Şi iată-Te cum ningi de 8 Martie- Dragoş Vişan Adăugat în 09 martie 2010, la 12:02 | 121 afișări / 110 vizitatori |
Controlează-Ţi ca prima dată
infinitul relativ să nu se piardă
şi din miez de sori ningi Doamne!
Lasă-Ţi câte-o fărâmă
cananeencei – parte
când străpungi
digul cerului
cu vin şi ape
din năstrape.
Să-ţi ningă Ţie trupul
zburând după fulgi –
prin ceruri s-arăţi Raiul
săracilor de-afară.
De-ai lăsat fularul Maicii Tale
în alt Vlaherne să ne-nconjoare
cu deniile albite
pe la poale,
De-ai tămăduit creştetele
întinse-n şiruri de cei maturi
cu mâinile şi semnul sfânt
ce-l slobozi azi peste copii,
S-au pocăit şi Tomele – câţiva
cu palmele friguroase
căci haina Ta nu se deşiră
şi-or sta cu ele-n buzunare
Doarme-n cămaşă pe-ndelete
Duhul Sfânt peste pământ
şi cheamă prăvălirea altor pietre
ca să Te-arăţi în ochi de mânji.
Distribuie pe facebook





