Să ţi se-aprindă-n fruntea albă steaua
Adăugat în 08 iunie 2009, la 13:07 | 203 afișări / 196 vizitatori |
|
Să ţi se-aprindă-n fruntea albă steaua,
Uimirea pe-a ta gură să se nască,
Un fulg zorit sub pleoapă să trăiască,
Să-ţi coasă taina răbdător mantaua
Tăcuta iarbă roua s-o vestească,
Şi să-ţi trimită zborul alb bezeaua,
Un nor ucis să-şi verse-n sânge neaua
Şi biciul poftei blând să te lovească
Un înger trist să-ţi fie ca un frate,
Să te cuprindă crinul în beţii
Vărsând licori de patimi vindecate,
Ca să te-afunzi curată în vecii,
Doar când răscoala clipei dulci va bate
Eternul timp al orelor târzii.
Distribuie pe facebook
mesajul, chiar dacă a fost şters, şi îţi mulţumesc , Ionuţ, din nou, pentru aplecarea asupra textului şi sugestiile pe care le-am şi pus în practică, în beneficiul, evident, al sonetului.
mi se pare ca ar merge mai bine, sa aiba si semnificatia de lacrima, cu cat mai multe semnificatii cu atat mai bine...
in fine, se pot gasi solutii de tot felul, este bine sa stea la mecarat, ideiile vor veni cu timpul.
Ai faurit un sonet mirific, ai cuprins toate temele care ne framanta si ai le-ai impodobit cu niste rime inspirate.
Imi place cu precadere strofa 1, pentru metafore si imagini, apoi in strofa a doua ai introdus o suprinzatoare bezea-sarut, o solutie miraculoasa tinand cont ca nu e chiar asa de usor sa gasesti rime in context.
Sincere felicitari!
