: Cu preşul, idiotule, aşa era expresia.
TIPUL: Tu nu mă întrerupe, preşul ăla cred că-i făcut din cuie, no, nu-i tot un fel de pânză, deşteapto?! Zice cântecul că se rupe pânza şi cad toţi elefanţii şi eu ştii ce-i făceam maică-mii când eram mic şi mi-l cânta noaptea la culcare?
BĂIAT 2: Ei, ce puteai să-i faci?
TIPUL: O făceam Sanda-elefanta, şi-i aminteam mereu cum s-a rupt hamacul sub ea când am fost prima dată la mare. Şi-mi mai venea să-i spun ca are fundul ăla ca o burtă de văduvă neagră uriaşă, am văzut eu ce roşu şi ce mare e odată când ieşise de la duş, am avut coşmaruri o săptămână-ntreagă, îmi închipuiam că nu nimereşte bucata goală a patului şi-n momentul ăla mă sufocam efectiv...atunci ea venea şi mai aproape, mă mângâia pe frunte şi după vreo cinci minute pleca...şi-acum dorm la marginea patului, e un reflex care mă dezumanizează şi din cauza căruia toate femeile mă părăsesc...dar istoria asta cu maica-mea le face să cadă într-o teribilă depresie fiindcă se gândesc pe viitor la posterioarele lor ca la o potenţială tumoră, care tot creşte şi ...tot... creşte.
TIPA: Da’ pe tine te-a proporţionat providenţa mai bine, emisferele cerebrale şi fesele sunt perfect congruente.
TIPUL: Adică ce vrei sa spui?!
TIPA: Ia uită-te puţin în jur, scrie undeva „Strada Kogalniceanu”? Nu, îţi spun eu, nu scrie, nu scrie nicăieri nimic, locul ăsta în care ne-ai târât e jupuit, e gol şi pe dinăuntru şi pe dinafară, acum vii tu cu retrospective familiale traumatizante...când suntem cu toţii spulberaţi pe jos în acest...
TIPUL: Băi, băi… băi dezaxaţilor voi pe ce lume trăiţi, băi, nu vedeţi că e vid pe lângă voi. Sus, sus am spus! Vă târâţi ca nişte târâturi ce sunteţi.

TIPUL se îndreaptă către măsuţă, trăgându-i pe ceilalţi după el.
Întind coala de sugativă şi fiecare varsă în centrul ei puţin vin roşu din sticle. BAIAT 2 scoate din rucsac un marker negru cu care scrie deasupra petei de vin : MAPAMOND. Leagă coala de 2 sfori care atârnă în mijlocul scenei apoi se îndepărtează făcând-o vizibilă publicului.

TIPUL(către public): Suntem studenţi, n-avem bani de décor! Şi după cum se vede lumea-i a noastră… (către ceilalţi) Ehe, cum vi se pare?
BITTER: Foarte BERE, foarte BERE, excepţional, mirobolant !
TIPA: Seamănă cu pata mea din naştere… aia de pe coapsă nu asta de pe umăr.
TIPUL şi BĂIEŢII(în cor): Ai o pată pe coapsă?
TIPA: Aha, zici că m-a pictat Picasso .
TIPUL: Şi-o fi făcut atelier la tine în poală după reîncarnare.(BĂIEŢII râd cu subînţeles)
TIPA: E aşa…cubistă, ezoterică, îţi trebuie 7 perechi de ochi să vezi în ea nişte forme cu mesaj clar, când am emoţii puternice capătă o tentă purpurie şi simt în ea nişte pişcături ciudate.
TIPUL: Păi noi suntem 7 perechi de ochi, veniţi băi clarnevăzătorilor aici că se lasă cu cercetare.(BĂIEŢII râd cu subînţeles)
BĂIEŢII : Şi cu pişcături ciudate !
FATA x: Ia, mai reglează-ţi puţin dioptriile că sunteţi 6 voi ăştia mai curioşi.
TIPUL: Aaaaaaaa…2, 4, 6…7 cu el( arătând către FOTOGRAF) Auzi, băi dar impertinent mai eşti, impertinent şi lipsit de solidaritate? Tu nu vezi că aici se face chetă de ochi? Pune şi tu măcar o pupilă, o cornee ceva, mai zgârcit de-atât nu poţi să fii. Nu-ţi cer pata galbenă fiindcă tocmai pe asta trebuie să o elucidăm. E aici, pe coapsă şi se vede tot universul cu ea.( BĂIEŢII râd cu subînţeles)
BITTER: Ce taci, băi, BERE…BEREgi…BEREgitule…rebegitule!
TIPUL: Lasă-l, lasă-l, e prost, mai prost de-atât nu poţi să fii, pentru chestiuni din astea nu se aşteaptă invitaţie specială, momentul e labil, poate imediat să se desfacă, trebuie să negociezi repede…(către TIPĂ) Ce zici, rămâne oferta cu 6 perechi de ochi, specific faptul că ai mei au dublă intensitate la focalizare (BĂIEŢII râd cu subînţeles)
TIPA:(dându-i o palmă) tu crezi că eo-s Sanda-elefanta şi imprudenţa ei de a-ţi permite să-i pui etichete pe fund …asta e o chestiune serioasă. Mă întreb dacă mama a atins lumea asta în toate punctele cardinale când eram eu în burtă, ştii ce se spune, când o gravidă atinge un obiect de burtă, el se imprimă undeva pe pielea bebeluşului şi uitându-mă la harta pe care tocmai am conceput-o cu toţii cât se poate de artistic, m-a fulgerat întrebarea asta. Ar însemna că eu nu mai am nevoie să fac turul lumii, fiindcă am pe coapsă inscripţionate Egiptul antic, Insula Paque, Jungla africană, şi aglomeraţiile din Tokio. Dar nu, bineînţeles, nu vă permit să-mi profanaţi hieroglifele cu privirea voastră pe cât de hulpavă, pe atât de descentrată. Aştept arheologii care-au descoperit manuscrisele de la Marea Moartă.
BAIAT 3: Da, da, cu Marea Moartă cu tot le aştepţi. O să ţi se-nfunde de-atâta aşteptare (BĂIEŢII râd cu subînţeles). Hai băăăăăăi, ce atâtea mofturi şi pretenţii pentru un fleac, ce, pete nu-s pe lumea asta?! Mai bine să ne mai împătăm cu vinul ăsta până nu-şi pierde culoarea.
TIPUL(către FOTOGRAF): Băi, anonimule, tu nu bei cu noi, dacă tot ne-ai cântat, stai pe întuneric ca un fraier, anonimule… Ce eşti tu?
FOTOGRAFUL: Fotograf.
TIPUL: Aoleu (către TIPĂ) auzi, dragă, arăt bine, m-ar avantaja o poză la ora asta târzie, nu ştiu de ce, dar toată lumea îmi spune că-s fotogenic, când mi-au tăiat moţul am ales de pe tava aia oglinda...Era singurul obiect de acolo, ce vină am eu că Sanda a vrut băiat frumos, şi că-l are...Se-nţelege!?
TIPA: Chiar, ţi-am spus vreodată că semeni cu Jim Morrison?
TIPUL(emoţionat): Jim... e o comparaţie care mă copleşeşte…
TIPA: Semeni cu Jim fiindcă-i mort săracul şi uite ce faţă de putregai ai!(râde isteric alergând spre FETE) Fotografule, fotografule arată-i că am dreptate. Frumuseţea lui nu e câtuşi de puţin frumoasă, (către TIP) e lipită pe faţa ta ca un pătrat perfect, te acoperă, te mortifică, te îngheaţă, trebuie să-i zdrobeşti un colţ ca în poezia lui Nini*. Îţi trebuie o cicatrice la sprânceană, buze ceva mai subţiri, un cucui în frunte şi-un cap ca ciuperca mea de suflet amanita muscaria cunoscută şi ca buretele muştelor sau buretele pestriţ, o ciupercă otravitoare şi psihoactivă, roşie-purpurie cu puncte albe. Ce te uiţi aşa la mine, dă-ţi o palmă ca să nu-ţi dau eu o sticlă-n cap. Arată-i că am dreptate fotografule. Sunt beată în toată dimensiunea mea fizică dar complet lucidă şi totuşi tânără. Sunt gata să mă îndrăgostesc, să comit cele mai cumplite imprudenţe. Sunt gata chiar să fiu modelul tău şi să-mpart sticla mea cu tine. Toată viaţa mi-au plăcut tipii enigmatici, mi-au plăcut adică mai mult enigmii decât enigmele…cum ar zice poetul: viaţa-i o enigmă cu papucii fini/unde face pişu câinii la vecini(râde singură)...Fotografule...
TIPUL: Eşti jalnică, tu nu vezi ce fantomatic îi ăsta, ai ajuns să flirtezi cu umbrele?...
TIPA : Umbrele sunt special create pentru ochi… şi pentru piele, mai ales vara când…
TIPUL: Cu tine voiam să mă-nsor. Am adus cu mine dovada. O sticlă de Cabernet de colecţie, învechit 70 de ani, pe care tata m-a obligat să-i jur c-o voi desface la nunta mea. Jurămintele astea, băi, nişte dureri cumplite-n cerul gurii. Acum , dă-mi sticla-ncoace, o să beau singur ca oamenii disperaţi, am să sparg sticla asta în pumni şi-o să-i beau conţinutul amestecat cu cioburi şi sânge. Trebuiesă ies puţin…off, şi când mă uit în ochii…nişte inumani, băi, nişte inumani…au aruncat peste mine pânze de păianjen, m-au prins înăuntru…ca pe un , ca pe un…
FETELE x,y,z(în jurul lui consolându-l): …ca pe un elefant.
TIIPUL iese prin stânga.
BITTER(stând pe naveta lui goală): La reveBERE!
TIPUL: Da, la revedere!
BITTER: Rămâi cu BERE!

¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬___________
*Nini- Nichita Stănescu (referire la poezia « Lecţia despre cub »)




Scena II


Atmosfera devine ceva mai calmă pentru început. Spre sfârşitul scenei se ajunge la o agitaţie de mari proporţii.


TIPA: E sunt un om care vrea să aleagă, nu să fie ales. Eu nu sunt cal de bătaie pentru proiecţiile lui tat’su ?! De unde atâtea pretenţii şi dezamăgiri ?
BAIAT 1 : De unde ?
BAIAT 2 : Da’ chiar de unde ?
BAIAT 3 : Chiar n-are de unde !
BAIAT 4 : De unde-ar avea ?
BAIAT 5 : N-are !


Se aşează cu toţii pe jos în şir indian şi fac poştă o ţigară. Fiecare îşi mai măsoară cu priviri atente băutura din sticle.

BITTER: Băi, ce să zic…e BERE să mai facă şi el aşa din când în când câte-un ABSINT, ca la şcoală, aveam noi o vorbă “N-ai restanţă, n-ai prestanţă!”

Tăcere. Toţi beau sincronizaţi privind pierdut în sală.

FATA x: Hai să ciocnim pentru ceva. Ce-au, băăăi, sticlele voastre, sunt antisociale?
BITTER(cu un gest exaltat): Să trăBEŢI!
BAIAT 2(ridicându-se cu sticla în mână): Eu propun să ciocnim pentru locul ăsta care e foarte fain, ne-a băgat pe gât numai vinul din sticle, adică nu tu străzi cu poliţişti burtoşi care să ne ia la bastoane, să ne ceară buletinele pe care nu le avem, să ne bea sticlele, (către FETE) să caute arme albe în buzunarele voastre de la piept; mi se pare ideal, nu tu blocuri cu apartamente de babaci pe care să-i trezim la miezul nopţii ca să ne facă derbedei, huligani, golani, degeneraţi, haimanale, puşlamale, secături, pramatii, stricaţi, vagabonzi, jarcaleţi, nesimţiţi, needucaţi. Uite vezi paharele astea, au mai fost şi alţii pe-aici înaintea noastră, locul ăsta-i un cuib de bacanale, o filosofie a băuturii, mă simt Bachus reîncarnat…locul ăsta-i o beţieeeeeee (ciocnesc cu toţii urlând), e pacea pe pământ, e însăşi imaginaţia de nejefuit a lui John Lennon.
BITTER: Să trăBEEEEEEEEEŢI!
FATA z: Chiar dacă nu ştim exact unde suntem.
TIPA: Unde suntem?
BITTER(cu un gest exaltat): În plină liBEEEEEEEEREtate!
TIPA: Da, da, da pentru libertate, pentru libertate ciocnim!
BAIAT 5(urcându-se pe naveta lui BITTER, foarte afectat) : Liberte! Fraternite! Egalite!
FETELE( fluturând sticlele prin aer): Pentru egalitate, pentru egalitate!
BAIAT 2( către grupul FETELOR): Ia, turnaţi voi aici un sfert din bachusu’ vostru ca să respectăm principiul (Hlizindu-se).
TIPA: Nu se pune, nu se pune… egalitatea e o stare de spirit şi o dispoziţie mintală. Tu trebuie să simţi că eşti egalul meu ca să fii cu adevărat indiferent de toate indiciile realităţii imediate care-ţi scuipă-n ochi senzaţia că eşti inferior. De fapt nu e deloc aşa, dar tu trebuie să simţi, asta te ridică, de la sentiment pleacă totul…
FETELE şi BĂIEŢII(zgomotoşi, ciocnind): Pentru sentimente! Pentru sentimente!

Ţipete, chiote.

BAIAT 2: Şi pentru cine ne-nvaţă să simţim!
BITTER: Să trăBEEEEŢI!
FATA y: Cine ne-nvaţă să simţim?
BITTER: Ce atâtea întreBERI! Suntem tineri şi n-avem nume!
TIPA: Trăim, simţim, respirăm, dispărem…
BITTER: Bem!
TIPA:…şi nu căutăm să ocupăm memorii, nici măcar pe a noastră. Uitarea e naşterea însăşi!
FETELE şi BĂIEŢII: Pentru uitare! Pentru uitare!

Ţipete, chiote.

TIPA: Uitarea şlefuieşte prezentul acesta, clipa aceasta ca pe păsările lui Brâncuşi, zbor pe dinăuntru, piatră pe dinafară. Cât de frumos!
BAIAT 3: Tragic de frumos!
BAIAT 2: Ireversibil de frumos!
BAIAT 3: Pentru acel echilibru care dezechilibrează minţile într-un mod sublim şi care sublim îşi spune: armonie!
BITTER : Hai să facem o BEREvoluuuţie care să-l trezească din mormânt pe ShakesBEER , şi să-i spunem ca Eminescu : « ShakesBEER adesea te gândesc cu jale, prieten blând al sufletului meu ! »
FETELE Si BAIETII : Pentru revoluţie ! Pentru Shakespeare !
BITTER : Fără de care toţi am fi nişte liCHORI într-o sticlă goală, adică n-am fi!


Ţipete, chiote.

TIPA: Pentru sticlele astea!
BAIAT 2: Şi pentru pahare!
FATA x: Şi pentru burţi!
FATA y: Pentru papucii rupţi!
FATA z: Pentru fiecare!
TIPA: Pentru alţii!
FATA x: Uşi!
FATA y: Parcuri!
FATA z: Coji!
BITTER: Bitter!
BAIAT 2: Moşi!
BAIAT 3: Clanţe!
BAIAT 4: Lămpi!
BAIAT 5: Balanţe!

Actorii pot improviza alte cuvinte realizând acest efect de rimă
Personajele râd îmbrăţişându-se. La un moment dat toţi se îndepărtează în spatele scenei cu excepţia TIPEI care continuă să se-nvârtă visătoare în centrul acesteia. BĂIEŢII şi FETELE ies de pe scenă treptat.




Scena III



FOTOGRAFUL şi TIPA

TIPA( continuând jocul din scena precedentă, învârtindu-se cu mâinile ridicate): Dealuri! Frig! Energizante! Tomberoane! Calmante! Cartoane! Bocanci! Libelule! Dopuri! Colaci! Tampoane! Poze! Unghii! Pistoale! Mimoze! Parghii! Lumi! Dispariţii! Trepte! Petiţii! Somnambuli! Cearcăne! Minuni! Cai! Singurătate! Rai! Viruşi! Departe! Viaţă! Moarte!...(se opreşte suflând din greu, cercetând
împrejurimile)…Mori!...Dimineaţă!...Viori!...Greaţă!...Închisori!…Unde sunt ceilalţi?( observă silueta FOTOGRAFULUI) Mersi, tu nu m-ai părăsit!
FOTOGRAFUL: Oricum aş fi rămas aici.
TIPA: Chiar de ce, de ce-ai rămas tu aici şi te uiţi la noi în loc să pozezi cerul din oraş care la ora asta arată de obicei ca ecranul puricos al unui unui televizor stricat, adică e îmbâcsit de ciori... sau mă rog , ce-ţi place ţie să pozezi şi ce se poate poza fiindcă aici nu suntem decât noi, ăştia pe care mâine dimineaţă n-o să-i recunoaştem, vreau să spun că stăm prost cu autoorientarea, şi cred că tu ne vezi incredibil de prost, şi dacă mâine vom fi de nerecunoscut lumea o sa te acuze de inautenciti...neauticete...inticitate...ptu, ptu,ptu...

FOTOGRAFUL: Neautenticitate.
TIPA: Da da…ştii acum câţiva ani am găsit pe jos o fotografie alb-negru în timp ce mă plimbam la marginea oraşului, ştii ce cred eu?!
FOTOGRAFUL: Ce?
TIPA: Cred că tu erai în poza aia…n-ai să te superi pentru ce-am făcut, nu ? Erai lângă o femeie, cu o rochie albă şi părul negru, ţie ţi-au şters faţa iar femeia n-avea chip, avea numai nişte buze negre, ochi de sticlă, paralizaţi, nasul rotund şi pomeţii ca sânii mei mici şi toate astea le-am şters cu o lamă apoi cu gura plină de ciocolată mi-am lins degetul mare al mâinii drepte şi l-am lipit frenetic pe faţa ta, apoi mi-am lins degetul mare al mâinii stângi şi l-am lipit frenetic pe faţa mea, adica pe faţa fără chip din poză, adică pe buzele negre, ochii de sticlă paralizaţi, nasul rotund şi pomeţii ca sânii mei mici pe care le-am şters anterior de la un capăt la altul. De atunci, înainte să mă culc mă joc cu buricele degetelor mele mari, le lipesc tandru unul de celălalt şi-mi închipui că ne sărutăm. Uneori nu-mi mai dau bine seama care dintre noi e tu şi care e eu, amprenta degetului mare de la mâna stângă îşi deşiră spirala în amprenta degetului mare de la mâna dreaptă şi vice versa… Tu nu zici nimic? Care-i ultima ta fotografie ?
FOTOGRAFUL : Tocmai vorbeai despre ea.
TIPA : Serios ? Ce tare, şi eu care mă gândeam că-s o paranoică fiindcă le-am mai zis istoria asta la nişte tipi şi se uitau la mine cam într-un ochi , dar mă gândeam eu că ar fi prea de tot ca fotografia aia să existe numai la mine în ţeastă.

Reflectoarele o focalizează pe TIPĂ dar de la o intensitate luminoasă foarte mare se vor stinge treptat. Cu cât se face mai întuneric cu atât TIPA vorbeşte mai clar, mai rezonant.

TIPA: Unde ţi-ai lăsat aparatul?
FOTOGRAFUL: N-am aparat.
TIPA : Păi, cum n-ai aparat ? Şi cu ce faci fotografii, cu palma ?
FOTOGRAFUL : Da !
TIPA : Fotografule, tu eşti o şperlă ca bunică-miu, numai ăla beia prin colţuri banii de lumină, şi când ne trezeam toţi pe întuneric ca liliecii îl întreba bunica-mea- de ce ne-au tăiat ăştia curentul, Ghiţă, tu n-ai plătit curentul- el zicea c-a plătit şi bunică-mea-l întreba- ei, cu ce-ai platit ? şi el zicea - cu factura…aşa faci şi tu fotografii cu palma cum plătea bunică-miu lumina cu factura.
FOTOGRAFUL: Un fir de fum, se face toată lumea asta în contururi fine până atinge tavanul. Ca să-l vezi îţi trebuie numai o rază uşoară care să-l pătrundă şi-n rest întuneric. Cum arată un fir de fum?
TIPA: Cum adică cum arată un fir de fum ?!
FOTOGRAFUL : Încearcă să-mi explici în cuvinte.
TIPA : Păi de ce să-ţi explic în cuvinte, ia o ţigară, eu nu mai am nevoie deja văd lumea în contururi fine până când vinul ăsta atinge tavanul capului.
FOTOGRAFUL : Încearcă o comparaţie.
TIPA : Un fir de fum…arată ca…ceva aşa subţire, ca un fir adică, câteodată-i alb câte-odată-i gri, dacă arzi cauciuc e negru…e bună comparaţia ?
FOTOGRAFUL : Eu aş zice să mai încerci.
TIPA : Un fir de fum e ca( lumina scade în intensitate)…o fâşie de ceaţă.
FOTOGRAFUL: Ca o dimineaţă subţire de toamnă atârnând.
TIPA : Daaaaaaaaaaaaa…daaaaaaaa…ca o dimineaţă subţire de toamnă atârnând. Imi place firul tău de fum… de când eşti aici?
FOTOGRAFUL: Nu-mi amintesc să fi venit.
TIPA: Pun nişte întrebări stupide, nu?
FOTOGRAFUL: Întrebările sunt ca un fir de fum. Se fac toată lumea asta până ajung în tavan
TIPA: Dar ale mele sunt stupide, nu afumate, numai stupide vreau să zic şi pe deasupra foarte vizibile. Nu ştiu nicio pedagogie pe care s-o aplic ipostazelor mele.(prinzându-şi obrajii în pumni) Uhhh, îmi arde faţa. Lumina se prăbuşeşte. O simţi?
FOTOGRAFUL: Aha, eşti din ce în ce mai aproape. Ce parere ai despre noapte?

În sală s-a făcut întuneric beznă. Linişte perfectă. Doar vocile celor 2 personaje.

TIPA: Seamană cu tine. Mă simt beată numai pe dinăuntru, acum ştiu sigur că e-n capul meu o lume fiindcă în lipsă de repere totuşi se învârte.( râde colorat) Mă gâdilă propria mea lume. Tu ce parere ai despre noapte?
FOTOGRAFUL: Seamană cu tine. O văd peste tot.

Cele 2 personaje tac o durată de 10 secunde.

TIPA şi FOTOGRAFUL( concomitent): Te iubesc !


Scena IV


Intră BĂIEŢII, FETELE şi TIPUL.

TIPUL(urmat de ceilalţi, revoltat): Băi falizilor, băi frustraţilor, băi inadaptaţilor la cerinţele societăţii, ale bunei cuviinţe şi ale vieţii înseşi, sunteţi nişte bentonici în marea de oameni, sunteţi nişte şerpi de casă în propria voastră existenţă, semnele propriei voastre dispariţii. (către TIPĂ) Uitaţi-o, ea este timpul nostru pierdut. Iată obiectul şi subiectul căutării. Unde-ai umblat?
TIPA(confuză): Eu?
TIPUL: Ce-ai făcut atâta vreme?
TIPA: E enigma mea.
BITTER:Ştiu eu: IuBEREA!
BĂIEŢII şi FETELE(fluturând sticlele prin aer): Pentru iubire! Pentru iubire!

Îşi verifică sticlele şi constatând că sunt uscate tac ruşinaţi. Din tăcere şi jenă se naşte uşor un dinamism mai întâi ca o rumoare. Personajele se angajează la un dans al căderii.


FOTOGRAFUL se mişcă lent din locul său până la marginea scenei. E orb. Poartă ochelari fumurii. TIPUL, TIPA, BĂIEŢII şi FETELE se ridică şi ocupă scaune în sală printre spectatori.

Cortina cade în faţa FOTOGRAFULUI.




SFÂRŞIT

---

Distribuie pe facebook