Sfincşii Carpaţilor. Cărţi în piatră, cinste cui nu v-a scris!Piesă în două acte - Dragoş Vişan Adăugat în 19 august 2010, la 16:54 | 182 afișări / 157 vizitatori |
Octavian
Noru
Petronela
Cosmina
şi figurantul Ursică
Moto: “S-a ajuns acum ca 60% din suprafaţa Parcului să fie retrocedată unor cetăţeni. "Noi nu ştim ce decid prefecturile şi ce este legal sau nu. Cât priveşte terenul de la Vârful Omu, nu avem nici măcar idee despre ce este vorba. Oricum, Parcul este în pericol de a rămâne fără anumite zone din cauza revendicărilor de teren", spune directorul Parcului, Horia Juncu. În ce priveşte aceste tranzacţii, în anii trecuţi retrocedările de pe platourile montane au făcut obiectul unor anchete ale procurorilor anticorupţie prahoveni, dar rezultatele concrete întârzie să apară. S-au vehiculat atunci nume grele, dar lucrurile s-au oprit undeva la jumătate.” (republicanul.ro)
Piesă în două acte
Un prim act-pact juvenil
(Scena înfăţişează două corturi şi un foc, pe-o coastă de munte, sub Sfinxul de la Bratocea. Se lasă încet seara, pietrele încep să ardă şi e o tăcere pe care numai brazii din jur o rup cu foşnetul crengilor. Cei patru excursionişti sunt bine echipaţi de la magazinul Decatlon. Se străduiesc să uite de greul ascensiunii de peste zi a Ciucaşului. Se apropie apusul soarelui. Octavian îi arată Petronelei partea de sus a Sfinxului şi schiţează contururile pe o planşă. Şi-a pus şevaletul cărat mereu în rucsac în faţa Sfinxului şi-i compară acum aripile cu cele cioplite din piatră africană, mai puţin desfăcute, de la Gizeh. Cum aude aceasta, Noru vrea să se urce până pe vârful aripilor, însă Cosmina îl ceartă imediat şi-l determină să stea liniştit.)
COSMINA: Vrei să te măsori cu Sfinxul Ciucaşului? Numai o dată să se cabreze, să ne zguduie bine un cutremur de prin Buzău şi să te văd atunci cum te menţii pe aripile lui de piatră…
NORU: Şi aici e o Vale a Regilor! Poate că acest Sfinx a fost regele omenirii pe vremea tracilor uniţi cu sciţii. Iar egiptenii, grecii şi l-au adjudecat. De ce nu mă laşi, Cosmina, să-l întreb de sănătate?
COSMINA : Uite, ai dreptate, chipul îi degajă un aer foarte regal, cu fruntea îndreptată către tot cerul acesta albastru. Gura îi stă pecetluită. Pieptul bombat arată că-i mai mult vultur decât leu, om sau şarpe. Se pregăteşte să-şi ia zborul... Nici nu-i pasă că-i vei pune pe umeri şi pe aripi hăţurile frânghiei ca să te cocoţi cât mai sus în spinarea sa.
NORU: Nimic nu-i mai frumos. Nici Sfinxul de pe Omu, pe care statul român îl pierde şi va fi împrejmuit în curând cu sârmă ghimpată. Un stat mai tâmpit ca acesta nu există pe Glob! Cui vrea i se retrocedează câte ceva. Şi e în vigoare ilegala retrocedare în alte părţi. Dacă primăriile nu pot da pretendenţilor unde au avut ei teren, clădiri, atunci li se dă unde vor. Cu ce drept? Măcar să mă urc pe Sfinxul de la Bratocea, dacă pe Omu nu pot de maşini ori de motociclete şi ATV-uri.
OCTAVIAN (întrerupându-se puţin din schiţarea Sfinxului român): Pe aici e mult mai greu să se-aburce toţi snobii. Îşi rup coatele şi genunchii afaceriştii. Dar hai să lăsăm astea. Propun o temă spre dezbatere. Să discutăm despre viitorul cărţii la noi. Pentru că brazii aceştia s-au cam săturat să fie tăiaţi, să fie făcuţi cărţi aspectuoase, să intre în stive prin librării şi să fie ocoliţi de cititorii ce nu-şi mai permit luxul procurării noilor opere tipărite. Cum putem tuspatru să-npiedicăm această risipă de brazi?
PETRONELA: Am eu o idee. În curând, doar peste câţiva ani, ar putea să se concretizeze, mai întâi în lumea tinerilor artişti. Din viaţă, fraţilor, numai din ce trăim, fără retuşări, schimbări, să scriem nonşalant! Să dăruim fără s-aşteptăm răsplată, foloase materiale. Să dăm ceea ce creăm ca pâinea caldă, precum se vând simiţii ori covrigii cu stafide şi mac. Pe la metrou, pe la piaţă, în biblioteci şi-n parcările cabanelor…
NORU: Da n-ar fi rău. Nu vom tipări nicicând vreo co-per-tă specială, nu vom multiplica de-o mie de ori vreun e-xem-plar.
COSMINA: Şi mie-mi surâde de la început, de când mă chinuie talentul, acest anonimat – fără stand personal la Bookfest, Gaudeamus, fără participare la concursuri literare şi fără acordarea trufaşă a unor autografe-n librării.
OCTAVIAN: Ştiţi cu cine seamănă lumea literaţilor din România? A celor tămâiaţi, traduşi deja pe bani din subvenţii naţionale în ţări străine unde nu se citesc deloc?
CEILALŢI (deodată): Cu cine?
OCTAVIAN: Seamănă cu needucaţii care continuă să mâzgălească pagini întregi pe Sfinxul de pe Vârful Omu, prin peşterile amenajate ori ba. Ia gândiţi-vă. Nu-i de vreo zece ani cam acelaşi lucru? Scriitorii mai vechi se citesc între ei. Unii mai tineri, dar care scriu înrăit, fac la rândul lor găşti, nefiind luaţi în seamă de primii. Dar nici de cei care nu le-au înghiţit de la bun început unele inepţii, unele originalităţi despre care n-au habar c-au fost fumate deja. Se spune despre ei că n-ar avea suficientă cultură şi se-apucă să publice. Pretinsa critică de-ntâmpinare asupra textelor se ofuscă. Alteori le bagă-n seamă numai ca termen de comparaţie calitativ inferior producţiilor marilor artişti îmbătrâniţi.
NORU: De nu mai plătim pentru copertări niciunei edituri, iar acestea o să dea chix, reeditând pentru comenzi mici, încet-încet toată instanţa critică o să se coboare smerită ca s-aleagă şi vorbele de pe stradă.
COSMINA: Va face aceasta pentru a nu tăcea definitiv, pentru a-şi exercita în continuare oficiul, gustul, flerul pe care publicul i le-a arătat şi mai trebuie câteodată ascultat.
PETRONELA: De-acum, să nu-ţi faci un nume cu mare căutare! Că o să-mparţi pe gratis ideile şi mărgăritarele...
OCTAVIAN: Un nume omagiat prin reviste nu-i activ.
NORU: Pentru că lumea criticii-i mai parşivă decât o haită.
OCTAVIAN: Fă-ţi nume de poet într-un mod mai subtil, la care accesul ar putea fi şi limitat, pe gradele de competenţă a lecturii, pentru că s-ar găsi câţiva incompetenţi ce-ar încălca taina confidenţelor făcute-artistic. Incompetenţi hilari, cărora li se va-nchide poarta-n nas, în modul cel mai respectuos.
COSMINA: Abia atunci critica tuturor va putea fi selectată just şi lăsată s-acţioneze foarte obiectiv.
PETRONELA: Poetule, vei dărui pictate din mână-n mână bucăţile de cărţi, cărţi care să fie savurate – amărui, sărate, acre, dulci… Genurile şi speciile se vor încrucişa, iar lectura se va debarasa de prejudecăţi, lăsând moştenire hotentoţilor editurilor ochelarii de cal.
(Pauză pentru cinare
Apare un urs. Tuspatru tinerii dau mai întâi în lături, îngroziţi. Apoi revin, când văd privirea şovăielnică a fiarei, gata să se retragă discretă în pădure. Tot Noru are îndrăzneala să-i arunce o ciozvârtă de carne. Ursul se întoarce. Mănâncă. Ca spectatori ai invitatului lor, Cosmina, Petronela, Noru şi Octavian încep să se fotografieze. Ultimul dintre ei insistă, vrând să-i surprindă toate mişcările trupului şi mai ales colţii, după ce înghite şi muşcă din nou.)
OCTAVIAN: Măi, Ursică, să-ţi mai arunc şi eu vreo două mese de-ale mele, nişte conserve de vită… Te văd flămând tare… Ia uită-te, Noru, tu voiai să te duci pe vârful de munte, dar a venit duhul Sfinxului de la Batrocea la picioarele tale. Întreabă-l, dacă tot l-ai invocat, dacă se bucură deplin de libertate şi ozon…
NORU (după o scurtă interogare a lui Ursică, prin sugestie): Îmi spune că e de fapt femelă. A avut până acum cinci rânduri de pui. N-au supravieţuit decât şapte pui, care sunt acum urşi meseriaşi, prin zonele învecinate.
COSMINA: Da, păi cum, ţi-ai amintit şi tu de feciorii Vrâncioaiei... Hai, nu ne mai duce cu zăhărelul... Ursică, ia arată+i tu dacă ai ceva mai greu în pantalonii tăi de piele!
(Şi aruncă înspre Ursică o creangă uscată, care-i cade înainte. Fiara nu prea reacţionează, continuând să mestece cu ochii întrebători la minigrupul ce-l ospătează. Cosmina se apropie şi îi întinde o ciocolată de cinci sute de grame, “Cuvertură Cacao Ana”, pe care Ursică o preferă imediat şi lasă halca baltă.)
COSMINA: Hai, duhul muntelui Ciucaş, vorbeşte-ne acum, te rugăm!
PETRONELA: Nu ne lăsa singuratici, pe versantul necunoaşterii a ceea ce ne-aşteaptă pe noi artiştii, fii călăuză, fii bun duhovnic şi învaţă-ne tablele legii trace, adică să facem artă, să ne-arătăm artişti fără a mai folosi tipărirea pe lespezile imprimantelor, xeroxurilor de ultimă tehnologie, încriptarea asta neroadă a cuvântului viu!
(Sătul deja, Ursică se duce până la un brad imens. Îşi ascute ghearele, mozolite atât de la carnea afumată, cât şi de la ciocolata de menaj, scoase mai înainte c-un sfert de oră din geanta frigorifică. Apoi îşi bagă până la cot braţul drept, scoţând ceva rotunjit din scorbura altui copac maiestuos, care-i un cer bătrân. Cu laba şi botul rostogoleşte în faţa celor patru tineri o placă de piatră. Face un semn de plecăciune. Atinge piatra sfântă cu fruntea. Exact precum cea de-alături, a sfinxului de la Bratocea, primind mereu binecuvântarea cerului însorit sau înstelat.)
OCTAVIAN: ()()()()()!... Cosmina, te-a ascultat! Ştie atâtea Ursică…
COSMINA: Nu-i de mirare. Am citit că pe-aici în Ciucaş era un puternic centru spiritual al geţilor. Iar scrierea de pe lespedea aceasta rotunjită precum pietrele de râu e c-un alfabet şi basoreliefuri miniaturale foarte ciudate, cu idiograme precum hieroglifele de la Luxor… Numai Ursică ştie ce e scris în ea. Cercetătorii lingvişti, de la Jean-François Champollion, încoace, n-au dezlegat tainele limbii trace, deşi mulţi au văzut tăbliţele de la Sinaia. Unii au declarat că-s falsuri.
NORU: E posibil aşa ceva? Nu-mi vine să cred acum. Dacă n-oi visa, pălmuiţi-mă să mă trezesc! Se credea că tracii nu scriau. Apoi s-a dovedit că scriau inscripţionând şi turnând plăci în aur masiv. Iată că noi descoperim acum că cele mai multe însemne ale religiei şi artei lor de-a trăi se făcea şi direct în piatră.
PETRONELA: Lumina acestei seri roşietice aureşte puţin lespedea aceasta veche, nu?
CEILALŢI (făcându-se atenţi între ei): Ia priviţi cum străluceşte!
NORU şi COSMINA (după ce au vorbit între ei doi, în parte): Poate că mai sunt şi alte tăbliţe. Este-n apropiere şi gura unei peşteri. Să cercetăm, pentru că avem lanterne!
(Noru, urmat de Cosmina, Octavian şi Petronela aleargă la gura peşterii de lângă Sfinxul Bratocei. Acolo, cercetează pereţii absidele, se târăsc prin porţiuni mai joase, intră prin culoare întortocheate. Echipamentul lor performant le permite să facă pe speologii. Din când în când, stupoare! – găsesc câte un depozit de plăci inscripţionate, cu hieroglife şi desene bine reliefate. Doar două-trei sunt crăpate. La restul trebuie doar înlăturată pojghiţa de ţărână a timpului. Dacă n-ar fi ştiut ce caută, ar fi trecut indiferenţi, precum au trecut şi ultimii vizitatori care au mai avut curajul să se strecoare în această peşteră a Ciucaşului.)
OCTAVIAN: Ce taine or ascunde aceste scrieri? Iată că înaintea erei Johannes Gutengerg, a epocii hârtiei tipărite, se scriau şi tratate, şi opere de artă medicală, literară, plastică pe câte un material mult mai rezistent, rezistent şi la apă, foc ori îngropare directă-n pământ.
PETRONELA (care tocmai a trecut în fruntea grupului, pentru că lanterna sa e cea mai performantă): Ce bibliotecă imensă! Uite, suntem în sala tracilor învăţaţi. Peste tot, dosare de lespezi în casete scobite şi finisate. Mă bucur şi eu în sfârşit că numele dat de părinţi mi-a purtat atâta noroc! Numele pietrei, Petra, lipit de cel al lui Ioan Teologul, căruia i-a fost dat să trăiască Apocalipsa, tot într-o peşteră ca şi noi.
COSMINA: Numele tău, Petronela, poate că-i legat şi de unul străvechi, tracic, al vreunui jupân Onu, cum a fost poreclit Ionuţ Jder în trilogia lui Sadoveanu.
NORU: Nu mai e nevoie să citim din surse indirecte istoria neamului nostru, înainte de-a fi romanizat. Iată cum Ursică nu s-a lăsat până nu ne-a deschis porţile Bratocei, ale Ciucaşului care ar putea să fie Cogaionul.
OCTAVIAN (verificând plăcile ordonate în sertarele de piatră pe toată suprafaţa orizontală a acestei biblioteci rupestre): Nu numai plăci scrise sunt pe aici. Fraţilor, am descoperit aici un adevărat album! Da. Să nu-mi vină deloc a crede, dar asta e!
COSMINA: Album cu muzică sacră, tracă?
OCTAVIAN: Ei, poate numai ei aveau repertorii întregi de balade, epopei, doine, basme, cugetări, miracole antice, tragedii, ori piese distractive… Le-au transmis şi altor popoare. Văd aici redate coruri şi orchestre, instrumente impozante, pe care nu le-au reinventat nici astăzi urmaşii lui Stradivarius. În loc de vioară, uite că foloseau cetera cu goarnă din Maramureş, cu patru coarde. O chitară verticală, tot moroşănească, parcă e cea a lui Lupu şi Corneliei Rednic.
PETRONELA: Buciumurile alcătuiau cele mai faine tarafe. Ele dădeau tonul marilor concerte, ţinute în amfiteatrele dintre brazi şi ştejari, cum vedem şi azi pe la Moineasa ori Mânăstirea Hurezi din Vâlcea.
NORU: Uite. Probabil avem în desenele acestea chiar instrumentele de percuţie şi alămurile. Tobe, talgere, ţambale, taragoturi, dudukuri, surle, trâmbiţe, cornuri – cu totul altfel structurate, însă cu forme înlesnind amplificarea rezonanţei.
COSMINA: Dar astea sunt ceva echivalent coperţilor de albume actuale. Unde-or fi înregistrate cântecele? N-or fi inscripţionat pe-aici măcar un sisteme grafic, redând compoziţiile de atunci?
OCTAVIAN: S-ar putea ca aici, dedesubtul cataloagelor să fie şi plăci cu astfel de instruiri pentru dirijor, solişti, instrumentişti.
PETRONELA: Cât de exact sunt trecute invaziile altor popoare, războaiele purtate cu nomazii dar şi cu vecinii lor! Imaginile ne ajută să vedem intervenţia periodică a lui Zalmoxe pentru biruinţa tracilor şi îndeosebi a geţilor.
NORU: Aici e sigur reprezentată medicina tradiţională. Uite ce proceduri! Ce-ţi spun, Cosmina, aceste două imagini de-aici, pentru că tu eşti asistentă medicală?
COSMINA: Păi văd aici redate chiar şi operaţii. Pe cord, la gât, nas, urechi, trepanaţii… Văd acupunctură, şedinţe de băi balneare şi cure de alimente pentru orice boală. Multe, poate chia toate intervenţiile sunt făcute cu ajutorul sacerdoţilor şi al unor tămăduitoare care-i ajută precum medicii secunzi, asistentele, infirmierele.
PETRONELA : Cum de-a fost Traian în stare să ostracizeze din punct de vedere al ecoului culturii lor pe-atâţia talentaţi daco-geţi?
NORU: Eu cred că tagma aparte a artiştilor, casta înţelepţilor nu a vrut să capituleze niciodată în faţa Romei. Pentru că secretele ştiinţei şi vieţii lor în plină natură, vorbirea cu animalele, plantele, pietrele şi apele nu constituiau piese de schimb. Ei au rămas respectaţi până în Evul Mediu, până în Nordul Greciei. Ar fi fost luaţi în râs, duşi la stâlpii infamiei, folosiţi drept regi ai saturnaliilor şi la urmă căsăpiţi în râsete bahice, mai ceva ca în Colosseum.
OCTAVIAN: Uite şi ce mâncau. Niciun fel de carne. Până şi urşii nu se uitau deloc după ce era în stâne. Veneau puţin înainte şi imediat după hibernare de primeau tainul lor. Ciobanii le pregăteau din timp ce era mai bun. Ursică al nostru tânjeşte după acele vremuri. Cine ştie ce asceză face el în Carpaţi, de se poartă aşa de ospitalier cu noi... S-o fi trezit în el gena ancestrală a urşilor sihaştrilor Daniel, Ghelasie sau Paisie Velecicovski, care au trăit pe la Putna, Voroneţ, Râmeţ şi Neamţ.
PETRONELA: Aici sunt optzeci şi opt de constelaţii. Harta cerului. E scrisă şi denumirea fiecăreia. Iar dincolo cred că ei au schiţat primul tabel al mineralelor, substanţelor, gazelor, lichidelor. Ce-or zice istoricii, oamenii de ştiinţă când vor vedea de când datează dosarele chimiei organice şi anorganice ?
COSMINA : Pe mine m-a cuprins deja somnul. Hai să instalăm chiar în această uriaşă sală de lectură şi de împrumut corturile, saltelele.
PETRONELA : Să intrăm fiecare în sacii de dormit, că-i prea răcoare. Mâine dimineaţă ne vom povesti unul altuia ce-am visat.
NORU: Aici ne veghează sfincşii Carpaţilor!
OCTAVIAN: Cărţi în piatră, cinste cui nu v-a scris!
CEILALŢI : Cui ?
OCTAVIAN : Bănuiesc doar. Să spunem doar că lui Zalmoxe, Dumnezeului pe care nu l-au înlocuit nici secole de-a rândul. Dumnezeului preaslăvit. Să ne culcăm fără griji. Ne veghează afară, precum un cerber sau un dragon, Ursică bibliofilul !
Distribuie pe facebook
