Scrisoare pentru tine- Simona Mindra Adăugat în 31 august 2010, la 18:33 | 110 afișări / 99 vizitatori |
Draga mea,
Primele trei luni de convieţuire nu au fost chiar atât de uşoare, însă iubirea pe care ţi-am purtat-o m-a ajutat să trec peste micile conflicte. Nu eram căsătoriţi şi ne plăcea să mergem, din când în când, la o bere în barul meu preferat. Acceptai cu plăcere invitaţia şi te pregăteai emoţionată, gândindu-te că după cele patru beri băute, vom umple autobuzul de noapte cu sunete stridente ale săruturilor pline de dorinţă şi vom năvăli în scara blocului, amândoi cu pantalonii în vine. Ştii că nici măcar o dată nu am izbutit să ajungem la timp în dormitor. Îmi plăcea nebunia dulce cu care îmi cumpărai bere după bere şi mă îmbătai cu atingeri interzise. Te-am iubit pentru asta. Adoram să te astept în hol, în picioare, în timp ce tu te fardai, te parfumai, făceai pipi, iţi aranjai părul şi mă întrebai la nesfârşit dacă îmi place cum te-ai dichisit pentru mine. Niciodată nu m-a interesat culoarea rujului sau grosimea sprâncenelor tale, te iubeam per total.
Pielea ta era fină, atât de fină încât abia dacă o simţeam cu vârful degetelor, iar trupu-ţi era perfect. Formele tale generoase mă înnebuneau, îmi doream să fac dragoste cu tine şi să trăiesc numai din asta. Erai atât de frumoasă... Nu voi uita niciodată picioarele tale plinuţe, drăgălaşe pe care le epilai o data la două zile, deşi îţi spuneam că nu e atât de important pentru mine să ai „picioare de revistă”. Vroiai să îmi oferi tot ce poate oferi o femeie. Ai fost frumoasă, mă iubeai ca o nebună, te pregăteai ca pentru prima întâlnire de fiecare dată când ieseam în oraş. Erai cam tot ce aveam nevoie pentru a putea fi fericit. Aveai, însă, un defect căruia nu i-am oferit prea multă importanţă: gândeai puţin şi prost. Mă hotărâsem să gândesc eu pentru amândoi şi îmi imaginam că pot trăi liniştit şi fară asta. Te iubeam şi nu aveam pretenţii prea mari de la tine. Te iubeam şi-atât.
În câteva luni ne-am căsătorit, convins fiind că tu vei fi nevasta perfectă. După nuntă am aflat că nu ştii să găteşti decât omletă cu cabanos şi ceai, iar cât despre treburile gospodăreşti... nu am putere să descriu lâncezeala în care ştii să putrezeşti cu atâta măiestrie... M-am amuzat puţin şi am fost convins că e vorba doar de o perioadă încordată de acomodare, dar cele câteva luni de mâncat doar omletă cu cabanos şi, din când în când ceai, m-au făcut să devin mai serios. Nu mai era amuzant deloc! Slăbisem vreo zece kilograme şi colesterolul meu o luase razna.
Am observat, de asemenea, că poţi îngurgita cantităţi enorme de mâncare noaptea şi că începe să-ţi crească burta. Nu, nu mă gândeam că ai putea fi însărcinată, deşi m-aş fi bucurat să poţi avea un motiv serios pentru straturile de grăsime acumulate în primele şase luni de căsnicie. Pielea ta a devenit, dintr-o dată aspră, transpirată, cu gust iute, iar părul de pretutindeni creştea necontenit. Începeam să mă întreb dacă nu cumva ţi s-a defectat epilatorul. Picioarele tale nu mai erau la fel de „plinuţe şi drăgălaşe”, erau adevăraţi monştri şi fundul tău devenise un mare, foarte mare obstacol în calea... pasiunii. Îţi doreai să fac dragoste cu tine, dar lenjeria ta mirosea cumplit a smoală umedă şi abia dacă reuşeam să mă apropii. Iată, femeie, în ce te-ai transformat...
Şi acum mă gandesc cu groază că m-am căsătorit cu o stafie înfometată, căci frumuseţea ta delicată era de fapt o răzvrătire împotriva firii, iar eu nu ştiam asta. Apoi nu ai mai putut ţine în frâu dorinţele disperate ale stomacului tău de a recupera „perioada de concediu” şi ai început să capeţi forme şi curbe extravagante.
Ai devenit atât de mare... Ştiu, dragă Ionela, că nu acest aspect m-a determinat să te părăsesc. M-aş fi putut obişnui să te iubesc cu câteva zeci de kilograme mai mult. Dar, spune tu, ce m-aş fi putut face cu duhoarea care-ţi năvălea sălbatic din gură şi cu mustaţa ta cea înroşită mereu de ruj (în amintirea vremurilor frumoase)? Să zicem că aş fi putut suporta chiar şi această legătură permanentă cu mustaţa ta rebelă, dar mi-a fost imposibil să te suport în comoditatea morbidă în care te-ai afundat gândindu-te că nimic nu mă va putea smulge de lângă tine. Grasă, mirosind mereu a ou clocit, scărpinându-te barbar pe picioarele pline de păr şi lenevind cu nesimtire pe canapeaua din faţa T.V-ului... o imagine destul de tulbure a ceea ce ai fost cu câteva luni în urmă. Ai devenit o creatură prea grotească şi omul din mine nu a izbutit să se adapteze acestor condiţii infecte.
Aşadar, am ales să mă lipsesc de un motiv bun de a mă sinucide.
P.S: Nu te supăra, dragă Ionela, pentru francheţe.
Cu spumă în privire (beat mort),
în barul meu preferat.
Distribuie pe facebook
